(ce-mi vine sa injur acum...) Stiu ca am zis multora ca o dau in bara cu atat de multe lucruri, dar incepe deja sa devina ridicol. Sunt in stare sa dau unele sfaturi care sa ajute, dar nu sunt in stare sa urmez exemplul respectiv astfel incat sa pot beneficia intr-o oarecare masura. Adica ? Adica iau tone de decizii care mai de care tampite, proaste si sa nu mai zic ... nepotrivite. Mereu am de pierdut de pe urma chestiei asteia, sa nu mai zic altii... Nu prea stiu de ce sunt asa, oare e ceva genetic ? Stiu ca si tatal meu ala... biologic a fost tot cam asa, sau as putea spune ca e, desi nu stiu sigur... nu l-am mai vazut de mult timp... anyway, deviand de la subiect, nu as numi tata un om care-si vede de treaba lui si nu prea-si imagineaza ca exist, dar, in fine.
Sa vedem... ma simt mai mereu rau si (de data asta) stiu ca nu e ceva EMO... nu e ceva pe care-l creez eu... o problema pe care s-o gandesc peste masura, s-o gandesc ca find ceva incredibil de mare... (sa fac din tantar, armasar). La naiba, chiar nu e... (si acum, CULMEA): cel putin asa cred...
Um... stiu ca sunt destul de incapatanat pentru fazele astea pe care le fac... adica nu prea ascult de sfaturile altora, decat unele... si chiar putine... si totusi, mereu am reusit sa ma descurc cat de cat (mai putin chestia asta cu deciziile, dar aici nu ma poate ajuta nimeni. Eu singur tre sa-mi iau propriile decizii care ma vor afecta atat pe mine cat si alte persoane... oh damn...).
Ce naiba as putea face in situatia asta ? ... sa ma rup de tot si de toate si sa-mi acord timp de relaxare ? Sa nu mai fiu asa de stresat de lucruri existente si inexistente ? Da, pare usor, dar... nu stiu daca sunt chiar in stare sa fac asta... adica, sa ma rup de tot si de toate ar insemna sa raman in totalitate singur. Sau sa raman cu fraierii astia care se afla prin orasul meu. Fraieri care nu au auzit in viata lor de chestiile care mi se intampla zilnic. Mhm... nu mersi. Deci, tre o alternativa. Mnoh, idei ? Eu n-am nici una... pot doar sa astept sa-mi vina cate o idee in cap si sa incerc sa profit de ea, desi... mi-e frica de o chestie: iar o voi da in bara, mai mult ca sigur... Of... de multe ori lumea ma crede perfect... nu prea stiu de ce, poate pentru ca stiu mereu ce sa zic si alte faze de genul, dar daca ar arunca o privire mai adanc in mine, multi dintre ei ar afla ca sunt mai imperfect decat ei. Desi, nu exista perfectiunea, e misto sa ti-o imaginezi uneori... I guess... eh... (mi-am peirdut ideea...dar, in fine, nu cred ca e ceva neaparat important.)
Scriu aici ca o chestie pe care i-as zice-o unui psiholog. Ar fi o chestie sa ma duc la unul, dar as plati bani in plus pe faza asta, sa nu mai zic ca maicamea si-ar face iarasi griji pentru mine ca cine stie ce-oi avea (a mai trecut printr-o faza asemanatoare si nu cred ca mai vrea inca o tura...). Deci... neah... alternativa ? N-am nici cea mai vaga idee. In afara de un tip de genul nu ma prea poate ajuta nimeni... sau nu voi lasa eu sa ma ajute nimeni... de ce ? N-am nici cea mai vaga idee, da' nah... asa sunt eu. Asa am fost mereu si nu am motivatia necesara de a deveni altfel. Nu inca...
Dar, in fine... cred ca mi-a ajuns cat m-am plans...cel putin deocamdata. Stiu bine ca am zis lucruri ce nu trebuiau spuse (la furie... chestii pe care mi le doream sa fie adevarate), am luat decizii ce nu mi-au adus nici un beneficiu (partea plina a paharului ? ... vesnica replica: N-am nici cea mai vaga idee). Oh, well... asta-i viata... a mea, cel putin...
Ma intreb, oare mai e vreun tip patetic asa ca mine prin lume ? De fapt, logic ca este... sa reformulez: Oare as putea cunoaste un tip asa patetic ca si mine ? (Sau o tipa, ce-o fi...) In felul asta poate as avea cate ceva de invatat... mai multe decat acum... ar fi chiar misto faza asta, sincer... dar sa lasam visele pentru diseara. E lumina, deci... realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu