O intalnire cu Radio Whisper

Cu ceva timp in urma, daca ati vazut si voi, am primit un comentariu de la o persoana din staff-ul Radio Whisper. Ma rog, vazusem ca pare un fel de copy/paste si nu am prea luat in serios, vazand ca nici nu sunt contactat, asa ca am ignorat, in mare, toata situatia, dar am fost curios, intr-o oarecare masura, si am ascultat radio-ul cateva zile. Mi-a prins si bine cat a trebuit sa zugravesc prin casa ca... nah, era muzica chill, clubbing, in asa fel incat ziua a trecut destul de fain. Singura chestie mai aiurea, desi nu prea observabila, era faptul ca genurile de muzica se schimbau aleatoriu, de la piese mai vechi, la clubbing, apoi piese lente, si un prieten zicea ca-i mai aiurea faza, dar se putea sa fi fost un test cu altcineva, nu m-am gandit prea mult la asta considerand ca abia incepusem sa ascult si nu are rost sa imi implic o parere solida din informatii atat de putine.

Ce surprindere, totusi, cand am fost contactat, pe messenger, de o alta persoana din staff. Din pacate pentru ei, insa, nu am luat situatia prea fain, si am fost destul de rece, dar a tras de mine pana cand am inceput sa ma deschid si sa fiu mai cald, chestie care mi-a placut, a fost o prima impresie placuta, comparativ cu ce impresie am facut eu. Am povestit putin, despre motivele pentru care am fost contactat mai tarziu, motivul pentru care comentariul acela nu era foarte personalizat... se pastreaza ocupati cu proiecte, si radio-ul in general, sa nu vorbesc de sustinerea altor bloggeri, asa ca si mine (sau mai buni, sau mai rai), si am fost cam naspa sa ma gandesc ca merit sa fiu tratat altfel, asa, din senin.

La un moment dat s-a pomenit de o colaborare, o invitatie de a face o emisiune la radio-ul respectiv, si mult ajutor la partea tehnica (programe utilizate in vederea, ceea ce m-a luat de pe picioare, prin faptul ca au acordat atat de mult timp unei persoane pe care doar au citit-o superficial, pe un blog. Bine, superficial e putin spus, luand in considerare ca nici nu a prea trebuit sa ma prezint. Deja stiau mai multe detalii despre mine.

Prin felul in care mi s-a vorbit, am observat ca pun suflet in radio-ul acesta, care a fost creat, deja, de multa vreme, dupa cum am vazut pe net. Am observat ca sunt uniti dupa felul in care am fost si eu invitat si primit in echipa, si felul in care vorbeau despre altii. Am observat ca promoveaza bloggerii cu adevarat citind ce s-a scris despre ei pe mai multe blog-uri destul de cunoscute, persoane care vorbeau serios, daca simtul meu de observatie inca e ascutit.

A, si am auzit ca a fost pomenit blog-ul meu, live, la radio :D chestie care m-a facut sa ma simt foarte bine, mai ales ca nu am o parere extraordinara despre blog-ul meu, ci il privesc mai degraba ca pe un refugiu, un mod de a gandi mai bine. Nu ma asteptam sa fie observata calitate, si mai ales din partea unor persoane ca si ei. Ma gandeam ca au chestii mai bune de facut decat sa ma promoveze, ca si blogger, si celelalte lucruri pe care le-am pomenit, dar m-am inselat... si-mi pare bine.

Mai, pe scurt mi-a fost facuta o impresie foarte faina, si in general ma bazez pe primele impresii. Sunt incantat sa-i sprijin, oricum sunt si eu in stare, si va invit sa-i ascultati si voi facand click pe banner-ul de mai jos.

Stiu ca pare ca si cum as face publicitate, dar e felul meu de a vorbi despre ceva sau cineva de care sunt incantat :P poate am si ceva emotii...

Le urez bafta in continuare, si sper ca atmosfera sa ramana la fel, sa-i ia si pe altii de pe picioare, cum m-au luat pe mine.

Stop lying to yourself...

Nu stiu daca am mai scris, exact, despre chestia asta. Deja am depasit 100 de postari, si nu mai am chef sa le puric pe toate, mai ales cand ma mananca ideea asta. Ma rog... poate o veti gasi interesanta, si in caz ca am scris-o, cel mai probabil nici voi n-ati gasit-o, asa ca nu-i paguba.

Mi-a sarit in minte faptul ca una din cele mai urate obiceiuri pe care le are o persoana e sa se minta singura in legatura cu ce simte, ce-si doreste, ce uraste, si tot felul de lucruri de genul. Nu reuseste sau nu vrea niciodata sa dea la o parte orgoliul, mandria, motive ulterioare, de frica altora, de frica de a nu parea nu stiu cum, pretinde ca simte altceva, isi doreste altceva, sau ca nu simte nimic, nu-si doreste, nu e sincer, pur si simplu. Oare la ce poate duce chestia asta ?

Un exemplu ar fi, logic, dragostea. Niciodata nu stii exact daca simti sau nu simti, insa mereu esti in stare sa te minti, spunandu-ti zilnic ca simti asta, sau ca nu simti asta, incercand sa te convingi de idee, ca si cum in cele din urma chiar vei ajunge sa simti, insa, daca ma iau dupa ceea ce cred eu, nu prea poti alege ce simti prin rationamente logice, prin lucruri practice, sau orice ti se pare mai corect. Daca simti, simti, daca te lasi dus de val, te simti foarte bine, fie ce simti, iar cand esti obligat, sau te obligi singur sa nu mai simti, doare ca dracu, dar si atunci te minti singur prin faptul ca nu faptul ca te obligi sa nu mai simti te doare, ci sentimentul in sine, e vina lui. Ma gandesc la faptul ca ceea ce am spus adineauri mi-a trecut prin minte atat de putin, si atat de des am fost capabil sa dau vina pe alte lucruri, pe alte simtiri, si nu pe propria mea actiune stupida care m-a bagat in situatia ce ma consuma.

