I'm a cat person!

Daca nu stiati, imi plac mult pisicile. Sunt animalele mele favorite, din mai multe motive. Imi plac si cainii, desigur, insa nu stiu daca as fi chiar in regula traind cu unul in casa zi de zi, luni de zile, iarasi din mai multe motive. Consider ca pisica si cainele au multe caracteristici opuse, si poate de-aia nu-mi prea plac cainii, in favoarea pisicilor.

Eu sunt genul mai linistit, de felul meu, si mai melancolic. Nu sunt mai deloc hiperactiv, si in cazurile in care am nevoie de afectiune sau o primesc, iar in cazul in care nu am chef de asa ceva, sa fiu lasat in pace, sau poate sa fiu convins sa primesc asa-zisa afectiune, sau sa o ofer. Un caine vrea mai mereu companie, mereu e hiperactiv, mereu iti ,,invadeaza" spatiul sarind pe tine, lingandu-te, bagandu-se mai agresiv printre picioarele tale cand mergi, sau cand stai undeva. Latra atunci cand nu cunoaste pe cineva, mai deranjeaza de multe ori. Nu zic ca ar fi ceva rau, poate pentru alte genuri de persoana ar fi ceva destul de interesant. De fapt, pe mine m-ar face sa zambesc astfel de chestii, insa nu mereu. Poate doar cateodata.

Pisica, in schimb, ma convinge mai tot timpul sa-i ofer afectiune, prin privirea pe care mi-o acorda stand in colt, sau in pat, sau venind incet inspre mine. In cazul in care ma indepartez, nu vine dupa mine ca o descreierata, deci stiu exact cum sa fac cand nu o vreau langa mine. Torsul ei ma face sa zambesc tot timpul... faptul ca e linistita mai mereu ma linisteste si pe mine. Atunci cand stau in pat, vine si se aseaza langa mine si imi tine companie. Pur si simplu sta langa mine. Daca ma joc cu ea, se joaca cu mine... nu stiu cate motive sa mai dau.

Am facut un quiz :)

You are definitely a cat lover and meet most of the tests of responsibility. But you haven't yet made a slave of yourself over your cats. That isn't all bad, you know, as you may be a better caregiver and cat parent for it. 

Heh, nu zic mai mult decat ca-mi plac pisicile, vreau o pisica si o viitoare prietena caruia-i plac pisicile si nu cainii, sa nu ne certam prea rau :). 

Screw words ...

Incep sa inteleg de ce spun unii ca nu-i pot ajuta atunci cand povestesc cu ei pe messenger si nu prea e nici o cale prin care pot sa ajung la ei. Incep sa ma simt si eu asemanator...

In general, cand ma simt astfel, nu ma prea pot gandi la nici o persoana cu care sa vorbesc si care sa ma faca sa ma simt mai bine, chiar si putin. De fapt, orice persoana, cat de draga, fie ea prietena, fie mama, fie verisoara (no offence 'cuz) sau asa mai departe, nu pot face mai nimic pentru a-mi oferi un zambet real, din care sa-mi trag buna dispozitie, sau invers, sa-mi dea o buna dispozitie din care sa se nasca un zambet real, si nu unul ca si multumire pentru cat se straduieste cel ce-mi tine companie...

In loc sa aud motive pentru care nu ar trebui sa ma simt asa rau, mai bine as fi in compania cuiva care chiar sa nu se simta obligat sa fie langa mine, sau sa fie mereu cu gandul in alta parte, pe picior de plecare, sa ma vada ca pe un ciudat, sau sa-i fie frica sa se apropie de mine. Cuvintele au un anume rol, dar apoi sunt simple tampenii, modalitate prin care comunicam, pe care le-am creeat, deci este, intr-un fel, creat de om. Am nevoie de ceva natural, daca se poate spune asa, si cred ca ma refer la... nu stiu, poate la o un anume set de gesturi pe care le faci in cazul in care chiar vrei sa fii alaturi de acel cineva. O privire, o chicoteala, un zambet cald, o mana pe umar, si tot felul de chestii de genul. Nu ma prea pot gandi la niste cuvinte care pot inlocui chestiile astea.

Deci, messenger-ul e naspa, din nou, si mai mult ma enerveaza si ma amageste prin emoticoane din acelea care se prefac ca imbratiseaza sau se prefac ca zambesc si-asa mai departe. Deci, de retinut: nu te atasa de messenger! Iti va frange inima!

Ma rog, avand in vedere starea mea si chestiile prin care trec, ma pot gandi la mai mult decat la o simpla palma pe umar din partea unui prieten, insa avand in vedere legea asta care spune: Atunci cand vrei ceva, nu-l poti avea. Il poti avea doar atunci cand nu-l vrei, trebuie sa ma resemnez doar visand la tampenii de genul, iar in momentul in care le voi avea, sa ma straduiesc pe cat de mult posibil sa le apreciez, dar sa nu le apreciez prea tare, ca apoi sa nu plece de langa mine, cum, de altfel, se intampla mai mereu.

Ma rog, ce mai pot spune in cazul asta. Poate doar: Fuck words, take my hand and... let's DO something, not TALK about something.

Myeah... now you'll tell me to go make some real friends and ditch my virtual ones. They're bad for me. Save your words, I won't listen about things like that, anyway...

Maturitate (part 2)

Am mai scris despre chestia asta acum multa vreme, si vreau sa scriu inca odata despre faza asta, in primul rand pentru ca am tot dat de subiectul asta astazi, si cand dau de un anume subiect de mai multe ori, sau de un subiect care ma intereseaza in mod deosebit, incep sa-l gandesc si sa-l despart in mai multe parti, apoi il analizez. Daca tot am facut chestia asta, de ce sa nu scriu ? Si apoi o sa scriu asta, dupa care voi citi ce-am scris mai demult, si sunt sigur ca de data asta va fi mai bine, pentru ca pe-atunci eram mai... prost. Asa merge treaba, in general :).

Ce inseamna sa fii matur ? Auzi peste tot despre ce inseamna sa fii matur, si pentru majoritate oamenilor chestiile respective inseamna sa oftezi si nici sa nu prea dai atentie. Inseamna niste responsabilitati pe care trebuie sa le ai pentru a fi matur, niste reguli ce trebuie urmate pentru a putea sa fii ca oamenii aia mari, sau ca parintii tai, care, saracii, se spetesc in a face totul sa fie bine, in timp ce tu te distrezi si te simti bine, nu ? Uite un indiciu...

Hai sa luam totul prin negatie. Ce inseamna a nu fi matur ? A fi ... copilaros ? Mwell, dintr-un anumit punct de vedere ar putea insemna sa nu ai nici un fel de griji, deci sa fii ignorant. Sa mergi pe strada cum merge un cal legat la o caruta cu ,,chestiile" acelea la ochi, si nu vede decat in fata, nu-i pasa de ce e in lateral. In felul asta totul e mai linsitit si nu tre sa te spetesti cu chestii ,,inutile". Asta e un punct de vedere. Alt punct de vedere ar fi sa inlocuiesti spatiul acela liber, memoria aceea libera, forta pe care nu o folosesti pentru a-ti face griji si pentru... asa mai departe, pentru a te distra cu chestiile care-ti plac, fie ca sunt bune sau nu. Faci chestii care-ti plac, si-asa mai departe, pana vine un matur si-ti taie elanul spunandu-ti ca nu e voie, din cine stie ce motiv, pentru ca nu prea asculti. Stii doar ca e naspa pentru faptul ca nu-ti mai da voie sa faci chestia respectiva.

Acum mergem pe ce e matur ? Mwell, maturitatea poate fi considerata un bonus pe care-l adaugi la copilarie, un bonus din asta mai mare, pentru ca apoi oricine se poate distra si oricine poate fi ignorant din cand in cand, pentru a se simti bine si pentru a elibera o anume tensiune care se acumuleaza datorita treburilor de om matur. Mda, deci copil mai poate insemna sa te recreezi continuu. Ma rog. Care e bonusul ? Presupun ca pot enumera niste caracteristici...

