Free... feelings ? I mean hugs!

Nu stiu daca m-am descurcat cu titlul, insa ma gandeam la chestia aceea cu FREE HUGS care este organizata de diferiti pusti, pustoaice, barbati, femei si-asa mai departe imprejurul lumii, sau poate doar in Romania, habar n-am, nu m-am interesat nu stiu cat de chestia asta. Nici nu stiu cine e tipul care a inceput toata faza, desi am auzit de el acum cateva zile.

In fine...

Ce inseamna pentru mine ,,Free Hugs" ? Hm... cum s-o pun ? Incep prin a spune ca in ziua de astazi, pentru un om de bun simt, cu respect pentru oameni si cu toate cele 61262 de ore de-acasa (7 ani - ha, ha), e foarte greu sa faca anumite ,,miscari" catre o anume persoana importanta pentru el inainte sa nu stabileasca intai o anume legatura, sau o relatie. Deci, altfel spus, daca vreau sa iau pe cineva in brate, ca tot suntem la free hugs, tre s-o iau pe niste drumuri atat de ocolite ca ar putea dura uneori chiar si ani pana sa ajung acolo, depinzand cat de timid esti. Sau poate dura zile, sau ore, dar apoi... de ce nu dintr-o data ? Si de ce nu cu sentiment ? De ce e atat de greu sa stabilesti astfel de contacte cu persoane ? O imbratisare, o gadilare, o intrebare intima, nu stiu, ceva de genul. De ce ? Raspunsul care mi-a venit imediat in minte: Pentru ca persoana respectiva ar putea fi un bou ascuns intre aparente si ai putea regreta chestia asta. Bun... deci dupa ce faci ceva, exista alte lucruri care, dupa ce le faci, ii provoci persoanei care ti-a daruit astfel de contacte un regret incredibil ca ti le-a dat. Ok... dar de ce ? De ce nu pot sa-i dau asa ceva cuiva, sau sa primesc, ori de la cine-ar fi, si apoi totul sa fie ca si uitat ? Sa fie compasiunea, caldura aceea doar pe moment ? (ca doar n-o faci o singura data), iar apoi... totul sa fie ca si cum nu s-a intamplat, ca si cum ai zice: Salut, ce mai faci ? In mod sigur faza asta cu salutul e mai bine decat sa nu zici nimic, sau sa zici o prostie, deci... mnah.

Daca cineva vine la mine si face astfel de faze, strang din dinti, ma uit urat si ma intreb ce drac' a patit ciudatul respectiv. NASPA! Apoi, vine intrebarea: De ce ma intreb chestia asta ? Pentru ca n-am fost obisnuit, sunt obisnuit sa stabilesc intai o anume relatie, sa deschid cateva usi pana sa ajung la asa ceva. Aa... ma doare capul. Bine, nu la propriu, din fericire, ci la figurat. Adica m-am incurcat, nu mai stiu unde-am ramas sau ce ar trebui sa zic mai departe.

Bine, zic altceva. Sa daruiesti cuiva un anume sentiment de caldura, compasiune, prietenie, sau altceva, nu ar trebui sa fie atat de... interzis la inceput. Pur si simplu spun asta. Nu spun acum ca ar trebui sa fie dat ori de cate ori se iveste ocazia. Asta in mod clar ar duce la chestii aiurea, fraierii ar profita si-asa mai departe, zic doar... daca exista ,,regulile" astea care ne impiedica de la chestiile pe care le-am tot zis aici, de ce n-ar fi reguli care sa ne permita sa facem... chestiile astea, fara sa ne ardem ?

Naiba stie...

Ar fi careva din voi in stare sa-mi dea o imbratisare, sa-mi puna o intrebare cat se poate de intima, sa faca un gest, chiar si erotic (bine, nici chiar, chiar... dar cat de cat), fara sa insemne ceva super-mega-riscant-important ? Sa insemne ce inseamna si atunci cand o faci respectand regulile acelea intr-o anume relatie ? De prietenie, de familie, de... toate felurile. Ati fi in stare ? Acum ca am discutat singur despre asta, eu as fi in stare, doar daca as fi sigur ca nu ma priveste nimeni ciudat. Bine, ar fi si al naibii de amuzant si nu as rata ocazia sa fac persoane de ras, ca apoi sa radem, sau sa rad eu. Mnah, cine-a zis ca-s ingeras pe de-a-ntregul ? Dar apoi e doar ceva amical, nu am de gand sa fac misto. Oricine ma cunoaste stie ca nu fac misto cam niciodata, la modul rau.

So... anyone ? :D

Cei care nu vor sunt CHICKENS! x3

P.S. Uite-o piesa faina. Fara prea multa legatura... dar foarte misto.

So I really am a weirdo...

Sa ma ia naiba...

Uite o chestie foarte tampita la mine. Sunt construit, sau mi-am format personalitatea in asa fel incat sa-mi fie totul foarte greu atunci cand am nevoie de ceva neaparat sau cand am nevoie sa fiu lucid, dar cand nu am nevoie de nimic, sunt ca un super-man, fata de cum eram inainte. Altfel spus, in unele situatii nasoale, sunt un slabanog, iar in situatiile normale, sau situatiile naspa pentru altii, sunt un om normal.

Bine, nu e chiar atat de logic deocamdata...

Faza e ca... de multe ori cand ma aflu intr-o situatie sub presiune, deci... o presiune enorma. Cand e la mijloc ceva ce imi doresc enorm, sunt foarte messed up, foarte confuz, nu reusesc sa ma concentrez absolut deloc, nu pot spune ceva inteligent, si de cele mai multe ori nu pot spune absolut nimic normal, sau macar putin de folos.

Atunci cand e vorba sa ma concentrez asupra unei chestii care nu e tocmai pe placul meu, nu reusesc s-o inteleg nici cat un prost, si stiu asta foarte bine, insa daca e ceva ce ma intereseaza, nici nu e nevoie sa invat, pentru ca stiu deja mai mult decat trebuie. Imaginati-va cum merge la mine scoala... o materie super, restul... varza.

Deci, cum s-o pun mai bine... in loc sa fiu echilibrat ca o persoana normala, sunt impartit in diferite extreme care fac totul la mine atat de tampit, atat de aiurea, atat de... incorect, nu stiu... bine, momentan sunt foarte pissed off (or whatever) si nu vorbesc coerent, dar intr-o situatie limita nu sunt in stare sa zic nici macar o treime din ce-am zis pana acum aici, si avand in vedere ca am aburit si eu macar asa sa ma simt mai bine, spune cate ceva.

E foarte aiurea sa ma gandesc sa o sa pot fii acolo pentru cineva care nu prea are legatura cu mine, dar nu o sa pot fi pentru mine, sau in cazul in care cineva e legat de mine in vreun fel. Bine, mai multe exemple ? Daca e careva ca mine, fara prieteni, si dintr-o data apare cineva capabil sa-ti devina cel mai bun prieten, dar nu-l prea cunosti. Acel cineva trece printr-o situatie fucked up, si tu, avand in vedere cat timp a trecut de cand nu ai mai avut un prieten, ti-e frica sa nu spui o prostie, sau pur si simplu sa-l enervezi atat de tare, in mod inconstient, incat sa va certati si sa nu mai vorbiti, iar apoi sa ramai iar singur... ? Desigur, in mod normal nu ar gandi nimeni asa ceva (adica cei mai singuri), dar pusi in situatia respectiva, nu stiu.

Faza e asa... deci, cum am zis mai sus: Totdeauna cand la mijloc se afla ceva ce vreau neaparat, o dau in bara asa rau pentru ca nu ma pot concentra, sunt prea preocupat de ganduri pesimiste datorate amintirilor nu tocmai placute si altor ,,circumstante".

Nu, nu ar fi trebuit sa aibe nici un sens ce am scris pana acum. Trebuia doar sa fie scris, si sa fie citit, iar rolul textului si-ar fi indeplinit rolul pe deplin...

