Iadul contradictiilor in dragoste

Suntem fiinte doritoare de dragoste, ce o savureaza din plin in diferitele ei aspecte, cel mai intens in relatii, desigur, si cand vor fi cei mai fericit va vor spune ce fain e sa iubesti orbeste, ca si cum durerea nu s-a inventat inca, dezamagirea nu exista, si sentimentul pe care il traiesc nu se va sfarsi niciodata, fie ce s-ar intampla, insa cand sunt raniti, se vor intoarce la 180 de grade si va vor spune ca e naspa sa iubesti ca un prost, sau ca dragostea pe bune nu exista, e doar o cacealma, o prostie pe care n-o bagam singuri in cap ca sa ne simtim fericiti, iar durerea si suferinta e realitatea de care a dat cu fata, cum ar fi dat cu ea de pamant. Nehotarati rau oamenii, ah ?

E fain sa iubesti ca un prost, chiar e, in masura in care reusesti sa devii prea prost sa realizezi ca persoana de langa tine nu-ti intoarce 100% din sentimente, poate nici 50%. Atata timp cat nu iei asta in considerare, nu exista eveniment pe pamant care sa-ti strice buna dispozitie sau pofta de viata, insa in momentul in care intri cu capul in subiectul acela, intri cu totul si nu mai iesi, pentru ca va fi singura chestie care te va obseda, si sa iubesti ca un prost va insemna sa stai in jeg ca un prost. Nu ma refer ca cineva te va rani foarte tare, sau isi va bate joc de tine, doar ca de la a fi inger care zboara printre norisori, nestiind ce-i aia gravitatie, ajungi sa dai cu fundul de pamant, si sa ramai cu el prins acolo, afectat de gravitatia aceea care te trage in jos, si vei resimti atractia respectiva cu atat mai mult cu cat ai fost inconstient de existenta ei. Ma rog, intelegeti metafora, sper...

Cand m-am apucat sa scriu aici, nu am mers pe ideea ca voi stii despre ce vorbesc, ci mai degraba ca voi prezenta o problema care ma deprima destul de tare. Zic si eu asa, sa nu va asteptati la informatii foarte utile, in caz ca aveti problema asta...

Un sentiment foarte, foarte greu de inghitit ? Sa iubesti si sa-ti doresti din tot sufletul sa nu mai simti asta, dar sa nu poti. Asta mi se pare mie ca e tortura psihica. Explicatia nu e greu de ghicit daca ai putina imaginatie. Vorbesti cu persoana respectiva, o iubesti din tot sufletul, si vrei sa o faci fericita, dar in fiecare secunda iti amintesti ca ea nu te vrea si altcineva, in cele din urma, o va tine in brate, o va face fericita si... alte lucruri. Vrei sa renunti la ea, vrei s-o alungi de langa tine, insa in momentul in care ea tinde sa se indeparteze, iti pare foarte, foarte rau si vrei s-o faci sa se intoarca, dar ea nu se intoarce decat foarte putin, si ramane un pic mai departe de tine cat sa te faca sa suferi si mai tare dupa ea, dar destul de aproape incat sa nu te distruga complet. Sa vrei sa-i bagi de vina, s-o jignesti s-o judeci, s-o critici din toate punctele de vedere, sa-i spui orice-ti vine pe suflet in clipele acelea, si apoi sa regreti tot ce-ai spus cand termini si sa-ti vine sa te zgarii pe fata incercand sa retragi ce-ai spus. Toate astea repetandu-se iar si iar si iar...