Incerci sa-ti spui ca iubesti pe cineva pentru ca si pentru ca... si o faci din rasputeri, din diferite motive. Ca ti se pare tie ca ti-ar merge foarte bine cu o persoana de genul, ca ai fost mult timp cu el si ai muncit prea mult, nu merita sa dai cu piciorul, sau pur si simplu nu ai chef sa accepti ca nu simti, te simti mai bine daca stii ca simti, insa de indata ce incepi sa faci asta, incepe sa doara, si incepe sa fie naspa, si aiurea, si spui ca dragostea doare si tot felul de idiotenii de genul. Dragostea nu doare niciodata, daca o lasi in pace sa se manifeste, cand se manifesta. E ca un bandaj pe care-l pui pe o rana. Pui bandajul acolo, rana incepe sa fie mai bine, e protejata, totul e fain, insa cand pui mana pe el si tragi, totul devine tampit rau, si cand te intrebi de ce vrei sa-l iei, nu prea stii, pur si simplu asa-ti vine. Stupid, nu ?

Ma rog, nu mai am chef sa dau si alte exemple din astea. Cred ca ajunge cat sa se inteleaga.

Adevarul e ca... nu stiu exact ce vroiam sa scriu aici, stiam doar ca ma mananca sentimentul asta. Ma mananca faptul ca am incercat de-atatea ori sa simt ceva, cand nu reuseam sa simt nimic, si incercam multa vreme... si aveam zile proaste, o gramada... aveam si zile faine, cand reuseam sa intru in pielea personajului indragostit, dar zilele acelea nu erau dese, ci... rare, mai degraba. Si incercam... pana cand imi ajungea in gat si renuntam, nu pentru ca asa aveam chef, ci pentru ca nu mai suportam, sau pentru ca nu era asa cum mi-as fi dorit sa fie. Eu mi-as fi dorit sa fie un sentiment pur, care vine de la sine, ca dintr-un izvor, si nu se opreste, nu-l poti opri, decat ranindu-te singur, dar important era faptul ca nu trebuia sa-l fortez sa iasa afara.

Ironia era faptul ca daca se intampla sa simt asta, se intampla si sa fiu obligat de... circumstante, sa-mi infranez sentimentele, si iar s-o iau pe aratura, din cauza asta.

E tampit... nu stiu. Da, atunci cand respectivul nu-ti impartaseste sentimentele, si pentru binele tau (binele cel din urma) trebuie sa treci peste, atunci nu prea ai de ales, tre sa te chinui, insa sa te fortezi sa simti ceva, sa te convingi de faza asta... e aiurea, e un moft dus la extrem, si de multe ori tinde spre masochism. Zic asta pentru ca stiu...

Mi s-a intamplat foarte rar sa fiu in armonie, din punctul asta de vedere. De cele mai multe ori imi doream prea tare sa simt ceva, desi nu simteam, sau eram obligat sa renunt la ce simt, iar acum, daca dau drumul la tot, macar pentru o secunda, sa observ totul in mare, si vad ca pot sa-mi dau drumul la sentimente, nu trebuie sa trag de ele, si nici sa le infranez, imi vine frica... gen, parca e prea frumos sa fie adevarat, si o sa se sfarseasca teribil, din cauza faptului ca asa sunt obisnuit, cu a ma minti singur, cu incercarile mele stupide de a manipula sentimentele. Cred ca am sechele acum, sau asa ceva...

Ma rog, in ultimele paragrafe am dat pe langa subiect, oarecum... dar cred c-a fost okay. Cred ca am reusit, si asa, sa evidentiez ceea ce am vrut de la inceput.

Nu te minti, iti faci mai putin rau daca esti mereu sincer. Ca sa fii sincer, trebuie sa lasi de tot, si... practic sa vezi in ce directie mergi, de la sine. Si sa mergi... sa vezi ce se intampla. Suna stupid, dar nu spune asta inainte sa incerci :D

Paradox: Neasteptatul - Necunoscutul

Nu stiati ca pisica va lua pisoiasul in brate, nu-i asa ? De-aia-i faina imaginea :) daca stiati, nu era cine stie ce...

M-am gandit mult la ce poate insemna ceva neasteptat, sau necunoscut, pentru mine, si luandu-ma dupa spusele altora, si un pic si dupa ce am trait, in general, am aflat evidentul: Neasteptatul e ceva de care e mai bine sa te feresti, datorita riscului de a pati ceva aiurea, datorita neincrederii mele in soarta, sau mai stiu eu ce motive as avea sa ma tem de ceva necunoscut... de fapt, pur si simplu, din teama de a nu se intampla ceva rau, care sa ma faca sa regret ca nu am fost mai atent, si nu am reusit sa prevad o situatie rea. Cam la asta ma tot gandeam, in general, deci am inceput sa gandesc destul de intens, din punctul asta de vedere, si am inceput sa prevad tot mai multe situatii, si sa le ignor. Acum, ca am reusit, ca n-am reusit, asta e, dar pe masura ce trecea timpul, cu gandire potrivita, specifica situatiei respective, am reusit, mai mult sau mai putin, sa prevad un numar de situatii posibile in functie de ce-as fi putut face. Suna foarte elaborat si ,,super" ? Da, cred ca pe-atunci era...

De curand, insa, am acordat o atentie sporita unui alt punct de vedere in subiectul asta, si mai exact, intr-un punct de vedere opus. Practic am inceput sa fiu optimist, si sa vad in neasteptat, respectiv necunoscut, ceva posibil bun... de ce ? Mai multe motive. Unul din cele pe care reusesc sa le explic cel mai bine e faptul ca de cate ori reuseam sa prevad o situatie aiurea, sau frumoasa, incepeam sa iau masuri in a reduce mereu riscurile, si mereu ma bagam pe mine, sau eventuala persoana langa care petreceam timp, intr-o situatie seaca, stupida, fara rost, viata, culoare, sau alte caracteristici asemanatoare. Practic... totul era previzibil, nu mai avea rost, nu stiu... disparea un anume farmec, mai ales prin faptul ca reuseam sa stric situatiile frumoase reactionand total stupid la diferite faze... gen, cand vine o parte dintr-o seara cu o fata frumoasa, la care ea nu se asteapta, si tu te astepti, si tu reactionezi ca si cum nu-ti pasa prea tare, pentru ca momentul respectiv s-a intamplat in capul tau deja pana te-a plictisit, iar pentru ea e ceva super, chiar daca si-a imaginat o situatie similara, pentru ea a fost imaginatie, fantezie, pentru tine a fost predictie, si o sa se uite la tine ca si cum nu-ti pasa, si nici ei nu-i va mai pasa, si asa mai departe...

Deci, sa fiu clar, am inceput sa consider momentele, sau situatiile neasteptate sau necunoscute foarte pretioase pentru mine. Momente vii, din care pot invata foarte multe, gandindu-ma la ele pe masura ce se petrec, si nu inainte, sau chiar... sa nu ma gandesc la ele decat pasiv dupa ce au trecut, si sa ma las dus mereu de val, sa ajung in locuri la care nu ma astept niciodata. Am invatat ca pe cat de aiurea si naspa poate fi sa te lasi dus de val si sa ajungi in locuri aiurea, cateodata, tot mai naspa e sa mergi pe o linie mijlocie mereu, incercand sa eviti orice fel de risc, orice fel de durere. Nu stiu... totul e sec asa, si mie a inceput sa mi se urce in gat tot secul asta, m-am plictisit si saturat in asa hal incat imi vine sa fac nebunii fara rost, doar sa simt ca traiesc. Dar mai bine nu ma incurajati sa le fac... chiar sunt nebunii mari.

Ce chestie, totusi... am pornit de la frica oricui de necunoscut, de la a face orice pentru a face lumina peste tot, de la o teama patologica de intuneric, la o dorinta arzatoare de a stinge becurile... sau, in cazul meu, o dorinta arzatoare de a pune mana pe un ciocan imens sa sparg toate becurile, sau... ma rog, sa ma duc pe un camp si sa fiu luminat doar de lumina slaba a stelelor si a lunii, dar asta nu prea conteaza aici, mi-a venit asa in cap acum... ar fi fain.

Acum incep sa regret, oarecum, felul in care mi-am trait ultimii ani, gandindu-mi viata in asa fel... gandindu-ma la toate lucrurile pe care le-am facut, sau aveam de gand sa le fac... sa ma uit pe strada la persoane, si cu o privire, sa-mi imaginez intr-o secunda ce fel de relatie as avea cu o anume persoana, si sa-mi intorc privirea gandindu-ma ca nu ar putea merge, ca e prea insensibila, ca e prea proasta, ca e prea seaca, ca nu e destul de libertina, ca e prea obsedata, ca e prea dura, ca e prea... nu stiu.

Ca un fel de ,,side-note", as putea sa adaug faptul ca regret, intr-o oarecare masura, faptul ca am cautat foarte mult timp un anume tip de fata, care sa mi se potriveasca. Sa-mi fac in minte un fel de lista de cerinte... practic tot previziune e si asta. Cand se arata o persoana de genul in fata ta, esti in culmea fericirii, cand de fapt nu e asa... ai trait cu persoana respectiva, in capul tau, cu mult inainte s-o fi cunoscut, si nu mai are nici un farmec, iar daca ar aparea o persoana cu caracteristici total opuse, acolo, ti-ai scapa falcile pe jos. Tot necunoscutul e mai fain... nici nu stiu cum sa explic, dar... dupa tot ce-am zis, nici nu are rost sa incerc sa explic, toate lucrurile astea se inteleg simtind.

Acum ma intreb de ce m-am obosit sa scriu... daca se intelege mai bine simtind, decat gandind.

My opinion on sex

Asta e un subiect foarte controversat atat in capul meu cat si in capul tuturor, insa incep, incet incet, sa fac deosebiri tot mai mari intre a face sex cu partenerul tau sau cu altcineva, si alte cai de a petrece timpul impreuna. Suna stupid, putin, asa cum o zic eu acum, dar pe parcurs intelegeti voi pe unde o sa bat.

Probabil ca n-o sa fiti de-acord cu mine la capitolul asta, insa asta nu e nicidecum un subiect pe care sa-l poti tratat obiectiv, oricat ai incerca, luand in considerare cat de diferiti sunt oamenii, care de care, luand in considerare contextele, variabilele, si asa mai departe, insa eu imi voi spune parerea in functie de ce-mi doresc eu de la viata, de la prietena mea, de la... mine.

In primul rand, consider ca sunt mai multe lucruri ce trebuie respectate intr-o relatie, nu neaparat ca si o lista cu cerinte, cat niste nevoi ce ar trebui satisfacute intr-o masura adecvata personalitatii fiecaruia pentru a putea pastra totul in picioare. Si da... incep prin a lua totul pe cat pot de rece, metalic, fara sentiment, ci pur... descriptiv, sa ma pot explica cat mai bine.
Metode de a pertece timp impreuna ? Uite cateva chestii evidente: Comunicare buna, timp petrecut impreuna, nici prea mult, nici prea putin, activitati comune, lucruri spontane, pentru evitarea monotoniei, compromisuri, pentru a diminua  eventualele neintelegeri cu privire la diferite bariere de diferite naturi (in functie de natura relatiei), si bineinteles, exista si sexul, luat de la baza, in cea mai simpla forma. In mod evident, exista exceptii, in care o relatie poate exista fara unele din chestiile descrise mai sus, sa nu mai vorbesc de faptul ca nu am precizat decat cateva pentru a-mi putea exprima mai bine punctul de vedere. Tineti minte, sunt subiectiv.

Din toate lucrurile enumerate mai sus, sexul mi se pare cel mai enigmatic, sau s-o iau altfel, mi se pare cel mai aiurea, respectiv paradoxal. Adica, e necesar intr-o relatie, luand in considerare ca de la inceput pana la sfarsit, o relatie merge pe pasi, tot mai sus si mai sus, si intr-unul din pasii respectivi exista si asta, iar fara sex e dificil sa creezi o intimitate intre parteneri. Insa pe cat de mult e necesar, pe-atat e capabil sa distruga o relatie, deci... pe cat de mult e necesar, pe-atat ai vrea sa eviti, in cazul in care vrei sa pastrezi o relatie curata, pura, frumoasa, fara noroi in ea, si alte lucruri ce te fac sa nu mai vrei sa ai de-a face, in cele din urma, cu respectivul, sau respectiva.

Ca sa pot explica mai bine lucrul asta, as putea incerca sa descriu, oarecum, ce inseamna sex ? Din punctul meu de vedere (chiar daca pare naspa spus), inseamna masarea, din diferite puncte de vedere, ale unor puncte erogene din sau de pe corpul nostru in speranta obtinerii unor placeri intense. Nu ? Asta e in forma lui de baza... ce parere am eu de chestia asta ? Ma dispera la culme...

Din momentele in care am inceput sa practic si eu ,,sportul" asta, am inceput sa vad cam ce se intampla in momentele acelea. Cand esti cu persoana respectiva, chiar la inceput, in cazul in care simti ca esti indragostit, nu vrei neaparat sa treceti direct la anumite puncte de pe corpul nostru, daca intelegeti unde bat, ci mai degraba vrei sa-i patrunzi in corp, din punct de vedere spiritual, prin atingeri suave, priviri inflacarate, saruturi calde, de obicei departe de cele mai erogene puncte de pe corp, si alte lucruri asemanatoare menite sa transforme toata scena intr-un vis. Asta gandeam eu chiar la inceput, asta si alte lucruri pe care nu mai are rost sa le descriu, pentru ca as transforma totul intr-o poveste erotica, si... mai bine fac asta altadata :p.
Dupa un anumit timp, am observat ca nu mai prea exista rabdarea aceea necesara, nici dorinta unei conectari spirituale intre parteneri ci... dorinta conectarii din alte puncte de vedere, in functie de cat de multa nevoie simti ca ai, din punct de vedere fizic, si de multe ori nevoia e asa mare incat nu-ti mai prea pasa de nimic si incepi exact cu sfarsitul, si apoi se termina rapid. Mda, bun... in timp ce faci chestia asta nimeni nu se simte catusi de putin rau, ci chiar foarte bine, insa ce se intampla dupa asta, nu se prea gandeste nimeni, ci doar incearca sa-si explice de ce e asa aiurea. Personal, dupa ce fac o asemenea chestie, ma simt aiurea fata de persoana respectiva, oricat de mult as incerca sa nu ma simt. In mod evident nu m-am simtit inainte sau in timpul ispravii, insa dupa se instaleaza o raceala si-mi vine sa ma indepartez. De ce ? De jena, din ideea ca mi se pare ca mi-am batut joc, ca a fost aiurea, chiar daca in timp nu credeam asta, fel si fel de prejudecati ce ma indeamna sa nu mai incerc faza. Mda, sunt tip, tipii sunt mai dependenti de sex decat tipele, asa se tot spune, si ca sa ma repet: Inainte si in timp nici nu mai prea vroiam altceva decat exact punctul culminant al unei nopti pe care as crede-o romantica, de vis, intre doi oameni ce se iubesc. Dupa ma simt aiurea, si acum cand ma gandesc la asta ma gandesc ca nu am facut decat sa-mi bat joc de principile cu care am inceput toata ideea de a ma culca cu o persoana pe care, cred eu, o iubesc, si... pur si simplu, mi se pare ca am facut o prostie.

Acum arde intrebarea: Daca faci chestia respectiva, plus toate elementele necesare (pe care nu le pot descrie; toate sunt spontane, specifice relatiei, specifice celor doi) pentru a putea spune ca ,, faci dragoste ", te mai simti la fel de aiurea ? (mergem pe ideea pe care am pus-o in paragraful anterior. Daca sa faceti sex, simplu, e fain pentru voi, n-are rost sa cititi...). Nu e la fel de aiurea, de fapt... nu mai e aiurea deloc. E o diferenta majora intre a face sex si a face dragoste din punctul de vedere al perceptiei. Privit din afara, e cam aceeasi chestie orice ai face, insa important e sa privesti din punctul de vedere al celor care se afla in mijlocul actiunii. Acolo devine foarte diferit.

Din punctul meu de vedere, in momentul in care ai in fata ta o persoana fata de care ai sentimente reale, nu atractii simple care dispar la fel de repede precum au aparut, si sunt inlocuite foarte usor de alte atractii superficiale legate de corp si-atat, se creaza o pune intre sufletele celor doi, pe masura ce noaptea avanseaza, iar cei doi se... iubesc (stiti voi), ideea de penetrare nu mai devine un subiect principal, ci mai degraba un punct culminant, cu o durata mult mai scurta decat restul lucrurilor facute pana la momentul respectiv. Devine ceva nesemnificativ luat singur, pe langa celelalte atingeri care nu au facut altceva decat sa apropie pe cei doi, pana cand ajung la acea ,,singura persoana" despre care ati mai auzit.

Ce se intampla in mintile celor doi in acele momente e inexplicabil. As putea explica doar daca as gasi metaforele perfecte care sa se potriveasca, insa nu-i atat de usor pe cat pare. Nu e ceva ce poate fi gandit, prezis, ci mai degraba ca un ritual magic ce se intampla in functie de sentimentele aflate la mijloc. Daca reusesti sa-ti infasori, cat de cat, mintea in jurul chestiei asteia, iti dai seama ca nu se mai simte nimic ciudat in sensul negativ, aiurea, si asa mai departe, dupa, ci... ca si cum te trezesti dintr-o coma foarte lunga, daca pot spune asa, in care esti ametit, nu mai stii pe unde esti, iar prima persoana pe care-o vezi e... cheia catre lumea aceea in care ai fost.

Stiu, sunt varza la explicat. E greu sa descriu ceva ce nici nu stiu daca mi s-a intamplat. Insa stiu ca se poate intampla. Gandindu-ma la asta, totul devine atat de relativ incat mi se pare ca am zis doar prostii. Totul e foarte rece, cat sa-ti dea fiori (friguri), in tot corpul, si atat de cald incat sa transpiri abundent, atat de scurt ca orele trec ca minutele, dar atat de lung incat iti imaginezi ca toata viata ta se infasoara in jurul acelor minute, atat de intens incat simti ca nu mai poti sa induri, insa atat de liber incat parca poti sa te afli oriunde, sa faci orice, sa-ti doresti orice.

Asta cred eu... asta am crezut mereu, si asta e ceea ce-mi doresc. Ma rog, nu neaparat ce am scris... am scris aiurea, comparativ cu ce se intampla in mintea mea, dar e o incercare umila de a da anumite indicii, daca nu pot sa dezvalui totul.

Greseli facute intr-o relatie (de mine)

Everybody tells me it's impossible, so I'll do it

Nu stiu daca am mai povestit despre asta. Poate am povestit in bucati, sau asa, dar... in mare incep sa scriu aici cu speranta ca va fi o discutie cu mine insumi, si voi reusi sa ajung la cateva concluzii pe masura ce ideile incep sa curga, si poate primesc si ceva comentarii care sa ma ajute in aceeasi masura. Ma rog... e destul de important pentru mine, nu-mi mai prea permit s-o dau in bara, am facut asta de prea multe ori, si nu stiu de cate ori mai merge sa fiu culcat la pamant.

Se intampla sa ma indragostesc, deseori, asa cum i se intampla fiecaruia dintre noi, sau cel putin celor care dau atentie sentimentului si cred ca exista, si... de mai putine ori se intampla ca sentimentele sa fie returnate, intr-o mica, mare masura. Totul merge asa cum ar trebui sa mearga intr-o poveste de dragoste... suisuri, coborasuri, episoade frumoase, care te fac sa crezi ca e cel mai frumos lucru ce s-a intamplat, sau intamplari ce-ti dau mai multe dubii referitoare la motivatia pe care o ai sa continui relatia cu persoana respectiva. Ma rog... stiti si voi cum merge. Fiecare cuplu interpreteaza lucrurile astea in functie de felul in care iubesc, felul in care tin pica, felul in care reusesc sa se inteleaga reciproc, si in mare parte viata pe care au trait-o, trecutul find principala sursa de cunostinte pe care o folosesti in deciziile pe care le iei (invata istoria sa nu o repeti).

In general cand intri intr-o relatie, nu mai prea conteaza atat de mult ce-ti doreai inainte de la o relatie, sau cel putin nu conteaza atunci cand in relatia respectiva exista dragoste, si nu doar o incercare facuta de dragul de a avea o persoana langa tine care sa ti se para potrivita pentru a te amuza din diferite puncte de vedere, o sursa de buna dispozitie, si nimic semnificativ mai mult. Incepi sa-ti doresti de la persoana respectiva cam ce vezi ca are de oferit, lucruri pe care le observi cand te gandesti la ea indelung, cand o privesti, cand iti vorbeste, cand face gesturi romantice.... totul dispare in momentele acelea, si ramaneti voi. De multe ori, din pacate, nici nu-ti dai seama de lucrurile astea din cauza ca... tot de multe ori, intra istoria in peisaj, si incepi sa te gandesti la relatiile pe care le-ai avut in trecut, ce a mers bine, ce a mers rau, si cel mai naspa, cand ai facut ceva ce-ti doreai si s-a terminat foarte rau. De cele mai multe ori refuzi sa mai repeti isprava de frica sa calci pe aceiasi pasi care te-au aruncat in groapa intunecata din care nu mai stii ce si cum, de capul tau. Atunci cand relatiile pe care le-ai avut au fost din cauza ca-ti doreai sa cauti dragostea, atunci e si mai rau, si totul se rasfrange si mai tare in capul tau, pentru ca momentele urate descrise mai sus sunt mult mai numeroase, si practic incepi sa-ti interzici singur sa nu mai faci multe din lucrurile respective.

O alta chestie care se poate intampla din cauza trecutului poate consta in momentele mai putin placute pe care le ai cu persoana respectiva. Cum ziceam mai devreme, daca in viata ai cautat dragoste, si nu distractii, inseamna ca ai pus suflet, fie c-ai vrut, sau nu, si ai inceput sa visezi mult la ce inseamna o asemenea relatie pentru tine, ai inceput, poate, sa incepi sa creezi conditiile in care te-ai putea indragosti, sau cineva s-ar putea indragosti de tine si lucruri asemanatoare, care din afara par a fi stupide, fara rost, sau... asa mai departe. Spre exemplu, se poate intampla ca in momentele in care totul pare sa se raceasca intre voi, sau observi o anume actiune care a provocat o racire dureroasa in trecut, incepi sa te temi, si sa faci una din doua chestii (din punctul meu de vedere): Ori incepi sa te temi ca totul se poate sfarsi, chiar daca persoana respectiva inca nici nu prea observa nimic din ce observi tu, fie ca ce observi e chiar real, sau e doar o teama nascuta din cosmarurile trecutului. Incepi sa dai inapoi, din motive destul de evidente: teama de a nu suferi la fel ca in trecut, sau si mai rau, teama de a nu te implica atat de tare ca apoi sa doara cu atat mai tare cand se termina, teama de a nu pierde ceva in care te implici, vrei sa te implici, ai nevoie sa te implici, si apoi sa pierzi totul, si sa traiesti o vreme indelungata gandindu-te ca nu mai ai nimic ce merita. Totul e fara rost, si... asa mai departe. A 2-a chestie care se poate intampla poate fi sa incepi sa tragi mai tare de relatie, sa devii mai obsesiv in legatura cu unele lucruri, exagerat mai cald, de frica sa nu ramai inca odata singur, fara persoana in care ai investit mai multe sentimente, cu sau fara voia ta, din motive... variate. Pentru ca ai gasit o persoana care scoate ce-i mai frumos din tine, care iti poate manipula sentimentele, te poate face sa fii foarte fericit, sau foarte trist, cu o simpla miscare. Incepi sa nu mai realizezi ca obsesivitatea de care dai dovada, din dorinta de a o tine aproape, va indeparteaza, si... ajungi cam la acelasi rezultat ca in cealalta chestie.

... acum sunt destul de sigur ca cele doua chestii descrise mai sus sunt doua chestii fara de care o relatie ar putea merge foarte bine, ar putea fi mai lunga, mai plina de dragoste, si nu fantome ale unor sentimente din trecut ce te bantuie la tot pasul... fiecare are asa ceva. Eu sunt sigur ca am, si sunt sigur ca ma manipuleaza de multe ori, si din cauza asta o dau in bara... insa, din pacate, e foarte greu sa renunti la acele chestii, si aproape imposibil chiar in momentul in care te manipuleaza cel mai tare, deci imi este foarte greu sa ma gandesc la metode de a le face sa dispara. Personal, m-au controlat atat de mult ca incepe sa-mi fie frica sa mai fac... orice. E cu atat mai rau pe cat imi doresc mai tare o poveste de dragoste cu un anume cineva, si pe deasupra mai sunt si bariere. Nu am altceva decat optimismul sau speranta ca daca trag tare de mine, nu mai trag asa tare de persoana pe care o iubesc, nu renunt orice-ar fi, si ma concentrez asupra lucrurilor marunte pe care le face... sau ma concentrez asupra ei, primesc ce am cautat mare parte din  timpul in care am devenit constient de lucrurile astea, insa de obicei se intampla ori mai mult decat atat, realitatea sa depaseasca si cele mai frumoase vise, sau... e mult mai dezamagitor decat te-ai gandit.

Din tot ce-am zis pana acum nu ma pot gandi decat la faptul ca toate prejudecatile pe care le avem, ne trag in jos foarte tare, intr-o relatie. O dragoste inchisa in jurul amintirilor si fricii de a nu cadea din al 9-lea cer in care ajungi daca te lasi dus de val, se stinge incet, nu poate ramane vie, chiar daca e adevarata, chiar daca toate indicile spun ca e dragoste adevarata, se stinge mereu cu chestiile astea, si... mi se pare foarte trist, si prea putin gandit de catre cupluri, comparativ cu numarul de cazuri in care se intampla.
Din tot ce-am zis pana acum, nu pot decat sa ma gandesc la faptul ca... pentru a trai o poveste de dragoste adevarata, trebuie sa lasi de ce ai patit, sa lasi de lucrurile frumoase sau urate ce s-au intamplat in trecut, lucruri care umbresc ceea ce simti in prezent, sa te lasi condus de sentimentele pe care le ai acum, oriunde vor sa te duca, si sa nu incerci din rasputeri sa creezi dragoste, acolo unde nu e, si sa nu incerci sa o stingi de frica sa nu se termine mai tarziu, sa nu incerci sa fortezi sau sa ai impresia ca poti controla acele sentimente prezente, cele mai pure sentimente pe care le ai. Sentimentele trecutului sunt mereu alterate de felul in care le-ai gandit pe parcurs, din frica ce te-a condus, dorinta de a merge totul bine in viitor, si asa mai departe...

... astea, insa, sunt simple cuvinte, si nu reusesc sa-mi imaginez cum as putea sa pun totul in practica. E foarte complicat, si ... infinit mai complicat pentru o singura persoana. Poate daca exista doua persoane care sa vorbeasca despre asta, doua persoane indragostite una de alta, desigur, si sa... manipuleze trecutul pe care-l au, in asa fel incat sa nu mai intre in cale, decat sa manipuleze prezentul, si sa altereze puritatea unei priviri suave, unui zambet simpatic, unei atingeri plina de fiori, unei soapte calde... toate astea iti pot arata ce se intampla, de fapt, si nu logica sau alte chestii ce implica gandire excesiva. Iti dai seama cum te simti cand intervin intamplator intr-o situatie... si daca e sa te gandesti la ceva, ar trebui sa te gandesti la faptul ca... trebuie sa ajungi la un echilibru, si sa nu mergi la extrema de a sufoca relatia, sau de a renunta inainte ca ea sa infloreasca...

... tot confuz am ramas, inca nu stiu cum sa fac toate astea, insa ma face sa ma simt mai bine faptul ca mi-am facut putina ordine in minte si sunt fericit ca am gasit o piesa care sa rezoneze cu ce simt momentan.

P.S. Ce se intampla daca problemele acestea dispar... ramane sa visati si sa multiplicati cu cat vreti. N-o sa reusiti sa cuprindeti in mintea voastra, ci doar cu inima, in momentul in care se intampla, daca o lasati libera. Asta nu e romantism fals, ci o certitudine.



Asa cum spune refrenul: ,,And I'm lost in the grace of your smile. To fall in your love is a place I could spend my life. I know we could take on the world, just you and me girl, with nothing but love..."

Te iubesc, pentru ca ...

Te iubesc pentru ca visele mele te au mereu ca si actrita principala, si pe mine ca actor, iar subconstientul meu ca pe scenarist si regizor, iar povestea e mereu de dragoste, avand ca si continut scene cu noi doi impreuna, cu sau fara voia mea.
Te iubesc pentru ca seara, atunci cand intunericul imi permite sa desenez orice vreau in fata ochilor mei, apari mereu tu, uitandu-te in ochii mei, dandu-mi fiori asemanatori celor pe care-i ai in momentele in care nu mai ai nici un control asupra corpului tau sau a simturilor tale. Atunci cand exista cineva care te controleaza mai tare decat te controlezi tu insuti.
Te iubesc pentru ca ceea ce simt nu a inceput prin a fi puternic, si nici nu a scazut de atunci. Ceea ce simt creste in mine pe masura ce te ascult, te vad, te simt mai mult. Si pe masura ce creste, creste si dorinta mea de a te avea langa mine, iar atunci cand te am, nici nu ma gandesc sa-ti dau drumul.
Te iubesc pentru ca fiecare amintire pe care o am cu tine a ramas in mintea mea, oferindu-mi zambete in clipe nefavorabile, sau situatii sobre. Simple amintiri care fac mai mult decat pot face eu singur, amintiri pe care le pretuiesc, fie ca vreau sau nu. Orice s-ar intampla, ele raman cu mine, si-mi amintesc ca cineva ca tine a existat in viata mea, sau... inca exista.
Te iubesc pentru ca nu ma pot abtine in a o face. Cu cat incerc sa ma indepartez mai mult de tine, cu atat vreau sa ma intorc la tine, si pana acum mereu m-am intors.
Te ador pentru ca fiecare suras al tau ma provoaca sa zambesc, si sa rad la randul meu, iar acele surasuri sunt abundente, ceea ce inseamna ca fiecare zi e un motiv sa zambesc.
Te ador pentru ca tii la mine si crezi in mine, mai ales in momentele in care eu ma dispretuiesc si nu sunt capabil sa am incredere in mine. In afara faptului ca ma faci sa te iubesc, ma faci sa ma iubesc si pe mine insumi, pentru ca de data asta nu mai sunt invidios uitandu-ma in alta parte, ci sunt fericit ca ma uit in ochii ce-i privesc pe ai mei, nu pe-ai altcuiva.
Te ador pentru ca cu cat esti mai adormita, sau mai trista sau atunci cand zici ca nu arati bine, atunci esti cea mai frumoasa in ochii mei. Imi vine sa te strang in brate vazandu-ti ochii cum se inchid usor si la fel de usor cum apare un zambet pe chipul tau ce ma face sa te strang si mai tare in brate, si sa-mi pierd cuvintele.
Te doresc pentru ca mereu iti place sa ma provoci in toate felurile, cand te pui in pat, ma provoci sa vin langa tine, sa te alint pana dormi, sau doar sa stau langa tine, cand te bagi la dus, nu ma pot abtine sa nu vin langa tine, sa vad apa cum curge pe chipul tau, pe langa ochi, pe langa nas, pe langa buze, in jos pe barbie si gat. Te doresc pentru ca ma faci sa tremur.
Te pretuiesc pentru ca esti cea mai buna prietena a mea, si in clipe de tristete, nervi, nesiguranta, exista mereu unul din noi care sa-l consoleze pe celalalt, si sa dispara totul intr-o clipa, cu un efort minim.
Te vreau langa mine pentru ca de fiecare data cand imi spui: ,,Ia-ma in brate", asta devine cea mai mare dorinta a mea, in momentul acela.

- I'll change! - ... really ?

Mi s-a intamplat acum ceva vreme, cand eram chiar pe la primele prietene si se intampla ca lor sa nu ma mai placa, sa nu mai creada in mine, sa nu mai aiba incredere in mine, sa nu mai simta atragere fata de mine, ma rog... sa fie o tipa care sa fi vrut sa se desparta de mine dintr-un motiv sau altul, sa insist si sa insist asupra faptului ca ma pot schimba, si sa incerc s-o conving de faptul ca putem fi impreuna in continuare, doar sa-mi spuna ce nu-i mai place la mine, ce o deranjeaza, ce se intampla. Eram asa disperat, si... probabil ca daca urmatoarea faza, in cazul in care va mai fi, voi fi destul de atasat de persoana respectiva, voi incerca sa fac la fel din impuls, cu o speranta nebuna de a nu o pierde, sa ramana langa mine, ca nah, nu stiu daca voi sunteti obisnuiti, insa in cazurile in care ma implic, sau asa, si relatia se termina inainte sa-mi fi trecut toti fluturasii, nu ma simt deloc bine, si ma zvarcolesc ca o persoana care tocmai si-a dat foc.

Acum... presupun ca sunt mai multe puncte de vedere aici. Ca ma gandesc daca intr-un caz de genul am sau nu dreptate, tre sa pun punctul pe mai multe chestii, si anume:

• In cazul in care persoana respectiva s-a atasat de mine pentru simplul fapt ca i-am starnit interesul odata, si are chef de cineva ca mine in viata ei si... o fac sa se simta bine prin ceva ce fac eu si cam atat, o schimbare pe care-as putea-o face ar avea sanse destul de mari sa o fac sa ramana langa mine, din moment ce nu sunt foarte multe legaturi intre mine si ea din punctul ei de vedere. Sa repar o legatura de genul, care de obicei nu e tocmai foarte puternica ci mai degraba superficiala (nu c-ar fi ceva rau asta, e doar un tip de relatie), nu pare o treaba chiar atat de grea, in cazul in care as stii sa-mi joc cartile cum trebuie. E logic, intr-o asemenea relatie, conteaza mult cum ,,joci" luand in considerare ca totul e ca un joc in 2, in care cineva castiga si altcineva pierde. (aproximativ...)
• In cazul in care persoana respectiva s-a atasat, de la inceput, destul de tare de mine, din motive mai complexe, ca si... nu stiu, a inceput sa simta ceva puternic pentru mine, sa-si imparta multe ganduri cu mine, prin faptul ca povesteam foarte mult, si prin faptul ca-i ocupam mintea,(n-as vrea sa par increzut aici :P), prin faptul ca isi facuse, vrand, nevrand, planuri serioase, deci... prin simplul fapt ca legatura dintre noi devenea din ce in ce mai intensa din momentul in care relatia respectiva a inceput. In momentul in care ea decide ca relatia nu mai merge, n-ai decat sa faci operatii estetice si sa mergi la un hipnotist sa-ti schimbe personalitatea, pentru ca persoana respectiva nu te va mai placea, decat daca o vei minti cu adevarat ca te-ai schimbat complet. Bine, cred c-am exagerat, dar cel putin mi-am exprimat punctul de vedere. Ma refeream la faptul ca o asemenea persoana avea la inceput mult prea multe legaturi cu tine ca tu sa le mai poti repara pe toate. Daca nu le poti repara pe toate, poate sa mai adaugi si altele pe langa, pentru a indulci ,,oferta", nu se va mai uita la tine cu aceiasi ochi calzi.
• (cel mai naspa) In cazul in care as incepe sa ma milogesc ca un prost, ca si cum viata mea ar depinde de asta, nu prea conteaza tipul de relatie care exista intre noi. Totul se termina, si ea se sperie de mine si face cam orice sa se indeparteze. Asta, sau se lasa induiosata de strigatul de ajutor din partea unui om care pare ca moare incet, si se preface ca s-a razgandit, ca mai simte ceva, pana se satura de sarada si pleaca. Continua tot asa pana nu-i mai pasa de chestiile pe care le face muribundul.

Stiti si voi cum e in viata, in general. Pe masura ce avansezi, cresti, te intalnesti cu fel si fel de situatii, mai bune sau mai rele. In cazul in care esti intr-o situatie proasta, te simti rau pana in punctul in care te obisnuiesti, dupa care totul merge pana la nivelul de normal, iar in momentul in care totul ia o intorsatura inspre bine, te simti foarte tare, chiar daca intorsatura respectiva nu e tocmai... mare. Dar te simti bine, pentru ca ai urcat de la normal, la mult mai bine. In cazul in care situatia respectiva stagneaza, totul dureaza pana, iarasi, merge pe normal. Apoi nu te mai simti la fel de bine ca la inceputul situatiei, dar nici foarte rau. Te simti normal. Si tot asa, pana ajungi s-o duci foarte bine, dar in continuare sa te simti normal. E logic sa se intample asa, in general... desi, eu explic destul de pe scurt aici, ceea ce inseamna ca sunt mai multe puncte de vedere in toata chestia asta
Dupa ce ati citit paragraful de mai sus, unora va vine sa puneti intrebarea: Dar ce se intampla daca de la situatia aceea foarte buna in care esti, cu care te-ai obisnuit, totul merge in jos ? Se intampla ceea ce e asteptat sa se intample: te simti foarte rau, fie ca esti un cersetor care de la a manca paine, mananca cornuri cu ciocolata, merge inapoi la a manca paine, sau ca esti un om de afaceri care de la a castiga ceva miliarde pe an, merge la a castiga ceva sute de milioane (euro, dolari, ma rog). Poate omul de afaceri ar suferi mai tare decat cersetorul, ba chiar... sunt sigur de asta.
Daca privesti din afara esti tentat sa-l faci pe respectivul prost rau, insa e normal sa ne obisnuim cu o situatie, fie ea buna sau rea. Tocmai din cauza asta oamenii pot suporta foarte multe rautati, din cauza ca se obisnuiesc, si in acelasi timp, ei nu se prea satura niciodata, si vor tot mai mult. Pentru ca se obisnuiesc.

Cu toate chestiile astea vroiam sa spun ca pe masura ce o relatie urca si urca, si urca, totul ajunge sa fie normal in cele din urma, daca relatia ramane monotona, iar persoana respectiva, care la inceput te placea, incepe sa se simta monoton, plictisita, etc. Iar daca relatia o ia usor in jos, motivatia de a o pastra scade, desi punctul in care o ia a existat si acum o luna, iar acum o luna era rost de petrecere ca ai ajuns pana acolo. De-aia ziceam ca... in cazul unei persoane superficiale, sa o faci sa se simta mai bine, nu e foarte greu. Gandesti situatia si o faci sa fie mai buna decat era in momentul in care a inceput s-o ia in jos, si castigi zile in plus cu ea, dar daca e altcineva... ea vede mult mai mult in tine decat tipa de mai sus, sau tipul, cum vreti voi, si ma indoiesc ca daca ii zici ca te poti schimba nu inseamna ca o si poti face in asa masura incat sa vrea sa continue, sa fie motivata, sa te doreasca si faze de genul.

Ma rog, asta e un punct de vedere, poate nu tocmai explicat cum trebuie. Am zis cam cum credeam ca e. Poate fi si explicatia aceea cum ca cineva ajunge pana te vede pe tine cu adevarat, cel care va ramane mereu asa cum e, si ca sa schimbi cum esti cu adevarat ar insemna sa te transformi in total altcineva, ceea ce e cam imposibil pentru o persoana normala, ceea ce inseamna ca in momentul in care o persoana care te-a iubit, nu te mai iubeste (da se poate intampla, iubirea nu e eterna, decat in carti; in inimile oamenilor arde daca pui si tu lemne pe foc; nu arde de la sine; se stinge in cele din urma fara grija...), nici n-o sa te mai iubeasca, decat daca are ea o revelatie, sau ceva de genul, insa in nici un caz din cauza ca te schimbi pentru ea. Nu merge, e un strigat de ajutor ce se activeaza singur cand esti in stare de foarte multe pentru a o pastra aproape, si nu vrei sa accepti situatia.

Hm, inca un post scris noaptea... n-am mai scris de multa vreme pe la ora asta. Ma face sa ma simt bine :)...

Noapte buna.

Are you too young for me ? Hum...

Asta va fi o postare gen: ,,There's a guy speaking here", deci asteptati-va la misoginism, sau asa ceva. Ma rog, incercati sa luati in serios esentialul, nu scriu sa jignesc la intamplare. O sa jignesc exact :)

Imi pun intrebarea de la titlu aproape de fiecare data cand ies in oras si ma uit pe strada, cam in orice colt. Mah, deci... acum ceva vreme puteam cunoaste lumea de pe strada, mai precis fetele, ca doar nu m-oi uita dupa baieti. Puteam sa stiu cam cat de pitipoance sunt, cam cat de culte sunt, si mai ales... cam ce varsta au, in asa masura incat sa ma bag in seama cu ele, sau nu, sa stiu daca fac o prostie si ma bag in ceva ce chiar nu trebuie. Astazi, nu stiu, poate incep eu s-o iau razna, insa vad fetite micute pe strada, care arata foarte tare, foarte bine si... foarte mari ? Stiti voi... 12>17, sau ceva de genul, si pe langa asta iti mai acorda si cate-o privire care te fac sa zambesti fara motiv, sau macar sa te strambi usor in semn de interes, sau cum mai fac baietii pe strada in ziua de astazi. Ma uit la ea, si primul impuls e sa ma simt okay, sau nu stiu... flatat, sau ceva, unul din chestiile astea, dar nu... eu incep sa ma gandesc: Mah, oare cati ani are ? Oare e cunstienta ce varsta am eu in cazul in care e mica ? Daca e o pustoaica gen: Fat Frumos, tipul perfect, din toate punctele de vedere, si toate treburile astea ? Ma rog, dupa mai multe intamplari pe care le-am patit, e logic sa-mi pun intrebarile astea, si dupa... imi pierd interesul si ma duc mai departe. Ce-i mai naspa e ca se intampla, in rare ocazii, cred, sa fie tipe mai mari, si eu sa-mi pierd interesul fara motiv si apoi ma gandesc ca ar trebui sa fiu mai indraznet in a fii mai sigur de persoana respectiva, si ma bag in vorba, si ea devine super entuziasmata, ca si cum as fi singurul tip de pe pamant, saaau... se uita la mine ca la un gunoi. In ambele cazuri, imi doresc sa fi fost gay, doar ca mi-e prea scarba de ,,cultul" acela si raman la a fi straight.

Am povestit cu prieteni despre faza asta. Unii sunt de parere ca ar trebui sa le lasam in pace, pe astea mai micute, sa viseze singure si sa astepte pana cresc, ca nu e de bine sa te apropii de ele find asa micute. Mai un pic si iti bat parintii la usa, mama cu telefonul in mana apeland politia, si tatal cu drujba pornita, fugind spre tine... mda, de-acord, dar mai sunt de-acord cu inca o chestie, si anume: celalalt punct de vedere: Daca arata bine, ea e sigura ca e pregatita de asa ceva, si vrea asa ceva, atunci ca si tip, nu te prea impiedica nimeni si nimic sa nu te implici din diferite puncte de vedere. Cum zicea cineva: Ii faina ? Bun, are buletin la ea ? Nu, bun, stiai ca are 13-14 ani ? Nu, arata mai mare, bun. N-ai nici o vina :D

... de-ar fi asa simplu. Si va mai intrebati de ce tipii prefera fetele ceva mai mari decat ei. La asemenea complicatii, nici nu-ti mai vine sa te apropii de vreo fata mai mica decat tine, chiar daca prin studii se spune ca fetele ar fi potrivite langa baieti cam cu vreo 2 ani mai mici, sau ceva de genul... ma rog, nu va luati dupa mine, zic si eu din auzite.