Mi-as dori sa nu dau doi bani pe multe chestii... ar fi fost altfel, mai bine... mi-as dori sa fiu altcineva...

Cronica unei morti anuntate...

Asta e titlul pe care l-am vazut intr-o emisiune de pe PRO TV numita ,,Romania, te iubesc". Nu sunt un mare fan al emisiunii respective, si de fapt am ajuns acolo prin simpla intamplare, insa povestea era despre ceva ce am trait si nu numai ca m-a atins, insa m-a si durut.

Era vorba despre o familie care au pierdut un tata si un sot din cauza cancerului pulmonar (altfel numita si cea mai agresiva forma de cancer) cauzat de fumatul excesiv.

Desigur ca vad in fiecare zi cum unii se tin de capul altora sa nu mai fumeze, doar si eu am facut asta in trecut, si ici-colo mai fac si astazi, dar scuzele sunt ceva de genul: Fumez doar cateva pe zi/saptamana; pot sa ma las oricand doresc; e viata mea, fac ce vreau eu cu ea. Mdap, asta asa e, si in mare nu prea are rost sa ne tinem de capul lor, insa... nah, cica la fiecare 16 minute un Roman moare de cancer pulmonar, si abia vreo 15% nu sunt fumatori.

Dupa cum unii stiti, am trecut prin ce a trecut si fiica celui din reportajul din link-ul de mai sus. Stiu exact cum e, stiu ce-as fi in stare sa fac dac-as putea sa dau timpul inapoi, dar nu pot, iar de prevenit chestia asta la altii nu prea are rost. Majoritatea se lasa doar daca stiu sigur ca sunt in pericol de moarte, chestie care e chiar foarte naspa.

Cu toate ca ce scriu eu aici e pe-atat de enervant pe cat e de discutat, insa stiu ca e adevarat, si stiu ca am dreptate din ce am trait, din ce citesc, din ce vad si-asa mai departe.

Majoritatea fumeaza cateva tigari si-si propun s-o tina tot asa pana au de gand sa se lase, sau pana se plictisesc, insa stiu foarte bine ca tigara calmeaza deasemenea (o vad pe sor'mea de cate ori e nervoasa ca vrea neaparat o tigara), iar intr-un moment foarte, foarte aiurea, foarte rau, intr-o perioada foarte depresiva, tigarile merg unele dupa altele, atata timp cat banii ajung, doar sa te scape de acea durere pe care tre s-o suporti, insa este trist faptul ca ai fi putut trece bine-mersi peste chestia aceea daca nu ai fi stiut ce inseamna sa fumezi.

Sunt o gramada de lucruri stupide, multe din ele si mai stupide decat obiceiul asta dezgustator (pentru mine, pentru ca am incercat si am vazut cum e), dar apoi daca multi il considera neinsemnat, de ce tin atat de mult de el ?

E pur si simplu aiurea. Pe langa ca-ti strici sanatatea, asa cum zicea o prietena, e un viciu destul de costisitor, iar intr-o familie asta provoaca certuri peste certuri.

Mananca niste seminte, ia o bomboana, fa-ti prieteni si iesi in oras la un suc sau o bere ocazional, dar lasa dracului fumatul.

Click here

Cat de sincer poti fi ?

Inca un post despre sinceritate. Cel putin asa cred, dar nah... vedeti voi pe parcurs. Deocamdata nu stiu nici eu ce-o sa iasa.

Mi se pare interesant cum majoritatea oamenilor prefera sa tina in ei anumite sentimente, anumite pareri sau anumite ganduri aleatorii din frica de a nu li se parea stupid ceea ce spun, sau stiu eu... din alte griji, deci pur si simplu tac din gura si zic ceva pe langa subiect, sau pur si simplu nu sunt sinceri, zic o chestie opusa gen: ,,(omg, il/o iubesc asa tare!) Aa, nu l-am placut in viata mea pe ... boul/vaca aia/ala!" sau: ,,(dupa ce spargi o chestie scumpa) It wasn't me!" - dar peste ceva timp tot se afla, si o incurci si mai rau.

