Situatii imposibile (leapsa)

Nu stiu de ce Alle mi-a trimis si mie ,,leapsa" asta, nu am mai avut contacte cu aceasta, sau poate s-a gandit ca nu am facut niciodata asa ceva si a vrut sa vada ce-as putea scrie. Dar cel mai probabil a ramas in pana de idei si s-a gandit sa scrie si ,,Adi" :) eu oricum o fac sa vad ce iese, deci:

1. Daca ai putea sa intri si sa traiesti intr-o carte care ar fi aceasta ? Motiveaza alegerea facuta! (dar intr-un film?dar intr-un cantec?)

Sa stie toata lumea, nu sunt un mare cititor al basmelor, romanelor, chestilor inventate de alti oameni. Prefer sa citesc chestii de pe net, sau articole, dar cel mai mult sa vizionez documentare si astfel de chestii, deci chiar nu stiu despre ce carte as putea scrie. Dar despre film, pai... cred ca mi-ar placea sa fiu in filmul acela: ,,Mr. Deeds" (featuring Adam Sandler) care e un ,,taran" ce mosteneste miliarde de dolari de la o ruda pe care n-o cunoste si se indragosteste intr-un mod putin cam aiurea si are vise la fel de aiurea, dar e un tip tare acolo (ca in toate filmele). Iar cantec: Linkin Park - Numb. Nu e o piesa preferata, insa mi se potrivesc versurile, oarecum. Heh, nu am reusit sa ma gandesc la ceva mai sugestiv decat asta.

2. Daca ai putea sa ti alegi prenumele care ar fi acesta? Dar in cazul in care ai fi de gen opus?

Daca as putea sa-mi aleg singur prenumele, l-as alege tot pe asta: Adrian. Imi place, suna bine, e... tare. Iar daca as fi fost fata, normal ca m-as fi numit Iulia ^__^ e prenumele meu preferat (sau Camelia, si asta-mi place).

3. In ce alta tara ai vrea sa traiesti pt 1 an si de ce?

Ahm, e putin cam greu, mai ales ca nu am nici o idee cum e in afara Romaniei (decat ce-am vazut prin sursele media). N-am iesit din tara si nici nu prea vreau sa ies. Stiu ca aici e nasol din mai multe puncte de vedere, insa imi place sa ma stiu acasa, sa stiu fazele de pe-aici si-asa mai departe. Da' hai, bine... sa vedem. Cred c-as locui pe undeva prin Ireland. Mi se pare super, traditiile lor sunt interesante, la fel si legendele, iar accentul lor e super XD.

4. Care e visul cel mai neobisnuit ce l-ai avut si ti-l amintesti?

Cel mai neobisnuit vis. Am avut o gramada de vise neobisnuite, unul mai aiurea decat celalalt si nu mi le prea amintesc pe toate. Majoritatea sunt in ceata, adica imi amintesc doar parti si nu stiu ce-as putea scrie. Hm... a fost unul in care eram un inger (cu niste aripi super) cu rolul de a proteja un anumit grup de oameni. Am interactionat cu ei, am avut incredere si-asa mai departe pana ce i-am pandit si am observat ca sunt foarte rai si... mnah. Mi-am pierdut respectul pentru ei si urandu-i am inceput sa devin un fel de demon, si pornit la vanatoare de oameni. Aveam o coasa super tare si niste aripi negre si luam capetele tuturor. A fost super-distractiv, mai vreau odata! XD

5. Povesteste o zi din viata ta imaginandu-ti ca esti un animal.

A fost o faza super tare cand ma dadeam pe langa amicul meu sa-mi dea si mie niste lapte rece, cand deodata, am observat pe geam un idiot, deasemenea amic al amicului meu. Tipul ala ma dispera in fiecare zi cu ,,tipetele" lui in noapte si pentru faptul ca ma fugarea mereu. Nu-i vina mea ca sunt ce sunt si ca e mai mare ca mine, daca as fi fost altfel, acum ar fi fost imprastiat in bucati prin curte. Heh, oricum, ziua aia avea sa fie una super. Am reusit sa pun mana pe un os exact asa cum ii place lui, l-am tinut in gura, m-am catarat in copac pana am ajuns la strada si l-am lasat pe sosea, undeva intr-o groapa. Fraierul a simtit mirosul si s-a indreptat direct inspre momeala pusa de mine, insa nu a vazut tirul care se apropia cu viteza. Eu ma radeam in timp ce ma tineam bine de copac sa nu pic si sa nu fac pe mine de ras. Inainte sa-ti dai seama, tirul a trecut peste groapa, iar in interiorul acesteia avea sa se formeze o scena gen: Happy Three Friends. Amicul meu s-a apropiat, s-a intristat, eu l-am consolat si spre fericirea mea: Am primit lapteee!!! :D

6. Daca ai putea trai in pielea altcuiva pt o perioada limitata de timp, cine ar fi aceasta persoana si de ce ai ales-o?

Nu as trai in pielea unei persoane anume, insa stiu ca mi-as dori sa traiesc in pielea unei fete. Ma dispera uneori fazele pe care le fac, controversele pe care le formeaza si faptul ca mereu ma fac sa ma simt prost deoarece nu reusesc sa le inteleg nicicum. Mi-as dori sa traiesc in pielea lor, sa-mi dau seama de motivele pentru care se poarta asa, daca motivele sunt intemeiate, daca sunt cu adevarat mai destepte sau sunt doar istete si... multe alte curiozitati...

7. Daca te-ai trezi singur pe lume, care crezi ca ti-ar fi primele ganduri si ce ai face prima data?

Uhm >__> nu mi-ar placea situatia. Nu stiu exact la ce m-as gandi, insa sigur as incepe sa-mi formez sute de teorii despre ce s-ar fi putut intampla, as profita putin de libertate de indata ce as fi sigur ca sunt chiar singur si... in cele din urma mi-as lua viata. It sucks being all alone, damn it...

Mnah, am terminat. Uhm, nu stiu cui sa dau leapsa asta, insa daca va place, luati-o si dati-mi si mie de stire ca o faceti, sa vad :) (comment, mail, instant message, etc.)

... that was fun ^__^

Pana la urma, care-i parintele cel adevarat ?

Intr-un post anterior, am discutat putin(la comment-uri) despre care este parintele adevarat si ce inseamna sa fii un parinte, ce inseamna sa ai o mama sau un tata si daca-i poti numi asa. M-am gandit putin la subiectul asta si m-am gandit sa incep sa scriu aici despre el sa vad ce iese.

Intai de toate, ma intereseaza subiectul asta deoarece, spre deosebire de majoritatea celor care au familii normale, eu nu am avut ,,norocul" asta. Din pacate am pierdut doi tati, in moduri diferite, iar pe primul nu prea regret ca l-am pierdut (ce vorbesc ? De fapt ma bucur...), iar acum cred ca-l voi avea pe al lll-lea, sau cel putin asa sustin unele rude, dar oricum ar sta situatia, m-am cam saturat sa-i schimb atat de des asa ca, cel mult, va ramane un prieten si-atat, desi el ma considera mai mult.

Bine, bine... hai sa dau cateva detalii ce fac referire la o parte din viata mea. Pana pe la varsta de 5 ani am trait alaturi de mama mea naturala si tatal meu natural. Cam cand am atins varsta aceea, tatal meu a ales (prin moduri nu prea placute) sa ne paraseasca, iar eu, mama mea si cu sora mea am ramas singuri o vreme pana ce maicamea a cunoscut (sau s-a hotarat sa cunoasca mai bine) un alt barbat care avea sa devina noul nostru tata. La inceput nu era chiar ok pentru noi prezenta sa, dar ne-am obisnuit destul de repede fiind mici si pana am ajuns pe la 18 ani (aproape) il vedeam ca pe tatal meu real deoarece... m-am atasat de acesta, avusese grija de noi asa cum a putut si s-a comportat ca un tata adevarat, cel putin dupa parerea mea, insa din cauza unei boli fatale, s-a dus si el si iarasi am ramas singuri, cel putin eu si maicamea pentru ca sor'mea find mai mare s-a casatorit si acum are propria sa familie. Eu am ramas aici singur sa merg la liceu, iar maicamea a ramas in strainatate unde a plecat cu putin timp in urma pentru a-s putea face in asa fel incat sa ne descurcam din punct de vedere financiar. E destul de greu sa lucrezi aici fara o facultate, plus sa ai grija de altcineva, deci asta a fost una din cele mai bune decizii pe care le-ar fi putut lua. Acolo a cunoscut pe altcineva, si am inteles ca nu poate ramane singura deoarece nimanui nu-i place asta, cel putin asa cred, iar eu imi voi face o viata a mea curand, iar ea va ramane cam singura, deci ma bucur ca acum e fericita alaturi de noul sau prieten ( - o expresie pe care o cam urasc, insa nu stiu cum sa zic altfel).

Bun, deci revin la intrebarea mea: Care e parintele adevarat ? Cel care ajuta la crearea ta din punct de vedere genetic si-asa mai departe, sau acela care are grija de tine, desi nu-l poti numi un parinte in adevaratul sens al cuvantului ?

