E interesanta notiunea asta, mai ales la inceputul adolescentei. In momentul in care ne incepem ,,pubertatea" sau ,,adolescenta" sau cum vrei sa-i spui pragului pe care-l atingi pe la 12-13 ani, incepem sa avem o oarecare iluzie de stapanire a eului, si ganduri un pic mai serioase decat ,,hai sa ne jucam!!!!!!!!!!" ceea ce e interesant, pentru ca cu ocazia asta incepem sa facem si-un pic de introspectie si sa incercam sa ne cunoastem ceva mai bine decat ne cunosteam pe la inceput. Incepem sa ne privim mai adanc, si tot asa... incepem sa acumulam informatii despre noi insine, si implicit si despre alte persoane.
Evident, ca dupa ce faci asta, incepi sa-ti faci fel si fel de planuri despre ceea ce vrei sa faci si mai ales: ceea ce vrei sa fii, iar pe la varsta respectiva nu stiu cat de obiectiv reusesti sa fii, dar, totusi, iei deciziile in concordanta cu informatiile pe care le-ai acumulat pana la varsta respectiva. Deci... faci chestia asta, si incepi sa faci diferite afirmatii despre tine, gen: Eu sunt ASA, imi PLACE sa fiu ASA si o sa raman ASA indiferent de ce spune ORICINE! Cam fiecare spunem asta in diferite momente ale vietii noastre. Ne vedem intr-o anumita ipostaza, cu o anume experienta de viata, pe care o consideram destul de maricica, nefind la curent cu limite ceva mai mari pe care le poseda cei mai mari, si... vrem sa ne simtim siguri pe noi si pe ceilalti, iar fluiditatea personalitatii si a cunostintelor si a crezurilor nu te prea ajuta sa fii sigur pe tine, ci mai degraba te baga intr-un haos din care nu stii cum iesi... cam asta ar fi logica, cel putin. Deci, parerea mea e ca... sa presupui ceva-n gen, cum am zis mai sus, e cea mai simpla si in regula cale de a te simti sigur pe tine si de a vedea totul simplu in viata ta, si nu exagerat si inutil de complicat.
... dar totusi, ne schimbam. Constant, chiar. De ce ? Pentru ca nu suntem facuti din metal, sau alte aliaje fixe, iar creierul nostru, desi ramane la fel, in marime, isi formeaza tot felul de poduri noi intre sinapse, si devin tot mai complicate pe masura ce acumulezi mai multe informatii, care le contrazic pe cele vechi, sau poate chiar le aproba, sau... cel putin ceva-n gen ne spune biologia, deci... in loc s-o explicam, putem doar sa fim de-acord cu ea, hm ? Din punct de vedere biologic, suntem, indirect, obligati sa ne schimbam constant!
Bine, asta e un simplu punct de vedere, evident. Din alte puncte de vedere, putem presupune ca ramanem cam la fel pe parcursul vietii noastre, si ne pastram anumite talente, sau anumite trasaturi pe care le mostenim de la parintii/bunicii nostrii, deci nu ne schimbam atat de mult pe cat, poate, am dat de inteles prin toate imbarligarile pe care le-am tot explicat pe-aici. Dar... in cazul asta, cum am mai zis unei prietene odata, e ca si cum ai considera ca toti regii din istorie sunt la fel prin simplul fapt ca au titlul de ,,rege", ceea ce-i fals. Fiecare avea indatoririle sale, erau invatati sa se poarte cam in acelasi fel, dar fiecare a fost diferit in felul sau, unii opunandu-se din multe sau toate punctele de vedere, desi au atatea trasaturi comune.
Deducem faptul ca... nu caracteristicile noastre ne fac asemanatori sau diferiti, in contextul asta (contextul in care ziceam ca ne schimbam constant), ci deciziile pe care le luam pe parcursul vietii. Altfel spus, caracteristicile noastre sunt niste simple unelte pe care le folosim in mod diferit, in functie de ... cum avem noi chef. Hm ? Si pe masura ce facem asta, acumulam, cum am tot zis, informatii de o natura, si de alta natura, si aprobam, intarim sau contrazicem diferite idei sau crezuri in functie de ce aflam sau... ce patim. Iar pe masura ce se intampla asta, e un pic cam complicat sa iti pastrezi aceleasi idei, aceleasi obiceiuri, aceleasi gusturi, aceleasi planuri de viitor. Practic... e greu sa te pastrezi la fel din moment ce esti cam obligat sa interactionezi cu ce e in jurul tau, iar tot ce e in jurul tau e intr-o continua si constanta schimbare.
Astea find spuse, e un pic cam dificil sa ne propunem sa nu ne schimbam niciodata, sa ramanem la fel, sau sa ne schimbam exact cum avem noi chef din moment ce... partial suntem la mila a ceea ce ne inconjoara. Suntem pentru ca nu ne nastem invatati si suntem predispusi la greseli mereu si invatam din ele, iar daca invatam din greseli, nu putem sa nu suferim un pic in timp ce le invatam. Ma rog... in fine, ziceam si eu.
Totul a inceput de la ideea de bine si rau, pentru mine, cand am inceput sa scriu ce-i pe-aici. Adica... iti poti propune sa fii bun, sa fii calm, bland, afectuos, simpatic, dragastos... pentru ca asta e ceea ce-ti place, si asta te incanta, dar... pe masura ce avansezi in viata si aflii si... patesti, cat de sigur esti ca te poti tine de acele caracteristici enumerate mai devreme ? Intr-un fel... e ca si cum ti-ai propune sa nu simti durere odata ce te lovesti. Odata ce te intalnesti cu durerea, te doare, si dupa ce te doare, ti-e frica sa nu se repete, iar daca ti-e frica, totul se schimba in viata ta in concordanta cu frica aceea... ma rog, depinde cat de frica iti este, dar... in fine, zic si eu.
Nu avem de ales. Ne schimbam... si asta nu trebuie sa fie neaparat ceva rau, nu ? De aceea exista cuvantul ,,optimism", sa-l folosim in momente de genul in vietile noastre, si poate... sa consideram ca fiecare zi e un nou inceput pe care-l poti modela dupa cum iti doresti, chiar daca... poate nu se va intampla intocmai, nu prea conteaza. Oamenii vorbesc despre perfectiune si cred in ea si incearca s-o atinga, nu pentru ca vor reusi ci... pentru ca cu cat ti-o doresti mai tare, cu atat te apropii mai tare de ea, deci... urci mai sus. Nu-i asa ? :)