Nu stiu cat de ,,mincinos" ma consider, dar stiu bine ca e o povara cam inutila sa tin chestii pentru mine, chestii ce de multe ori au legatura si cu altii. Deci daca am o parere buna sau rea despre mine, o spun, cel putin daca discutam despre asta, iar daca parerea e despre tine, la fel... o zic, cu riscul de a parea un bou. Dar in general par foarte ciudat, pentru ca din cate observ nu mai prea e nimeni caruia sa i se para ceva normal chestia asta. Mergi cu o tipa in oras, ai visat de multe ori sa iesi cu ea, in sfarsit reusesti sa-i captezi atentia si sa o scoti la intalnire, dar de indata ce te apropii de ea, ii vezi dintii nu stiu cum, cosuri nu stiu de care, sau vorbeste prea tare, vorbeste aiureli, pur si simplu nu mai crezi ce credeai despre ea. Dar mai degraba ai bunul simt sa o minti spunand ca-ti place de ea, ca e frumoasa si asa mai departe decat sa ai acelasi bun simt sa-i spui adevarul, cel putin, din nou, daca e in context, ca nah... vorbiti despre un anume oras, si deodata o intrerupi spunandu-i: ,,Auzi, pe bune urasc vocea ta..." - aici te alegi cu o palma, in cel mai fericit caz, nu ? Nu ca ar fi ceva foarte gresit, dar aici ii arati si ca nu prea ai respectul normal fata de ea, si stiu eu... suna ca si cum ai face misto de ea, chiar daca tu, de fapt, (crezi ca) ai intentii bune (de fapt, nu cred ca ai putea avea intentii bune intr-o situatie de genul).

Bine, iarasi am deviat, dar revin.

Din cate-mi amintesc, de cate ori am mintit am fost stresat de chestia asta pana s-a aflat adevarul, dupa care am suportat consecinte mult mai mari decat ar fi fost in caz ca spuneam adevarul. De-asemenea, a fost o perioada in care-mi spuneam toate gandurile, si nici asta nu a fost tocmai ok, deci ce sa cred din asta ? Depinde maniera in care spui un anumit lucru ? Depinde cand lucrul respectiv ? Depinde cui il spui ? Pentru ca au fost si multe faze in care spuneam cam tot ce am in minte in conversatii si, in afara ca persoana respectiva m-a considerat putin ciudat (mi-a zis, si am ras la faza asta) nu a fost nimic in neregula, dar am fost sfatuit sa nu mai spun chiar tot ce gandesc si sa mai tin anumite lucruri pentru mine. Asta nu inseamna neaparat sa spun chestii care nu sunt, ci pur si simplu sa nu spun anumite chestii... nu ?

Bun, deci concluzie: Un om normal nu ar minti niciodata, dar ar pastra pentru el anumite chestii, asa e ? Sunt de-acord... dar revin la ce ma gandeam la inceput: Multi, multi oameni prefera sa tina pentru ei tot felul de chestii care, poate ar fi mai bine spuse decat tinute in ei fara un motiv real, sau poate pentru ca in trecut au facut asta asa cum nu trebuia, iar acum prefera sa nu mai faca asta deloc. Sau pur si simplu din neincredere...

La naiba, daca am facut ceva cu cineva, putin imi pasa cui ii spun, atata timp cat vreau sa spun cuiva. Daca am furat ceva (ceea ce n-am facut) o sa-i zic cuiva, dar nu-i zic ce anume, cand si unde. E bine asa ? Da, e bine, dar nu e bine sa furi. Stiu...

In fine, nu am fost tocmai clar in ce am zis, tocmai pentru ca mai mult am vrut foarte mult sa scriu despre asta, dar nu am reflectat prea mult asupra chestiei, insa... nah, nu e ca si cum ar conta foarte mult, doar e un simplu blog, nu ceva ce citesc sute de oameni, so it's fine.