Pe de-o parte, am auzit de la multi chestii ca si: ,,Indiferent cu cine te incurci, cine are grija de tine sau de cine te atasezi, parintii tai adevarati sunt aceia care te-au facut, oricare-ar fi relatiile tale cu acestia sau orice-ar fi facut oricare dintre voi." O chestie care suna destul de corect, cel putin la prima vedere, iar eu am crezut asta odata, atat de mult incat am fost foarte curios sa-l vad pe tatal meu adevarat, acela pe care nu l-am mai vazut de circa 12-13 ani (de la 5 ani), care era tatal meu adevarat. Am ajuns la el, desi nu mai stia nimeni ca merg la el (nu locuieste departe) si, povestind cu acesta, am inceput sa-l citesc destul de repede, nu stiu de ce, poate si pentru ca mi s-a povestit destul de mult despre acesta, sau poate ca e legatura aceea dintre tata si fiu, sau n-am nici o idee, dar faza e ca nu mi-a placut deloc ce am simtit si ce am vazut la el. Intr-o ora si ceva de vorbit, mi s-au confirmat toate relele pe care le-am auzit despre el, si desi ii incercam sa fac abstractie de defectele sale, ca nah... fiecare are asa ceva, iar tatal e tata. M-a enervat cumplit si nu am vrut sa-l mai vad, si desigur ca i-am zis asta in fata, dupa care am plecat si nu m-am intors. Nici nu vreau sa ma intorc si nici nu vreau sa-l mai vad, in mare parte din chestiile pe care le-am auzit de la familia mea (bunici, matusi, maicamea) si din cauza lui, pentru ca mi-a confirmat cel putin 60% din toate relele pe care le-am auzit despre el. Fie ca e sau nu tatal meu adevarat, cel care a contribuit la creearea mea si-asa mai departe, nu-l recunosc ca si parinte adevarat, nu vreau sa-l recunosc nici macar ca si prieten sau persoana cunoscuta. Regret ca l-am cunoscut, regret ca el e tatal meu biologic si imi pare rau ca nu a calcat stramb de cand a plecat de langa noi, pentru ca sunt sigur ca mi-ar fi placut sa-l invat minte, sa-i arat putin din suferinta pe care a provocat-o el. Oricum, e poveste lunga, deci... nu conteaza.

Desi nu am fost prea mult de acord cu noul meu tata, s-a dovedit a fi un lucru foarte bun ca a fost alaturi de noi atat de mult timp si desi a trecut mai mult de un an de cand a disparut din vietile noastre, ma doare destul de tare amintirea sa si mi-e dor de el, poate asa cum ar trebui sa-mi fie dor de un tata. A fost alaturi de mine, a vrut sa fie, a inghitit multe tampenii pentru a nu tulbura prea mult linistea mea si a celorlalti membrii ai familiei. De multe ori am fost pus inaintea lui maicamea, deci el chiar avea grija de mine si sor'mea, uneori, mai mult decat ii acorda ei atentie. A fost tata adevarat, asa e ?

Oricum, nu am dezbatut prea mult intrebarea mea, mai mult am povestit, si nici nu mai prea am chef sa fac tot felul de observatii exacte sau mai stiu eu ce chestii. Zic doar parerea mea care e urmatoarea: Un parinte adevarat este acela care are grija de tine si iti demonstreaza asta, iar cel care face in asa fel incat tu sa existi... ei bine, sa presupunem ca la momentul respectiv nu a stiut ce face si a fost total iresponsabil ca adus un copil pe lume fara sa-i pese de siguranta sa, viitorul sau, sentimentele sale si-asa mai departe. Astfel de lucruri se intampla, asa cum mi s-au intamplat si mie, si faptul ca ai mostenit cateva din genele sale nu este un motiv pentru care tu sa-l tratezi cu respect sau ceva de genul. Respectul vine din munca pe care o depui pentru a-i castiga respectul cuiva, chiar si daca acel cineva e un pustiulica cu vreo 30 de ani mai micut decat tine. Asta e parerea mea...

Wow, ce interesante au devenit posturile mele >__>

Am facut doar putin rau. Nu strica...

In aparenta toate sunt bune si frumoase pe pamant (in afara de criza, cred). Desi invatam pe la scoala, gasim pe net sau auzim de la prieteni, respectiv cunoscuti, nimic nu prea pare a fi poluat, nimic nu pare a fi rau si totul arata cam la fel cum era si inainte, iar aici ma refer la tot ce ne inconjoara. Daca nu v-ati prins, ma refer la poluare, chestii ecologice si-asa mai departe. Mda, subiect mult prea mult dezbatut, adica prea multe vorbe si mult prea putine fapte. Dar, oricum, ce vreau sa zic prin faptul ca totul e aparent ok ? Hm... cand spun asta ma refer in mare parte la convingerea unora ca noi, oamenii, poluam destul de putin aerul comparativ cu alte surse naturale de poluare (ca si vulcanii, incendiile si mai stiu eu ce...) si toate fazele astea referitoare la: ,,Nu mai poluati aerul!", ,,Nu mai deversati gunoaie in rauri", ,,Nu mai aruncati resturile nefolositoare aiurea, folositi containerul/cosul de gunoi" si nu in ultimul rand ,,Reciclati!". Multi spun ca nu suntem deloc amenintati de chestiile astea rele pe care le facem si nu prea avem de ce sa ne ambalam cu ,,protectia mediului" si toate aiurelile astea. Care e parerea mea ? Sunt fraieri si voi sunteti fraieri daca-i judecati la fel ca ei.

Poate ca e adevarata faza asta, adica faptul ca Pamantul nu e nu stiu cat afectat de poluarea noastra, iar multi dintre oamenii care sustin produsele ecologice vor doar sa se imbogateasca imprastiind zvonuri false despre cat de rau va fi de noi pe viitor daca vom continua mediul asta de viata si nu vom apela la produse ca si cele ale lor pentru a reduce poluarea. Adevarat, sunt multi idioti ce vor sa se imbogateasca rapid, insa sunt si foarte multe persoane cu petitii si chestii asemanatoare care nu fac nici un castig de pe urma chestiei asteia. Ce sugereaza asta ? Mie-mi sugereaza ca omul este mult prea comod si iubitor de lux pentru a renunta la stilul asta de viata doar pentru a pastra curat un loc care (cica) nu va fi distrus de gunoaiele noastre, cel putin nu in viitorul apropiat, asa ca de ce sa nu profite de pe urma chestiei asteia ? Doar o viata avem si ne putem simti bine, heh ?

Uite ce ma enerveaza pe mine la faza asta: De cand am fost mic am fost invatat sa pastrez camera mea curata din toate punctele de vedere pentru ca asa e frumos si nu e bine sa fie murdar, chiar daca nu se observa murdaria aceea si nu imi face nici un rau. Am fost invatat sa traiesc intr-un mediu curat, desi nu-mi place sa fac curat chiar mereu. Am fost invatat sa-mi pese mai mult de responsabilitati si de mine. Nu am fost invatat sa-mi pese de natura, sa plantez copaci, sa influentez comportamentul responsabil (cel legat de natura) si nici nu am fost invatat sa combat poluarea. Nici nu voi face toate astea, pentru ca personal nu-mi pasa de lume, la fel cum in mare parte nimanui nu-i pasa de nimanui. Era destul de misto daca ne puteam ,,unii" in lupta contra raului aflat sub diferite forme pe Pamant, dar desi suntem toti oameni, aceeasi specie, (cica) frati si-asa mai departe, vom fi mereu mult prea diferiti, iar interesele noastre vor fi la fel ca noi: diferite.
Aluzia din toata faza asta este urmatoarea: Nu dauneaza sanatatii daca esti responsabil si renunti sa conduci o masina ori de cate ori ai chef. Nu patesti nimic rau daca te duci pana la un cos de gunoi sa arunci o chestie care dauneaza solului. Nu vei muri daca vei cauta alternative mai sanatoase la toate obiceiurile tale si nu vei mai fi atat de corupt si iubitor de lux si bani, oricum poti muri oricand si cand se intampla asta, vei trece ,,dincolo" fara nimic, asa ca nu prea are rost. Toate astea sunt niste lucruri destul de marunte care nu prea pot face nici un rau daca sunt practicate, insa treaba asta inmultita cu 6-7 miliarde (un numar in crestere) = ceva ce n-o sa-ti placa :)

... nu voi face pe sfantul si nu voi sustine ca sunt un iubitor al naturii si responsabil in legatura cu toate astea. Se intampla de foarte multe ori sa fac chestii total aiurea ca si aruncatul unui ambalaj in iarba, in rau sau mai stiu eu ce chestie care poate polua. Apoi ma gandesc ca se intampla foarte rar din partea mea si nu prea are ce sa se intample din cauza asta. Din pacate, sunt foarte multi care gandesc ca mine, iar asta... heh. Nu are rost sa zic (pentru ca nu stiu ce sa zic).

Mda, m-am cam invartit in jurul cozii aici, in mare parte deoarece nu sunt tocmai tipul model care sa dea astfel de sfaturi, dar ma incercat si eu pentru ca (momentan) imi pare rau de ce se intampla in general si mi-e rusine de sutele de persoane aflate la putere, persoane care pot face multe lucruri bune, dar decid sa se imbogateasca exploatand in mod negativ resursele pe care le are si-asa mai departe...

In fine, trag o concluzie si zic asa: Nu ne vom autodistruge datorita poluarii pe care-o facem, cel putin nu generatia noastra si probabil vom ajunge batrani fara sa ne confruntam cu apocalipsa, insa asa cum m-a invatat maicamea de cand eram mic (si-mi repeta si acum): Pastreaza curatenia deoarece asa este frumos si nu te va durea nimic daca pui si tu mana la treaba.

Did someone heard me ? Hm, I guess not... (poate ca nici eu nu m-as auzi daca as fi alta persoana si as citi ce scrie aici. Groaznic...). Nici nu stiu de ce am zis ce am zis. M-am tot gandit astazi la chestia asta si am vrut s-o scriu aici. Nu a iesit chiar cum vroiam, dar tot e putina informatie de digerat.

Uite o piesa faina (si aluziva) - Within Temptation - Mother Earth

Unde-i mana ce ma scoate din intuneric ?

Aw, deja stie toata lumea ca sunt un melancolic incapatanat ce nu vrea sa se schimbe nicicum, iar asta inseamna multe perioade de depresii in care sa ma simt mereu singur si neincrezator in fortele proprii si... asa mai departe.

Poate ca incep sa exagerez, insa sunt destul de entuziasmat datorita amibiilor pe care mi le-am propus pentru anul asta, adica olimpiada si radio-ul si am zis ca nu vreau sa ma bucur singur de sentimentele pe care le am momentan, nu suport sa fiu singur in asemenea momente, iar acum cand m-a sunat maicamea i-am zis de toate astea, insa in loc sa ma sustina mi-a zis chestii de genul: ,,Nu conteaza daca nu reusesti, o sa ne descurcam oricum..." ceea ce e tot o chestie faina sa ti-o spuna un parinte. Practic au incercat sa ma asigure ca orice s-ar intampla o voi duce tot bine, insa ma asteptam sa ma incurajeze cu idealurile mele, sa ma faca sa cred ca voi reusi, sa se bucure pentru mine, sa realizeze ca nu mai sunt un pusti simplu, prost si-asa mai departe. Sa realizeze ca am avut mereu potential, insa am fost prea fricos sau lenes sa profit de el, iar acum cand ma incapatanez sa fac ceva bun, ma simt singur. Bine, nu sunt singur daca stau sa ma gandesc la persoanele care m-au incurajat deja, dar ma asteptam de la maicamea sa ma incurajeze. Dar tot e ok deoarece atunci cand m-a intrebat daca ma simt bine, i-am zis ca am vrut sa mai vorbesc cu ea despre tema asta si a spus ca ma mai suna zilele viitoare sa mai vorbim, iar asta ma ridica putin mai sus, dar... heh, gandul ca ea nu m-a incurajat niciodata pe temele astea nu ma face sa ma simt tocmai bine. Dar poate toata faza asta e o simpla perioada de-a mea, o depresie, un interval de timp in care nu-mi convine nimic...

Mai mult decat atat, nu stiu de ce am mereu impresia ca nu are nimeni chef sa-mi intinda o mana de ajutor atunci cand ma simt asa, sa ma ridice din pesimismul asta care ma va face odata sa dau cu capul de pereti. O persoana care sa ma faca sa rad, sa ma simt bine si sa-i spun ,,multumesc". Pur si simplu ma dispera sentimentul asta pe care-l am, nu stiu cum sa reactionez, ce sa fac, sunt foarte confuz, la fel cum am fost pana acum.

Bine, daca totusi exista asemenea persoane in viata mea, cum se face ca niciodata atunci cand ma simt aiurea, nu ma pot gandi la nimeni caruia sa ma descarc, cu care sa vorbesc ? Sunt prea pretentios ? Nu stiu... am devenit atat de bou ? Adica imi pare foarte aiurea faza asta, nu-mi prea vine sa cred ca nu este o persoana dispusa sa fie alaturi de mine, sau daca sunt orb si surd si exista cineva care sa se potriveasca descrierii pe care-am facut-o, sa vina la mine sa-mi dea cateva in cap si sa-mi tipe in ureche ca nu sunt singur! (asta in cazul in care chiar citeste ce scriu eu aici).

... uite inca o faza: Nu stiu cum se face, dar de fiecare daca cand strig dupa ,,ajutor" mereu ma astept (sau sper) ca acea persoana care sa fie alaturi de mine sa fie o ... fata. Imi vine sa rad numai cand ma gandesc ca ar fi un tip acela cu care as putea povesti, alaturi de care m-as simti bine si... nu, stai... nu-mi vine sa rad, de fapt incep sa ma simt foarte inconfortabil. Deci, categoric fara baieti! O iau razna, asa e ?

Adi, deschide usa, du-te pe hol si da-ti drumul pe scari in jos. Daca ajungi viu, sigur iti vine mintea la cap, iar daca nu, heh... ajungi intr-un loc mai bun, poate...

I'm falling too damn fast!

Ma gandeam la chestia asta de ceva timp, insa nu stiu daca mi-am facut curaj sa-i spun cuiva. Adica, sa fac situatia asta si mai stupida, nu-mi amintesc daca am zis cuiva, daca subiectul asta a fost in discutie asa ca si fapt divers, sau nu stiu, desi tin minte ca mi s-au recomandat de cateva ori niste solutii destul de bune. Despre ce vorbesc ? Pai ma ,,indragostesc" mult prea repede, iar chestia asta ma dispera la culme...