Si nu, nu prea exista cale de scapare, decat... sa nu mai simti nimic. Si sa nu mai simti nimic inseamna sa ... ma rog, nu stiu ce inseamna, nu stiu exact cum sa nu mai iubesti o persoana. Sunt persoane care isi revin imediat din indragosteala, si isi indreapta atentia rapid catre altcineva, insa sunt altele care iubesc aceeasi persoana multa, multa vreme... acum depinde si cata experienta ai in domeniu, cat de patit esti, cat de tare vrei sa fii fericit, cat de multe cunosti despre dragoste si tot asa. Pe la inceput te indragostesti foarte usor, si apoi iti trece foarte usor, dar cu cat trece timpul, devine tot mai greu sa le faci ori pe una, ori pe alta... ca nah, intervin dubiile, paranoia, neincrederea, frica de a fi ranit. Depinde de persoana, depinde de cat de multe stii despre subiect, de cat de mult vrei sa fii fericit, si de cat esti dispus sa risti pentru fericire. Odata ce ai riscat mai multe, devine tot mai greu sa risti... nimanui nu-i place sa piarda, si cu cat pierzi mai mult, cu atat iti displace mai tare.

Nici nu stiu cum sa mai zic... ca si persoana care gandeste o gramada, n-am nici cea mai vaga idee cum ar trebui sa iesi din situatia asta. Cum am zis mai sus, cineva iti poate spune ca nu poti iesi din situatie, tre doar sa te obisnuiesti si sa-ti ocupi mintea cu altceva, pentru ca daca iubesti cu adevarat, n-o sa-ti revii niciodata cu adevarat, iar alte persoane iti vor spune ca iti revii imediat daca renunti imediat la persoana respectiva, si cunosti o alta persoana mai tare si asa, dar apoi daca renunti la ea, poti regreta multa vreme faza si daca incerci sa te reintorci la ea, te doare enorm ca nu o mai poti recastiga, iar daca nu incerci, te simti ca un las si-un prost ca n-ai nici macar atat curaj si asta e motivul pentru care esti nefericit.

Stiti care e partea si mai naspa ? In momentul in care te aflii intr-o situatie de genul, nu mai prea vezi decat partile rele din orice situatie, find constrans de sentimente negative. Iti vine sa iubesti si sa urasti in acelasi timp, fiecare minut din fiecare zi, cateodata doar sa urasti, alteori doar sa iubesti, dar niciodata niciuna. Find tras intr-o parte si-n alta atat de tare, incepi sa nu mai fii atent la detaliile la care erai atent inainte, iar aici ma refer la anumite lucruri pe care le face persoana de care esti sau erai indragostit. Gesturi simple sau si complexe... iti poate da de inteles ca regreta si te-ar vrea inapoi, dar nu poti vedea asta, chiar de vede lumea-ntreaga, tu nu vezi. Daca-ti spune asta, nu o crezi cu adevarat, pentru ca... sentimentele sunt sentimente. Nu le poti manipula dupa bunul chef... si ramai tot in cutia aia in care te chinui singur si o sa suferi indiferent de ce se va intampla, iar suferinta ta depinde de ce fel de persoana esti, cat de ranit ai fost in trecut, cum ai raspuns la ranile respective, cat de indragostit esti acum, si fel si fel de variabile. Zic asta ca sa stiti cat de stupid poate fi sa-i dai cuiva de genul sfaturi fixe. Nu toti oamenii sunt la fel din punctul asta de vedere, deci sfaturile sunt fluide, in functie de persoana in cauza. Dar... in fine.

Micuta mea pagina de jurnal, ce-am facut din tine, of, of... merci ca ai stat alba in fata mea si te-ai lasat atacata de gandurile mele mai mult sau mai putin stupide sau naspa. O sa stai mereu langa mine, ajuntandu-ma sa-mi pastrez anumite momente din viata imortalizate in niste cuvinte bagate la intamplare... sa le recitesc si sa-mi spun: Ce prost/destept eram odata. Sau... alte caracteristici...

Love is never meant to be what you think it will be

Ca o persoana obsedata de acest subiect, il abordez din fel si fel de puncte de vedere diferite. Odata din dorinta de a afla mai multe din  aiurelile pe care le scriu aici dupa cum imi vin in minte, facand legaturi logice intre ele, in timp real, si apoi pentru a ma umple singur de sentimentele pe care le descriu aici, in speranta ca ma voi simti mai... fain (ce-o fi insemnand si ,,fain" in contextul asta).

E foarte interesant cum toata lumea se gandeste la dragoste, toata lumea isi imagineaza ca o simte, dar majoritatea spun ca nu exista cu adevarat, e doar o nascocire stupida facuta de oameni pentru a se minti singuri, pentru a adauga un strop de optimism in speranta noastra, ca apoi sa ne simtim mai bine, si toate lucrurile astea care vin dupa. Discutam despre existenta dragostei si efectul ei asupra noastra la fel cum discutam despre existenta lui Dumnezeu. Ma rog, exista fel si fel de diferente majore, insa multe similaritati ce-mi permit sa fac comparatia asta inspre a incerca sa explic de ce oamenii au nevoie sa creada in dragoste.

Ai nevoie sa crezi in ceea ce consideri ca te face sa te simti mai bine, ceea ce consideri ca te mentine viu, ceea ce consideri ca te ajuta atunci cand nimic altceva nu are sens, si asa mai departe. In vremuri de genul nu mai incerci sa explici de ce exista, nici sa ai prea multe dubii. Stii doar ca ai nevoie de ea, si ea iti vine in ajutor, din capsorul tau, sau... daca vreti voi, din inimioara, ca sa ramanem atasati de intelesul romantic, departe de logica si paranoia.

Astea find spuse, putem spune ca ne gandim constant la ea si la ce poate insemna. Ne gamdim constant la ce efecte poate avea asupra noastra, cum poate aparea in viata noastra, cand apare, de ce apare, cum apare si-asa mai departe, si in mod logic, ne formam o opinie total subiectiva asupra sentimentului, care... evident e fals, de cele mai multe ori. E fals pentru ca ne bazam pe explicatii, care si ele, la randul lor, sunt bazate pe dorintele noastre, si alte sentimente care exista doar un anumite episoade din viata noastra, nu in viata noastra de zi cu zi, ca sa fac referire la faptul ca dragostea este destul de... vasta, vesnica, si... mult mai mult decat un simplu episod. Ma rog...

Doar pentru ca ne gandim la dragoste atat de mult, si la toate detaliile despre ea, nu inseamna ca si gasim raspunsuri corecte. Putine sunt, de fapt... de ce ? In primul rand, la cat de complicat e subiectul, trebuie doar sa ai o teorie gresita, si toate teoriile care se bazeaza pe acea teorie, sunt gresite. Intr-un alt moment din viata aflii de o alta teorie gresita, care sta deja pe teoria aceea gresita, si darami singur totul, si formezi alte puncte de vedere, la fel de gresite, pentru ca teoria de la baza e ... gresita. Stiti voi cum merge mai departe treaba asta...

Deci, iti formezi o anume viziune a ta despre chestia asta, si in mod logic, o si aplici cand vine vorba de o relatie pe bune, sau... o posibila relatie, sau altceva care te constrange sa te gandesti la ce simti. Ce faci ? Incepi sa faci comparatii intre ceea ce simti momentan, si ceea ce crezi tu ca ar trebui sa simti bazandu-te pe experiente anterioare, teorii, si asa mai departe. toate afectate de ceea ce ai simtit in trecut, cine a fost in trecut, cine ai crezut tu ca devii, felul in care te-ai inselat apoi, si toate acele teorii despre care am spus ca se pot strica usor de la o singura piesa pusa gresit. Incepi sa ai fel si fel de dubii, sa-ti spui ca nu e adevarat ce simti, asta nu e dragoste, nu inca... pentru ca nu e ce-ti imaginai ca e. Nu e la fel de intens precum credeai ca e, sau e mult prea intens, deci se va stinge repede. Esti prea rece, esti prea calda, esti prea distanta, esti prea apropiata, ai prea multa nevoie de el, prea putina nevoie de el, si toate contradictiile astea care te scot din sarite si te scot din minti. Mda, ca doar complicitatea cu care gandesti dragostea in sine nu e destul de stresanta...

