Pagina de jurnal nr. 3

Tocmai m-am trezit si am visat ca am gasit o pisica si incercam sa o duc acasa. O tineam in brate si incerca sa scape, dar pe alocuri statea si cumine iar eu ma gandeam constant cum sa fac s-o ingrijesc, ce-or sa zica idiotii astia si proprietarul. La dracu si m-am trezit.

Imi plac pisoii, pisicile, mari, mici... serios ca reprezinta cea mai faina companie pentru mine. Sunt asa perverse ca mereu vor chestii ca sa se apropie de tine, fie un anumit tip de mancare, sau sa le acorzi atentie intr-un anumit fel si efectiv sa le satisfaci poftele, altfel nu-s multumite.

Partea frumoasa e ca daca le cresti iubindu-le de mici, te iubesc si ele la loc si in mare nu cauta decat sa stea langa tine si sa le acorzi atentie. Au nevoie de atentie altfel se simt singure si... e logic, nu ? Toata lumea are nevoie de atentie din cand in cand, la fel ca acele pisici adorabile, ce stau langa tine, daca ajung sa te iubeasca, fie ca e

sti fericit, sau trist si iti tin companie. Si torsul... e una din cele mai dragute si relaxante chestii pe care le poti auzi, mai ales cand stii ca asta inseamna ca acel animal se simte confortabil langa tine sau efectiv in preajma ta.

Nu inteleg de ce unora nu le place, ca de exemplu proprietarului, sau poate viitorului proprietar dupa ce plec de-aici. E stupid, ce pot face ? Sa zgarie mobila ? Sa-si faca nevoile in locul aiurea ? Da, probabil chiar pot face chestia asta, iar mie nu-mi prea pasa din moment ce nici un loc din asta nu reprezinta chiar acasa pentru mine, ci doar un popas in calatoria mea vesnica a schimbarii ce are ca destinatie linistea si fericirea, destinatie pe care nu stiu dac-o voi nimeri. Dar eu calatoresc, ca mnah... ce sa fac.

Ah, pisoiule, imi amintesc cand ma simteam relativ acasa si simteam ca fac parte dintr-un fel de mini comunitate din aia numita familie, unde existau reguli, obligatii si drepturi. O autoritate care parea ca stie ce face, la momentul respectiv si o speranta continua ca indeplinind anumite sarcini sau abordand anumite comportamente, si anume ,,a fi cuminti" ne-ar fi adus recompense extraordinare, reprezentate prin cateva dulciuri, suficient sa-ti satisfaca pofta pe moment, o jucarie interesanta, daca era, odata la ceva vreme, o promisiune catre o excursie, care era sau nu respectata, dar promisiunea in sine era o chestie care te facea sa te simti bine. Parea ca nu exista haos asa mult, si era mai multa ordine si era... mai bine, pur si simplu. Cred ca aveam 11-12 ani cand simteam asta.

Dar am scapat din ghearele parintilor cei ,,malefici" ce ma mentineau prins in acea cusca pe care o detesta orice adolescent si am inceput sa fac orice doream, relativ. Sa calatoresc singur in orase indepartate vizitand persoane cunoscute doar online, sa mananc ce vreau, sa-mi fac ordine cand voiam si tot soiul de lucruri la care ai acces pe la 14-15 ani, singur find. Si a fost frumos, intr-o vreme, o perioada...

Acum am acces la acele dulciuri in fiecare zi. La lucruri interesante pe care mi le pot cumpara. La cursuri de orice fel, fie ele Karate sau Dansuri sau orice altceva imi doream cand eram mic si mi-era refuzat pe motiv ca am scoala si nu am timp, desi... aveam suficient timp, da' mnah, parintii.

La un moment dat nu mai conteau chestiile astea. Stateam constant cu senzatia ca ceva lipseste. Disperarea sentimentului astuia ce crestea in timp ma facea sa-mi pierd speranta ca mai pot umple golul. Adica... ce te astepti de la un pusti de 16-17 ani, care de ceva timp locuise singur nu stiu cat timp ? Mergea la scoala, lipsea cand avea chef, iar notele aveau de suferit. Stima de sine la fel. Oh, adauga si un caracter de om singuratic si obtii pe cineva care nu mergea la scoala cu saptamanile, cateodata si o luna si ceva, constant. Mda, eram un pusti rau. Cine stia totusi ? Autoritatea era in umbra, n-avea nici o idee.

,,Cum e la scoala ?"

,,Fain, e in regula, obositor"

,,Ce s-a mai intamplat ?"

,,Ca de obicei, nimic interesant"

,,Bine" 

Iti dai seama, pentru mine pisica n-a fost acasa ani de zile, iar eu ca soarecele mi-am facut de cap peste masura, smecherul de mine.

Stai linistit, mi-am luat bacul, a fost okay, am ajuns chiar si la o facultate, iar la un moment dat am trecut la fara taxa. Da, chiar ma pot descurca, sau tu ce credeai ? Ca asa de greu e sa inveti niste rahaturi ? Te tii de ele si ai in vedere motivatia ta. O tii strans la piept si mergi inainte, iar posibilitatile sunt nelimitate.

... dar daca nu reusesti sa tii motivatia acolo unde trebuie, nu stiu ce se alege de tine. De mine stiu ce s-a ales. Facultatea a devenit un rahat anost cu ajutorul caruia nu as fi reusit sa fac nimic. Parintii se plangeau de bani ca nu se descurcau. Mai aruncau si cate un: ,,Abia avem sa mancam, dar ne descurcam". Mda... adica, incercau sa ma asigure ca e in regula, si-mi pot trimite banii necesari sa traiesc si sa mai dau si pe ce trebuie, dar... incepusem sa ma simt rau, prost si aiurea. Nici nu-mi placea facultatea in sine, si judecata mea de-atunci zicea: ,,Iei bani de la saracii oameni sa faci un cacat pe care nici nu-l apreciezi, nici nu-l tolerezi". Ce-i de facut ? Da-o dracu facultate, concentreaza-ti toata munca in a-ti gasi un job, sa faci rost de bani si sa faci experienta, pentru ca deja anii se acumulau iar experienta profesionala era 0. In Romania asta nu e niciodata ceva bun, si cunosteam zeci de oameni, cu facultatea terminata, angajati in locuri de rahat. Inca cunosc, angajati in locuri mai proaste decat cel unde lucrez eu, daca-ti vine sa crezi. Dar hei, asta-i situatia.

Am lasat balta facultatea, am zis lejer ca fac eu alta la un moment dat. Cu ei plangandu-se de bani si cu usuararea mea ca scap de povara aia, mi-am tot gasit joburi stupide ce erau sau nu cat de cat platite. Evident ca o dadeam in bara si nu gaseam nimic relevant cat sa ma ajute sa fac ceva folositor cu viata mea. Mda, motivatia aia, baga-mi-as picioru'-n ea.

Deocamdata continui cu situatia respectiva, pe parcurs intamplandu-se si alte chestii, in momentul de fata find irelevante. Cine stie pe unde-o sa ajung, cand o sa mai reusesc sa fac o facultate in genul (evident, nu aia de la care-am plecat. Prefer lopata si un santier, in schimb) celei care, ideal vorbind, m-ar face, nu neaparat fericit, ci cat de cat implinit.

Ah si iubita, bat-o vina :) si d-aia trebuie. Dar aparent am din ce in ce mai multe probleme in a fi genul de om care-ar atrage o asemenea creatura langa el.

Mai bine-o pisica. Macar pe ea stiu cum s-o fac sa ma iubeasca.

Ne vedem cand ne-ntalnim...

Tine minte, iubesti cu mintea!

Iubesti cu inima, ma, bineinteles. Eu nu, eu iubesc cu muschii abdominali. Oh ? Ce ? Ce ti se pare aiurea ? Au multe in comun, ambii sunt niste muschi si... macar fluturii ii simti prin zona abdominala, deci teoria mea e mai plauzibila ca si a ta! Haha.

Din minte izvorasc toate gandurile, toti hormonii, toate proiectiile, teoriile si punctele de vedere. Acolo se intampla cam totul, cand vine vorba de dragoste. Si okay, acum ca am inteles treaba asta, pe care de fapt n-am inteles-o deloc, ce vreau sa spun cu asta ?

Nimic. De fapt vreau sa spun total altceva care se aseamana cu titlul pur simbolic. Asa de tare ma doare capul, dar... vreau sa scriu.

Gandeste-te un pic la toate datile in care te-ai indragostit. Si vai... te-ai indragostit de cine nu trebuia. Ce faci ? Incepi sa te simti aiurea in preajma sa. Incepi sa te simti aiurea cand realizezi ca nu poate sa-ti apartina. Incepi sa... nu mai gandesti cand vorbesti cu respectiva persoana. Incepi si tot incepi, mintea ta incepe sa lucreze impotriva ta si iti da de ales. Ori faci ca ea, ori pa.

Iti dai seama ca nu e asa, nu ? Adica, sigur, e usor sa vorbesti: Lasa sentimentele, gandeste!. Nu e usor, evident. Sentimentele propriu-zise sunt asa famate dintr-un motiv destul de bun. Greu te poti lupta cu ele si in general ele sunt responsabile pentru toate reusitele sau dramele tale. Nu logica, nu inteligenta ta... nu prea. Ele sunt intermediare. In momentele cele mai importante, emotiile sunt cele care fac totul. Dupa ele ajungi in situatii de a lua decizii, si iei deciziile propriu-zise. Ca incerci sa gandesti si sa te abtii de la anumite lucruri care ti se par aiurea sau ne-la-locul-lor, sau pur si simplu nepotrivite pentru tine, asta-i altceva, dar personajul principal e sentimentul in cauza.

Revenim la indragosteala, pentru ca am luat-o pe alte carari. Mnah, scuze.

Cand se intampla asta, in loc sa te dai batut direct, si sa urmeze: ,, ... asta e, asta simt, asta va fi mereu. Sunt un prost, ma indragostesc de cine nu trebuie, nu ma place, imi pare rau, nu vreau, vreau sa dispara." , ai putea incerca o apropiere diferita, pentru ca asta nu te-a dus niciodata intr-un loc placut, si mai degraba te-ai ranit singur dincolo de a te recunoaste si ai asteptat sa te vindeci apoi. Iar... asta, desi poate fi o rezolvare, daca tie ti se pare ca-i una buna, ai probleme.

Foloseste-te de curiozitate. Fii curios in privinta sa, gen. Foarte curios. Dar discret, bineinteles. N-am vrea sa para ca esti un animal ce sta la panda. Ori o sa fuga, ori o sa te impuste, si niciuna nu e in folosul tau.

Trateaza-l, initial, ca pe un subiect de studiu, si afla ce-l face sa functioneze ca persoana. Cine e, ce-i place, ce nu-i place. Ce muzica asculta, ce ambitii are, si daca are ambitii. Orice e relevant si irelevant, pentru a-ti creea o imagine. Si da, stiu ca suna al naibii de sec si ca si cum distrugi dragostea, dar daca se distruge in urma curiozitatii tale, am vesti pentru tine. Oricum n-ai simtit ceva real, deci ti-ai irosit un pic din timpul tau, si nu mai mult, cum ai fi facut de-ai fi mers cu capul inainte.

Odata ce incepi sa cunosti persoana respectiva, iti pui un pic sentimentele in ordine, odata cu trasaturile sale de caracter si personalitate si totul. Incepi sa intelegi un pic mai bine daca-ti place persoana respectiva, pe bune si daca logic vorbind, ar avea vreun rost sa fiti impreuna. Cum ? Compari ce stii tu despre tine cu cine e respectivul sau respectiva, sa nu fiu fixat pe vreun tip, cine stie ce impresie-ti faci. Iti faci scenarii in minte, lasi imaginatia sa lucreze un pic, si nu ai incredere in ea din prima, ci incerci cateva focuri pana iti iese ceva de care te poti folosi.

Vai, si lasa-ma cu optimismul si pesimismul. Alea depind de cat esti de indragostit si cat de tare iti doresti relatia respectiva, sau ce vrei de la persoana in cauza. Esti pesimist ? Las-o balta si nu lua nici o decizie, fa o pauza si revino-ti, oricum nu vei reusi mare lucru in viata cu o gandire negativa. Daca mintea ta spune ca nu poti, nu poti. Si viceversa, bineinteles (probabil, dar tot e mai bine decat un ,,nu" absolut).

Ai ajuns la concluzia ca e o persoana okay pentru tine ? Bun, deja stii chestii despre ea, deci baga-te in seama. Habar n-am cum ai tu chef s-o faci si cum socializezi in general, e problema ta. Informatia utila ce reiese de-aici, e... bineinteles, ce impresie-ti faci tu despre cum se poarta cu tine. Si nu ca e atractiv/a ca e misterios, ca vai de mine playing hard to get si alte rahaturi din astea. Gandesti, din ce se vede, are sanse sa tina la tine ? Adica, serios vorbind, nu pesimist sau optimist, ci pe bune. Din felul in care se poarta, i-ar placea un om ca tine ? Ii place ? E deschis la toate chestiile aiurea care-ti iasa pe gura ? Da, ma, e obligatoriu sa lasi cateva lucruri naspa despre tine sa scape. Masca cu omul bun nu te va ajuta mai tarziu, dar daca-i testezi reactiile dinainte, mai degraba ai de castigat.

Iti faci o imagine si mai completa si realizezi ca... te place sau nu te place. Ce faci de-aici ? Hm ?

Asta-i frumusetea. Daca ai ajuns pana aici, ai deja o imagine cat de cat clara despre meritul de a investi in toata treaba asta. Stii, aproximativ, la ce sa te astepti, cel putin in viitorul apropiat si alte lucruri in genul.

Mai, e util :) si stii de ce ? Pentru ca in haosul din capul tau, poti lasa o asemenea persoana sa treaca pe langa tine pentru ca nu vrei sa pui problema in felul asta. Poti sa fii pesimist si sa spui ca nici nu are rost sa te gandesti la o relatie cu respectiva persoana si sa te macine sentimentul. Stii ca nu va pleca, nu ? Sau poti sa fii super pornit pe o relatie si acela pare un canditat mai bun ca altul pentru ca... simti asta. Apoi ce se intampla ? Culegi cioburile ,,inimii" de pe jos ?

Gandeste... si prin asta nu zic ca n-ar trebui sa te mai arunci si cu capul inainte uneori, si sa simti lucruri frumoase si total aleatorii si sa lasi controlul deoparte cateodata. Doar sa faci baie in dragostea pe care-o simti. Dar... eu zic sa le transformi in momente, nu intr-o stare generala. Valul te duce, cat te duce, dar daca nu mai innoti din cand in cand, ce se intampla apoi ? Heh.

Si apoi, logic vorbind, te poti indragosti cunoscand o persoana mai bine, sau iti poti pierde interesul pentru ea, afland ca nu e genul care te-ar placea vreodata. Iar asta nu tine de tine, nu te mai gandi la prostii aiurea. Am zis... taci si asculta-ma! Daca nu te va placea niciodata, cu ce e vina ta ? Ca nu esti destul de bun ? Serios ? Deci perfectiunea intruchipata nu te iubeste pentru ca nu esti tu mai bun ? M-ai spart. E un om oarecare. Are gusturi anume, formate in timp, bazate pe experiente. Daca din intamplare tu nu te potrivesti, cu ce esti tu de vina ? Hai, termina si mananca-ti cerealele. Nu vorbi cu gura plina.

Stiu ca e simplista postarea si un fel de ,,how-to" dar... ma gandeam la chestia asta, in urma altor conversatii cu prieteni si, ma rog. De ce nu ? Hai, nu te mai plange, ai ajuns pana aici, deci e okay. S-a terminat agonia, apasa butonul X si iesi pe-afara. Deci.. hai pa!

Pagina de jurnal nr. 2

Astazi a venit maicamea pe la mine. Hm... abia a plecat, de fapt, nu de mult. Este... ora 8 fix, momentan. Sunt treaz de pe la 4, dar e okay. Am adormit aseara pe la 20 si un pic, asa ca e bine, nu ? Ma rog, m-am mai trezit de cateva ori noaptea si am mai umblat aiurea prin casa, dar la cat de obosit am fost, era logic sa dorm putin mai mult.

A dormit si ea, dar nu fara una din pastilele pe care obisnuiam sa le iau si eu odata. Aparent si ea are probleme cu somnul. Sa fie o trasatura genetica ? Like mother, like son.

N-am mai vazut-o fata-n fata de aproape un an de zile si avand in vedere starile ciudate pe care le am si pe care le-a observat si ea, sau cel putin cateva din ele, am povestit mai mult si apropo de semanat cu ea, cred ca lipsa de somn e una din putinele chestii pe care le-am mostenit de la ea. Aparent seman mai mult cu tatal biologic, pe care nu l-am cunoscut mai niciodata. Asta e ciudat, ha ?

Se pare ca omul nu se naste cu o minte complet stearsa, gata sa acumuleze informatii si sa se dezvolte. Incepe cu un bagaj deja existent, luat de pe la cineva.

,,Ai mostenit de la el tot ce e mai rau si nu e bine. Si el era la fel, se inchidea in sine, nu era multumit de nimic, manca ce apuca, aiurea, nu se simtea bine niciodata"

,,Ah, draga mama, ma consideri un baiat violent ?"

,,Nu, categoric, nu. Esti cel mai bland om pe care-l cunosc"

,,El era, sau ai uitat ? Nu sunt el"

********

,,De ce nu iesi in oras sa-ti gasesti o prietena draguta ?"

,,Nu stiu, nu gasesc ce-mi place mie" 

,,Nu mai fii atat de pretentios, timpul trece si ajungi sa ramai singur pana la 40 de ani. Vrei asta ?"

,,Ce propui ?"

,,Du-te si nu mai alege asa mult din ele. Daca te place cat de cat si o placi cat de cat, e suficient"

,,Nu e"

,,Am o varsta si stiu mai bine decat tine"

,,Am vazut... cati soti ai schimbat pana acum ? Cum te intelegi cu actualul, la varsta asta inaintata ? Bine ? Il iubesti din tot sufletul ? L-ai iubit vreodata ?"

,, ... "

Discutasem cu ea despre multe lucruri. Ea arunca teorii in fata mea, despre cum sa ma schimb sa-mi fie mai bine. M-a chemat inapoi la ei de vreo 10-15 ori, sa locuiesc cu ei, din nou, pentru ca de data asta va fi diferit. Sigur... ca si ultimele 5-6 dati cand mi-a spus. De data asta chiar va fi diferit. Tipul ala nu mai reactioneaza la fel la betie, nu mai e nemultumit la randul sau de toti si toate si nu mai considera ca are dreptate in toate si toata lumea e proasta in jurul sau. Nici nu se mai enerveaza cand il contrazici, nu  ? Oh, si e dispus sa-si asume consecintele pentru ce-a facut cand am plecat ? Sigur...

Ma rog, trecand peste asta, sa am pe cineva prin preajma nu a fost asa rau. A fost o oportunitate sa am grija de cineva, chiar daca era maicamea. Sa-i fac ceva sa manance, sa aranjez patul sa aibe unde sa doarma, sa stea confortabil. Dimineata la fel sa-i fac ceva sa manance, avand in vedere ca m-am trezit asa repede si nu aveam ce face. Sa-i dau niste bani sa-i cumpere ceva dragut bunicii, daca eu tot nu ma prea duc s-o vizitez, si sa mai aibe.

Mnu' asta nu-s reprosuri. Nici pe departe. Asta e chiar ce-mi lipseste... cineva de care sa am grija. Dar... de-ar fi o iubita in locul ei. Sau o fiica, chiar, poate, sau chiar un prieten. Ca maicamea e maicamea, mereu va avea ceva de comentat cu privire la ce fac. Mereu va vrea sa fie ea sefa. Mereu ne vom certa, cum ne-am certat si aseara.

Bine, nu a fost tocmai o cearta. Ea a zis chestii, eu am contrazis-o si a tot continuat asa, intr-o discutie calma, pana la punctul in care i-am inchis gura spunandu-i ca din tot ce-mi spune, ea nu urmeaza nici un exemplu, si asta dovedeste ca doar spunand cuiva ce sa faca, nu inseamna c-o va si face, daca circumstantele nu sunt in masura! Sa vorbeasca dupa ce gandeste, nu inainte. Asa se nasc certurile si asa se nasc situatiile in care ea a suferit asa mult. Si eu la fel. Si toti cei care se cearta din prostii.

Tot a fost fain ca a fost aici. Cat a tacut si m-a lasat in pace, si am vorbit despre lucruri simple, a fost in regula. Sau cat dormea. Si iarasi, pe cat de ciudat ar fi, nu sunt ironic deloc. Chiar... mi-a placut, pe bune, mai mult decat sa fiu singur.

Heh...

Vorbim mai tarziu, okay ?

Pagina de jurnal nr. 1

Ma gandeam... ma gandeam, hm. Nu stiu daca e o idee buna, sincer. Ma rog, nu sunt obisnuit sa scriu chiar... chestii aleatorii, ca intr-un adevarat jurnal, menite sa mimeze felul in care m-as descarca in fata cuiva, dar... poate mi-ar prinde bine. Eh, da, mai ramane si problema ca cei care citesc or sa fie dezinteresati de chestiile astea, dar... nu stiu, nu-mi pasa asa mult. Vreau sa ma simt si eu bine, care-i problema ?

O sa le numerotez in functie de cum le fac, si le si etichetez ca si ,,pagina de jurnal". Asa poate va fi un fel de lectura continua prin viitorul indepartat, daca e sa fie. Ma rog.

Bai, problema principala acum la mine e ca nu dorm, si parca e mai rau ca inainte. Adica nu stiu, daca e mai rau. Vezi tu, inainte se intampla sa nu pot dormi perioade lungi de timp, ca era noapte sau ca era zi si apoi culminam cu o oboseala daramatoare si-i trageam un somn de... 13-14 ore. Dar intre partidele astea maratonice pe care le aveam cu patul, trecea destul de mult timp, si sa zic ca a fost mai rau atunci ca acum, ar trebui sa ma faca un fel de expert. N-am idee exact, exact... de ce nu pot dormi.

Oh, da, acum dorm bucatele pe fiecare zi. Adica azi dorm 1-2-3 ore, apoi la noapte dorm iar 1-2 ore, maxim si cam atat. Practic e acelasi lucru, asa-i ? Doar ca mi se pare ca stau treaz mult mai mult, ca si cum nu as dormi deloc. Ziua si noaptea se unesc intre ele in amintirile mele si totul devine confuz in ideea ca un om isi aminteste o anumita zi, iar eu imi amintesc... (sau ar trebui sa-mi amintesc) perioade lungi de timp unite prin niste pauze de respiro ce nu poti spune ca se pun asa mult.

Serios, acum sunt mega stricat de cap. E 7 si ceva dimineata si am reusit sa adorm pe la... 4 ? 4 si ceva, daca nu ma insel. Si m-am trezit si acum ochii mei sunt larg deschisi. Cum iti explici chestia asta ?

Nu, ma, nu stiu la ce ma gandesc mai exact. De cele mai multe ori mi se pare ca nu mai simt nimic, nimic. Alteori mi se pare ca am o nevoie intensa de afectiune si de atentie, gen... e o nevoie, ca nevoia de tigari, cred (zic si eu, nu am fost dependent de nicotina vreodata). Vine si trece. Alteori imi vine sa plang aiurea, sa continui sa-mi spun singur chestiile care ma dor, si sa imi provoc ochii sa se prefaca in izvoare de... chestie din aia care curata suprafata sa. Uhm, o tentativa esuata de metafora, nici nu ma pot concentra cum trebuie. Se poate numi masochism ? Adica nu imi provoc singur durere, ci mai degraba o dezlantui pe cea care e deja inchisa in mine, sa iasa afara si incerc sa ma obisnuiesc cu ea find acolo, ca sa pot trece peste ea. Asta vreau sa cred cel putin. Singur, insa, nu e la fel, si parca nu are un efect atat de satisfacator.

Ascult cu invidie oamenii care spun ca au in bratele cui plange sau care nici macar nu au motive sa faca treaba asta, ei find satisfacuti pe plan social destul de bine.

Vai... ce emo par, n-am prieteni, n-am... chestii, nu stiu. Am lipsuri.

Sunt awkward in realitate, mai ales la inceput, sau in perioadele in care sunt depresiv. N-am idee cum sa ma comport, ce sa spun sau insist doar pe anumite subiecte, incadrate intr-un anumit tipar, iar celelalte nu stiu sa le abordez sau dau de inteles ca nu vreau sa se aduca vorba de ele, cred. Asta descurajeaza omul sa vrea sa stea cu mine de povesti si se plictiseste, ii lasa un gust amar si apoi nu mai are chef data urmatoare sa se mai intalneasca cu mine. Evident, doar nu e psihologul meu, platit sa-mi suporte prezenta agasanta. Da, cateodata prezenta mea poate fi foarte, foarte faina (de ce nu), iar alteori, poate mai des decat mi-as dori, poate fi foarte naspa. Depinde cum ma prinzi.

Vai, si-mi pierd asa mult timp pe site-ul ala, omegle. Nu stiu de-ai auzit de el, dar cumva ma incanta sa mai prind cate-o persoana despre care nu stiu absolut nimic, si care e dispusa sa-si imparta ideile sale cu mine si-atat. Si sa facem asta minute in sir sau ore in sir. E... ceva care ma face sa ma simt bine pe moment, evident, ca apoi de cele mai multe ori se termina prin indiferenta totala.

Hah, vai ce nerd sunt. Uite o comparatie interesanta. Astea, pentru mine, sunt ca niste ,,one night stands" in ofer creierului meu placere maxima impartind idei aiurea, discutand despre lucruri intr-un mod foarte liber, simtindu-ma foarte bine, efectiv. Iar apoi cand se termina, iti faci bagajele si pleci, nu mai am nevoie de tine! Wow... okay, revelatii.

Nu se intampla ereu la fel. In mega rare ocazii mai si tin legatura cu cate-un omulet, si chiar am prins mega drag de o parte din ei. Gen... 1-2, dar... e ceva. Si e ceva ce apreciez destul de tare.

De ce trebuie sa fie distanta, totusi ? La naiba...

Hm. Zi-mi ca te simti putin in cuvintele mele. Sau... in paragraful cutare. Ar fi chiar interesant sa te simti, chiar si un pic... si zic sa-mi spui pentru ca asta sunt eu cersind atentie. Nu ma judeca, macar aici, e blogul meu, deci nu fii naspa...

Se va fi continuat...

Expert in socializare ?

Frate, nu stiu sa socializez, sunt un ciudat. Cum dracu sa pot atrage eu oamenii de partea mea si ... mai mult de-atat, cum sa pastrez o conversatie mergand, odata ce am reusit si eu, prin noroc, sa-l fac sa se simta suficient de confortabil sa se apropie de mine, cum continui ? Nu stiu, nu-s bun la asta! O sa raman mereu singur, n-are nici un rost...

Si apoi vine depresia, si apoi te inchizi tare in tine si apoi pa.

Ti se intampla cateodata chestia asta ? In ideea in care... simti ca nu esti suficient de bun la chestia asta cu socializatul ca si altii ? Poate nici macar nu stii exact ce inseamna sa socializezi. Nu-i nimic, nici eu nu stiu exact, exact, ci doar asa in mare.

Permite-mi, totusi, sa-ti spun o parere, ceva mai exemplificata, despre ce implica toata treaba asta cu comunicatul si apropiatul de oameni, pentru ca sunt niste chestii pe care poate le stiai, dar nu le pui in ordine in capul tau in asa fel incat sa intelegi cum sta treaba. Sau poate chiar nu ai idee.

In general, oamenii trag la persoane ambitioase, si in aparenta puternici. E logic, toti tragem la ei. Poate ceva din personalitatea aia a lor se va lipi si de noi putin, si vom reusi si noi, intr-un mod idealist, sa fim exact ca si ei. Desi... poate nu stim exact cum sunt ei, dar ne imaginam ca-s calumea.

Apoi am putea sa ne apropiem de oameni care au multe in comun cu noi, dar acele chestii in comun find diferite sau mai avansate fata de ale noastre. Totul parand mai evoluat. Iarasi te trage, nu ? Evident...

Totusi, mai... inca nu am zis cum socializezi perfect cu cineva. Care e metoda ideala ?

Uh... te asteptai la asta, evident ----->  Nu este una.

Ma. Tu vrei sa fii un magnet universal pentru oameni de toate felurile ? Ai idee ce naspa ar fi chestia asta ? Tu esti genul de persoana care (blah, blah) si care (baga aici caracteristici despre tine) si tocmai din cauza asta NU te potrivesti cu oricine. Mai bine zis te potrivesti cu destul de putina lume, de-ar fi pana acolo. Care lume ? Habar n-am, depinde cine spui tu ca esti.

Evident, aici vorbesc despre cum sa te apropii de cineva pe placul tau si nu defineste intru totul socializarea. Socializarea o poti face cu oricine, dar... asta e si ideea.

Nu intelegi, stiu.

Ma, fii tu insuti. Doar... fii tu insuti, cu privire la tot. Deschide-ti inima cu privire la ce-ti place, ce nu-ti place, cum te simti confortabil, cum nu te simti, ce vrei, ce nu vrei, de toate, tot ce inseamna persoana ta, si fii mereu asa. Asta inseamna incredere in sine, deci... e o oarecare forta, nu ? Oamenii sunt atrasi de alti oameni cu o anume forta, deci boing! Punct in plus.

Nu fii atat de vizibil cu privire la nevoia ta fata de oameni. O sa sune foarte naspa si e real si ma dispera, dar, cand iesi la iveala cu nevoia ta fata de oameni, lasi impresia ca esti slab, si in subconstientul lor, asta e ceva rau. Le lasi impresia ca esti varza, si cersesti mila, chiar daca de fapt nu e asa. Si stiu, se contrazice cu ce am zis mai sus, asta e, scuze. Astea-s regulile haosului ce inseamna ,,a te apropia de oameni".

Stiu ca... poate cand te gandesti la a socializa, ai putea fi unul din acei oameni carora nu le place sa se bage in seama cu oricine si... inteleg asta. Fii, totusi, deschis... cand ti se ofera oportunitatea, ia-o. Daca persoana nu pare genul tau la prima vedere, nu conteaza. Poate deveni, la un moment dat.

Preferintele tale nu sunt batute in cuie. Preferintele altor oameni iarasi. Tu esti o fiinta unica, cu propriile-ti particularitati. Persoanele celelalte sunt la fel. Nu exista reguli anume. Fii tu insuti si... ai un pic de incredere ca in persoanele din jurul tau (cateva din ele) se ascunde persoana pe care ti-o doresti langa tine. Serios... trebuie sa ne mai si amintim ca nu putem citi ganduri, si... majoritatea oamenilor au niste ganduri sumbre si ascunse despre care, poate, nici ei nu stiu. E o loterie, mereu.

Am invartit ideea asta intr-o parte si-n alta, stiu. Nu fii naspa, nu ma judeca. Astazi m-am intalnit si eu cu cineva nou, o persoana foarte okay. M-am blocat, n-am stiut ce sa zic. Poate... am incercat prea tare. E aiurea. Data viitoare va fi mai bine.

Vreau doar sa mor...

Daca incepi sa te alarmezi din cauza titlului, sau incepi sa-ti bati joc de mine sau de altii pe ideea ca suntem nebuni la cap sau slabi, esti un prost. O sa si argumentez de ce esti un prost, nu-ti face griji, cam despre asta voi scrie, in mare parte. Cat esti tu de prost ca preferi sa judeci si sa-ti inchizi mintea aia deja ingusta rau.

Nu tre sa te simti, neaparat, m-as bucura sa nu te simti, de fapt.

Hai, nu te da ipocrit sa-mi spui ca nu te-ai aflat niciodata in situatia respectiva. Poate chiar momentan te aflii, nu ar fi ceva incredibil. De fapt e o banalitate sau o stare care-ti trece prin minte, probabil in momentele disperarii si in momentele in care speranta se subtiaza un pic prea tare si se aud sunete de rupere.

O ceata neagra ce-ti acopera inima si o mazga melancolica blocandu-ti sinapsele nu e ceva iesit din comun si stii si tu asta.

Bine, exagerez cu aluziile referitoare la cat ai putea fi de prost si la obligatiile tale in calitate de om deschis la cap. Scuze, ma simt uracios, daca vrei sa te superi, fa-o, chiar nu-mi pasa, momentan. O sa regret mai tarziu, probabil.

Vreau sa-ti bag in cap ideea ca e o chestie prin care treci, odata sau de mai multe ori in viata. Stii ce inseamna sa treci prin ea ? Prin ceva ? E ceva ce incepe si se sfarseste, iar durata depinde de multe lucruri ca si motivul care te-a fortat pe drumul acela, cat de apropiat esti tu de anumite persoane care ar putea sau nu sa-ti grabeasca calatoria si, evident, oamenii care judeca si te fac prost, slab sau nebun pentru ca gandesti astfel. Cum ca nu e normal, esti un idiot, ce dracu te apuca, nu-ti iubesti viata ? E una singura, doar pe aia o ai.

Ipocritul dracului...

Nu cred ca astea-s cuvintele pe care ti le-ai dori sa le auzi, in momentul in care toate motivele pentru care traiesti ar putea sa-ti dispara din fata ochilor. Nu, nu sunt inconstient la ideea ca mereu poti gasi motive sa traiesti. Nici tu nu pari a fi constient la ideea ca desi motivele mereu exista, tu nu poti mereu sa le gasesti. Nu, ma... nu am zis ca nu le poti gasi niciodata, ci nu mereu. Tine pasul, te rog, si nu intelege prostii.

Cu totii suntem singuri, deseori, dar oare suntem impreuna in asta ? Nu, nu mereu.

Nu te poti simti impreuna cu cineva care nu da catusi de putin dovada ca te intelege. Nu iti arata ,,da, ba, am fost acolo. M-am simtit asa, si asa, si dac-as fi in situatia ta, m-as simti la fel sau mai rau decat tine. Stiu cum e, sincer." Nu trebuie sa-ti sune logic ce tocmai am zis, iti spun doar ca in functie de starile pe care le ai, iti doresti sa auzi, sa vezi sau sa simti anumite lucruri.

Vrei exemple ? Cand esti excitat/a, iti doresti sa vezi sau sa simti parti intime, sau sa ti se spuna lucruri, sau fantezii, chestii scarboase, sau nu, sau aiurea, sau ciudate, despre care nu ai vorbi in mod normal. Cand nu esti excitat ? Ei bine, hai sa incuiem toate astea intr-un cufar si sa ne prefacem ca nu exista, si sa nu indraznesti sa pomenesti de ele! Da, pai... daca nu esti excitat... 

Te-ai prins de analogie ? Normal, e simplu...

