Situatie urata -> Contradictii -> Legat de maini

Pagina de jurnal: Adun ce a ramas, si creez o alta comoara.

In ultima perioada, datorita unei serii de evenimente asezate in asa fel incat sa ma distruga putin, nu am fost tocmai cea mai fericita persoana, ba chiar am fost pesimist, paranoic, indurerat, melancolic, depresiv, si cred ca inca sunt, chiar daca fata de unele persoane nu par a fi asa, poate par a fi ironic, glumet, nepasator, si-asa mai departe, dar... totusi, aici pe blog, cel putin, nu am prea scris pagini din astea in care sa spun chiar chestii personale, fara sa le generalizez putin. Sau, ma rog, nici nu stiu daca am mai scris. In momentul in care ma apuc sa tastez pe-aici, ma afund in capul meu, si las sa curga aici orice gasesc pe-acolo, iar uneori nici eu nu mai stiu exact ce-am scris, doar... ma simt bine scriind. M-as simti mai bine facand altceva, dar luand in considerare ca pc-ul e in fata mea, am nevoie de ceva de genul, merge si asta.

Sunt genul de persoana calma, calda, romantica, iubitoare, caruia-i place sa se ataseze de lucruri, persoane, din diferite puncte de vedere. Ma rog, nu e neaparat ca-mi place, pentru ca deseori ies indurerat din chestiile astea datorita celorlalte persoane care nu vad situatia asa cum o vad eu, iar in cazul in care cineva incearca sa ma dezlipeasca de el, cand eu incerc sa ma atasez, stiti si voi cum merge treaba. Am nevoie sa ma atasez, nu stiu de ce. Am nevoie sa simt o voce calda langa mine care sa ma indrume in momentul in care sunt paranoic, cand nu am chef de nimic, nu-mi vine sa visez deloc la viitor, nu-mi vine sa fiu optimist, ceva care sa sugereze caldura, compasiune, orice am eu nevoie sa ofer.

Ati putea spune ca am in mine mult prea multa dragoste s-o tin inchisa in mine, si trebuie s-o dau altcuiva altfel o sa explodez sau ceva de genul, si incerc, pe cat posibil, s-o dau persoanelor ce stiu s-o aprecieze, si fac ceva frumos cu ea, raman langa mine, e totul okay, toate lucrurile astea.

Nu, nu sunt genul care are nevoie de promisiuni pentru o viata, sa mi se repete diferite cuvinte pentru a ma simti confortabil si sigur, sa am fel si fel de chestii de genul. Mi-e deajuns gesturile subtile pe care le faci atunci cand esti atasat de cineva, gesturi simpliste prin care sa arati ca ti-e drag, sa vorbesti cald, sa fii intelegator, sa... nu stiu, lucruri de genul, pe care le face fiecare involuntar cand simte catusi de putin ceva frumos, cum fac si eu la inceput, cand incepe sa-mi placa cineva, sau... spre exemplu cand incep sa ma indragostesc. Se intelege, nu ?

Chiar sunt genul care se indragosteste profund si tine in el chestia asta multa vreme, atat de mult pana cand nu mai simt nimic de la persoana respectiva, si in acelasi timp, cand gasesc pe cineva, poate, si mai perfect, si dupa un timp indelungat cand, sau daca mai am curaj sa o iau iarasi de la capat. Parca mi-e tot mai greu s-o iau de la capat, avand in vedere ca ultima data cand am luat-o de la capat cu cineva, am asteptat multe luni pana sa incep sa am incredere si sa fiu destul de increzator. Acum poate ca fiecare om poate s-o ia de la capat oricand, atata timp cat viata lui merge inainte, dar... in acelasi timp, fiecare om e diferit, si fiecare are cateva exagerari proprii, iar eu... le am pe ale mele, spre exemplu asta.

Daca, totusi, persoana respectiva decide ca nu merge, insa inca simt... caldura venind din partea ei, simt... ceva, simt ceva frumos, si nu totul e rece, atunci inima mea ramane inca plina de speranta de viata, inca sunt in stare sa zambesc, sunt in stare sa uit ceea ce ma apasa si pot sa fiu atent la lucruri frumoase, si... cel mai important, inca pot oferi, subtil, altfel, pe diferite cai ceea ce simt eu, chiar daca la inceput e aiurea pentru ca trebuie schimbari, sunt in stare sa fac asta. Cat timp pot sa-i raman alaturi, exista o legatura frumoasa, prietenie interesanta, mai mult decat prietenie, mai putin decat relatie, nu stiu cum se mai categorisesc astea, ma simt bine asezandu-mi atentia asupra persoanei respective, ma controlez in asa fel incat sa nu se simta coplesita, sa nu fiu un idiot obsesiv care s-o impinga in singuratate, sau in bratele altui tip, ci totul sa fie okay. In timp, sentimentele mele inflacarate s-ar raci mai mult, as deveni tot mai mult prieten, as uita toate lucrurile care ma apasa acum, sau toate nevoile pe care le am, si poate am lua-o de la capat, cu informatiile pe care le-am adunat din grselile deja facute, totul avand un potential mai mare, sau... poate intr-un final ne-am gasi fericirile in alta parte si poate as fi in sfarsit bucuros sa-i dau drumul de tot.

Ma rog, eu acum filosofez in stanga si-n dreapta, si nu prea are sens ceea ce zic. Poate ca inca ma apasa, poate ca inca nu sunt pregatit de nimic, dar... am mare, mare incredere in ceea ce mi s-a intiparit un suflet, si am mare incredere ca ma simt mai bine cu persoana respectiva aproape de mine, asa cum isi doreste ea sa fie, doar sa fie aproape, sa nu se smulga din inima mea si... poate sa ma faca sa nu-mi doresc s-o mai iau de la capat. Ma rog, acum asta suna ca un santaj emotional, dar... doar ma plang, poate exagerez prin ceea ce zic aici, pentru ca... ceea ce simt acum e vina mea, ceea ce scriu aici e vina mea, si ceea ce voi face in continuare va fi tot vina mea... nu as fi in stare sa dau vina pe altcineva pentru cum ma simt eu, decat daca sunt insultat in mod direct, daca sunt manipulat intr-un mod meschin, sau mai stiu eu ce chestii din cauza carora sa sufar, si sa-mi dea un motiv adevarat sa dau vina pe cineva.

Nu mai stiu exact ce vroiam sa scriu. Ma rog, ma uit la titlu, si imi zic... daca ceva frumos se termina, acumulez orice caldura a mai ramas, si o transform intr-un alt izvor de la care sa-mi alimentez buna dispozitie, zambetele, cheful de viata, fluturasii din stomac.

Simt ca daca ma gandesc suficient la ceva ce s-a intamplat in trecut, la ce am simtit atunci, pot simti si acum acel ceva, chiar daca nu mai e la fel de intens precum inainte, insa totusi pot simti si-mi pare bine ca s-a intamplat pentru ca... asa cum am zis, simt mereu fericirea din secundele acelea.

Bine, sunt patetic, imi cer scuze. O las balta si poate-i zic persoanei respective golurile pe care le-am lasat aici, precum, poate, si continuarea pe care ar fi trebuit s-o pun, dar... nu mai stiu ce sa zic, cum sa zic, si alte lucruri asemanatoare. Scuze cititorilor, am vrut sa fie o pagina de jurnal, dar nu cred ca sunt in stare de asa ceva, sa fac sa fie okay, demn de citit si asa mai departe.

Va las o piesa care se potriveste destul de bine :)

Cum iti dai seama ca esti indragostit ?

Dragoste :) punct.

In momentele astea incep sa ma gandesc din ce in ce mai mult la ce inseamna sa fii indragostit, pe bune, cum iti dai seama, cum realizezi, cum poti sa-ti observi diferite comportamente... asa, din punctul meu de vedere de om care gandeste... mult.

In primul rand, din punctul meu de vedere, dragostea nu apare niciodata ca si... dragoste, nu prima data. Apare, sub forma de alte sentimente care evolueaza, pe masura ce si optimismul, increderea ta evolueaza odata cu drumul tau inspre a obtine sentimentul reciproc. Ma rog, nu incepe nici ca o cursa, ci ca pur si simplu o idee...

In primul rand, cred ca-mi vine sa zic ca incep sa-mi pun fel si fel de intrebari, si exact asta am scris, dar apoi am sters gandindu-ma ga nu e adevarat, e chiar opusul. Ma simt de parca cunosc persoana respectiva. Nu ma mai gandesc, la inceput, despre ce sa discut cu ea, subiectele vin, pur si simplu, fie ele complexe, sau banale. Cu cat mai banale, cu atat mai bine, cu cat mai complexe, cu atat mai... aiurea, pentru ca incep sa fiu paranoic. Prea multe bombardari cu idei asupra ei ar putea insemnand ca ea se plictiseste de mine, si... sentimentul fain pe care-l am cand vorbesc cu ea despre orice s-ar putea pierde, si ... nu vrem asa ceva. Mnup. Deci incep sa povestesc cu ea despre orice, mult timp, sa zambesc destul de des cand apar fel si fel de faze interesante, sau cand ma surprinde. A, da... incep sa fiu si foarte atent la ceea ce face, ceea ce spune, ca si cum as sorbi-o din priviri, sau orice, fara sa realizez, cam din prima. Pe scurt, sunt interesat de ea si-mi place cam tot ceea ce spune, chiar daca nu mi-a placut inainte sa povestesc cu alte persoane despre asta. Practic, intr-un mod ciudat, nu-mi prea pasa de diferitele ei caracteristici. Nu le mai critic in sinea mea in mod corect, doar le aplaud, oricare-ar fi ele. Din punctul meu de vedere, legatura mea se realizeaza cu... ceva principal din interiorul ei. Ceva... care ramane constant de cand incepi sa fii constient de tine insuti pana cand nu mai existi, ceva de la care pornesc celelatle lucruri care se schimba dealungul vietii. Ma rog, asa ma simt eu, la inceput. Asta nu inseamna ca sunt indragostit... pe parcurs pot pierde legatura cu acel interior, sau sa aflu ca de fapt e altul, si am interpretat gresit. Dar ideea e la primul contact.

La a doua conversatie povestesc cu ea, facand referire, destul de mult, la prima conversatie, care m-a impresionat foarte mult, si ma port cu ea ca cu o prietena foarte apropiata, asa, foarte brusc. In cazul in care raspunde pozitiv, incep sa fiu si mai interesat, mai fericit, mai... nu stiu, stiti si voi, din mai multe puncte de vedere. Iar acum incep sa gandesc eu mai multe subiecte de discutie, pe care sa le elaborez, sa fie mai complexe decat simplitatile pe care le-am discutat la inceput. Ma rog, acum depinde si de persoana si de starea de spirit, pot fi complexitati si la inceput, dar in general... ideile complexe le impart in diferite parti, si tot simple ajung, dar la a 2-a conversatie incep sa fie complexe ca intreg, nu impartite. Ca si cum o testez, sau asa ceva... daca nu raspunde bine, incerc, cu gandul la prima conversatie, si daca vad ca tot asa e, incep sa-mi pierd interesul, usor, usor... ma rog, sa ramana o anume speranta acolo, dar per total se pierde totul, insa daca raspunde pe placul meu, si conversatia merge ca si cum o gandesc singur, ca si cum ea face parte din mintea mea (si asta chiar s-a intamplat), atunci incep sa ma las dus de val, sa rad mai mult, sa fiu mai integrat in tot ceea ce se intampla.