• Ai nevoie de o gandire profunda, deci trebuie sa-ti dai jos acele ,,chestii" pe care le porti cand te pune cineva la caruta, sa nu vezi in lateral. Trebuie sa ai ochii deschisi pentru a putea fi in legatura cu ce se intampla in jurul tau, si in legatura cu mai multe potentiale riscuri pe care le iei, sau pe care le iau altii, in cazul in care ai in grija ta si alte persoane. Da, e o sarcina inutila si naspa, dar explicam apoi de ce.
• Odata ce apar riscurile respective, totul trebuie gandit de mai multe ori pentru a putea lua o decizie cat mai clara si mai lipsita de riscuri. Normal, nimic nu poate fi complet fara de riscuri, dar tot e in regula. Ar fi plictisitor si aiurea fara riscuri in viata, mai mici sau mai mari. Daca incepi sa iei decizii stupide, sau te razgandesti de mai multe ori asupra unui lucru, va spune lumea ca nu-l gandesti indeajuns, sau nu pui destul de mult pret pe el, deci nu vezi riscurile cum trebuie, deci poti fi ignorant, incerci sa te minti singur si sa te imaginezi cum era fara tensiunea aceea, cand erai un simplu copil. Nu te poti ridica la masura asteptarilor ? Rogi parintii sa-ti cumpere un bilet dus inspre Disneyland.
• Clasificarea prioritatilor este un aspect important in maturitate. In cazul in care totul e haos in viata ta si nu ai toata viata clasificata in prioritati si chestii mai putin importante, atunci totul se duce de rapa la un moment dat, in mare parte atunci cand dai de o criza. Toata lumea da de crize, nimeni nu e ferit de asemenea chestii. Apoi nu e chiar atat de greu sa faci asta, atata timp cat stii ce vrei. Ce inseamna asta ? Exact cum se aude... daca stii ce vrei din toate punctele de vedere. Inchizi ochii, tragi aer in piept, si sa stii exact ce vrei sa faci cel mai mult in orice situatie, iar daca lucrul acela iti este interzis, atunci care e al ll-lea cel mai ravnit lucru pe care vrei sa-l faci, si tot asa mai departe. Aparent nu e o chestie foarte utila sau importanta, insa creeaza un efect de domino daca stai sa te gandesti, in cazul in care faci ce crezi tu c-ar trebui sa faci, sau ce-ti spun altii. Atunci iar esti un copil. Trebuie sa stii ce-ti face tie bine.
• Am citit pe-un site faza asta: A fi matur presupune intelepciune, toleranta, diplomatie, stoicism, acuitate si perseverenta. Suna destul de in regula, daca ma intrebi pe mine.

 Ca si ultima chestie de spus, ce am zis mai sus nu sunt lucruri care trebuie invatate in mod direct. Nu se pot invata orice-ai face, si nu trebuie sa le ai tot timpul in vedere. Chestiile de mai sus sunt niste ,,efecte" pe care le observi la tine in functie de cat de atent esti la ce se intampla in jurul tau din copilarie, in functie de ce educatie ai, poate in functie de temperament, caracter, anturaj, si-asa mai departe, dar in mod clar nu pot fi invatate deloc. Inveti sa iei decizii in functie de lucrurile prin care treci in adolescenta, aceea find perioada de tranzitie. Inveti sa fii mai atent la lucrurile din jur pentru ca incep sa apara lucrurile importante pentru tine, ca si ... dragostea, sau alte sentimente pe care le imparti cu alte persoane, apoi apare durerea pierderii, unui prieten, unei iubite, si-asa mai departe, iar daca este acordata o atentie destul de sporita, se invata de la sine totul, nu imediat, insa pe parcurs. Depinde de cat de atent esti si cat de mult iti place copilaria, altfel spus: cat de mult iti place sa inlocuiesti energia pe care-ai pune-o in griji cu distractia, a face chestii care-ti fac placere, si tot asa. Ma rog, si pot continua tot asa, insa ajunge un simplu start.

Apropo, e clar ca nu stiu nimic despre maturitate pentru ca as mai avea cate ceva de invatat, inca, despre chestiile astea. E doar parerea mea, din ce-am cules pana acum, din ce-am citit, si din ce-am dedus dealungul vietii mele, orice fel de viata as fi avut sau am. Ma rog, fiti liberi sa ma contraziceti... daca ati citit pana aici. Mai invat si eu ceva in plus fata de toate tampeniile pe care le-am scris deja.

Bafta ...