Cred ca am vorbit despre relatii si despre cum ar trebui ele sa se infiripe de mai multe ori si mereu ziceam chestii adevarate si utile, dar niciodata nu am luat in considerare propriile mele pareri, sfaturi si-asa mai departe. Mereu spuneam ca o relatie buna ar trebui formata intre doua persoane care se cunosc de ceva timp, isi cunosc unele trasaturi, calitati, defecte si-asa mai departe. O relatie ar trebui sa porneasca de la o prietenie astfel incat riscul unui sfarsit prematur (al relatiei) sa nu fie ridicat, altfel spus, daca vrei sa ai un prieten sau o prietena pe o durata mai lunga de timp nu ar trebui sa te cuplezi cu o tipa pe care abia o cunosti doar pentru ca simti tu ca ar exista un ceva care te face sa dai din coada si sa sari un sus cu capul in tavan dupa care sa incepi sa razi. Da, e greu sa te abtii, dar ce se intampla dupa vreo 2-3 saptamani cand incepi sa cunosti persoana respectiva mai bine, cand te prinzi ca nu e tocmai asa cum ti-ai imaginat, deoarece o persoana nu poate fi cunoscuta din prima, deci poti presupune cum este judecand dupa prima impresie pe care ti-o faci. Mnah, exista si norocul sa ti se intample o chestie extraordinara, sa intalnesti din pur noroc (sau soarta, cum vor altii sa spuna) o persoana alaturi de care sa traiesti niste vise interminabile, dar chestia asta... hm.

Personal mi se intampla aproape mereu sa nu ma pot abtine atunci cand vad, cunosc sau vorbesc cu o fata care pare a fi... un inger. Nu stiu daca pot fi numit pervers, sau mai stiu eu cum, doar ca nu ma pot abtine. Nu sunt genul obsedat de chestii fizice (oh, you know... sex stuff), mai degraba sunt obsedat sa gasesc o fata care sa ma priceapa, pe care s-o pricep, nu stiu. Bine, fara a da prea multe detalii, vreau sa gasesc o fata care sa-mi fie un ,,best friend" pe langa ,,girlfriend", si as vrea sa se intample chestia asta atat de tare incat imi vine greu sa las o sansa sa scape atunci cand stiu ca s-ar putea intampla chestia asta. Si asa ma dispera cand imi revin din ,,ameteala" si imi dau seama ca fata respectiva nu e asa cum mi-am imaginat, nu poate fi ceea ce speram eu, totul se face clar in fata mea si... restul se poate ghici.
Ma simt atat de dobitoc deoarece nu-mi pot stapani anumite asa-zise porniri si totul devine o simpla fantezie pentru un timp, si se termina abia atunci cand e putin cam prea tarziu. E aiurea rau faza, mai ales ca se intampla in repetate randuri, iar asta imi da o parere foarte proasta despre mine, ma face sa ma urasc, mai ales ca imi provoc singur suferinta, iar uneori (rar) fac si alte persoane sa sufere. Cat de prost poate sa fie un om ? Asta e o intrebare fara raspuns, eu mereu imi depasesc recordul personal de fiecare data cand o dau in bara.

De exemplu, au trecut multe luni de zile de cand nu am mai avut o prietena. Pe de-o parte deoarece nu am gasit nici o fata care sa fie cea pentru mine, dar apoi ar fi putut sau ar putea fi, doar ca sunt prea infricosat sa nu o dau iarasi in bara la fel cum s-a intamplat si in trecut, iar asta ma face sa stau in spatele unui gard si sa ma intreb daca sa ma intorc cu spatele sau sa sar peste el, ceea ce e o prostie, adica ori sari, ori te intorci, dar nu stai sa te uiti si sa te gandesti, e aiurea.

Ok, din nou toate fazele astea sunt pure aberatii, sau incercari patetice de a ma face sa inteleg niste chestii care-mi sunt total neclare. Scriind aici in felul asta e ca si cum as povesti cu cineva si pe parcurs imi dau seama de niste faze, insa in momentul de fata sunt la fel de dobitoc precum eram cand am inceput sa scriu, soh this sucks... badly.

Awgh, in fine, uite o piesa faina care ma face sa ma simt mai bine: Kokia - Tenshi

A inceput scoala si pentru mine...

Pana acum am ezitat sa scriu despre chestia asta. Ma gandeam ca e un subiect oarecum stupid, mai ales ca e a Xll-a oara cand incepe scoala si deja incepe sa devina monoton, insa mi-am amintit ca anul asta vreau sa fie diferit fata de cum au fost anii trecuti. Eu nu sunt neaparat genul ce iubeste ce se studiaza pe-acolo, genul ce iubeste sa ia note bune si sa fie elev model si-asa mai departe. Pana acum am fost foarte lenes deoarece mi-a displacut enorm tot ce inseamna ,,scoala". Acum, insa, m-am prins de cateva chestii pe care le stiam si inainte insa abia acum m-am prins cu adevarat. Viitorul meu nu va fi unul monoton in care va trebui sa ma trezesc dimineata de dimineata incercand sa fac un ban lucrand intr-un loc pe care-l detest, facand chestii care-mi provoaca sila sau stres (sau amandoua si altele). Apoi, stiu ca pot invata toate chestiile astea, mai ales ca am fost in stare sa invat mult mai mult de-atat si chiar daca nu-mi plac, toate tampeniile alea scolare imi vor oferi o sansa pentru a ma propulsa in varful a ceea ce inseamna ,,o cariera buna". Da, poate e putin aiurea sa ma gandesc ca voi ajunge chiar prin varfuri, insa cel mai bine este atunci cand omul este optimist. De multe ori iti fixezi un punct, dar rareori il atingi, de si mai putine ori treci peste el si in majoritatea cazurilor ajungi pe undeva pe-aproape, dar nu destul de aproape. Deci, de ce sa nu visez la perfectiune si sa ajung pe undeva pe-aproape ? Nu suntem perfecti, adevarat, dar suntem in stare sa ne imaginam asa si sa visam la aceasta, iar chestia asta te poate ajuta.

