...
...
... mhm.
Mi-am băgat net :). Yay!
...
...
Am așa o stare stupidă. Ce mă sâcâie un pic cam rău... și e așa enervant și pentru tine, probabil, să vezi un om care se plânge, dar hei, dacă n-ai ce face mai bun decât să stai să citești ce scrie pe-aici, sunt sigur că ți se pare o chestie interesantă, comparativ...
Mă rog, m-am mutat. Zic asta pentru că nu mai rețin dacă am... mai pomenit, și mutarea asta a fost cu părinții. Adică la părinți, spre ei, în casa lor, știi tu. De ce m-am mutat ? Nu te gândi c-am fost nevoit sau așa ceva. Financiar vorbind o duceam bine, n-am avut niciodată nevoie să mă împrumut, ba chiar am împrumutat eu de multe ori. Nu e ca să mă laud! E... ca să pun lucrurile în perspectivă. Ahem. Fără număr.
Treci peste acest „Wtf” pe care-l resimți acum. Am o stare ciudată, o să zic chestii luate din avânt.
Mi-am găsit și un job, care la prima vedere părea asemănător, dacă nu chiar identic cu cel pe care-l aveam anterior, însă e destul de diferit, mai ales că m-am mutat în zona asta a Munteniei, din zona Ardealului. Dacă ziceam că m-am mutat de la cald la rece, nu știu cât de multă dreptate aș avea. Poate există altă zonă mult mai contrastantă cu Ardealul, dar măi... mie mi se pare o diferență majoră.
În primul rând, când te muți pe un job la care ai experiență anterioară (mai multă de un an), te aștepți să se bucure acea „comunitate” sau acel om, sau cine o fi în frunte, că nu e nevoit să suporte un newbie care să-i facă tone de greșeli și să-l tragă în jos, în timp ce acesta (șeful, superviserul) îl trage în sus, învățându-l meserie și acceptând că nu poate așa mult, la acel moment. Ghici ce. Am fost luat complet de la zero, și toți se poartă cu mine de parc-aș fi complet nou, deși din multe perspective știu chiar mai multe decât ei. Cum se poate așa ceva ? Situația face ca majoritatea ălora care lucrează acolo să aibe maxim 1 an experiență (cu mici excepții). Altă întâmplare face ca eu să am aproape 2. Înțelegi unde bat ? Încă nu înțelegi tocmai bine. Stai și tu puțin că ajung acolo.
Le-am zis clar ce vreau, ce aștept, ce știu și așa mai departe. Fără ocolișuri, fără bâlbâieli. Asta vreau, asta am făcut, la asta mă pricep, cu asta mă simt confortabil. Știu că aveți asta, vreau să fac asta și știu că mă puteți pune pe zona respectivă. Frate... nu le-a păsat câtuși de puțin, ba chiar mă încurajau să fiu „flexibil” și să încerc să învăț altă meserie, că așa e lumea, așa e bine. Deci eu flexibil, și voi, găuri de fund ce sunteți, fixiști și complet în control, chiar dacă faceți un waste of a good lad knowing his trade.
... for the record, am ajuns, până la urmă, pe unde-mi doream, doar că am fost nevoit să trag de mulți oameni, să suport mult bullshit, pentru asta, și în ciuda faptului că la fostul loc de muncă eram plătit mai bine decât aici, tot am tras. În fine.
Am fost, totuși, luat de la 0 și pus sub „tutela” unui minion din ăsta cu vreo lună vechime în firmă, să mă învețe „meserie”. Frate, își făcea ăla treaba la o zecime din viteza normală la care-ar fi normal, pentru că e normal, pentru c-am fost acolo, pentru că așa se întâmplă când ești nou. Dar vai :) nu se putea abține nici o clipă să-mi explice în lung și-n lat cum și ce trebuie să fac, în ciuda faptului că i-am zis și chiar arătat că știu cu ce se mănâncă respectiva chestie.
Stai, nu te zgâlțâi la ideea că încerca să fie doar un om care încerca să ajute. Așa am zis și eu prima dată. Știu că-s nașpa de fel, dar încerc, pe cât posibil, să gândesc logic și să fiu mai optimist și recunoscător pentru... gest. Până am încercat să-l ajut la muncă și acesta să se enerveze exclamând: „Ia mâna că greșești și-s responsabil! Lasă că fac eu, că știu mai bine!”. Nu știu dacă astea au fost exact cuvintele, dar... din clipa aia m-am dat la o parte și am stat degeaba, efectiv. Ah, tipul are vreo 35 de ani.
Asta e munca. Vine și partea cu acasă.
Stau liniștit, îmi pun lucrurile pe unde o fi, nu e tocmai mizerie, e doar puțină dezordine. Dar hei, am o cameră proprie aici, și acea dezordine reprezintă dovada, pentru mine, că eu chiar locuiesc aici și nu stau în regim hotelier, urmând ca în orice zi să fiu nevoit să plec. Nu zic că se așteaptă cineva de la mine să fac asta, doar... descriu sentimentele pe care le simt în funcție de caz. Dar vai, am o mamă...
„Ia-ți cheile de-acolo și pune-le bine!” , „bagă hainele alea în dulap!” , „Bluza aia trebe spălată, adu-o!” , „Lemnul ăla nu e suficient crăpat, nu o să-ți ardă!” , „Ciorba nu se face cu smântână, fă-o altfel, că știu mai bine” și nimicuri din astea mici.
Deci... probabil știi că am locuit singurel ceva ani de zile, bazându-mă pe nimeni altcineva decât pe mine. Chirie, cheltuieli, mâncare, și grija de sine aparțineau de mine și atât. Aș putea spune că m-am obișnuit astfel și acum că am ajuns aici și cineva încearcă mereu să-ți... impună punctul de vedere, ba chiar să se enerveze și să fiu numit nerecunoscător pentru „sfaturi” e.. hm. Acum 10 ani, probabil era altă poveste, deși și atunci locuiam singur, iar acum am 25 de ani, însă... cer prea mult de la expresia: „Bine, fă cum vrei tu, cine știe, poate o fi mai bine” de la situațiile descrise mai sus ? Că mnah, dacă nu e mai bine, atunci asta e, recunosc, văd, și schimbăm.
Oamenii au nevoie să aibă dreptate :) au nevoie să te țină sub papuc într-un fel sau altul. Ori asta, ori să fie strânși sub papuc ca și lipsiți de responsabilitate ce sunt, chestie care nu-i cazul în ceea ce debitez eu pe-aici, dar ca idee.
Am plecat de la singurătate, dar mi-e dor de ea. De independență. Știam că-mi va fi dor, știam c-am să mă simt astfel, dar e greu să gândesc cu aceeași claritate acum date find sentimentele diferite.
E o chestie interesantă: Crezi că ai dreptate în funcție de sentimentele pe care le ai. Deci, până la urmă, sub ce sentiment ai cea mai mare dreptate ? Nici eu nu pricep întrebarea pe care-am pus-o acum, mi-a răsărit în cap acum, random. O să mă gândesc la asta.
Nu mă descurc bine când nu mi se acordă șansă la independență. Nici nu știu ce să fac, pentru că regulile nu-mi mai aparțin. Și nu consider a fi altceva decât slăbiciune din partea mea (date find sentimentele actuale) deci nu prea știu cum să mă descurc. Vedem, totuși, pe viitor...