P.S Inca o piesa care-mi place. M-am atasat de artista asta :)

Love makes sence ? Huh...

Deja cred c-am pierdut sirul postarilor mele, si nu stiu daca o sa ma repet in ceea ce o sa spun, insa am doua scuze: In primul rand ma gandesc ca daca ma repet, voi scrie intr-o maniera diferita si poate voi adauga diferite puncte de vedere pe care le-am omis in cealalta postare, si-n al ll-lea rand: e 4 dimineata.

Ma gandeam la o chestie, in timp ce vedeam un serial, si anume: dragostea ar trebui sa aibe sens ? Whoa, o intrebare destul de maricica. Bine, dezvoltam, daca putem: Atunci cand incepem sa dezvoltam anume sentimente pentru un anume cineva, ar trebui sa ne gandim neaparat la ce inseamna fiecare sentiment in parte, apoi relatiile pe care le au unele sentimente cu celelalte, si cel mai important punct de vedere: daca sentimentele noastre se potrivesc cu ale celuilalt ? Sau chiar: Exista sentimente puternice la mijloc ? Mwell, sunt doua puncte de vedere aici...

In primul rand, daca luam sentimentele din punct de vedere filosofic si incepem sa explicam celuilalt ce simtim si de ce, totul incepe sa devina cat se poate de sec, si cu cat explicatia e mai detaliata, cu atat sentimentul e despartit in parti, si nu mai esti in stare sa-l privesti ca un intreg, deci nu mai are intensitatea pe care-ar trebui s-o aiba, sau pe care-a avut-o sau asa mai departe. Stiu asta, doar eu faceam asta multa vreme, poate inca fac din obisnuinta, insa m-am prins, incetul cu incetul, din discutii cu altii, despre ce inseamna sa gandesti un sentiment. E gresit sa-l gandesti, cam din toate punctele de vedere. Sentimentele sunt acele chestii care chiar ne fac sa traim. Daca e filosofie, atunci nu e ceva viu, e o umbra.

In al ll-lea rand, putem analiza din punct de vedere psihologic comportamentul pe care-l avem atunci cand simtim ceva anume, si in cazul asta putem constientiza daca simtim ceva anume. Nu e chiar acelasi lucru cu cel pe care l-am precizat mai sus, deoarece nu te uiti in sentiment, ci te uiti la cateva din efectele pe care sentimentul il are asupra ta si asupra persoanei respective. E, totusi, aiurea sa te arunci cu capul inainte cand stii ca simti atractie si atat, si parca e puternic, si parca merge, si hai, de ce nu, sa ma duc, sau sa te tii tot timpul inapoi gandindu-te la chestiile rele care s-ar putea intampla (rau) si la toate metodele prin care relatia s-ar putea sfarsi chiar cand ti-e lumea mai draga.

Nimic nu ar trebui sa aibe sens intr-o asemenea situatie, din cate observ. Totul ar trebui sa fie haotic, si nu stiu... esti atent, il vezi cum se poarta cu tine, si apoi iti dai seama de cam ce simte pentru tine, si nu din prima, ci dupa cateva zile, saptamani sau poate luni. De ce nu ? Dar e putin imposibil sa nu-ti dai seama, mai ales daca ai citit despre sentimente, daca ai vazut filme, ce se intampla cand se intalnesc, cand se cearta, cand se iubesc, cele mai reci sau calde momente... se vede cam ce se intampla, si-asa mai departe, poate chiar in realitate, intre prieteni si-asa mai departe. Iar daca nu, din toate gafele pe care le faci, in cazul in care nu ai chef sa inveti dupa un exemplu, iti iei propriul exemplu. Aici, insa, tre sa fii pregatit sa faci multe tampenii, insa si tampeniile-si au rolul, presupun...

Ma gandesc foarte simplu: Daca sunt atras de cineva, si sentimentele sunt sincere, oricare-ar fi sentimentele respective, ma apropii de persoana respectiva atat cat stiu ca ma vrea pe-aproape, si daca ma va vrea mai aproape si tot mai aproape, ura pentru mine, iar daca nu, atunci nu cred ca voi suferi nu stiu cat dupa ceva ce n-am avut niciodata. In cazul in care o relatie incepe, sperantele se formeaza si se solidifica, apoi totul se destrama cand ti-e lumea mai draga, asta-i ghinion, si o alta poveste. Dar daca ar fi sa fac un mic comentariu, as spune ca merita toata despartirea pentru ce se intampla inainte de ea. Chiar atunci nu cred ca merita, insa inainte si la ceva timp dupa, merita...

Aberatii =_= ... ma afund in chestii care nu au multa legatura intre ele. Prea multe ganduri prin cap si nu stiu cum sa le leg prea bine... da' macar poate-am zis niste chestii interesante. Sa vad cat timp o sa-mi pastrez parerea asta... dar din cate-mi pot da seama, cred ca va ramane ceva de genul, cu mici modificari, poate... in cazul in care scoatem din calcul despartirea, ar fi ceva ideal ce am zis mai sus.

P.S. Nu stiu ce legatura are piesa cu ce-am scris. Doar imi place cum suna, dupa ce-am scris chestia asta...

Helping people

Chestie care mi se spune perfect in cazurile in care ma simt ceva mai naspa: Nu stiu. Ori mi se spune, ori mi se transmite aluziv prin comportamentul persoanei respective...

De cate ori ma simt aiurea, si mi se intampla destul de des chestia asta, cica, majoritatea persoanelor intreaba din curiozitate ce se intampla, asculta partial ce am de zis, in cazul in care ma obosesc sa mai zic, si apoi se indeparteaza usor sau brusc cu scuzele: Nu stiu ce sa zic, nu vreau sa te supar mai tare, sau favorita mea: Tacere.
Apoi mi se spune: Eu vreau sa te ajut, cu adevarat, chiar imi pasa de tine, sincer, si apoi iarasi tacere in legatura cu ce se intampla in viata mea, sau poate chiar in viata celui pe care-l asculta, iar apoi eu sau acela ar trebui sa ma simt flatat pentru ca-mi spune cuvinte dulci ca si: Sunt alaturi de tine, imi pasa, va trece, vom rade despre asta in viitor, si-asa mai departe. Astea sunt niste ganduri pur de incurajare, insa nu-si au deloc locul intr-o discutie dureroasa, gen: Atunci cand cineva sufera. Nu spui asa ceva, pentru ca-i dai impresia respectivului ca are noroi pe el, si tu pui servetele pe el si il prinzi cu varful decetelor si-l tragi afara, cand tu ii spui chiar atunci ca te-ai baga cu el acolo si l-ai trage afara, chiar daca el iese primul si tu iesi apoi. Nu asta inseamna sa fii prieten ? Cui ii pasa ca il mai si lovesti in procesul tau de a-l scoate din beleaua respectiva atata timp cat nu ramane acolo ? Ideea e ca esti acolo, faci orice pentru a ... face ceva in privinta asta, si inveti in procesul asta, chiar daca faci tampenii, greseli si asa mai departe. De ce dracului mai conteaza si altceva ?

De cate ori te eschivezi pe scuza ca nu vrei sa-l faci sa se simta si mai prost, il ignori si-l lasi singur cu problemele sale pentru a se rezolva de la sine, si chiar daca ele chiar se rezolva de la sine, ii lasi un gust amar in gura prin indiferenta de care dai dovada. Odata ce te eschivezi de la chestia asta, incetezi in a-l mai ajuta, iar cuvintele respective de incurajare pe care le-am pomenit mai sus nu mai au nici macar un sens, iar eforturile tale incredibile pe care le-ai pus cand ai spus asta se duc... stiti voi unde.

Inca odata: Atunci cand te dai la o parte din absolut orice motiv, atunci nu esti alaturi de persoana respectiva, deci nu-i esti prieten, oricat de mult te-ai chinui sa-i fi.

Din motivul asta consider ca sunt singur, pentru ca majoritatea persoanelor se dau la o parte in cazul in care ma simt mai aiurea, si nu au chef sa se implice in chestia respectiva, iar daca incearca, renunta destul de rapid, ca si cum eu sunt expert in toata chestia asta. Cum am invatat sa ascult ? Nu am invatat, am ascultat mereu, si am facut greseli multe, inca fac, insa invat...

Criza de personalitate =.= sau emotionala ... ma rog.