Apropo de perfectiune, anul asta ma gandeam sa parcitip la olimpiada de psihologie care se va desfasura prin februarie sau martie, nu stiu sigur. Ma gandeam ca e subiectul meu favorit si daca ma apuc sa invat de pe-acum, am sanse destul de mari sa ajung pe tara, si de ce nu: am o sansa destul de mare sa iau primul loc, iar asta mi-ar putea oferi un loc la facultate, deci un viitor exact asa cum imi place mie. Merita sa invat ca fraierul pentru asta si sa cred cu adevarat ca voi lua locul 1 ? Nu stiu ce credeti voi, insa eu cred ca da. Bine, stiu ca s-ar putea sa fie aranjamente sau ar putea fi o gramada mai buni decat mine, dar merita sa dau tot ce se poate, in primul rand pentru mine, iar apoi imi va folosi destul de bine la admitere la facultate, adica nu va mai trebui sa invat nu stiu cat. Tare, nu ? Da, nah, vad eu.
Am spus mai multor persoane despre ideea asta a mea cu speranta a-mi aduna cateva ,,sustineri"... adica: ,,Vei reusi! Stiu ca poti!" ; ,,Nu va fi greu, n-ai cum sa nu-l iei!", sau chestii asemanatoare. Da, bine, multi s-ar teme ca mi-ar putea da sperante desarte, si ce ? Sunt suparat o vreme, apoi imi trece, dar daca imi pun in cap ideea ca cel mai tare lucru care s-ar putea intampla ar fi sa iau o mentiune sau chestii din astea, cine stie pe unde ajung. Mi se strica tot moralul, incep sa nu mai prea dau doi bani pe nimic, astfel sa ajung pe undeva pe la fund. Da, profa mea aia de psihologie (cea care ar trebui sa ma sustina) a zis asta. Nu ca vreau sa fiu nerespectuos, inteleg ca s-o fi gandit la faptul ca nu am mai fost pana acum la olimpiada si alte chestii, dar ce conteaza ? I-am zis ca voi invata atat cat imi va da sa invat de pe-acum si pana atunci plus alte lucruri pe care le mai gasesc prin carti si alte locuri, nu-mi pasa, eu vreau locul 1. Dar vad eu, saptamana viitoare.

Anul asta scolar ma gandeam ca as putea merge pe la radio sa-mi fac un fel de ,,mini emisiune" sau cum le zice la astea in care-as putea face diferite monologuri in legatura cu tot felul de idei, probleme, sau alte chestii (despre care am scris eu pe la inceput aici in blog). Ma gandesc ca as putea sa-mi iau carti, sa reflectez asupra unor idei bune si sa fac o chestie pe placul multor persoane. Iarasi poate am vise prea mari, dar hey, cui ii pasa ? Adica, imi pasa mie pentru ca, nah, m-am saturat sa fiu mereu cel ce renunta pentru ca se gandeste ca nu ar putea merge bine sau cine stie ce alte chestii s-ar putea intampla. M-am cam saturat sa las paranoia sa puna stapanire pe mine si stiu ca pot deoarece asta e o chestie care-mi place si care ma face sa ma simt bine. Iarasi, sa vad ce se intampla...

In rest, nu stiu. Colegii par aceeasi, uniti, la fel cum au fost cam de cand i-am cunoscut. Ma bucur ca am reusit sa ma integrez si eu printre ei asa cum trebuie (duh, era si timpul. Clasa a Xll-a fraiere!) si ma simt destul de ok trezindu-ma in fiecare dimineata sa merg inspre scoala. Profesorii sunt mult mai ok fata de anii trecuti. Adica sunt foarte prietenosi, unii mai mult decat altii, foarte intelegatori, ba chiar par mai mult a fi amici decat profesori, nu stiu. Nu prea sunt genul care sa te doboare cu note rele, amenintari de tot felul sau mai stiu eu ce poate face un profesor atunci cand e nervos. Eu am fost tot timpul ajutat, in primul rand moral, de catre acestia, iar asta m-a facut sa ma simt bine, adica povesteam mereu cu acestia despre chestii care ma deranjau in mod special, in loc sa vorbesc cu oameni de varsta mea. Eh, nu stiu. In mare ma simt destul de bine in clasa in care sunt, in anul in care sunt, cu profesorii care fac ore. Ma simt mai putin bine ca sunt la muzica deoarece ma cam dispera materile pe care trebuie sa le invat, dar drumul spre reusita nu e mereu foarte usor, cred, dar merita sa pui mana, sa depui efort si sa faci treaba asa cum trebuie ca apoi sa fii mandru, asa e ? Mda... cred ca asa e.

Astept sa vad cum va decurge totul si cum va fi noul si (cica) imbunatatitul Bacalaureat. Ne vedem la Cluj cei care sunteti sau veti merge acolo! :)

Vreau o vacanta...

Dar nu orice vacanta...

Povesteam astazi cu o prietena despre ce ar insemna sa-ti iei o vacanta de la tine insuti, sa te indepartezi de ego-ul tau si sa te regasesti in alta parte. Cred ca e un mod de a te calma, de a scapa de unele lucruri care te preseaza si un mod de a-ti rezolva unele probleme care-ti macina mintea.

De foarte mult timp am impresia ca am o gramada de chestii pe cap, insa incerc sa ma uit in stanga si-n dreapta, dar nu vad nimic, nu aud nimic, nu stiu nimic. Peste tot e ca un fel de ceata. Ma simt ca si cum as primi palme din senin, o situatie complet stresanta, de care vrei sa scapi insa nu sti cum. Asa ma simt si eu acum, nu stiu de ce, poate de la amintiri, poate de la constiinta sau de la gandul ca se va intampla ceva pe viitor, dar tot ce stiu e ca vreau sa scap, sa plec, sa ma duc si sa revin mai tarziu, mult mai tarziu. Uneori ma gandeam cum ar fi sa dorm o saptamana sau doua continuu, doar sa visez chestii aiurea/aleatorii, lucruri care sa nu aibe legatura cu gandurile mele sau cu chestiile care ma deranjeaza, doar sa urmaresc sau mai bine zis sa traiesc diferite povesti care sa ma faca sa uit cine sunt, de ce exist, ce ma deranjeaza, ce-mi place, adica sa ma indepartez de mine. Bine, sa ma duc si sa adorm cam o saptamana nu e tocmai cea mai practica solutie, deci trebuie sa ma gandesc la altceva, insa nu stiu, chiar nu ma pot gandi la nimic, n-am nici o idee buna...

Prietena asta a mea cu care-am vorbit mi-a propus sa ma detasez de la toate chestiile astea electronice care ma tin aici legat in casa si ma tin legat de unele probleme care ma sacaie, insa nu am prea stat pe ganduri si am refuzat-o. Ahm, da... poate ca (de exemplu) calculatorul asta ma tine aici tintuit, insa nu stiu de ce nu as prea putea renunta la el. Mai intru pe messenger, mai povestesc (sa dau iarasi un exemplu - cu ea), mai citesc blog-uri, mai scriu in al meu, mai vad un film, mai ascult o muzica si-asa mai departe. Bine, am incercat si sa ies, dar nu m-am simtit niciodata ok oriunde-as fi fost, sau nu... mint. M-am simtit bine cand am fost la ea sau am fost pe la festivalurile astea anime (Nijikon/Otaku) unde m-am intalnit cu prieteni (cunoscuti pe net) care ma cunosteau cat de cat si puteam povesti cu ei fara sa ma plictisesc. Da, cred ca in felul asta reuseam sa ma detasez, insa nici ideea asta nu e tocmai practica. De ce ? Costa mult si nu am timp sa tot vizitez orase, desi am vizitat cateva pana acum si a meritat de fiecare data. Oricum... pana acum am 2 alternative: sa visez si sa ma duc in locuri mai indepartate la prieteni. Asa, altceva ? ... nu, zero...

Sincer, nu prea pricep sentimentul asta, desi incerc sa-l inteleg. Cum e sa te aflii in ceata si de cate ori incerci sa te uiti atent undeva, parca dai cu capul de un zid si cu cat trece timpul, cu atat ti-e mai frica sa nu te mai lovesti de ceva. Cam asa ma simt si eu. De cate ori incerc sa reflectez asupra chestiilor care ma deranjeaza, incepe sa ma ia o durere de cap si incep sa ma simt foarte, foarte tampit, sa nu mai spun ca incep sa am o stare urata. Poate ar trebui sa vorbesc cu cineva, insa cine ar avea chef ? Hm, eu si talentul meu de om sociabil... mda, ar trebui sa-mi dau una in cap si sa realizez ca sunt prost ca apoi sa invat sa nu mai fiu prost, adica sa reusesc sa-mi ies din carapace, ca apoi sa incep sa uit ce inseamna sa stai singur tot timpul. Sau poate-ar trebui sa invat cum sa-mi iau o vacanta de mine insumi. Sau poate ca astea doua sunt una si aceeasi chestie... aa, durere de cap... as vrea sa dau un cap un gura cuiva acum.

Deci, daca-mi iau o asemenea vacanta, cine vine cu mine ? Fac cinste cu... nu stiu inca, dar vor fi chestii gratis! Come, you're all invited.