Pe parcurs incep sa devin din ce in ce mai altruist, sa ma gandesc din ce in ce mai putin la mine, si sa-i deschid porti spre mine, una cate una, din punctul de vedere al sprijinului. Altfel spus... incep sa-i arat de ce poate avea incredere in mine. Incep sa ma deschid tot mai tare, cateodata rapid, alteori nu foarte rapid, iarasi depinde, si incep sa fiu tot mai atent la ceea ce se intampla cu ea, ca in cazul in care se intampla ceva, sa fiu acolo pentru ea si sa-i arat care e, din punctul meu de vedere, calea cea mai buna inspre a rezolva o anume situatie in care e ea implicata, cu care nus e descurca bine, sau asa mai departe. Asta, insa, e doar un exemplu din ce-as putea face... depinde de la fata la fata, de la context la context, de la ... stare la stare. Tot asa, dar per total incep sa fiu din ce in ce mai altruist fata de acea persoana, sa ma gandesc din ce in ce mai putin la ce vreau eu, si mai mult la ce vrea ea, sa incerc sa ii dau ce-si doreste. Prima data... chestii micute, zambete, idei, poate lucruri simple materiale, iar pe masura ce relatia de prietenie avanseaza mai mult, altruismul devine din ce in ce mai profund.

Pe masura ce sentimentele mele devin mai puternice, printre care nu se numara si dragostea, desigur, incep sa gandesc tot mai simplu, din pacate pentru mine, si asta incerc sa schimb la mine, si sa devin tot mai plictisitor, axat, mai mult, pe ceea ce simt fata de ea, si nu pe lucrurile interesante facute/discutate la inceput. Incep sa devin plictisitor... iar daca o tin tot asa, totul se pierde, in cele din urma, incepe sa devina aiurea sa simt ceea ce simt, si mai mult decat atat, incepe sa devina aiurea pentru ea.

Daca simplitatea mea, insa, se transforma in complexitate pe masura ce povestim, si nu ma ridic prea mult la cer, dar nu sunt nici prea aproape de pamant, incep sa ma simt tot mai cald, mai calm, fata de ea, si in acelasi timp mai intens si mai inflacarat. Incep sa am un echilibru de sentimente opuse, si cred ca incep sa devin o persoana foarte... okay, din mai multe puncte de vedere. Sentimentele precizate mai sus, sunt foarte multe, si ma pot plimba pe ele foarte usor, si sa-mi placa. Ea devine partenerul meu preferat de conversatii in orice materie, imi e dor de ea aproape constant din cauza ca-mi place foarte mult, din ce in ce mai mult, de fapt, compania ei, chiar daca e la telefon, pe messenger sau in realitate. Pentru mine compania e tot companie... caldura e caldura, o simt in cuvinte si in gesturi. Daca persoana respectiva ofera caldura, eu o simt prin orice punct de vedere. Sunt prea atent sa nu o simt.

Am zis, o micuta parte din ceea ce-as putea simti in diferite situatii, ca si idee, insa cam pe-acum imi pot da seama daca sunt indragostit, din punctul meu de vedere, dupa tot ce-am invatat pana acum. Si, in mod categoric, incep sa fiu din ce in ce mai fericit, imi e mai mult drag de viata, drag de mine insumi, de toate. Stiti si voi... iar asta nu se intampla doar prima data, se intampla de fiecare data, daca e cazul. Nu s-a prea... intamplat. Nu o sa dau un numar, dar va asigur ca e printre cele mai mici numere. Sunt sigur, insa, ca se intampla de fiecare data.

In momentul in care nu mai simt caldura respectiva, incep sa devin din ce in ce mai linistit (nu prea tare la inceput, dar consecutiv mai mult pe masura ce trece timpul) cu gandul la terminare, la... despartire, la... asa mai departe si ma afund in paranoia si sentimente mai putin placute.

Ce vroiam sa zic prin chestia asta ? Intr-un mod foarte, foarte greu de conceput, dragostea e un sentiment care sta mereu ascuns intre celelalte sentimente, caruia-i poti da atentie sau nu. Cu cat il observi mai tare, cu atat e mai puternic.

Il interpretez ca o lumina pozitionata in spate, care poate deveni mai intensa sau nu, iar in fata luminii respective sunt puse alte lumini, mai multe, care lumineaza destul de intens, sau nu. In functie de starea ta, de situatie, in functie de foarte, foarte multe lucruri, fiecare din luminile respective poate lumina mai intens sau nu. Cand dragostea lumineaza cel mai intes, toate sunt acoperite, iar cand unul din ele lumineaza mai intens, se vad toate, dar dragostea nu, nu si daca nu esti foarte atent si le observi pe toate asa... defocalizat. E un echilibru foarte usor intre ele, iar cu dragostea mi se pare cel mai complicat. Iar... mereu ce-i prea mult strica per total, deci daca una din lumini se observa mai tare, tre sa o diminuam, iar in momentul in care obtinem un mic-mare echilibru intre ele, ceva care sa ne caracterizeze pe noi, pe persoanele iubite de langa noi, pe situatie... deci e destul de complicat, cel putin la inceput, dupa care devine o obisnuinta sa faci asta, ca si cum inveti sa faci o chestie gen... mersul pe role, care necesita mult antrenament, sa te misti in asa fel incat sa stai in echilibru mereu, apoi mergi ca si cum mergi in picioare, nu mai faci calculele acelea de echilibru, parca se fac singure. Ati inteles ceva ? ... am zis si eu asa cum mi-a venit in minte bine... sper ca-i bine.

Din punctul meu de vedere, ce-i prea mult strica mereu, si cu dragostea singura nu o sa poti intretine niciodata o relatie. Te poate face pe tine fericit, dar asta nu inseamna ca o viata intreaga poti merge doar pe asa ceva. De-aceea exista si alte sentimente care sa compenseze, si care sa ofere... nu stiu, mai degraba sa nu ofere plictiseala.

Am inceput prin a spune cum e cand ma indragostesc eu, si am terminat prin a spune chestia asta... nu m-am putut abtine, scuze... ma rog. M-am simtit bine scriind. Poate a provocat si ceva placere celor ce au citit :) pe curand

Interpretari gresite cand vine vorba de dragoste

Incep sa ma simt prost ca tot scriu despre subiectul asta, luand in considerare ca nu mai prea cunosc baieti sa scrie despre asta, in felul in care scriu si eu, detaliind, relatand simtiri, momente in care ea apare, de ce, ce inseamna, de ce... toate lucrurile astea. Adevarul e ca imi place mult subiectul... dintr-un motiv sau altul, tanjesc dupa asta, in formele ei nenumarate si vaste. Poate in capilaria mea nu am simtit dragoste, desi am primit-o, poate nu am primit-o, poate am reusit s-o vad, din greseala, si sunt una din putinele persoane care a reusit, si acum incerc sa o sorb cat mai mult pentru ca... e chiar atat de frumoasa precum se spune si nu e un mit existent in carti si-n filme si... alte forme de imaginatie.

Multe persoane, insa, cred in dragoste, la fel ca si mine, si incearca sa isi imagineze cum e, incearca sa simta asta, incearca pe cat posibil sa nu duca lipsa de aceasta, in speranta ca asta e calea spre fericire, spre o viata frumoasa, din punctul lor de vedere. In cautarea ta, insa, poti sa dai peste diferite falsuri pe care sa le vezi ca find adevarate, din cauza dorintei de a o avea cat mai repede, vezi ca se potriveste la inceput, apoi nu se mai potriveste, si se transforma in altceva, si incepi sa realizezi ca nu a fost ceea ce credeai ca e. Nu stiu exact cat dureaza pana se intampla chestia asta, dar in cele din urma se intampla, parerea mea, destul de curand... dar depinde de un alt punct de vedere.

E complicata rau faza, acum imi dau si eu seama. Interpretarile gresite pot veni prin faptul ca intelegi gresit ceea ce simti din dorinta de a simti, deci nu mai prea verifici autenticitatea, din bucuria de a o avea, si din frica de a nu fi ceva fals, iar apoi perceptia ta asupra persoanei de care esti indragostit/a poate fi falsa. Adica... sentimentele tale pot fi reale, dar persoana respectiva poate sa nu existe, in fata ta sa fie, de fapt, altcineva, pe care tu ai incercat sa-l cunosti, dar de fapt sa nu fie acea persoana.

Mai mult decat atat, din punctul meu de vedere, oamenii se schimba constant, si... aici o sa iau un singur punct de vedere, si anume: Cum e cand iubesti in tacere si cum e cand iubesti o iubire impartasita ? Bine, sa explic... in momentul in care iubesti ceva sau pe cineva, iar acel ceva sau cineva nu iti impartaseste sentimentele, si tu iubesti in continuare, simti o anume intensitate in tine, careia mie-mi place sa-i zic ,,the thrill of the hunt". Scopul tau devine el/ea. Te gandesti la cum sa faci ca persoana respectiva sa fie a ta, si asta iti da pofta de viata, optimismul din tine iti da fericire, optimismul ca-l vei obtine. Dragostea te cam face optimist, daca stiti. Faptul ca incerci sa o cuceresti, indragostit find, iti da idei aproape nelimitate cu privire la cum sa o cuceresti, pentru ca incerci, si incerci, si incerci, si tot mai tare parca te arde sa incerci, iar fiecare raza de lumina din partea respectivei persoane, te motiveaza si mai tare sa incerci, ca si cum esti tot mai aproape si tot mai aproape. In momentul in care te apropii, insa, scopul tau e atins, si... ,,the thrill of the hunt is gone". Aici o sa numesc punctul de vedere: O persoana se schimba in momentul in care se indragosteste. Totul se cam schimba. In momentul in care te indragostesti de cineva care nu-ti impartaseste dragostea, totul poate merge prost, in final, pentru tine, pentru ca tu te poti indragosti de un cineva, iar acel cineva, cand se transforma/indragosteste, tu iti poti pierde interestul, pentru ca persoana de care te-ai indragostit dispare incet... apoi te desparti de el, te indepartezi, revine la cel ce era, plus semne de caldura fata de tine, revine cel de care te-ai indragostit, cu forme imbunatatite... iti amintesti de flacara, si pe deasupra, e mai aproape de tine ca oricand, mai aproape decat a fost atunci cand s-a lasat cucerit.

Ma rog, asa interpretez eu lucruruile din lucrurile pe care le-am experimentat. Spre exemplu, sa fie si mai simplu, in momentul in care eu nu sunt indragostit, imi plimb mintea aiurea prin multe, multe parti, ma gandesc la multe chestii, am o gandire foarte complexa din mai multe puncte de vedere. Caut, caut si caut... aflu, aflu si aflu, inteleg, deduc, pun intrebari, ma aflu pe un camp alb, fara un scop clar, asa ca totul devine complex in masura in care vad continuu posibile drumuri pe care ma aflu. Obosesc, insa... de la asta. Am nevoie de un scop, iar in momentul in care ma indragostesc, obtin un scop, un drum... nu prea sunt genul care sa se simta viu in timp ce cucereste pe cineva. Intensitatea cu care traiesc incepe in momentul in care acea persoana e a mea. In momentul acela imi obtin un scop, ma duc pe un drum, iar gandirea mea complexa se simplifica de cateva ori. Practic... am luat o pauza de la mine insumi si am inceput sa ma axez pe persoana respectiva. Daca, spre exemplu, persoana respectiva s-a indragostit de mine, cel complex, are o surpriza neplacuta fata de mine cel plictisitor, cald si linistit. Incep si eu sa inteleg, aproximativ, cat de prost sunt ca las schimbarea asta sa faca ce vrea din mine, si mi-am propus, de curand, sa incerc sa-mi pastrez gandirea complexa si dupa. Ma rog, asta am invatat, si asta vreau sa fac. Oricum, nu conteaza, nu prea face parte din subiect.

Practic, interpretand dragostea, in infinitele ei forme, poti invata mai multe despre ea, in timp ce gasesti falsuri peste falsuri, dar suferi destul de mult, si poate mai mult decat atat, provoci multa suferinta si dezamagire pentru alti oameni care aveau incredere in tine, din punctul asta de vedere, chestie care nu e tocmai extraordinar de placuta.

Din punctul meu de vedere, interpretarile gresite au loc in momentul in care incep sa gandesti si sa supra-gandesti sentimentul respectiv, sa-i gasesti sute de forme si cai, si apoi sa te pierzi in raspunsuri, dupa care sa alegi unul la nimereala, in momentul in care te saturi sa cauti, sau... sa te lasi complet dus de val, si sa nu mai stii de capul tau, sa te imbeti cu ceea ce crezi cu ca poate fi dragoste, apoi aceasta sa se tot schimbe si sa te strice si pe tine si pe cel pe care-l iubesti de cap. Ajungem la vestitul drum mijlociu ce ar trebui urmat, pentru a avea cele mai multe sanse de reusita, sfat pe care-ar trebui sa-l urmez. Ma rog, ceea ce am scris acum aici nu am stiut nici eu inainte sa incep sa scriu. Am dedus in timp ce-am scris, multe din chestiile astea, motiv pentru care iubesc blogul asta :). In acelasi timp, insa, m-am indepartat mult de la subiect si am scris in asa fel incat... tre sa citesti clar sa intelegi si sa urmaresti firul foarte curbat pe care l-am pus aici datorita nevoii mele de a gasi raspunsuri.

Sfatul meu, desprins din toate lucrurile astea e... sa incerci sa nu te pierzi decat in momentele in care esti sigur ca te poti intoarce inapoi, inainte ca cei din jurul tau sa te interpreteze ca find ... altcineva. Si in momentul in care-ti stabilesti un scop, gandeste-te bine la ce vei face dupa ce-ti vei atinge scopul propriu-zis, altfel... scopul principal poate sa nu aibe nici o valoare, ceea ce-i naspa.

In momentul in care cuceresti pe cineva, exploatezi formele dragostei din toate punctele de vedere la care te poti gandi, nu astepti sa simti tu ceva si mai intens decat atunci cand incercai sa obtii impartasirea dragostei pe care incerci sa o oferi. Exploatand, gasesti fericire din mai multe puncte de vedere, care nu se prea termina, iar apoi iti poti stabili mai multe scopuri... iarasi, sfat pe care-ar trebui sa-l urmez. Sa nu mai consider ca sunt in continuare pe un singur drum, ci sa ma pozitionez pe un camp deschis de pe care sa continui sa transform ramura din mine numita ,,dragoste" intr-un pom in toata firea... pomul creste singur, dar... creste bine daca-l ingrijesti tu, cu mana ta, si nu profiti de el fara sa-l ajuti sa creasca. Are sens ? Pentru mine are...

Un punct de vedere din: Frumusetea e relativa

Ca tot imi era dor sa scriu, am stors din capsorul meu o idee, oricare-ar fi, doar sa ma apuc sa scrijelesc pe-aici... sa nu mai treaca nu stiu ca timp pana scriu.

De ce punct de vedere ? Pentru ca sunt foarte multe cu privire la frumusetea find relativa, deci schimbatoare in functie de situatie. Eu o sa iau acel punct de vedere in care ceva poate deveni mai frumos sau mai urat in masura in care ti-l doresti, si cum sa ti-l doresti mai tare. Mi-a venit faza asta... nu stiu. O sa vedeti in continuare.

In primul rand, cei care sunteti mai... experimentati in ,,activitatile intime", ceea ce o sa zic aici poate fi numit principiul de a ... face dragoste. Cel putin asa consider eu, aproximativ, din punct de vedere fizic, cel putin, ca doar stim cu totii ca asta presupune si mult sentiment :P. Ma rog...

Eu am zis mai multor persoane o idee interesanta de-a mea despre fete, si-anume... eu le consider cu adevarat frumoase atunci cand simt ceva pentru ele, atunci cand le vreau, sau... asa ceva, iar in rest, daca o fata, cat o fi de frumoasa, incepe sa faca anumite gesturi care sa denote proasta crestere, imaturitate (in sens cam prea negativ), pitziponceala sau... fite, nu prea-i mai vad aspectele pozitive, fie ele fizice sau interioare. Nu ma prea pot gandi decat la chestiile alea care ma dispera la culme, si imi pierd cheful sa ma uit la ea, iar daca sunt intrebat cu privire la aspectul ei fizic, stramb din nas. Da, ma rog, n-aveti decat sa strambati si voi din nas cand cititi faza asta, dar asa sunt eu, si sunt sigur ca aveti si voi aspecte asa, mai stupide, in viata voastra, cum are tot omul :D.

Un alt punct de vedere, si chestia aceea cu ,,a face dragoste" o reprezinta si tachinarea inspre a dori mai mult un anumit ceva. Gen... luam un copil mic, sa dau un exemplu mai perfect, si il ducem prin magazine, iar de teama sa nu puna el mana pe ceva cam... scump, si apoi sa planga ca-l vrea, ii arati o chestie mai ieftina, si practica din punctul tau de vedere, o iei in mana, te joci putin cu ea, ii arunci cateva priviri, zambesti inapoi la jucarie, il faci curios, si dac-o tii tot asa, va incepe sa planga dupa chestia din mana ta, pentru ca i se va parea tot mai tare, interesanta, frumoasa, chestia. In a face dragoste, ca si tip, daca o fata incepe sa te tachineze, sa fie mereu aproape de a-ti da un anume ceva, sa faca ceva, sau asa... pe la sfarsitul tachinarii ea devine o zeita in fata ta, avand in vedere cat de tare o vrei, dupa ce te-a enervat atat cu tachinarea. Si la sfarsit... ea te-a fraierit, tu ai primit ce ti-ai dorit chiar pe la sfarsit, cand erai aproape sa te dai batut, ea se simte stapana asupra ta, tu find un catelus multumit care da din... coada. Ahem, in fine.

Astea find spuse, cred ca putem folosi informatiile in a spune ca toate lucrurile astea pot fi manipulate. Deci... cand iti vine sa zici chestia: ,,pai daca nu-mi place, nu-mi place, n-am ce sa fac", nu mi se pare prea adevarata. Poate sa-ti placa daca stii cum sa privesti, stii cum sa te manipulezi. Poate sa devina obiectul tau preferat, sau persoana ta preferata, daca folosesti punctul de vedere potrivit in a o integra in suflet, atata timp cat te consideri o persoana complexa, cu multe calitati si defecte diferite si multe preferinte de la viata, si nu doar... asa, cateva. Ma rog, asta consider eu. Tu, ca si persoana cu respect de sine, te consideri complexa, deci... cu abilitatea de a vedea frumusetea un multe lucruri din jurul tau, deci... cu abilitatea de a-ti manipula unele simturi in asa fel incat sa placi un anume ceva sau pe anume cineva.

Ma rog, ca si o paranteza, nu cred ca are rost sa ma intrebati daca poti sa te pacalesti sa iubesti pe cineva. Toate fazele pe care le-am zis mai sus sunt temporare, dupa cum poate v-ati prins. Anume... poate sa-ti placa ceva un timp, dar odata si-odata tot te intorci la ce credeai la inceput si eziti sa te mai apropii, te plictisesti, dar... dac-o luam asa, se poate intampla sa te si indragostesti de un anume cineva daca te apropii de el, te auto-provoci sa-ti placa si in timp... iti place pe bune, pentru ca ti-ar fi placut, in cele din urma oricum, deci... totul e la noroc :).

Ma rog, ma stiti pe mine si postarile mele, ca tot deviez de la subiect si pun pe tava fel si fel de idei si puncte de vedere diferite de va incurc... de mama focului.

Oricum, cu chestiile pe care vi le-am zis mai sus am supravietuit eu invatand diferite chestii pentru scoala, facultate, ca e chestia aceea: Daca-ti place, o inveti, daca nu... si chiar daca eu nu am reusit sa descriu prea bine faza, tot ati prins ceva idei pe care le puteti dezvolta, si le pot si eu... ca inca ma gandesc si inca-s curios cu privire la ce-am zis pana acum.

Ma opresc, insa, din scris... a inceput sa ma doara o masea =.= . Bafta...

I like broadcasting!

Trebuia sa scriu si despre asta dupa ce ca am scris despre Whisper, cu ceva timp in urma, nu ? Nu am pomenit aici pe blog decat impresia pe care mi-au facut-o chiar atunci, prima data cand au vorbit cu mine. Nu prea aveam de unde sa stiu cum avea sa continue mica noastra ,,relatie" (a mea si a radio-ului + chat-ul ce tine de el). O sa scriu aici, cam ce cred ca e sa fie de scris, plus c-as avea chef sa scrijelesc.

Uite ca de nicaieri, am fost luat in echipa, grup, turma, oricum s-ar numi, am fost implicat in ceea ce fac ei, chatting, moderare pe chat, radio, DJ-ing, sau Mc-ing, si tot ce tine de astea. Le scriu asa ca sa evidentiez lipsa mea de experienta, si totodata sa surprinderea mea asupra increderii oferite intr-un... amator. Ma rog, nu sunt genul nesimtit, asa ca nu profit in mod negativ de sansa ce a picat din cer, direct in cap, si m-a ametit multe zile, pana si acum ma simt ametit. Ma gandeam ca... sa para mai real, sa fac asa un broadcasting, noaptea mai tarziu, cu muzica ce ma relaxeaza, intr-o oarecare masura, sa fie mai real.

Pana acum nu m-am gandit foarte mult la toata treaba asta cu radio-ul. Adica, sigur, mereu mi-a placut foarte mult muzica, m-a intrigat mereu sa vorbesc despre fel si fel, aici pe blog, si cu alte persoane, dar nu m-am gandit in mod serios sa le combin pe astea doua, si sa merg pe radio. Asa in gluma, sau ca si o distractie trecatoare m-am gandit, si am vrut sa ma implic, desi nu am depus chiar atat de mult efort, si nici respectivii nu m-au tinut minte multa vreme, desi au zis c-o vor face, si toate astea.

Dupa ce am inceput sa fac broadcasting, si dupa, evident, ce am scapat de emotiile ce ma cuprindeau, si dupa ce am primit foarte multe incurajari, din partea unor persoane mai mult decat din partea altora (adica aproape deocheat ~ sa se simta cine doreste :p), am inceput sa ma simt tot mai confortabil, si tot mai bine, mai bine dispus, mai activ, si toate astea, stand aici. Ba chiar, am vrut sa stau cat mai mult. Ma rog, ma gandesc ca e ceva de inceput sa ma simt asa de atras de toata chestia asta, dar mai mult decat atat... ma gandesc ca trebuia sa incep ceva mai devreme. Ma simt bine cand stiu ca lumea asculta ce muzica ascult si eu, si ca asculta ceea ce spun, si-mi vine sa ma straduiesc sa fac sa fie totul perfect. De-aia ma si simt aiurea de foarte multe ori, dupa, pentru ca nu a iesit cum ar fi fost in mintea mea, dar imi trecea rapid ,,supararea" si ma intorceam sa reincerc. Am schimbat stiluri de muzica, am gasit subiecte de recitat, planuiesc sa gasesc subiecte de dezbatut, de indata ce aflu care sunt acele subiecte ce merita dezbatute si cu altii, sa fiu sigur ca nu vorbesc singur. Poate de comentat bloguri, daca reusesc sa imi adun in minte ce ar trebui sa spun despre ele, pe care le-as alege, de ce. Cand incep sa lucrez intr-o chestie care nu e a mea, sunt foarte, foarte perfectionist, si nu vreau sa incep ceva ce stiu ca ar putea continua cu o greseala foarte aiurea, poate sa stric din credibilitatea construita de-alungul timpului fara mine. Ma rog, am cerut ceva ajutor din partea celor care au promovat deja bloguri, si le-au emis pe radio, si alti blogger si-au auzit numele, si asa mai departe, desi am inteles ca sunt putin cam ocupati deocamdata. Deci... o sa am putina rabdare...

Pana atunci o sa ma obisnuiesc cu vorbitul si o sa incerc sa elimin retinerile si emotile care ma trag usor in jos punand muzica, si distrandu-ma, cred eu, impreuna cu cei ce asculta, incercand sa fac in asa fel incat sa inspir, catusi de putin, starea pe care o am si eu in momentul respectiv.

Da, poate exagerez putin, cine stie. Dar ma prinde chestia asta, in asa fel incat tot despre asta imi vine sa vorbesc, si am impresia ca i-am enervat pe cativa deja, si nah... imi pare rau pentru asta, dar daca la asta-mi sta capul, la asta-mi sta capul, nu prea am ce face. Sau ma rog, cautati-ma in vreo cateva saptamani, cand o sa ma linistesc, desi nu prea am de gand sa o tin tot asa, pana cand o sa ma satur, ci mai degraba sa ma duc tot mai sus, pe cat imi permite si functia acordata, si limitele sansei.

Ma rog :) puteti asculta seara, in general, in cazul in care v-a impresionat micuta mea poveste. Nu e foarte greu de gasit, are si ceva istorie.

I like you, but...

In general vorbesc din cele petrecute de zi cu zi, si am fost ezitant in a scrie chestia asta aici pentru a nu se interpreta gresit din partea celor apropiati mie, deci... lasati-o balta, nu va ganditi la prostii, nu e un mesaj pentru voi, e o chestie care mi-a venit in minte si mi s-a parut interesanta in a o scrie pe-aici, in a o descifra putin, toate lucrurile acelea pe care le-ati observat si in postarile mele anterioare. Bun ? Fara intrebari de genul, va rog :)

Ma gandeam la ideea de a avea un prieten apropiat, o persoana care sa-ti fie draga din tot felul de puncte de vedere, ca e apropiata de tine ca si persoana, ca si sex opus (ca vrei mai mult), ca si ruda, ca si... stiti voi, persoana apropiata. Isi petrece timpul langa tine, povestiti mereu despre fel si fel de lucruri, si in general totul e bine si frumos, insa nu te poti abtine nu a nu te... satura de ea, la un moment dat, din cauza ca poate exagereaza pe un anumit subiect, din cauza ca poate vorbeste despre un anumit ceva prea mult, poate ca exagereaza cu un anumit comportament din punctul tau de vedere, sau poate esti doar genul de persoana caruia-i place diversitatea si nu poti sa petreci absolut tot timpul langa acel cineva. Ma rog, eu dau exemple la intamplare, ca sa intelegeti situatiile in care se poate intampla ceea ce am de gand sa va spun.