Cand tu o sa te simti atat de rau, incat... doar pentru astazi, sa-ti doresti, efectiv, sa mori, eu o sa fiu acolo, si o sa inteleg majoritatea lucrurilor prin care treci si majoritatea starilor si sentimentelor care trag de tine intr-o parte si-n alta. Si o sa fiu alaturi de tine, si n-o sa te judec, indiferent de motivele care te-au aruncat in situatia asta. N-o sa-ti bag rahaturi de la mine, nici Dumnezeiri c-ar fi pacat sa gandesti asa, sau orice repros sau critica. Te simti asa, te inteleg si vreau sa te ajut sa treci prin asta. Sa mergi prin tot ce simti, inainte, alaturi de mine.

De ce ? Gandeste-te de ce-ai vrea sa-i fi prieten cuiva daca nu poti intelege ce-am scris mai sus.

Parerea mea, in calitate de om ce uraste pe toata lumea momentan si e dezamagit de tot si de toate, e ca daca nu intelegi banalitatea pe care-o scriu aici, nu meriti prieteni si meriti sa fii lasat balta si singur, sa inveti ce inseamna sa apreciezi cu adevarat pe cineva.

Am fost acolo, stiu cum e.

Durerea ajuta.

Am mai scris despre asta, cu siguranta, undeva prin vremea anului 2012, sau 2013, sau cine stie. Dar cui ii pasa, si asa nu se oboseste nimeni sa ajunga pe-acolo sa mai reciteasca, nici macar eu. Nu mai am idee ce-i imprastiat pe-acolo. Si daca iarna trecuta ai aruncat cu zapada pe sub bluza fetei care-ti place, de ce sa n-o faci si anul asta ? Haha.

Apropo de disconfort, stiai ca durerea si celelalte sentimente naspa au un rol destul de important in viata ta ? Gen... chiar au, nu-s facute sa te feresti de ele cu orice pret si sa iti doresti sa te sinucizi din cauza lor. Bine... acum ca tu o faci, aia-i un pic naspa, ce sa zic. Totusi, daca vrei, vorbeste cu un prieten, sau intra pe omegle si vorbeste cu un strain, sau cu mine, aici pe blog, I'm good for it. Sau sinucide-te, oricum, ai un liber arbitru cum nu-ti imaginezi.

Asa, revenind, nu ca nu mi-ar pasa de tine, dar prefer sa continui ideea

Imagineaza-ti o lume fara durere, fara invidie, fara tristete, si fara nimic din toate astea. Ar exista doar placere, fericire, bucurie, rasete, si toate chestiile astea pufoase si atractive. Vai, ce dragut suna! Vai, vai, vai...  te-ai scalda in chestiile astea zi dupa zi, saptamana dupa saptamana si tot asa si tot asa. Si... te-ai plictisi. Iti zic eu...

Una din cele mai importante lectii pe care le poate baga cineva la cap, cu adevarat, este cum sa apreciezi ceea ce ai. Si majoritatea oamenilor esueaza lamentabil la treaba asta, eu esuez destul de des, desi... macar ma laud cu faptul ca incerc sa nu. Tu cu ce te lauzi ? N-ai cu ce, n-are rost, mai incearca.

Se spune ca omul care a trait durere adevarata poate sa aprecieze fericire adevarata. Nu de alta, dar ne putem intoarce in lumea noastra ca si copii, anume: momentele in care emotiile noastre erau mult mai pure si mult mai schimbatoare. Puteam trece de la fericire la tristete la bucurie la invidie imediat. Exista un contrast incredibil intre ele si nu se intersectau deloc. Fiecare avea un loc al sau, si nu depindea mai niciuna fata de cealalta. Nu apreciai absolut deloc fericirea. Cat era, era, si cand disparea, asta e, aruncai cu ceva, te enervai, plangeai, pana-ti trecea si gaseai altceva care sa-ti satisfaca nevoile psihice, fizice, sau ce-oi fi vrand tu atunci.

Dar acum esti mare, incepi sa dezvolti o constiinta mai avansata, si sentimentele tale par sa se intrepatrunda. Tristetea nu mai e asa tristete, dar nici fericirea, nu-i asa ? Sunt combinate, iar asta face cumva totul confuz, mai ales in momentul in care, ca tot ziceam de apreciere mai sus, pierzi ceva ce ai avut, si nu prea i-ai dat importanta. Te simti prost, simti c-ar fi trebuit sa apreciezi si sa una alta cu chestia respectiva. N-ai facut-o, naspa de tine...

Te doare si te simti aiurea. Simti ca nu poti da timpul inapoi, si vrei, si poti sa tot vrei ca nu se va intampla. Si nu vei primi nimic, ai dat-o-n bara si nu mai are rost. Asa-ti trebuie! Acum trece timpul, te simti aiurea, zilele-s mai gri, eh... ti-a trebuit tie sa nu apreciezi, acum a disparut!

In timp, totusi... esti mai atent. Apare alta oportunitate, si poate-o vezi, sau poate n-o vezi p-asta. Si poate-o ramane sau poate-o pierzi si p-asta. Aici macar incepi sa-ti pui intrebari si sa-ti fixezi in minte ca-i ceva important si merita sa... ii acorzi atentie. Relativ... depinde de tine si de cat te duce capul, cel putin.

Vai, se poate ? Durerea aia sa te fi invatat ceva ? Te-a invatat ca trebuie sa apreciezi! Iti vine sa crezi ? Ba, si tu ziceai ca-i inutila, ei bine NU E!

Nu zic, evident, sa vrei sa te arunci in durere. Chiar si daca esti masochist, serios, doare. E naspa, n-o fa.

Cand se intampla, invata din chestia asta. Lasa durerea sa fie ce a fost conceputa sa fie si anume: O avertizare, respectiv o lectie. Durerea in sine nu e o pedeapsa, doamne... niciodata nu a fost si nici nu va fi (decat daca joci jocuri kinky cu ... partenerul. Aici tine-ti mintea perversa si murdara pentru tine! Ew!)

*bine, glumesc, si io-s pervers, haha.

Inveti din lucrurile astea. Inveti sa fii fericit, cel putin atata timp cat n-o dai la o parte. Atata timp cat in timp ce te doare, nu incerci constant sa te gandesti la altceva si sa te prefaci ca ea nu e acolo, pentru ca asa nu-ti inveti lectia si data urmatoare se intampla la fel! Si devii maestru la scapat din durere iar si iar si iar si iar... si vrei asta ? Normal ca vrei asta! DAR ... vrei sa se repete iar si iar si iar si iar ? Serios, vrei ? Doamne, ce om esti...

Oamenii sunt inteligent pentru ca sufera sau oamenii sufera pentru ca-s inteligenti ? Asta-i o dilema ce ma bulverseaza momentan ca nu am avut nu stiu cate ore de somn, si chiar si dupa o pastila de... cum ii zice, ca tot timpul uit. Extraveral, asa, chiar si dupa o pastila din aia, nu mi-e prea somn. Ce dracu, ma...

Din categoria: Viitoarea mea fiica

Navighez pe net si vad o chestie interesanta. Pe facebook, desigur: ,,Guys, close your eyes. Imagine you have a daughter. Imagine she is dating a guy just like you. Did you smile ? No ? Then change." Dupa ce am citit chestia asta, am share-uito, evident, am zambit ca-i o chestie faina si apoi am stat sa ma gandesc. Hai serios, as zambi ? Hm. Da, ma... de ce sa nu zambesc ?

Vai, cat egocentrism si lauda o sa fie pe-aici, o sa mi se faca rau.

O sa am o fiica si... hai s-o numim Amelia. Imi place numele si categoric e unul la care m-am gandit singur, fara sa aud de la nimeni, deci sa nu vina nimeni sa se apuce cu drepturi de autor, ca n-am ce va da. Bun ? Bun.

Amelia merge pe strada si asteapta la coada sa-si cumpere o inghetata. Vezi tu, e vara, e cald, e imbracata frumos, a invatat asta de la mama ei, are codite, si haine lejere. Se simte bine in pielea ei. Ultima a invatat-o de la mine. Un mos sta in spate, cam tafnos si plin de sine si pe motiv ca-i batran si merita respect si ca-l dor picioarele si mai stiu eu, in cur, poate, vrea sa intre in fata la coada si, din greseala, desigur, o bruscheaza un pic pe Amelia. Vai, de-as fi acolo... 'tu-ti mosu' ma-tii. Dar, ce sa vezi ? Un tip random ii pune mana pe umar si ii explica frumos si autoritar:

    - Ma scuzati, dar banuiesc c-ati vazut ce-ati facut, nu ?
    - Nu, mah, care-i problema ? Ce-ti trebe' ?
    - Data viitoare cand TE gandesti sa fii impertinent, aminteste-TI ca respectul nu e ceva ce TI se cuvine, ci ceva ce atragi de unul SINGUR. Ai inteles ? 
    - Duce-ti-va dracu toti, cu inghetata voastra cu tot!

Amelia se uita, nu se simte neaparat remarcata, dar ea remarca, catusi de putin toata treaba, ea find persoana in cauza, de care mosu' ala naspa a ,,abuzat", ca sa facem si o exagerare. Intr-o clipa de nebunie, zice o chestie random catre tip:

    - A meritat-o, stai linistit.
    - Sunt, da' mnah, naspa e ca ar trebui sa aiba un pic de minte, nu ?

Hm, se pare ca tipul incearca sa faca conversatie mai ampla, folosindu-se de subiectul in cauza. Oare ce vrea ? Sa-i raspunda, oare ? Nu pare cine stie ce tip, n-are ce merge cu el... emotii, nema, hai... ce sa mai.

    - Normal. Cunosc si mosi de treaba, totusi, nu toti sunt asa.
    - Categoric, sper sa fiu si eu unul mai dragut, prin viitor, asta daca n-o sa mor sau n-o sa am Alzheimer, sau stiu eu ce anume.

Wow, deci... e frumoasa, Amelia, categoric. Si e si relativ degajata in conversatie, poate find plictisita, sau find doar un moment mai ciudat pentru ea, sa se bage in seama aiurea. Dar ce e si mai ciudat e ca tipul nu pare a se da la ea, neaparat. Tipii in general nu sunt asa. O fi gay ? Uhm... vai, si apoi tipu' face o chestie stupida:

    - Ai facebook ?

La dracu, acum vrea s-o bage la prieteni, si s-o like-uiasca si dracu mai stie ce mai spera. Bine, poate nu, hai, fie, sa-i dea block nu poate fi asa greu, in caz de orice, nu ? E logic. Fie, ii da un nickname-ul ei si apoi isi ia la revedere. Nu prea stie daca i-a lasat o prima impresie buna sau rea, dar nici n-a stat sa se gandeasca mult la chestia asta. Si-a continuat plimbarea.

A ajuns acasa si a intrat pe net, pentru ca parintii ei sunt dependenti de net si au wireless, dar sunt si paranoici si nu-i dau asa mult acces la el. Nu de alta, dar sunt multi ciudati pe net, si ea e inca micuta. Hm, cati ani are Amelia acum ? Hai sa zicem... 16, de ce nu.

Amelia e genul de fata care discuta degajat cu parintii ei despre cam orice, pana la chestii intime. De-acolo, eu nu mai am idee, poate cu mama ei, nu de alta, dar. Hai s-o lasam asa.
Isi exprima sentimentele, cere pareri referitor la ganduri mai personale, si primeste un feedback pozitiv, pentru ca-s un tata grozav si prefer ca fiica mea sa-mi fie prieten apropiat, nu un simplu sponsor financiar si atat, nu e suficient.

Intra pe net si vede deja ca are o cerere de adaugare ca si prieten. Ah, serios ? E el, deja ? Doamne... ce disperat! Nici nu-l baga in seama, cine stie ce-o sa zica!


                        Trec cateva zile... 

O seara ca oricare alta, plictiseala, se uita pe net la nimereala, la prietenii ei, ce glume mai pun, interactioneaza cu ei, si din cand in cand mai vede cate-o postare de la dansu' cu tot soiu' de scenarii amuzante sau piese. Bai, sunt piese dragute, ii plac, desi nu le asculta decat primele secunde, dar suna bine. O starneste curiozitatea si intra pe profilul sau. Ignora poza de profil nu prea atractiva si tot scrolleaza in jos sa vada ce exista pe-acolo. Mai zambeste dintr-un colt al gurii, sau chicoteste usor, sau e in starea aia generala pe care-o ai cand stai pe net. Vede, la un moment dat o postare mai misogina si ii da o oportunitate sa se bage in seama facand misto, la nimereala. Cine stie, poate merge ceva diferit in plictiseala asta.

    - Serios, asta crezi tu despre femei ?
    - Hei! Ahm, nu, evident, e o gluma :)) razi si tu.
    - Haha, am ras. Super.
    - Iti simt ironia pana dupa ceafa. E o postare veche, cum ai vazut-o ?

Pfu' asta si observa chestii ... grozav.

    - Din intamplare, ma plictiseam ingrozitor. Se pare ca am ajuns in locuri sumbre ale Facebook-ului.
    - Da', stiu cum e. Ce nu face plictiseala din om. 

Bai, ii merge capul, stie cuvinte, stie sa vorbeasca! Oh, la dracu, e un tip random, de ce tre sa te panichezi aiurea ? Stai, panicat ? Nu e cuvant potrivit. De ce trebuie sa te... entuziasmezi ? Nuuuu...

    - Vorbim mai tarziu ? (... zicea tipul)
    - Sigur... pa

Hm. Hai ca poate i-a ramas un pic in cap acum. Ce vrei, ma ? E ... okay.

Ca un fast rewind, Amelia se intalneste cu tipul, virtual, in ocazii mai repetate, au discutii relativ inteligente, pline de ironie, sau chiar tachinari, deseori, dar foarte aluzive, sa nu cumva sa dea impresia de disperare, sau stiu eu ce sentiment mai ciudat care-ar provoca umilinta. Ba chiar ajung sa se intalneasca, si sa fie mult prea ciudat la inceput, dar... totusi, sa mearga un pic mai bine cu el decat cu alte persoane, fara prea multe idei referitor la intrebarea ,,DE CE ?".

Se intampla, e trista, se simte aiurea, nu se simte confortabil, de data asta, sa discute cu parintii, si scrie chestii aluzive pe net. El intra in discutie cu o tachinare random si cu o imbratisare emotionala calda si deja pare a se simti mai bine. Nu neaparat pentru ca i-a disparut starea, dar nu mai pare a se simti singura. Si asta e ceva, pana la urma.

Ii pasa, si continua sa-i pese, e timid, ii e frica pana si s-o atinga, desi vorbeste mereu despre contact fizic ca si ,,tratament" pentru afectiuni emotionale. (evident ca nu sex, bai pervert, e fiica mea de 16 ani, ti-o trag pentru faza asta).

E mai mereu alaturi de ea, cateodata sufocant, cateodata nu, cateodata zice chestii stupide, dar nu e nimic, si ea zice. Se poarta in regula. E fain. Nu se simte singura, din punctul asta de vedere, de a avea pe cineva okay in afara familiei. E bine.

Cine stie ce se intampla pe viitor ? Va dori tipul sa vorbeasca cu mine, sa-l cunosc si eu mai bine ? Ii va frange inima ? Se va casatori cu ea sau pur si simplu la un moment dat n-o sa-i mai pese ? Nu stiu, dar ideea e ca pentru inceput e foarte in regula asa cum e, si pare sa-i ofere cam ce are nevoie. Ce se intampla mai departe, e pentru experienta ei si oricand are nevoie, ma are pe mine. Pe mama ei mai putin, ca ea nu se pricepe la d-astea, deci pe mine, pentru ca-i fantezia mea. Si singura n-o sa fie niciodata.

Deci... intr-un mod foarte egocentric si laudaros si lasa-ti-ma-n pace cu injuraturi, mi se pare ca-s genul ala de tip, cel putin cunoscut la prima vedere, si comparativ cu toti rahatii astia in calduri care vor senzatii tari (nu c-ar fi ceva rau, dar o fac pe costul nervilor altora), care pare in regula, capabil sa se ataseze din fire, si sa fie bland tot din fire, si nu fantezia pe care-o au majoritatea fetelor cu acel baiat salbatic si varza si dur pe care pot ele sa-l imblanzeasca. Probabil vor putea, pentru moment, dar lupul isi schimba blana, da' naravu' ba...

Si daca trece printr-o situatie in genul cu un tip in genul, naspa, ghici cine va fi sa o prinda inainte sa cada jos ? Normal! Si ghici cine-si va face permis de port arma special pentru asa ceva ? Iar ai ghicit!

I will love my daughter, and if someone could feel somewhat same as me, he's okay by me.

N-are nimeni de ce sa te ajute...

Te simti rau si ai lucruri pe suflet pe care ti-ai dori sa le impartasesti cu cineva. Dar nu lucruri usoare. Lucruri grele, pe care-ar trebui sa le scoti pe gura afara o eternitate sa te paraseasca complet, sau macar asa te simti.

Nu poti.

Sunt o groaza de motive pentru care nu poti, poti gasi o infinitate, in principal pentru ca te simti ranit si vulnerabil si singura cale prin care iti trece e sa te deschizi in fata cuiva care ti-ar putea face orice, emotional vorbind.

Nu e usor sa ai atat de multa incredere in cineva sa-i dai atata oportunitate sa-ti faca orice, sa te distruga in timp ce tu esti distrus in momentul ala. Esti la un punct slab si niste simple vorbe urate te pot prost dispune si mai tare.

Nu apelezi la nimeni si gata, ramai singur.

Nu apelezi pentru ca poate nu esti slab, nu esti pe punctul de a fi distrus, esti doar singur, te simti rau, si ti-ar prinde bine cineva caruia sa-i povestesti... orice, de natura trista. Si nu vrei sa-i strici ziua sau sa-l obligi sa empatizeze cu tine, pentru ca poate are o zi buna, si ar avea chef sa faca caterinca cu cineva sau sa orice vesel.

Nu exista multe oportunitati perfecte prin care sa-ti poti deschide sufletul cuiva, mai ales cand duci lipsa de prieteni mai vechi, dispusi sa-si piarda mai mult timp din viata lor. Se prea poate sa gasesti, cateodata, dar nu mereu, iar lucrurile respective se aduna si se tot aduna pana devine o povara mai mare si mai mare, pe care nu o intelegi si incepi s-o exprimi prin alte sentimente sau alte lucruri.

Ajungi sa nu mai stii de ce esti nervos si sa te plangi de orice si sa te simti rau din orice. Sa pierzi sirul, pentru ca nu ai apucat sa te deschizi si s-au compresat toate in tine ca o gaura neagra micuta, dar de o densitate colosala. Ca o intreaga planeta compresata la nivelul unei mingi de tenis.

SI RAMAI SINGUR!

Ce faci ? Cum iesi din asta ? Cum ai incredere in oameni ? Cand o sa reusesti sa te deschizi in asa fel incat sa nu fii ranit ? Sau cand o sa fii suficient de nesimtit sa presupui ca cineva are timp de tine, vrea sa te ajute si are chef sa-ti asculte rahaturile plictisitoare si fara de sens ? NICIODATA!

In ritmul asta, ai noroc. Nu trebuie sa te gandesti la sinucidere, corpul tau va ceda singur, deci... felicitari, obtii ce-ti doresti, in cele din urma, dupa toata tensiunea in care tii totul inchis in tine. Distrugandu-te si ne-mai-pasandu-ti.

Nu are rost...

Din scrierile unui depresiv

Sa public chestia asta sau sa nu o public ? Eh, ce-mi pasa...

Primul gand, in cazul in care te simti singur sau esti depresiv, e ca e aproape imposibil sa te gandesti ca mai e cineva ca tine. Degeaba te gandesti ca logic vorbind e imposibil, simti o stare asa personala ca nu i se poate potrivi altcuiva. E bazata pe dorintele tale neindeplinite si pe dezamagirile tale ce nu te lasa sa pasesti mai departe de subiect.

Subiectele vesele nici nu sunt amuzante. Ma enerveaza, sunt stupide. Imi placeau acum nu foarte mult timp, erau amuzante, dar nu mai sunt. Cum dracu se poate bucura cineva de asa ceva ? Doamne...

Un om depresiv e puternic sau e slab ? Nici nu reusesc sa-mi dau seama. Pe de-o parte sunt foarte slab, pentru ca ma complac in starea asta si pe de-alta parte sunt puternic pentru ca... sunt perseverent la ceea ce-mi doresc, adica ce nu am, si inca nu m-am sinucis ? Grozav...

Sunt puternic, pot fi un om in regula si okay. Pot sa nu ma mai folosesc de exprimarile mele formale si logice, in privinta sentimentelor si sa fiu deschis si doar in regula intr-o discutie, dar nu fac asta pentru ca nu ma mai simt confortabil cu nimic. Nici o discutie nu mai are gustul pe care-l avea, nici o persoana nu mai e asa apropiata cum era si nimic din ceea ce-ai vrea sa auzi nu ti se spune.

Parca e o lume total schimbata in care n-ai idee cum ai ajuns si nu numai ca nu ai idee cum sa pleci din ea, pentru ca s-ar putea sa fie aceeasi lume transformata si o cale de iesire nu exista. O transformare, poate, dar cum ?

Anume, cum sa lasi sentimentul asta deoparte ? Cum sa treci peste ideea de singuratate absoluta si peste ideea ca nu ai nici un viitor concret ? Sau peste ideea ca parca toata lumea din jurul tau e mai fericita decat tine ?

Jur, e ca o boala unde toata logica iti spune ca nu e asa cum simti tu, dar zile in sir simti acelasi lucru, pana logica nu mai conteaza. Daca ma doare constant, in intensitati diferite, ma doare si ceva e in neregula, desi toata logica spune ca durerea in sine nu are de unde sa vina. Ea e acolo, serios, chiar este.

Iti vine sa fugi, sa plangi, sa zbieri, sa tragi de oameni, sa le strigi in fata ca esti acolo, sa-i rogi sa te vada exact asa cum esti inauntrul tau, cu toate dorintele, fortele si tot, nu doar aspectul exterior mort si lipsit de viata si chef invaluit in dezamagirea absoluta si efectiv colorat in gri. Sa te dai cu capul de pereti, sa pici pe jos, sa orice, din disperarea de a face ceva sa iesi.

Dar in cele din urma nu vei face nimic si vei stagna contempland in continuare la totul si luand totul in tine cu cea mai mare tristete imaginabila. Oamenii nu se vor mai apropia de tine, tocmai din scopul asta. Sunt un bolnav de lepra, stai naibii deoparte, poate se ia.

Nu e vorba de asta. Cand oamenii vor sa se apropie de un depresiv, se apropie cu certitudinea ca nu vor simti, la randul lor, decat ideea de neputiinta si inutilitate. Ceea ce ofera ei majoritatii nu e suficient pentru un depresiv. O simpla imbratisare de ,,salut" nu e suficienta.

Este atat de lipsit de orice sentiment frumos si atat de spart si imprastiat in toate directiile incat nimic mai putin de o imbratisare la fel de stransa precum presiunile aplicate materialelor din care se fac diamantele. Foarte strans si de foarte lunga durata. Asa merge, sunt sigur ca merge.

Esti depresiv, esti un diamant, dar nu neslefuit. Esti la materiile de baza. Ai nevoie de... nu stiu. Ai nevoie... trebuie si e necesar sa... nu stiu. Ceva.

Iti dai seama ce stupid e sa-ti vina sa plangi din senin si sa nu-ti dai seama exact de ce ? Banuiesti ca e singuratate, banuiesti ca ti-e dor sau ca e dezamagire. Apoi nu ti-e dor pentru ca nu mai e la fel ca inainte, e doar dezamagire, dar in capul tau se poate sa fie frumos si la fel, deci nu e dezamagire, e doar singuratate, dar oamenii incearca sa se apropie de tine. Respingere. Singuratate, totusi... nu stiu.

Sunt puternic ? Sunt slab ? Sunt in regula ? Sunt... ceva. De n-as mai fi nimic...

Compartimentalizarea sentimentelor! ... what ?

 

Ai grija, e o postare lunga, mergi pe riscul tau      

Sa stii ca tu nu functionezi numai pe logica infailibila. Adica, banuiesc ca iti dai seama, nu ? Fie ca te minti singur ca ai total control asupra ta sau nu, acel control total nu exista. Sunt anumite parti din tine asupra carora nu ai control! (if you know what I mean). Da, exact! Ai ghicit! Sentimentele!

Sentimentele noastre sunt ca si culorile. De baza ar fi cateva, insa combinate pot fi zeci de mii, in diferite nuante, si mai multe sau mai putine combinate, asa ca mult succes cu controlul absolut, mai ales cand te aflii intr-o situatie mai naspa :).

 De fapt, multi dintre voi nici nu stiti ce inseamna un sentiment, mai exact, sau care pot fi astea, in afara de dragoste, ura sau bucurie, fericire. Mai stiti altele ? Va las sa va ganditi.

Unii ar putea spune ca sentimentele sunt atitudinea noastra fata de realitatea concreta. Altii ar spune ca sunt niste ... chestii, care sunt asemanatoare cu emotiile, dar dureaza ceva mai mult. Unii spun ca vin logic si biologic, in urma unor experiente traite sau a propriei imaginatii care lucreaza intr-un... anume fel ? Ma rog, ceva in genul. A, da, si altii zic ca e total random si n-ai idee cum o sa te loveasca sau o sa te mangaie. Deci e o complicatie mai complicata decat complici...tatea. Mda.

Ne putem gandi la multe chestii din astea numite sentimente, dac-ar fi sa le enumeram, si pentru ca vrem sa facem o postare mai lunga si mai logica, din care sa plecam cu ceva si acasa, doar asa-i frumos cand vii in vizita. Sa bagi mana, sa iei cat poti si sa duci si pe-acasa.

1. Agresivitatea

  Am putea defini chestia asta ca find o adunatura de insusiri distructive, menite sa produca distrugeri, fie ele pe plan material sau chiar pe plan uman, asta era destul de logic. Momentul acela cand esti micut, iti doresti foarte tare ceva ce a gasit alt copilas si decizi sa-l iei cu forta pentru ca poti si denota, intr-o oarecare masura, o atitudine de superioritate exprimata prin, ei bine... agresiune, daca e s-o spun asa.

Tuturor ne sta in fire sa fim agresivi, insa doar putini recunoastem cu adevarat ca face parte din noi, din pacate, iar asta o face sa iasa la iveala random, de cele mai multe ori, bazata pe alte sentimente declansatoare, care pot fi ura, depresia sau chiar si plictiseala, pentru ca in fond toate astea 3 sunt sentimente, nu-i asa ? 

Se spune ca fapta recunoscuta e pe jumatate iertata. La fel merge si in cazul agresiunii, sau a tuturor sentimentelor, de fapt. In momentul in care recunosti fata de tine ca in momentul asta, esti agresiv, poti intelege si controla mult mai usor sentimentul, facandu-l mai putin periculos si implicand mai putine riscuri, pentru ca nimanui nu-i plac riscurile, nu ? 

2. Furia

 Te-ai simtit vreodata agitat iar bataile inimii ti s-au accelerat iar gandurile din capul tau aveau o intorsatura urata din cauza broscutei tale testoase care era neascultatoare si nu voia sa-si faca curat in acvariu ? Nici eu. Ah, ai avut ? Deci ai experimentat furia, felicitari! Hi5 broscuto!

Chestia asta are mereu un sentiment declansator, ca frustrarea, sau ura, sau alte sentimente negative care ne deranjeaza. De la sentimentul declansator, pasim spre furie, iar corpul resimte efectele sub forma de respiratie accelerata, transpiratie, bataile inimii accelerate, agitatie, dar nu... nu te pregatesti pentru sex, daca la asta te gandeai. Esti furios, tine minte!

Aici nu mai e destul sa recunosti ca e furios, desi e destul de importanta si chestia asta, daca crezi ca poti reusi s-o faci in timpul actului, desi e putin probabil. Ideea principala e sa stii sa ti-o exprimi, iar aici ma refer la diferenta dintre a lua o halba si a o arunca in cap la tiganul ala care-ti tot cere un leu, si a lua halba si a o arunca in perete, acolo unde consecintele vatamarii corporale nu exista. Cu alte cuvinte, sa ti-o exprimi in asa fel incat sa nu existe prea multe sau deloc consecinte. Intelegi ce vreau sa spun ? Ah, tu geniule, nici nu stiu de ce ma mai chinui sa explic!

,,Oricine poate deveni furios - e simplu. Dar sa te infurii pe cine trebuie, cat trebuie, cand trebuie, pentru ceea ce trebuie si cum trebuie – nu este deloc usor." - Aristotel

3. Anxietatea

Anxietatea e un sentiment strans legat de succes, cam in orice situatie. Imagineaza-ti ca esti pus intr-o... imprejurare (?) in care succesul tau depinde de anumite lucruri asupra carora tu nu ai control. Ti-ai imaginat ? Nu, nu ti-ai imaginat, merci ca ma asculti. Ba, iti doresti o chestie, tare... tare! Ceva de care stii ca ai nevoie neaparat! Si apare indoiala, adica: poate poti, poate nu poti, nu esti sigur! Bravo, aia e anxietatea, in general.

Imagineaza-ti un segment. Stii tu, linia aia ingradita in 2 bari. La bara din stanga scrii ,,frica" si la a 2-a este reprezentat ,,entuziasmul". Anxietatea e un punct care se misca intre astea doua in situatia reprezentata de un obiect al dorintei tale. Ea nu va putea iesi niciodata din segmentul acela, decat daca vei fi pus intr-o situatie de indiferenta, insa in rest, totul oscileaza intre frica si entuziasm. Secretul succesului e sa indepartezi punctul de frica si sa-l indrepti spre entuziasm, pentru ca daca anxietatea ta e paralizata de frica, obiectul dorintei tale e pa pa si poti sa-ti iei adio de la el. Insa anxietatea in entuziasm iti da forta si optimism, cum de altfel e si logic, nu-i asa ? 

Anxietatea in entuziasm e sentimentul ala, cand nu stii ce se va intampla, dar zambesti, totusi, gen ,,abia astept sa afluuu!!" stind ca ai pus munca si totul. Frica e cand nu vrei sa aflii, desi poate ai muncit pentru asta si nu mai are importanta. Oricum nu se va intampla, nu esti destul de bun, n-are rost. Insa are, pentru ca-ti pasa, deci... anxietate rea!

Totul e in capul tau, forteaza-ti cuvintele care trebuiesc si care au efect pozitiv, si ignora-le pe alea urate. Optimism si pesimism. E greu, dar... poate poate face un prieten asta pentru tine, ideea e sa-l asculti, doar... si daca stii ca logic e bine ce spune, ai incredere in el, iar daca nu are logica, ajuta-l sa aibe logica. E mai usor sa faci asta decat sa te ajuti pe tine sa te simti mai bine. Sad but true.

4. Plictiseala

 Nu, frate... nu. Dar ? Nu... hm... nuuuuu, nu vreau, nu-mi place. Si ce daca-mi placea NU VREAU! Ce dracu nu intelegi ? Nu vreau si cu asta basta. Serios... n-am chef.

                   ... wow

De ce cu starea aia ? Ce ti-a facut tie lumea ? Ce s-a intamplat ? Eh... nimic, nimic interesant. N-am energie, nu-mi doresc... vreau sa-mi doresc si nu reusesc, nu e... nimic.

Cam asa suna plictiseala, nu ? Pierderea gustului pentru orice sentiment placut sau interesant si in acelasi timp dorinta de a fi apropiat de sentimente in genul. Deci, in teorie, plictiseala e o dorinta de... a dori. Cam asa se traduce, nu ? La mine cam asa e tot timpul.

Exista pana la urma cam 2 tipuri de plictiseala. Odata reactia aceea de plictiseala la un gest aiurea si stupid, sau la nevoia de a face ceva care nu-ti prezinta interes. Apoi e patura aceea de plictiseala care se asterne asuspra ta si-ti rapeste toata energia de la toate lucrurile interesante la care te poti gandi. In momentul ala, singura chestie pe care ti-o doresti e sa fii surprins exact asa cum trebuie ca sa te scoata instant si sa te arunce in valea fericirii si sa te simti minunat. Asta nu se intampla asa usor, evident, si tre sa compromiti un pic si sa urmezi ideea de ,,pofta vine mancand", altfel... risti sa te plictisesti zilnic. Si te-ai cam dus dracu :).

5. Depresia

N-o sa fac o introducere cu un exemplu pentru ca risc sa ma intristez singur. 

Depresia, in sine, nu e tocmai un sentiment... tocmai. E mai degraba un amalgam de trairi si/sau sentimente care provoaca acea stare de tristete prelungita si aparent infinita. Ce-i trist e ca poate fi infinita, dar in general nu e.

Imagineaza-ti ca esti trist dintr-o cauza anume. Este urat, este neplacut, dar nu pare infinit. Esti usor sau puternic nemultumit ca s-a intamplat o chestie anume si apoi te obisnuiesti cu ideea, nu ? Hm, nu mereu. Cand nu reusesti sa te obisnuiesti si nu vrei sa accepti pentru ca ori esti incapatanat ori te convingi ca acceptand o sa te simti mult prea rau sa poti suporta si ti-e frica. Asa ca te complaci intr-o lume infinita, fara usi, neagra, in nuante de culori reci si sobre si-ti imaginezi ca daca stau suficient acolo, e posibil sa se indeplineasca dorinta ta pe care ai lasat-o balta, insa doar pe jumatate. Si-ti imaginezi ca exista o metoda perfecta de a iesi din acel loc, sau... mai degraba de a transforma locul acela in ceva placut, pentru ca ai ramas asa mult timp acolo ca parca devine acasa si n-ai vrea sa pleci ci sa redecorezi, si nu oricum... perfect. Dar nu ai idee cum. Speri doar ca iti vei da seama.

Complicat, nu-i asa ? Inca se fac studii referitoare la cauze concrete si rezolvari anume. Insa ca si la iubire, depresia se manifesta diferit, deci nu exista o definitie exacta care sa descrie perfect si in care sa te regasesti in totalitate, insa poti invata sa ti-o recunosti, si sa parcurgi fiecare aspect al depresiei, pentru a-i lua controlul si a-ti da seama singur de solutie. 

Nu, nu e usor, eu unul nu pot face asta, nu imediat. Ma pot pierde cu zilele in sentiment, dar la un moment dat o apuc si-i spun: ,,Esti a mea, nu invers" si incep s-o inteleg, s-o iau pas cu pas... 

6. Invidia

 Cred ca n-ai recunoaste in ruptul capului invidia. Si stii de ce ? De-alungul istoriei oamenii au criticat sentimentul asta ca find probabil cel mai rau pacat, chiar daca de fapt nu-si dadeau seama. Nu voiau sa-si dea seama avand in vedere ca face parte din noi si preferam s-o reprimam decat s-o recunoastem, pentru ca recunoscand-o, admitem intr-un fel o infrangere.

Ce vreau sa spun prin infrangere ? Cand persoana respectiva are ceva ce noi ne dorim, sau ne convingem ca ea e fericita si vrem si noi sa fim fericiti deci implicit avem nevoie de modalitatea prin care aceasta a devenit fericita. Nu e rational, nu te gandesti ca ea e ea, tu esti tu, este... pur si simplu invidie. Daca recunoscand, admiti infrangere si reprimand sentimentul, traiesti mereu cu senzatia asta de prost gust cum ca nu esti complet implinit, intelegand invidia poti ajunge sa stii cu adevarat ce-ti doresti, pentru ca invidia, pana la urma, e o dorinta, doar ca e o dorinta aparent indeplinita deja de altcineva.

Accepta ca-ti doresti lucrul asta. Fata de tine. Accepta ca-l vrei din motivele reale, pe care le vei gandi dupa. Odata gasite motivele iti dai seama daca tie chiar ti se potriveste lucrul acela, iar daca da, mergi si-l obtii. Daca nu, ai scapat de-un stres, nu ? 

7. Frica

 Frica reprezinta de la refuzul categoric de a accepta un lucru din pricina riscului de a ti se intampla ceva ce tu consideri ca te va pune intr-o situatie foarte, foarte urata sau neplacuta pana la frica de o situatie in care esti deja si care poate escalada sau se poate schimba departe de controlul tau. Sau mai degraba, poate pune stapanire pe tine, tu find cel sub control, fara libera vointa.  

Frica, in acelasi timp, e un sentiment destul de fizic. Adica, pusi in situatia acesteia, reactionam, nu prea gandim. Ori ca incepem sa tremuram, ori transpiram, ori simtim inima ca ne iasa din piept in ideea aceea cutremuratoare, sau facem pe noi, depinde. Si e utila, evident, ne impinge la actiune ca raspuns la o situatie alarmanta, banuiesc.

Frica ne pune, din nou, intr-o postura de slabiciune, ca alte multe sentimente si e destul de probabil sa fie reprimata si ea, transformandu-se intr-o fobie. O reprimi, o tii acolo, uiti de ea, si cand esti pus intr-o situatie pe care sub-constientul tau o recunoaste, incepi sa fii speriat si sa nu intelegi de ce, dar pur si simplu trebuie sa pleci dracului de-acolo cat mai repede. Nu te simti in control, nu trebuie sa fii acolo, trebuie sa pleci.

Accepta-ti sentimentul asta ca find ceva real. Recunoaste ,,mi-e frica" si apoi pune-ti intrebarea serioasa: ,,Ce trebuie sa fac acum ?" Odata ce-ti spui ca ti-e frica, da ,am, asa e, partial incepi sa te calmezi, pentru ca nu mai incerci sa-l negi, consumand si mai multa energie degeaba. Atunci e cel mai probabil sa apara curajul. Iti place cand am sens, nu-i asa ? (daca nu am sens, tine pentru tine).

8. Vinovatia

 Marele dusman care apare sa isi bata joc de noi in momentul in care am facut ceva ce pare a fi gresit si oricat ne-am dori, nu ne putem intoarce din drum. E gata, e facut, ne simtim vinovati. E aiurea.

Iti dai seama, din nou, cati oameni incearca sa-si reprime vinovatia, iarasi din ideea ca daca o reprimi, reprimi partea aia din tine care a fost de-acord sa faca lucrul de care ti-e asa rusine, in timp ce toate celelalte parti, ori ti-au interzis si nu le-ai ascultat, ori n-au fost atente si a fost ceva de moment si rapid si... e bun facut.

Multi consideram ca vinovatia este o pedeapsa pentru c-am fost rai, la fel cum durerea e o consecinta a unei lovituri sau altceva asemanator. Si daca vom continua s-o gandim asa, n-o sa avem o parere foarte buna despre noi, consideram ca suntem pedepsiti constant pentru niste lucruri pe care le facem gresit. Ca suntem noi insisi o greseala si nu meritam nimic si asa mai departe.

Trebuie sa constientizam ca vinovatia este o atentionare de la abaterea fata de codul nostru moral, la fel cum durerea e o atentionare ca ceva este in neregula si trebuie sa actionam. In functie de codul moral pe care ni-l formam, sentimentul de vinovatie poate aparea mai des sau mai rar. Mai intens sau mai slabut. Evident, depinde si daca suntem psihopati sau sociopati. Atunci nu simtim vinovatie deloc, si facem orice ne dorim, indiferent de cat de urat poate fi. Dar tre sa tii minte, una e ca nu stii ca faci rau, alta e ca stii ca faci rau si nu-ti pasa. Cand nu stii ca faci rau si-ti pasa, te simti vinovat, deci.. esti normal.

9. Ura

Ura este inca un sentiment care porneste de la alt sentiment declansator. Grozav, cum dracu o mai intelegem si pe asta ? Pai greu, asa o vom intelege.

• Esti invidios pe cineva pentru ca are ceva. Se mai poarta si naspa si incepi sa-l urasti.

• Iti este frica de cineva. Dintr-un motiv sau altul are putere asupra ta, fie un parinte, fie un sef de la munca, fie oricine are putere asupra ta si depinzi de acesta si nu-ti place asta.
• Iubirea si ura sunt in stransa legatura. Cand iubesti, devi vulnerabil in fata persoanei respective, mai mult decat in fata altor persoane, iar aceasta are capabilitatea de a te rani, de a te umili sau alte lucruri in genul. De la un timp poti ajunge s-o urasti, sau sa ai episoade de ura in timpul relatiei.

Nu putem uri ceva ce nu are legatura cu noi. Cand uram o persoana, uram ceva ce ne apartine din interiorul acesteia, oricat de greu de inteles ar fi asta. Nu putem uri fata de care nu avem o legatura profunda. Putem uri chiar si un defect de-al nostru pe care-l vedem la altceva, in cazul in care defectul nostru e unul pe care-l reprimam si nu vrem sa-l acceptam.

Din nou, nu trebuie sa te lasi paralizat de sentimentul asta. Odata pentru ca e gresit, intelegi ce vreau sa spun ? Si apoi pentru ca-l poti confunda cu alte sentimente. Poti simti frustrare fata de ceva ce ti-a facut cineva si sa te convingi ca-l urasti, cand nu e chiar adevarat. Ura e ceva mai puternica decat frustrarea, desi porneste de la frustrare.

Mai e si ura de sine, sau ura fata de o parte din tine. Te poti gasi frecvent in situatia asta in momentul in care apare in viata ta un gol care te atrage, dar care la un moment dat este impiedicat de o parte din tine ce nu se potriveste cu imaginea perfecta a visului tau. Fie ca e ceva fizic, sau psihic. Acum... poti sa-ti pui intrebarea: E mai usor sa-ti schimbi visul sau partea aia a corpului ? Si poti sa te mai intrebi si daca visul ala e ceva foarte important pentru tine sau doar o toana de cateva zile ? Nu de alta, dar sa nu risti sa te urasti fara motiv. Poate chestia pe care-o urasti la tine e utila in alte domenii pe care tu le ignori fara sa-ti dai seama. Tot ce e posibil.

10. Speranta

 

Cand zici speranta, te gandesti la o dorinta, dar nu chiar dorinta. Dorinta e fata de ceva simplu, concret. Speranta, insa, se refera la o situatie si e mult mai puternica decat dorinta. 

Este aproape imposibil sa nu speram. Chiar si dac-am fi pe punctul de a ne sinucide, tot speram ca moartea ne va aduce pace sau stiu eu ce speri de la ea, sau chiar ca te vei razgandi, sau va aparea cineva sa-ti dea o lopata peste cap sa simti ca-i pasa cuiva de tine.

Este sentimentul de aur care ne tine mereu in priza cu privire la motivele pentru care suntem in viata. E sentimentul care nu ne lasa sa renuntam la anumite lucruri importante necesare sanatatii noastre mentale. 

Vai, am juma' de sens la tot pasul, nu-mi place. E prea vast sentimentul, ce-i si cu el ? E ca o panza de paianjen ce ne acopera tot sufletul, una din aia foarte, foarte puternica. Baiul e ca nu e indestructibila si noi traim cu impresia, deseori, ca e. Si cand panza aia se rupe, atunci faci cunostinta cu disperarea si apoi cu depresia, cel mai probabil, pana pui alta panza de paianjen care sa te calmeze.

Speranta e baza, psihic vorbind. Reprezinta siguranta ta, ca in cazul in care totul se duce pe rapa, ai chestia respectiva si n-o sa fii total distrus si varza.

Ai grija in ce-ti pui speranta. Gandeste, totusi, nu toate sperantele sunt potrivite, iar aici ma refer ca nu toate panzele sunt la fel de puternice. Cand se rupe aia, nu-ti va placea ce se va intampla. Gandeste...

11.Singuratatea

 

E la fel un sentiment. Nu poti spune ca e o certitudine, nu-i asa ? Ai prea multi oameni langa tine si adevarul e ca singuratatea e un fel de a spune ca nu ai pe cine trebuie langa tine. Oameni sunt destui. Stari sunt destule cat sa ii cuprinda pe majoritatea si adevarul e ca de-alungul vietii tale e okay sa ai de-a face cam cu toti, sa-i poti ,,experimenta" pe toti pe pielea ta, si zic asta intr-un mod foarte non-erotic, asa ca scuze disperatilor! (stiti ca va iubesc daca va ganditi la prostii).

Singuratatea este declansata in general de la anumite dezamagiri. Suntem fiinte sociale, in momentul in care ne simtim prost, avem, cel mai mult, nevoie de o atingere calda, emotionala de la cineva drag. Daca simti ca tu nu ai nevoie de oameni, continua sa-ti ignori sentimentul si sa ti-l reprimi. O sa fie extraordinar, si o sa te simti bine, te rog, si succes.

Admite ca te simti singur, cel putin fata de tine si apoi gandeste-te ce fel de persoane crezi ca ti-ar putea alina singuratatea ? Fii liber in exprimarea fata de tine. Zi... ca vrei o imbratisare. Zi ca vrei sex, fie ca esti o calugarita, e o nevoie naturala, si lipsa a ceva ce avem nevoie poate fi sentiment declansator. Esti normal si esti natural, okay ? Daca nu cumva nu esti, atunci ne vedem la psihiatrie.

Un alt gand urat pe care-l avem cand ne simtim singuri, e ca ne imaginam ca toata lumea din jurul nostru e fericita si are pe cineva alaturi, iar noi suntem in centrul lor fortati sa fim martori la placerea sociala de care acestia au parte. Adevarul e absolut toata lumea trece prin asa ceva in anumite momente din viata lor. Ca aleg, din rusine, sa nu arate, asta-i partea a 2-a, insa problema e ca tu nu vezi ca poate si ei se simt singuri. Deci nu esti singur in propria-ti singuratate. Sunt si alte persoane singure, exact ca si tine si cum mi-a spus odata o prietena super draga: ,,Am avut o perioada in care m-am simtit foarte singura. Dar apoi l-am gasit pe el, care se simtea la fel de singur, iar acum, de ani de zile, suntem singuri impreuna." si asta pare asa perfect, ca suna ca o minciuna, ceva ce nu poate fi asa frumos. Este... ma rog, pentru mine, cel putin este.

12. Iubirea

 

Am ajuns si la intrebarea de un infinit de dolari. Ce este iubirea, pana la urma ? Nu, fratilor, nu am ce sa va zic, sincer, pentru ca n-am idee cum sa caracterizez altfel decat am facut-o pe blog pana acum in nenumarate postari. Sa ma repet ar fi sa fiu penibil, sau sa ma simt eu penibil. Si plus de asta, cu totii stiti cam ce este, pana la urma, sentimentul asta. Pot sa va explic anumite chestii, parti, efecte, si tipuri, sa le intelegeti, dar iubirea in sine e rezervata pentru fiecare dintre voi si sfatul meu e s-o simtiti. Ea nu e eterna, nici perfecta, asa cum ne-ar face altii sa credem, doar pentru ca suna frumos si e un ideal perfect. E un sentiment ce poate fi intretinut cu multa sinceritate, de la inceput, incredere de sine si confort, fata de persoana respectiva. A se evita care au ca rol sa perverteasca iubirea si s-o transforme in ura, invidie, sau chiar agresivitate. Tot ce e posibil, de usor nu e prea usor, dar ajuta daca ai mereu in vede faptul ca iubesti. Sa-ti spui chestia asta, si sa vezi cum te simti. Daca te simti in largul tau si in acelasi timp iti vine sa te gandesti la persoana respectiva, involuntar, e super. Daca simti ca fortezi sentimentul pentru ca in sinea ta de asta ai nevoie si intai tre sa invoci imaginea persoanei, apoi iubirea, e destul de probabil sa-ti imaginezi totul si sa-ti treaca in scurt timp. Sau ce, n-ai mai simtit vreodata ceva pentru cineva de dragul de a simti ? Toti avem nevoie sa fim indragostiti, cateodata... toti. Nu te da special, si tu ai incercat. Si eu.

