Am ramas la fel...

... daca tin bine minte, am avut o gramada de perioade in care m-am schimbat destul de mult. Mi-am schimbat diferite chestii la mine, iar aici vorbesc despre aspectul fizic, sau am schimbat comportamentul meu fata de alte persoane (cunoscuti, prieteni, girlfriends), insa acum simt ca am ramas la fel de foarte mult timp si... mi se pare plictisitor, sincer. Bine, hai... m-am tuns de o luna si ceva, dar nu mi se pare o mare schimbare. Deja m-am obisnuit, nu mi-a adus o mare satisfactie chestia asta, deci... nu stiu.

Bine, sa zic de pe-acum, chestiile astea pe care le zic acum sunt niste mofturi pe care le mai fac si eu. M-am saturat sa tac si sa inghit toate tampeniile care-mi vin in gat doar pentru a le face pe plac altora si pentru a nu intra in diferite conflicte care mi-ar putea strica zilele, sau ziua.

... totusi, mi se pare foarte interesant cand ma gandesc la trecutul meu. Destul de naspa, dar totusi interesant. Desi nu ar suna logic, as putea spune ca am fost mai multe persoane la un loc. Am avut mai multe comportamente, am avut mai multe pasiuni, mai multe vise, si parca eram altcineva de fiecare data cand treceam de la un ,,episod" la altul, chestie care mi se pare oarecum fascinanata, desi poate e o chestie normala, si-mi vine sa ma gandesc des. Pe de-o parte ma tine ocupat, si pe de-alta parte incerc sa ma inteleg, desi am cateva probleme la subiectul asta (adica nu ma inteleg). Poate de asta am ramas la fel... am incercat sa ma inteleg, deci am ramas la o singura persoana pentru a-mi fi mai usor, si am facut asta fara sa-mi dau seama, sau poate mi-am dat seama la un moment dat, dar pentru ca sunt putin cam varza momentan, am uitat. Sau cine stie... insa pentru ca sunt mai tot timpul singur, e destul de plictisitor... m-am saturat de persoana mea, cel putin de persoana asta care sunt acum... vreau sa fiu altcineva, insa nu ma schimb decat atunci cand se intampla ceva foarte... important. Ceva care sa ma determine toate celulele corpului sa uite ce a fost in trecut si sa mearga in spre viitor, deci... ma schimb.

... iar nu suna logic, nu ? Eu nu pricep... dar ma simt bine, asa ca nu-mi pasa...

Astazi am fost la un fel de simlare de examen oral la Romana (bac) si nu am prea avut timp sa invat... nici nu mi-am dat interesul pentru ca... e simlare, ce-mi pasa... si nah, am avut emotii, vedeam ca unii din colegii mei luau punctaj minim, desi au citit nu stiu ce fel de foi, care cica aveau legatura cu subiectele de la simulare. Am avut emotii... apoi am intrat, mi-a profesoara o foicica mica pe care era un text impreuna cu cateva cerinte foarte usoare... cel putin asa cred. Adica sa spui cine a scris textul (autorul e in dreapta jos), sa zici ce fel de text este (adica daca e literar, stintific, publicistic, sau mai stiu eu de care) chestie care se invata... vrei, nu vrei, la o ora de romana, fara sa trebuiasca sa repeti acasa, si in final sa incerci sa explici cam ce mesaj a vrut sa transmita autorul. Deci... ce ai inteles de-acolo. Apoi sa spui parerea ta despre o anume chestie care a avut legatura. Asta e toata proba... wow. Bine, nu am luat punctaj maxim deoarece am fost bou si n-am fost atent la a ll-a cerinta, deci am scris tampenii... in mod sigur am fost mult prea increzator, dar macar m-am invatat minte, insa totul tinea de exprimare. Nu pricep... de ce mie mi s-a parut usor si altora greu. Bine, poate pricep, dar tac din gura... vad ca ma laud.
Punctul meu de vedere aici e acela ca acum 2-3 ani eu nu stiam sa ma exprim absolut deloc. Daca ma puneai sa zic o chestie despre ceva literar, ma incurcam mereu. Daca ma puneai sa explic o anume chestie, ziceam niste tampenii pe care le intelegaem doar eu... si puteai rade de mine usor, iar in scurt timp am invatat sa ma exprim din dorinta de a nu mai fi un natarau de care rad toti, si m-am schimbat.

Stai, nu stiu de ce-am zis tampenia de mai sus...

Bine, in fine. Spre final povestesc cea mai mare schimbare pe care o poti face: Sa te muti. Exact asta sunt nevoit si eu sa fac, din nou... ei bine, schimbarea asta nu vreau s-o fac, dar trebuie... si nu mai incep sa zic de ce... e o poveste lunga si stanjenitoare pe care vreau s-o uit...

Ciudat. Vreau sa ma schimb, dar nu vreau sa fac cea mai mare schimbare.

Nu, nu e ciudat. Ciudat e ca acum ma doare capul si as vrea sa vorbesc cu cineva, deci scriu aici niste chestii fara prea mult sens, chestii care ar putea fi interpretate gresit de cei care citesc, in speranta ca voi scapa de sentimentul asta de plictiseala combinata cu tristete... desi melancolia e pe placul meu momentan. Ascult o piesa foarte misto...

Vrei s-o auzi ?

Click:

... fara somn

Nu prea stiu ce s-a intamplat de cand m-am intors din Spania, insa nu mai am somn noaptea. Adica... deloc. Nu dorm aproape toata noaptea, nici o noapte. Dorm ziua, in schimb, dar asta nu prea face altceva decat sa-mi dea o dispozitie proasta de fiecare data, fara vreun motiv real, si, desigur, imi ia tot cheful de viata, sau cheful de a purta o conversatie frumoasa cu cineva, oricine-ar fi respectivul. Ma enerveaza...

Stau si ma gandesc tot timpul la cum as putea fi, comparatii intre viata mea si vieti pe care le inventez, sau pe care le vad in filme sau mai stiu eu cum, tampenii din astea fara nici un fel de sens. Adica ma gandesc ca viata mea e cam nasoala si ar merge ceva schimbari la mine, dar apoi ma gandesc ca nu stiu ce sa schimb, iar apoi ce-as putea schimba cand sunt deja cateva (destul de putine) persoane care ma apreciaza si ar vrea sa poarte conversatii inteligente cu mine din cand in cand (nu si de curand...) astfel incat sa nu ma simt abandonat de lume, de parca eu trag atat de tare sa fiu vizibil...

Uneori ma fortez sa am ganduri mai pozitive. Incerc sa-mi aduc aminte de tot felul de chestii amuzante sau misto am facut in trecut, sau au facut altii pentru mine, sau chiar au facut altii, iar eu n-am avut nici o legatura cu acestea. Imi dau cate-un zambet ici colo, dar... e asa... un nimic. Nu prea stiu care-i problema mea. Mi-am spus de multe ori ca am nevoie de un psiholog, si nu unul cu o diploma luata de pomana, ci unul nascut sa fie psiholog, care sa reuseasca sa ma citeasca macar 30-40% din prima impresie, dar apoi... imi spun de-asemenea ca sunt si eu atat de inteligent incat sa-mi rezolv singur problemele de pe cap, ca doar sunt in stare sa fac asta pentru altii. Eh... gresit. Una e sa faci ceva de genul pentru altcineva, si alta e sa faci ceva de genul pentru tine. Cand esti intr-o situatie proasta, concentrarea = aproape zero, cheful de a face ceva e destul de redus, gandurile nu sunt intr-o ordine chiar ok, iar asta te cam impiedica sa procesezi problema astfel incat solutia sa vina destul de repede incat sa nu-ti creezi alte probleme. Cand esti in afara, nu-ti este aproape deloc greu sa ,,studiezi" cazul de fata si sa iti dai parerea, dai cateva sfaturi, oferi diferite opinii si puncte de vedere si problema se rezolva incetul cu incetul, asa e ? Mda... cam asa e... cred.

Logic, momentan e 04:38, si imi simt ochii putini obositi, insa nu-mi vine sa casc, as putea merge pe-afara, pot vorbi coerent, gandurile-mi sunt in ordine si nu in moleseala aceea provocata de somn... nu stiu, ma enerveaza. Inainte eram rupt pe la ora 12-1, cel tarziu, iar acum uita-te la mine. Stau treaz gandindu-ma la tampenii adolescentine care se intampla putin mai tarziu decat ar fi trebuit sa se intample. Nu aveam probleme din astea inainte pentru ca nu-mi pasa catusi de putin. Mancam, ma culcam si... in fine.

Sunt curios sa vad ce consecinte vor urma de pe urma chestiei asteia prin care trec eu acum si daca o voi putea scoate la capat destul de repede incat sa nu intru din nou dintr-o depresie foarte, foarte aiurea care sa ma steseze si sa-mi dea dureri de cap, si sa nu mai zic... sa-mi ia in totalitate cheful de viata si ,,abilitatea" de a sta la povesti cu... oricine.

Nu, stai... nu sunt curios, nu vreau sa stiu. Opreste-te timpule... iti dau o prajitura...

I see (into) you...

Inainte sa incep cu dezbateri si aberatii, asa cum imi place sa fac de obicei, tin sa mentionez ca ,,Avatar" (filmul) mi-a placut atat de mult, m-a impresionat... enorm, deci ce scriu aici e pe baza ,,invataturilor" desprinse din film. Si daca par in vreun fel obsedat sau exagerez, sa stiti ca nu-mi pasa catusi de putin.

Dupa parerea mea, tema principala din film este: ,,I see you!" , exact ca si tema soundtrack-ului cantat de Leona Lewis. Dar pana la urma ce inseamna asta ?

Am vazut filmul de vreo 2 ori. In general imi place sa vad un film de doua ori. Prima data pentru a trai povestea (da, in general urmaresc filme care sa cuprinda o poveste interesanta), si apoi inca odata pentru a prinde diferite detalii care mi-au scapat. Prima data cand l-am vazut nu am stiut la ce se refera personajele principale cand isi spuneau unul altuia ,,I see you", si nici nu stiam de ce se insista pe chestia asta, chiar si in piesa, insa cand am revazut filmul, am vazut cand lui Jake Sully i-a fost explicat ce inseamna expresia asta pentru ,,bastinasii" de pe planeta Pandora. Atunci cand ii spui unei persoane asta, nu inseamna ca o vezi in departare, sau ai vazut-o odata si iti amintesti asa ca si fapt divers. De fapt inseamna ca vezi in interiorul sau, vezi in sufletul acesteia, vezi tot ce e mai frumos, sau ce e mai putin frumos, tot ce exista in spatele aparentelor, iar asta imi da o parere despre lumea noastra in prezent.

Mi se pare foarte aiurea cum ni se intampla tuturor sa fim indepartati de persoane interesante din cauza aspectului lor fizic (da, da, iarasi subiectul asta), si tindem sa alegem doar ce e mai ,,frumos". E aiurea nu ? Oricum, nu sunt nici eu un inger deoarece nu ma pot abtine sa nu ma stramb daca vad o fata mai putin frumoasa din punctul meu de vedere, si sunt sigur ca o gramada imi acorda aceeasi privire, ceea ce e trist. Asa e ?

Cum e atunci cand esti nevoit sa fi cu cineva (de sex opus) intr-un loc de unde nu poti pleca pentru multa vreme ? Adica, trebuie sa te duci (ca si exemplu: obligat de parinti) undeva la tara si pentru ca nu prea ai nici o sansa sa pleci de-acolo, te legi de oricine crezi ca ti-ar putea fi companion, pentru a putea face timpul sa treaca mai repede. Presupunem ca ai crescut la oras tot timpul si, normal, fetele de la tara sunt naspa, dar una din ele e indeajuns de draguta sa fie amica ta si in lipsa de alternative, esti si tu indeajuns de actor sa te prefaci ca accepti asa-zisa oferta cu bucurie. Timpul trece, respectiva iti arata imprejur si unele din lucrurile pe care ti le arata iti iau oarecum ochii cu frumusetea lor, deci te fac mai curios in legatura cu alte lucruri pe care le vei vedea in viitor, si parca, parca, incepe sa-ti placa, oarecum pe-acolo, insa fara sa vrei, incepi sa-ti cunosti si ,,ghidul". Pe masura ce-ti arata lumea ei, vezi ca ai lucruri in comun cu ea chestii care nici nu stiai ca-ti plac, iar astfel incepi sa te apropii de ea, iar apropiindu-te devi si mai curios s-o cunosti mai bine, si tot asa pana trece timpul si observi ca fata care ti s-a parut oarecum respingatoare la inceput, a devenit cineva in lipsa careia te simti putin cam nasol. De ce ? Pe de-o parte din obisnuinta (mare parte), pentru ca te-ai putea dezobisnui de indata ce te intorci in lumea ta, insa pe de-alta parte iti place pur si simplu, si pentru ca ai o asemenea relatie cu o persoana, nu mai sunt tampenii ca si ,,vrajeli" sau dorinte foarte aiurea fata de o persoana pe care abia o cunosti, dar ti se pare foarte frumoasa. Incepi sa vezi in spatele aparentelor ei si incepi sa te legi de ea fara sa vrei sau fara sa observi, si spuneti-mi daca nu sunteti de-acord cu mine, insa fata respectiva devine tot mai frumoasa. Mnah, bine, fiti liberi sa schimbati fata cu un baiat, oricum nu conteaza, atata timp cat ambii nu au nici un fel de intentie vulgara, erotica, batjocoritoare, si-asa mai departe.

Foarte multa lume spune ca o femeie frumoasa se va ofili mereu exact ca o floare, insa ea va ramane la fel, daca nu chiar mai frumoasa pe dinauntru datorita experientelor traite si intelepciunii dobandite (insa in cazuri rare, respectiva devine mai nesuferita, dar aici povestesc un basm, deci...). Dar de ce sa o luam chiar asa ? O floare nu trebuie sa fie neaparat frumoasa pe din-afara niciodata pentru ca ceea ce vezi cu ochii nu va fi de multe ori ceea ce este cu adevarat, ci ceea de interpretezi tu ca este. De multe ori e mai bine sa inchidem ochii, sa ne stergem imaginea unei persoane din minte si sa interpretam ce ramane, si sa fim sinceri... foarte multi care incearca ideea asta vor ramane doar cu o persoana respingatoare (din punctul lor de vedere). Adica... foarte multe persoane sunt cu alte persoane din cauza ca sunt frumoase, insa in afara de asta nu mai vad nimic in ea decat lucruri care ii enerveaza, si prea putine lucruri frumoase. Asta stiu destul de sigur deoarece mi-au povestit foarte multi relatii din trecutul lor si am vazut si... mi se face rau.

Sunt toate astea doar un basm in ziua de astazi ? Pentru ca stiu foarte bine ca asa ceva a existat in trecut, chiar in abundenta, si exista si in ziua de astazi, doar ca... mai rar. De ce ?

Pentru ca totul a devenit o moda. E fain pana te plictisesti... apoi e usor sa treci la altceva care-ti face placere pe o perioada limitata...

Rautate inutila...

Voi incepe cu o intrebare:

De ce suntem, noi oamenii, in varful lantului trofic ?

Pentru ca avem inteligenta si putem controla natura dupa bunul plac ? Pe de-o parte adevarat, pe de alta parte, ii suntem inferiori...

Pentru ca intelegem planeta si toate vietuitoarele astfel incat putem convietui impreuna pentru armonie ? Intr-adevar fals, pentru majoritatea oamenilor.

De ce este omul cea mai importanta specie de pe planeta ? Pentru ca omul nu ucide vietuitoare din aceeasi rasa ca si el ? Nici asta nu e prea adevarat. Oamenii se ucid intre ei in fiecare zi din tot felul de motive stupide si refuza sa se gandeasca la altceva decat la ei insisi, cel putin in mare parte. Asta mi se pare, mie, tot ca si om, o mare tampenie si nu o pot intelege.

Ce e in stare sa faca un om pentru a atinge o mare bogatie care-i va aduce faima, fericire, placere ? In momentul potrivit: orice. Chiar si sa-si riste viata, chestie care mi se pare de-asemenea o mare prostie, dar apoi... la momentul potrivit si eu as fi in stare sa fac asta, nu-i asa ? Si eu sunt om, si eu am vise, dorinte, placeri stupide... si o viata lunga inainte in care voi experimenta foarte multe lucruri noi, iar gandul asta ma inspaimanta in mare parte, si pe de-alta parte ma face sa ma dispretuiesc pe mine insumi. Dar apoi as putea fi un om obisnuit, iar viata mea sa nu conteze decat pentru un grup neinsemnat de oameni numit familie, insa de-alungul vietii mele voi vedea cum oamenii (din cate stiu eu, doar ei) se ucid intre ei, se inseala, se ranesc fizic si psihic pentru motive stupide si inutile.

... e interesanta totusi o chestie. Sunt sigur ca toata lumea a vazut filme, a citit carti, sau a experimentat in viata reala o asemenea situatie in care omul lupta pentru ceva ce aduce durere altor oameni, altor animale, altor fiinte, dar ii aduce lui fericire, insa... daca din intamplare reuseste sa inteleaga lucrul pe care la inceput vroia sa-l distruga, se razgandeste si devine opusul sau. Sau... bine, poate sunt foarte vag, dar hai sa luam filmul: Avatar pe care vi-l recomand din toata inima. Este un SF, este vorba despre distrugere cauzata de om din motive absolut egoiste, dar si vorba despre ceva absolut... frumos. Nu zic mai multe.

Mi se mai pare interesant cum... durerea poate convinge sau poate invata un om in asa fel incat sa-l schimbe dintr-un demon intr-un inger, sau poate chiar un inger pazitor, daca puteti sa ma urmariti aici. As incerca un exemplu, insa acum nu ma pot gandi la nimic... (e 4:50 dimineata) insa daca ai putina imaginatie si m-ai urmarit pana aici, reusesti sa intelegi, sper ca reusesti.

Dar apoi, de ce vorbesc despre tampenii de genul ? Cine sunt eu sa judec si sa arunc vina ? De ce fac toate tampeniile astea, sa incerc sa ma fac inteles ? Nu are nici un rost pentru ca omul nu se va schimba decat in contact cu durerea, chestie pe care am bagat-o aici in ,,textul" asta fara sa fac vreo legatura cu ce am zis pana acum si ma simt atat de prost (,,prost" luat cu sensul de: fara inteligenta), dar nu vreau sa sterg tot si s-o iau exact cum trebuie, sau mai sincer spus: nu am chef acum dimineata. O sa apelez la intelegere, pentru ca e asa de tarziu, sau devreme, si voi ruga pe cel care citeste, daca are chef, sa inteleaga si sa-si continue in gand ce scriu aici, iar astfel imi va putea da si mie idei, desi sunt sigur ca vor veni pareri contradictorii... dar eh.

Nu ma consider un om care respecta viata din toate punctele de vedere, care-si respecta aproapele, insa ma consider un om ce nu este orb si vede ce se intampla imprejur, desi asta nu-mi ofera un statut foarte ,,de folos", insa vreau sa cred ca sunt pe drumul cel bun, astfel. Sunt bland si ofer ajutor, sunt crud si respingator... dar stiu de ce sunt capabil si ma urasc pentru asta. Si iarasi, am zis o mare tampenie de neinteles...

In fine. Uite soundtrack-ul din Avatar, care mi-a placut foarte mult si l-am ascultat in timp ce am scris pe-aici. Sper sa va placa...

Sa vorbim despre certuri (iarasi)

Nu stiu daca am mai vorbit despre tampenia asta, insa am pus ,,iarasi" in paranteza pentru orice caz. Sunt aproape sigur ca am mai pomenit, dar in fine.

Cat am stat singur m-am ferit pe cat de mult sa ma cert aiurea cu cineva. Stiti cum e: te certi cu cel drag, tu spui ceva, el se enerveaza si spune ceva fara sa vrea, dupa care tu-l iei in serios si totul iese destul de nasol dintr-o chestie tampita si era mai usor sa-ti pastrezi calmul decat sa suporti consecintele, insa cat am fost plecat la maicamea am asistat, ca doar trebuia sa se intample si asta, la cateva astfel de certuri, iar intr-una chiar am intrat la mijloc desi nu voiam sa fac asta si ma gandeam asa la o chestie: oamenii chiar au nevoie sa se certe, sa se contrazica doar de dragul de a-si face rau unul altuia, sau nu se pot abtine atunci cand mandria lor este calcata in picioare ? Chiar nu pricep... pentru mine o cearta este una din cele mai mari prostii, si am repetat asta multor persoane. Sa-mi pastrez calmul este cu adevarat o prioritate pentru mine. De ce ? Pentru ca in general imi place sa ma gandesc la tot felul de chestii, sa-mi pun intrebari, sa explic, sa ajut moral, si-asa mai departe. Cand fac asta am nevoie sa fiu calm pentru a-mi pune ordine in idei si pentru a nu zice prostii (prea mari), si sa fiu si atent la persoana cu care conversez, apoi cand intervine o problema si respectivul cu care conversez se enerveaza pe mine dintr-o anumita cauza, nu incep sa-i torn toate tampeniile in cap pentru a intra intr-o cearta care nu va face decat sa-mi ia zambetul de pe buze si sa-mi strice ziua. Pot foarte usor sa-mi calc mandria in picioare in cazul asta si sa plec lasandu-l sa creada ca are dreptate sau lasandu-l sa ma urasca pe moment pentru ca stiu ca mai apoi o sa-i treaca si (poate) isi cere scuze, dar in orice caz ma enerveaza la culme sa intru in astfel de ,,contraziceri dure", sau cum le-o mai zice altfel...

Apoi ma gandeam la o chestie pe care o zic multi: in orice familie exista cearta. Hm... o chestie care ma face sa-mi dau ochii peste cap. Adica... familia este compusa din persoane care tin unul la celalalt mai mult decat la oricine altcineva, nu ? Sot la sotie, mama la fiu/fiica si-asa mai departe. Inteleg atunci cand tii morala (pentru ca a tine morala si a certa pe cineva sunt doua chestii diferite, din cate stiu eu) unui copil pentru ca a facut ceva ce stia ca nu trebuie sa faca, insa nu pricep cand doua persoane se cearta. Si eu ma enervez pe maicamea de multe ori, sau pe sor'mea, insa de fiecare data ma indepartez de subiect sau ma indepartez de ele pana se calmeaza, ca apoi sa discutam normal, pentru ca nah... cand isi dau drumul la nervi, nu vrei sa fii prin preajma, asta stiu sigur din experienta.

Ma gandesc asa: Cand va fi sa am o sotie, o voi alege pentru ca o voi iubi cu adevarat si din toata inima mea si orice va iesi in cale va fi rezolvat cu calm, in functie de problema, si nu vor fi nervi. Daca nu vor fi bani, renuntam la chestii care nu sunt neaparat necesare, si ne concentram pe faptul ca suntem impreuna si suntem ok, dupa care daca cineva face ceva rau fara sa-si dea seama, isi cere scuze (si chiar simte cand isi cere scuze), iar celalalt zambeste si il intelege, pentru ca se iubesc. Si poate ca toate chestiile astea suna ca niste tampenii siropoase si poate ca sunt prea incapatanat sa cred altfel, insa stiu foarte sigur ca astfel vreau sa fie familia mea, nu ca familia pe care-am avut si inca o am sau ca alte familii care ajung pana sa se loveasca intre ei, desi la inceput se iubeau.

A, inca o chestie care m-a facut sa rad de cate ori am auzit-o: Imi zicea matusa mea ca de multe ori ar vrea sa intre intr-o cearta cu unchiul meu, insa acesta se indeparteaza si ea ramane singura si se enerveaza pentru ca, nah... aparent nici lui nu-i place sa se certe. E o chestie destul de amuzanta... si in acelasi timp putin stupida (din partea matusii mele), da' eh. Acum in fine...

Sunt foarte convins ca daca vrei sa pastrezi o relatie buna cu cineva, poti sa-ti pastrezi calmul astfel incat cuvintele care-ti ies pe gura sa nu fie negandite (adica la nervi). Chiar cred asta...

Daca as fi fost... (leapsa)

Daca eram o luna, as fi fost Iulie.

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost Sambata.

Daca eram o parte a zilei, as fi fost Noaptea.

Daca eram un animal marin, as fi fost Delfin.

Daca eram o directie, as fi fost drept in jos.

Daca eram o virtute, as fi fost calmul.

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost Vlad Tepes.

Daca eram o planeta, as fi fost Neptun.

Daca eram un lichid, as fi fost apa.

Daca eram o piatra, as fi fost un cristal.

Daca eram o pasare, as fi fost un soim.

Daca eram o planta, as fi fost un trandafir alb.

Daca eram un tip de vreme, as fi fost una insorita.

Daca eram un instrument muzical, as fi fost un pian.

Daca eram o emotie, as fi fost tristetea.

Daca eram un sunet, as fi fost unul de flaut.

Daca eram un element, as fi fost fulgerul.

Daca eram un cantec, as fi fost Within Temptation - Somewhere.

Daca eram un film, as fi fost The Lake House.

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost Goku (Dragon Ball).

Daca eram un fel de mancare, as fi fost ciorba.

Daca eram un oras, as fi fost Alba Iulia.

Daca eram un gust, as fi fost dulce-acrisor.

Daca eram o aroma, as fi fost una linistitoare.

Daca eram o culoare, as fi fost albastru deschis.

Daca eram un material, as fi fost lemn.

Daca eram un cuvant, as fi fost calm.

Daca eram o parte a corpului, as fi fost mana.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost fata pe care o faci cand oftezi.

Daca eram o materie de şcoala, as fi fost filosofia.

Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Kevin (Ben 10 - Alien Force).

Daca eram o forma, as fi fost un cerc.

Daca eram un numar, as fi fost 8.

Daca eram o masina, as fi fost un Land Rover.


Daca eram o haina, as fi fost o bluza cu fermoar.

M-am intors...

Pentru cei care nu stiu, am fost plecat la maicamea in strainatate pentru doua saptamani si m-am intors azi-dimineata.

Nu stiu cat de mult stie lumea cat de tare urasc eu sa ies de-aici din Romania, sau sa plec de-acasa pentru mai mult timp. Nu prea-mi pot explica cum trebuie toata chestia asta, insa nu ma simt deloc linistit. Sunt, parca, tot timpul stresat, sau chiar trist, sau nu stiu. Cat timp am stat acolo am putut observa ca lucrurile stau mult mai bine acolo decat aici in Romania si mai mult de atat, mi s-au si povestit o gramada de chestii despre Spania, dar tot mai mult imi place aici pentru ca... m-am invatat sa stau aici. Daca ies pe usa, pot sa ma plimb cat doresc ca apoi sa ma intorc intr-un loc pe care eu il numesc ,,acasa". Daca vreau sa ma duc sa mananc, mananc mancarea cu care sunt obisnuit si nu alte chestii pe care le-am vazut puse in vanzare prin magazinele de pe-acolo, chestii care lor li se par obisnuite. Bine, sunt de-acord cu faza: ,,Trebuie sa incerci ceva nou, sa nu fi batut in cuie mereu", si fac asta, doar ca... vreau sa fiu aproape de casa mereu si le fac. Sa stiu ca daca incep ceva, pot sa ma intorc la ce am fost, si nu sunt obligat sa ma obisnuiesc cu altceva decat cu ce am fost obisnuit. Pur si simplu nu vreau si nimeni nu-mi poate scoate chestia asta din minte pentru ca: SUNT INCAPATANAT!

Oricum, sa povestesc putin astea doua saptamani:

Am pornit cu avionul pentru ca m-am gandit cat de obositoare ar fi o cursa de 3 zile cu un autocar, sa nu mai spun ca as fi pierdut o gramada de timp (la dus si la intors), asa ca am anticipat din timp plecarea asta a mea (adica maicamea a facut asta) si mi-am luat un bilet de avion dus intors la un pret cam asemanator cu cel pe care l-as fi dat la autocar. Am zis, hey... in felul asta am mai putine sanse sa mor, ori de spate din cauza scaunului, ori din cauza unui accident, mai stiu eu de care, dar in fine. A fost si prima data cand am mers cu avionul, deci am fost destul de emotionat gandindu-ma la ce trebuie sa fac, sau ce nu trebuie sa fac si tot felul de chestii din astea, dar in mare m-am descurcat. A trebuit sa stau la coada sa-mi dea un fel de bilet, dupa care a trebuit sa trec printr-o securitate putin cam aiurea sa vada daca nu cumva am droguri sau arme, iar dupa asta am asteptat iarasi la o coada pana sa urcam in niste autocare care sa ne duca pana la avion. Faza tare a fost atunci cand am vazut cum ne inghesuim toti acolo si mergem cam... 15 secunde, dupa care am ajuns. Adica puteam merge pe jos cam un minut in loc sa stam pana porneste si sa strice ala combustibil aiurea. Dar... mai bine nu comentez. Avionul a fost cam naspa, din cate-am auzit si pe-acolo vorbindu-se. Am zburat cu o firma numita ,,Wizz" si... eh, cica la alte firme ti se dadea o bautura ceva, sau poate ceva mancare, habar n-am, insa aici a trebuit sa cumperi (la pret, cred ca triplu) mancare sau bautura. Oh, si o chestie de care-am ras: au pus in vanzare chiar si jucarii, parfumuri, etc. Deci... nu comentez.

Fain a fost ca atunci cand stateam la coada sa-mi iau bilet, am cunoscut o fata simpatica cu care-am stat de povesti si, eh... a fost misto ca ne-am tinut unul altuia companie pana am aterizat, apoi a mers fiecare-n drumul sau... si nu mai zic nimic pentru ca... s-ar putea sa citeasca ce scriu eu aici, cine stie... intr-o zi.

Am ajuns acolo, a fost totul nou, ma simteam aiurea, am ajuns ,,acasa" unde era si maicamea, m-am simtit tampit rau de tot si vroiam doar sa ma duc acasa, dar a trebuit sa stau asa ca ma bagam si eu in discutii cat sa-mi ia mintea de la ,,dorul meu de casa". Waw, ce dramatic sunt...
A mers totul cum a mers, am iesit si eu pe-afara cand aveam ocazia, dar nu am avut ocazia prea mult deoarece a plouat destul de des, si cred ca inca ploua. Am prins o perioada destul de rea, dar macar a fost mai cald decat e aici. Asta e o parte interesanta. Cat am stat acolo am putut observa cum toate canalele lor sunt dublate in spaniola. Fiecare film, emisiune... cam toate. La inceput ai spune ca sunt prea retardati sa-si puna subtitrari, adica nu stiu sa citeasca, dar apoi iti dai seama ca asta e facuta pentru copii si batrani, iar filmele sunt tot filme si cei de varsta mijlocie pot si auzi, nu tre neaparat sa citeasca, insa eu sunt de parere ca sunt retardati. Fiecare sa creada ce vrea. Apoi am vazut ca majoritatea copilasilor de-acolo sunt destul de infocati atunci cand vine vorba de stilul punk (mah, asa cred). Mergeam pe strada si era rar sa vad o piele ,,virgina". Adica... toti aveau cate-un piercing intr-o parte a fetei, iar daca nu era acolo, pun pariu ca era altundeva. Nu zic ca e ceva nu stiu cat de rau, da' mah... hai las-o dracului...
In fine. Am invatat ca Spania e o tara destul de bogata, au bani si vad ca stiu sa-i foloseasca din moment ce tara e bogata, insa... nu mi-ar placea sa locuiesc acolo niciodata. Pentru ca ? ... de-aia.

Cand am venit inapoi am incercat sa ma bag iarasi in vorba cu cineva ca sa pot povesti pe avion, si eu ma consider destul de tupeist din punctul asta de vedere. Chiar m-am bagat in vorba cu cineva anume, dar... respectiva nu prea avea chef, nu stiu. Adica era chiar opusa fata de prima fata pe care-am cunoscut-o. Bine, nu zic nimic de rau, cine stie... poate-am facut eu ceva tampit, dar... raman in continuare curios de ce m-a evitat si de ce pleca fara sa zica nimic in toate partile. A vorbit cu mine, totusi, si ... eh. In fine. Hai sa zicem ca era in toane proaste.
Am ajuns acasa dupa o noapte destul de nasoala si ma bucur, oarecum, ca sunt acasa... insa parca mi se pare putin prea liniste. M-am obisnuit cu atmosfera de-acolo, dar imi trece intr-o zi, doua sigur.

Ma bucur ca sunt acasa si sper sa nu mai plec curand departe...