In momentul in care te ,,saturi" de acea persoana, te poti satura atat de tare incat sa nu-ti mai prea vina s-o vezi niciodata, sau sa nu-ti prea vina s-o vezi in acea... ora, sau zi. Ti se poate intampla cu mama, tata, sora, best freaking friend, prietena, sef de la lucru, etc. Cand nu-ti prea vine s-o vezi, incepi sa devii distant, incepi sa spui chestii mai aiurea, incepi sa intorci vorba, poate, incepi sa devii usor insuportabil, iar persoana respectiva prinde diferite mesaje de la tine. Ca esti suparat, ca esti nervos, dar nu prinde mai niciodata mesajul corect, si anume: ca ai nevoie de putin timp singur. Ei bine, aici tind sa dau vina pe cel ce trimite mesajele, nu pe cel ce le primeste, din moment ce destinatarul se inseala aproape mereu, fie din neatentie, fie din orgoliu, fie din obsesie, nu stiu.

Daca te pui in papucii celui care te vede ca nu prea ai chef de el, si daca sunteti si prieteni apropiati, in general ai diferite asteptari care ti s-au format de-alungul timpului, si nu reusesti sa spui cu zambetul pe buze si cu sufletul usor: ,,Bine, te las in pace, nu e nevoie sa-mi spui ce s-a intamplat, vorbim mai tarziu". Mai sunt persoane ce pot spune asta, dar... vor exista mereu exceptiile in care nu-ti prea vine sa spui din prima.

Ma rog, mergem pe exceptiile in care mesajul nu e corect perceput.

Cam ce poti face sa nu fii considerat mai ,,naspa" fata de acele persoane ? Ai putea incepe prin a spune adevarul din start. Adica, incepi sa ii spui: ,,Esti putin prea aproape de mine, desi te plac, imi placi, suntem apropiati noi, inca nu reusesc sa diger apropierea asta, si e vina mea, de-aia am nevoie de un picut de timp sa mearga pe gat in jos." Sau alte lucruri asemanatoare, prin care incepi sa explici exact chestia asta, inainte ca lucrurile sa devina tensionate, cand esti calm, inca, si continui prin a-l asigura ca asta nu e sfarsitul, nici pe departe, de ce nu e sfarsitul. Ma rog, incepi cu fel si fel de raspunsuri la intrebarile pe care le-ar putea pune. In felul asta eviti o cearta mai nasoala, si eviti sa te enervezi si sa spui: ,,M-am saturat de toanele tale, lasa-ma naibii in pace!" sau alte lucruri asemanatoare care pot sa-ti dea ce-ti doresti intr-un mod exagerat, gen... daca o vrei indepartata un pic, se indeparteaza de tot, asa de siguranta, si apoi cine se simte aiurea ? Amandoi.

Am patit asta de cateva ori de curand, in trecut, ca si voi, si m-a afectat destul de tare, doar a fost vina mea. Tin mai mult la legaturile astea pe care le am cu oamenii, sunt importante rau, de-aia nu vreau sa le tratez aiurea, sa risc sa dispara, ca si asa sunt putine, si nu prea sunt procedee de a le forma exact asa cum ti le doresti. Fiecare om e diferit in felul sau, tu esti si asa destul de unic, nu poti lega o prietenie stransa cu oricine, daraminte sa-ti injuri mama din nervi, si sa-ti gasesti alta. Nu ca te-ar parasi de tot, da' totusi...

Secretul e sa spui lucrurile astea din timp, chiar de la inceput, dar sa mai inghiti si tu cateodata, si sa ignori purtarea asta. Sa faci un echilibru intre astea doua. Sa fii sincer mereu, dar nu dureros de sincer. Cand spui adevarul in fata, nu trebuie sa iasa dureros sau insensibil sau ironic. Multe persoane spun ca zic adevarul in fata, si apoi zic o chestie aiurea care te face sa te simti... nasol. Poti spune acelasi adevar in 20 de feluri diferite. Trebuie sa intelegi si faptul ca fiecare persoane are un stil de a interpreta, iar daca i-ai fost aproape o vreme, ai ceva idei despre cum interpreteaza ea o anumita propozitie. Spre exemplu, cu unele persoane, daca vorbesc formal, li se pare ca-mi bat joc de ele, iar daca vorbesc in batjocura, li se pare ca sunt de-al lor, si invers, daca nu vorbesc formal, sunt tratat ca un prost. Daca sunt mereu sensibil, sunt tratat ca un slabanog, de altii ca un artist, de altii ca un emo. Daca sunt mereu spontan pot fi tratat ca un nebun, sau pot fi tratat ca un altceva. Pricepeti voi... nu-i destul sa spuneti adevarul in fata. E nevoie sa-l faceti sa priceapa adevarul.

Toate astea le spun aici in masura in care nu vrei sa-ti superi tovarasul cand ii spui o chestie naspa pe care o face, cand ii spui sa se indeparteze putin sa te obisnuiesti cu situatia pe care o creeaza, sau alte lucruri asemanatoare. Cand nu mai ai chef de el, nu-ti pasa, fa ce-ti vine in cap, responsabilitatea e mereu a ta.

Ma rog, inca odata, a nu se interpreta aiurea postarea :) n-am nimic cu nimeni, pe moment.