Cam fiecare pagina scrisa aici am facut-o cu un motiv intemeiat... in general cand aveam ceva pe suflet sau pur si simplu ceva ce vroiam sa ramana scris. Momentan, nu am absolut nimic anume pe suflet... si totusi simt ca ma apasa...ceva... deci, ma gandesc sa merg inainte cu cuvintele fara vreun rost anume. Poate asa ajung undeva interesant, sau pur si simplu voi ajunge sa sterg toata pagina gandindu-ma ca tot ce am scris a fost o simpla prostie... eh, sa vedem...
Incep cu ideea ca... voi cei care-mi cititi gandurile nu mai suteti tocmai interesati de ce scriu eu pe-aici, sau poate ca mi se pare... poate ca in ultimul timp am fost ceva mai posomorat si... nu cred ca ati avut vreun cuvant de spus referitor la toate lucrurile intunecate din mintea mea... eh, inteleg toata faza... adica, nici eu nu cred ca m-as baga in ganduri de genul daca cumva as fi in stare sa zambesc atunci cand viata imi arata vreun zambet sau cand prietenii imi intind o mana de ajutor asa cum sunt ei in stare. Eh, nu prea stiu de ce, dar luand in considerare toate sentimentele pictate in culoarea tristetii care-mi curg prin suflet ca apa unei mici cascade in razele lunii, nu cred ca sunt in stare sa ma bucur si sa zambesc in fata lucrurilor care inainte imi faceau sufletul sa fie pur si cristalin...tot ca o mica apa curgatoare in forma unei cascade... de data asta in razele Soarelui de primavara. Si totusi... nu sunt tot asa cum eram inainte ? Cascada ramane o cascada... doar ca e noapte... Soarele nu straluceste niciunde oricat m-as stradui sa-l caut. Uneori mi se pare ca vad un amurg undeva departe, dar... cand ajung acolo nu vad decat razele lunii... doar ceva ce am crezut ca este, dar... nu... este doar intuneric
Nu se aude decat un fosnet usor printre ramurile fara frunzele verzi ce au existat odata. Acele ramuri ce le gasesti in interiorul tau tinandu-ti sufletul intr-o singura bucata. Si frunzele ce sclipesc la lumina Soarelui ce-ti provoaca zambetul si sentimentul de fericire. Dar...e noapte... e frig... frunzele mele nu pot exista aici. Si simt ca ramurile se usuca tot mai mult incercand sa supravietuiasca in absenta tuturor lucrurilor ce-mi provocau zambetul, acum... multa vreme. Sti ? Deseori nu ne dam seama ca Soarele exista pe cer, ne incalzeste si ne ofera foarte multe lucruri ce ne provoaca fericire, foarte multe lucruri care ne tin asa cum suntem. Dar daca acesta ar disparea dintr-o data, toti am ramane fara nici o dorinta de a trai, fara nici un scop pe care sa-l atingi.
Tu sti ca exista un Soare pe cer ? Sti ca exista un Soare in sufletul tau care te tine fericit ? Sti ca poate disparea oricand daca nu sti sa-l apreciezi ?... eu stiu asta, dar mi-am dat seama putin cam prea tarziu.
Dar... parca vad niste raze...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu