O realitate nepermisa...

Deseori sunt prins intr-o stare neplacuta unde simt constant ca ma deranjeaza un lucru si... nu pot face nimic sa schimb ceva. Nu e neaparat un lucru pur adolescentin si neimportant, ci mai degraba... ceva considerat pueril in momentele in care credem ca viata noastra va merge oricum normal si fara griji. Poate nu toata lumea reflecteaza la filozofii de viata, insa mie-mi place sa fac asta... sau... place poate e putin cam fals, hai sa zic mai degraba: simt o nevoie de a face asta. Nu cunosc motivul, doar... ma gandesc. Oricum nu e ca si cum as face ceva nepermis, dar... in fine, nu conteaza...
Hm... te-ai intrebat vreodata de ce omul se considera tot mai inteligent pe masura ce trece timpul, dar inteligenta respectiva nu-l impinge decat in a construi arme mai puternice pentru a se apara de... nu stiu... probabil de el insusi ? Putin cam paradoxal daca ma intrebi pe mine... apoi te-ai intrebat de ce isi foloseste inteligenta pentru a ne face viata mai buna, in schimb ne impinge vizibil la o apocalipsa prezisa putin cam inexplicabil de oameni din trecut ? Desigur, nu stiu exact cum sta cuvantul religiei aici si nici nu-mi pasa, prefer sa spun ca ne autodistrugem singuri asta find cea mai logica explicatie pentru mine (da, as putea da tone de argumente pentru asta, dar prefer sa raman subiectiv)... ca si exemple intreaba-l pe profesorul tau de geografie in legatura cu starea Pamantului de acum 20 de ani si starea lui peste 20 de ani... sau mai de mult si mai tarziu. S-o iei logic ai spune ca ne prostim tot mai tare, dar... aparent devenim tot mai inteligenti. Iarasi inexplicabil...
Amintindu-mi de cate ori am auzit: "Noi suntem oameni, nu suntem animale!" te impinge sa crezi ca asta e un noroco, dar vazand anumite... lucruri... mi se pare ca asta e ghinionul nostru ca nu suntem animale, dar asta e iarasi un paradox despre care prefer sa nu dau detalii deoarece... ma depaseste in prezent.
Parerea mea asupra chestiei asteia ? hmph... Omul este o finta cu foarte multe calitati, defecte, temperamente, personalitati si-asa mai departe... o fiinta complexa foarte greu de inteles.. atat de greu incat majoritatea persoanelor decid sa lase balta explicatiile si sa-si vada simplu de vietiile lor eliberandu-se de o povara. Una din "calitatile" la care ma gandesc momentan este mandria. Mandria de a nu recunoaste ca eu sunt tot o finta la fel ca si amicul meu blanos care toarce... la fel ca vecinul meu de afara care ma trezeste cu cantece mai antice decat omenirea, dar inca "la moda". Si pe mine ma doare la fel de tare atunci cand cad sau ma tai... la fel ca pe el. Si eu simt anumite nevoi si incerc sa le satisfac, ca si foamea... somnul... nevoia de a ma mentine distrat si nevoia de a proteja pe cei dragi. Aa, nu stiai ca majoritatea animalelor (da, despre ele vorbesc) au nevoile astea ? Pai... este adevarat. Care e diferenta dintre noi ? Hm... eu sunt in stare sa-mi fac o casa, un pat... mancare buna la gust si o viata cu griji simple... ca si: Oare voi reusi sa am o viata de lux ? Sau o viata de om simplu ? Ele se intreaba daca vor muri maine... sau putin mai tarziu astazi. Asta ar trebui sa ma faca pe mine superior, pentru faptul ca pot supravietui cu usurinta. Da, din anumite puncte de vedere sa fi numarul 1 intr-o ierarhie inseamna sa fi cel mai tare si mai descurcaret. Din alte puncte de vedere noi am fost invatati (nu stiu daca ma exprim bine) sa respectam si sa ajutam acela ce este mai slab. Acel... om... si atat ? Cum ramane cu animalul care moare pentru tine sa fi tu hranit ? Sau cu animalul care-ti ofera (vrand, nevrand) din ce are fara cine stie ce costuri ? Mai important... cum ramane cu natura ?... Ah... deja incep sa fiu plictisitor si... cliseic... sa respectam natura... sa avem grija... blah,blah,blah... vai de mine...
Nu avem griji deoarece nu suntem in pericol. Nu avem respect deoarece nu avem de ce sa ne temem... momentan. Nu avem nici cea mai vaga idee ce rau facem deoarece nu suntem atentionati... nu cum trebuie, cel putin.
Imagineaza-ti ca te nasti intr-o familie instarita. Parintii tai iti ofera cam tot ce-ti doresti, iar dorinta lor e doar sa te vada fericit. Cresti si consideri ca toate cele oferite le-ai primit pe merit, deoarece asa este normal si ti se pare o realitate... ireala... sa nu fi primit sau sa nu primesti in continuare asta. Ti se pare chiar sfarsitul vietii daca ti s-ar lua totul... n-ai sti ce sa faci si ai fi trist (putin spus). Intr-o zi... incepi sa te simti ciudat, fara vreun motiv cunoscut. Simti un col in piept, o durere usoara de cap. Pleoapele ti se ingreuneaza, dar nu esti deloc obosit... picioarele nu mai vor sa ramana drepte... si nu mai reusesti sa ramai constient. Cazi jos... intr-un somn adanc...si visezi. Te afli intr-un loc pustiu, fara copaci, fara dealuri sau munti, fara rauri, lacuri... fara iarba... doar pamant uscat si cer innorat. Zaresti o persoana in departare ce vine inspre tine cu pasi mici. Nu o cunosti, dar in absenta unei alegeri mergi spre el si il intrebi: "Scuza-ma, sti cumva unde suntem ?". El nu spune nimic, nici macar nu se uita la tine... se uita in departare si ofteaza. De indata ce incerci sa vorbesti, iti spune pe un ton autoritar: "Esti pe moarte." Desigur... ramai ca si cum tipul tocmai ti-a zis cea mai proasta gluma vreodata si in mare parte nu-l crezi, dar nici nu reusesti sa scoti ceva pe gura... dupa care continua sa vorbeasca cu un ton la fel de autoritar: "Faptele tale te-au adus in situatia asta si dupa cum poti ghici, meriti sa fi pedepsit crunt pentru ce ai facut." ... tu... ramai mirat, ridici sprancenele si cauti o cale de a-i spune ca nu ai facut nimic rau in acelasi timp incercand din rasputeri sa gasesti o explicatie logica la toata situatia prezenta. Curand dupa, vrand sa vezi ce spune ii raspunzi cu cea mai probabila chestie: "Nu am facut nimic rau...", iar el iti arata un zambet ironic coborandu-si ochii... " Asa crezi tu ? Nu ai facut nimic rau ? In timp ce te simteai bine traind in Raiul pe Pamant nu-ti dadeai seama ca trebuie sa fi recunoscator pentru asta si nu ai facut decat sa tanjesti pentru mai mult in timp ce omului de peste drum ce locuia in casa aceea simpla nu-i trebuia nimic decat ce a muncit singur pentru a fi recunoscator celor care l-au ajutat, si ... in general. Nu considera ca i se cuvine nimic. E adevarat, ce ai facut nu este nicidecum o crima sau un mod de a incalca vreo lege scrisa, dar asta nu inseamna ca ai fost indreptatit. Traind Raiul pe Pamant fara a da nimic in schimb nu este tocmai corect, deci vei plati un pret. Vei trai Iadul real si vei invata pe pielea ta cuvintele spuse de mine acum." Dupa un asemenea discurs incepi sa tremuri si sa te gandesti la ce consecinte ai putea suferi si la cum ai putea scapa. Gandurile tale nu pot merge altundeva decat la cuvintele : "Dar... ma voi schimba... ma schimb, ma pot schimba... sincer...". Omul acela iti citeste gandurile si iti spune: " Te vei schimba ? Oare ? ... cum ma poti convinge de asta ? De fapt... daca reusesti sa ma faci sa te cred, ma voi razgandi...". De indata ce isi termina fraza, inchizi ochii si te trezesti la auzul ceasului. Este ora 7, trebuie sa pleci.
Totul a fost o halucinatie foarte ciudata si inexplicabila si in mod sigur nu vrei sa se intample din nou asa ceva... nu neaparat ca nu ai merita asa ceva, ci mai degraba pentru ca nu-ti doresti, fie ca e corect, fie ca nu.
Intrebarea mea pentru cel ce s-a pus in pielea tanarului condamnat: Ai uita totul si ti-ai relua viata ? Probabil afundandu-te in si mai mult confort incercand sa uiti totul ? Te-ai schimba cu adevarat invatand o lectie din ceea ce poti numi un simplu vis... sau un mesaj divin ? Cei mai multi ar raspunde mecanic: "M-as schimba!" find speriat pe moment de consecinte, dupa care... totul este dat uitarii si nici o schimbare nu este facuta. Convinge-ma de contrariu... si eu as face probabil la fel... De ce ? Sincer, nu am nici o idee... dar din nevoia de a da vina pe ceva, zic ca e vina firii umane. Acel om fragil care se afla in varful ierarhiei naturii si face ce are chef cu totul.
De multe ori mi-as dori sa se intample o experienta de genul tuturor, de 10 ori mai infricosatoare si mai reala. Se spune omul, cand se afla la marginea prapastiei, ar face orice pe moment pentru a-si pastra viata si a nu cadea in gol. Altfel spus, daca vrei sa-l inveti minte cu adevarat, trebuie sa-l santajezi cu cea mai mare frica a sa, altfel totul este spus in van (probabil sunt exceptii, eu vorbesc de majoritatea... si sunt in continuare subiectiv...). Eu am foarte multe obiceiuri si tendinte foarte proaste la care as vrea sa renunt desi nu par cine stie ce chestii urate, dar dintr-un motiv straniu nu voi face asta, desi imi repet foarte des ca sunt un prost pentru ce fac si nu mai vreau sa fiu prost... si tot prost raman si... asa mai departe, iar inainte sa dai cu parerea aiurea, nu sunt pesimist ci spun ce observ in amintirile mele si... bazandu-ma pe pe vointa mea care nu se face mare decat in cazul in care intervine ceva ce-mi doresc cu adevarat si nu ceva care-mi foloseste... tipic uman, as putea spune... (desi, probabil ma pripesc la concluzii).
Ceva ma impinge sa spun ca traim intr-o realitate falsa (suna ciudat...) cand este cu adevarat o realitate nepermisa, dar din dorinta de a trai cat mai aproape de Rai, nu vrem sa recunoastem asta si ne afundam intr-o... viata buna... altfel spus nu conteaza ce faci, cum traiesti atata timp cat esti bine.

*Mentionez (inca odata) ca tot ce am spus a fost mai mult pentru mine si nu neaparat un mesaj catre omenire, deci nu aruncati cu pietrii (primul fara de pacat sa arunce primul)

**Visul descris a fost inventat pe parcurs ce scriam, e doar o inventie... si totusi duce undeva.

***Nu am nevoie de sfaturi deoarece nu am o problema. Totul este doar.... filozofie... (asta as vrea eu sa cred, deci nu-mi spulbera realitatea...)