Poate fi de mai multe tipuri, iti dai seama. Poti sa iubesti in cateva feluri bune. Teoretic poti iubi intr-o infinitate de feluri, dar tu ca individ, poti in cateva, cel putin asa banuiesc eu.

• Iubirea parinteasca: Cand esti copil, bebelus ai sansa sa ai parte de iubirea parinteasca perfecta. O iubire neconditionata in care toate nevoile tale fizice sau psihice iti sunt satisfacute. Esti iubit, nu pentru ca faci ceva, sau pentru ca demonstrezi ceva ci pur si simplu pentru ca existi, iar asa ceva doar parintii iti pot oferi, in general. E iubirea grijulie in care tot ce-ti doresti de la individ e sa se dezvolte si sa devina o persoana proprie, cu propriile ganduri si individualitate, exact la fel ca si tine. De fapt, mai bine ca tine, nu-i asa ? Daca te imaginezi ca find parinte, poate-ti dai seama. Sau ai avut norocoul sa fii tratat asa ? Bravo...
• Iubirea frateasca: Comparativ cu iubirea parinteasca, care presupune inegalitate, aici iubirea merge de la egal la egal, cel putin intr-o iubire frateasca ideala. Aici nu ma refer ca amandoi sunt indentici si se iubesc din acelasi motiv. Nu, mereu vor exista rivalitati intre frati pe diferite motive. Ca unul e mai mare si altul e mai mic, iar cel mare il invidiaza pe ce-l mic pentru grijile mai putine pe care le are si afectiunea sporita din partea parintilor pentru ca, ei bine, e mic, iar cel mic il invidiaza pe cel mare pentru libertatea crescuta pe care-o are si oportunitatile in plus de care beneficiaza. Dar, in general, printre toate bataile, se iubesc de la egal la egal si tin unul la altul. Ma rog, in general.
• Iubirea romantica: Este altfel decat cele doua descrise mai sus, pentru ca in general se concentreaza asupra unei singure persoane si atat, fara nici un fel de exceptie si in acelasi timp cauta fuziunea cu celalalt, din multe puncte de vedere (ma auziti perversilor ?) Cand ne indragostim, proiectam o parte din noi, pe care nu am recunoscut-o, inca, asupra altei persoane. Din acest motiv, indragostirea este un mijloc de a avea o imagine mai completa despre sine. Iubirea matura cere, in ultima instanta, retragerea proiectiilor asupra celuilalt si recuperarea lor. Doar atunci il putem iubi pe acesta asa cum este.
• Iubirea de sine: Stii, daca te iubesti pe tine suficient, nu inseamna ca esti egoist. Paradoxul asta contrazice marea parte a convingerilor cu care suntem crescuti. Ni se spune mereu sa-i punem pe altii pe primul loc, dar... pana la urma, putem satisface nevoile altora daca ale noastre sunt neglijate ? Iubirea de sine nu inseamna neaparat satisfacerea tuturor placerilor si o succesiune de alte chestii placute asupra noastra de catre noi, ci mai degraba o atitudine de iubire fata de noi insine. Daca ne iubim, ne gandim de ce avem nevoie, ce ne deranjeaza, ne dam sfaturi bune si ne fortam sa mergem mai departe atunci cand trebuie. Ne pasa de noi insine si ne vom trata cu iubire, genul asta de iubire, in care noi suntem alaturi de noi insine. 

Daca inca nu te-ai indragostit, stai linistit, ai timp de toate. Ideea e sa fii atent cand se intampla si sa stii ce simti. Nu stii ? Gandeste-te... tu esti in capul tau, nu altcineva. Cauta ce se intampla si pune intrebari, apoi, referitor la ce nu intelegi, altora. Poate un prieten iti va da o idee diferita de a ta si te va ajuta sa intelegi, chiar daca nu va oferi raspunsul ideal.

13. Mandria

 

O sabie cu doua taisuri, desigur, mandria. Multumirea ta fata de realizarile realizate pana-n momentul de fata, sau certitudinea unor realizari viitoare. E toxic cat de bine te poti simti dupa ce faci o chestie faina si iti place si esti multumit de cum a iesit si tu ai facut-o cu propriile manute si minte. Esti mandru de tine, multumit de cine esti. E unul din cele mai satisfacatoare sentimente (like a neverending orgasm, sometimes).

Pe de-o parte iti recunosti potentialul te recunosti pe tine ca find bun la ceva si stima de sine creste. Daca ea creste, atunci viata ta devine mai buna din foarte multe puncte de vedere. Pe de-alta parte, daca ea creste un pic cam prea mult, pana la nivele astronomice, deci... false, vanitatea si aroganta egoista vor fi chinuitoare.

Mandria in sine este nevoia de a te simti satisfacut de tine insuti. Apare in forma ei frumoasa cand realizezi ceva important si apare in forma ei mai putin frumoasa cand esti pus in situatia de a recunoaste, intr-un fel sau altul, ca esti slab sau neputincios sau ceva care va denatura imaginea ta, fata de tine, sau fata de altii. Ce-i de facut in cazul asta ? Evident... ce-i prea mult strica, mereu. Deci pune-ti o limita, la alegerea ta, dar sa fie o limita, la cat de fericit te simti cu tine insuti cand faci ceva (dar sa fii fericit, altfel nu mai e mandrie), si, din nou cum am tot zis, sa recunosti fata de tine insuti ca esti slab cateodata, si neputincios, iar asta nu inseamna ca imaginea ta trebuie sa aiba de suferit. Dimpotriva, te folosesti de informatia asta sa te intaresti pe tine insuti. Trebuie neaparat sa ai in vedere faptul ca toti suntem asa. In felul asta functionam si in felul asta functionezi si tu. Nu incerca sa fii diferit schimbandu-te la asa nivele, ci cunoaste-te pe tine insuti si accepta ca ai si defecte si calitati si e foarte in regula asa.

14. Respingerea

 Inca unul din cele mai groaznice sentimente pe care le putem resimti. Vai de ele sentimente.

Cu ce e diferita respingerea de celelalte cortine negre ce se pot asterne asupra noastra ? Aici e nevoie de 2 persoane, in general. Ori asta, ori tu si restul lumii, depinde cum o simti si depinde de situatie. E groaznic pentru ca intervine iar sentimentului de control care-ti scapa printre degete si esti umilit. Adica... daca e intre 2 persoane, e vorba de o persoana care detine controlul si alta care nu, iar cea care detine controlul e evident ca e cea care respinge, in contextul asta, iar cealalta, cea care e respinsa. 

Pentru a putea ajunge la sentimentul asta, trebuie sa fi investit anterior sentimente si alte lucruri ca sa conteze, nu ? Trebuie sa te fi pus in situatia de a fi vulnerabil pentru a putea fi respins ulterior si pentru a durea. Mda, stiu la ce te gandesti, poti fi respins si sa nu-ti pese, dar apoi de ce-am discuta despre situatia aia daca nici macar nu te afecteaza ? Nu are sens! 

O persoana care te respinge nu inseamna ca e Dumnezeu in fata ta. E o alta persoana imperfecta, exact la fel ca si tine. Nu te respinge pe niste criterii exacte si perfecte ci pe baza propriilor criterii si propriilor valori (daca are asa ceva). In momentul in care te respinge, iti spune in fata ca nu te apreciaza pentru ca, din punctul ei de vedere, nu-i mai satisfaci anumite nevoi emotionale sau materiale sau fizice si vrea sa te lase in urma sau sa te tina la distanta. 

Te face asta un prost sau un om jegos sau cineva naspa ? Nu. Logic ca nu. Inseamna ca persoana respectiva si-a atins maximul de sentimente pe care are chef sa le investeasca in tine si are chef sa mearga mai departe. Tocmai de aceea, tu vei fi dezamagit o perioada, vei suferi, iar asta-ti va da ocazia sa inveti mai exact ce ti-a placut la persoana respectiva si cam ce crezi tu ca i-a placut ei la tine. Daca indraznesti sa urasti partile din tine care au fost respinse, esti prost, in adevaratul sens al cuvantului. Te rog frumos, nu fii prost. Ti-am zis, persoana aia nu e Dumnezeu si nu va fi in viata ei vreodata... asa ceva. Tu esti propriul Dumnezeu si iti judeci aspectele singur. Ceea ce ai tu, poti valorifica singur, daca esti inteligent, si daca nu esti inteligent sau efectiv n-ai chef sa depui efortul, poate ai norocul sa se arate cineva care sa aprecieze lucrul respectiv la tine si sa nu te respinga din cauza aia. Ci din alte cauze. Oamenii sunt oameni si drumul asta prin viata trebuie sa-l parcurgi pentru experienta.

Respingerea te invata si multe lucruri, in general despre ceilalti oameni. Felul in care sunt atrasi de tine si tranzitia aceea pana la punctul in care nu mai sunt atrasi de tine. Ce se intampla, de ce-au facut asta, cu ce sunt eu de vina ? Daca e sa fii cu ceva de vina, e pentru ca ai fost fals si ai prezentat aspecte false despre tine, pentru ca in rest, nu ai nici o vina. Ai fost tu insuti, ai incercat si ai apreciat. Nu a vrut ? Okay... nu zic ca e usor sa treci peste, ci ca nu ai de ales. Deci ori treci mai usor peste, ori mai tarziu, dar peste vei trece, categoric.

Doamne, ce dor degetele de la atata scris, nu-mi vine sa cred c-am fost capabil sa scriu toate chestiile astea intr-o zi. Ma doare capul si cred ca si pe tine te doare capul ca ai ajuns pana aici si vai... 

Uite sentimente, pe care trebuie sa le recunosti si trebuie sa le accepti pentru ca fac parte din tine si ele nu vor disparea. Sunt ca niste bucati din tine, psihice, carora trebuie sa le inveti insemnatatea. Sunt ca niste simptome care iti explica situatii mai bine decat le-ai putea tu vedea si intelegand fiecare sentiment in parte, intelegi situatiile cat se poate de bine per fiecare context.

Nu amesteca sentimente, te rog. Nu fa prostia de a uni depresia cu ura si apoi cu iubirea, si sa faci o tocana de rahat si sa nu te mai intelegi si apoi sa dai bani unui psiholog aiurea care sa-si ,,grabeasca" timpul deslusind tot ce tu ai incurcat. Fiecare sentiment inseamna ceva. Fiecare sentiment declanseaza pe altul, si ajunge la altul. Nu le combina... recunoaste-le.

O inteligenta emotionala sanatoasa inseamna o viata mai linistita printre toti oamenii pe langa care va trebui sa traiesti. O viata mai linistita cu sotia sau sotul tau si langa copiii tai, care-ti vor genera anumite sentimente, si nu numai iubire. Sau poate iubire deloc, si va trebui sa intelegi de ce se intampla ce se intampla. Sa recunosti tot ce simti, sa accepti si toate astea.

Am depus destul de mult efort in asta :) acum o s-o las uitarii uite aici pana peste cativa ani cand n-o sa am chef s-o citesc. Ktnxbye!