Deja ajungem la ce-am zis in titlu, adica: Dragostea nu e menita sa fie ceea ce crezi tu ca va fi. Da, suna mai bine in engleza, de-aia am pus-o acolo asa.

Cred ca pot trage concluzia ca dragostea e ca un timbru al nostru, a ceea ce suntem noi, in general, si se manifesta, nu dupa cum vrem noi, nici dupa cum anticipam ci... pur si simplu. Da, dupa atatea explicatii, sa pun ,,pur si simplu" e... o prostie mare, dar... chiar nu stiu ce sa zic, nici eu. M-am complicat... pentru ca probmea asta mi-o pun si eu de mai multa vreme si nu reusesc sa gasesc un raspuns. Adica... daca ea nu e ceea ce ne asteptam sa fie, atunci ce e, cum o recunoastem, daca o recunoastem, si asa mai departe. Pentru ca incepi sa ai dubii cand vezi ca ceea ce se intampla in prezent, ceea ce simti in prezent fata de cineva nu coincide cu ce crezi tu ca ar trebui sa fie, deci nu e foarte real, deci e posibil sa se stinga si sa fie foarte, foarte naspa apoi, deci nu te implici, deci ori nu te mai gandesti la ea, deloc, ori incepi sa supragandesti totul, in speranta ca vei gasi un raspuns, si ajungi la 10 raspunsuri, care... din pacate sunt toate gresite pentru ca ai trecut peste raspunsul corect, la fel cum treci peste raspunsul ascuns intr-o micuta ghicitoare. Incerci sa te gandesti la gramezi de raspunsuri, gramezi de teorii, dar singura pe care nu o vezi e cea corecta.

Bine, sunt vag... de-as fi fost expert, poate-as fi avut mai multi cititori, si poate-as fi scris o carte, nu intr-un blog, sau poate amandoua, sau nici una, pentru ca n-as mai fi simtit nevoia sa fac asta, la fel cum simt acum.

... adevarul e ca odata ce incepi o legatura cu cineva, in cazul in care se va infiripa ceva, nu va fi nimic din ce-ai vazut pana in momentul de fata, ci va fi unic, bazat pe combinatia dintre personalitatile voastre unice. Ma rog, personalitati, caractere, temperamente si orice mai aveti voi unic si va defineste. Ca sa simti asta, trebuie sa lasi de tot si sa incerci sa vezi un esential... sa-ti pui intrebari simple, dar corecte, nu complexe dar foarte vagi, respectiv incorecte. Intrebarile astea pot varia, nici eu nu stiu ce intrebari sa-mi pun, mai exact...

Putem sa intrebam: Ma gandesc la el/ea ? Si raspunzi... odata ce intrebi ,,De ce ?", musca-ti limba, pentru ca incepi sa te complici si sa te indrepti spre acele 10 raspunsuri incorecte. Apoi te intrebi: ,,Vreau sa stau fara el/ea ?" raspunzi, si ignori alte intrebari ca si: ,,M-as descurca fara el/ea ?" , ,,De ce nu m-as descurca ?" si asa mai departe... stiti voi, complicatii. E bine s-o tii simplu... oricat de greu si aproape imposibil pare asta... mie, personal, mi-e aproape imposibil, desi stiu ca asta e calea, pentru ca sunt un stresat si jumatate, fara motiv real, iar cand apare un motiv, atunci... hm.

Nu, nu prea are sens ce-am zis mai sus, dar cred ca merge. Daca incepi cu aia, si mergi pe ce crezi tu ca ar trebui sa urmeze, ar trebui sa gasesti putina fericire in acea simplitate. Complicatiile inseamna... ma rog, stiti voi ce inseamna.

.... oare iubesc ? Nu stiu, dar in mod cert nu pot afirma: ,,Nu iubesc". Asa ca... Que Sera, Sera.

Dragostea vesnica si sentimente ascunse

Ati auzit zvonuri despre dragostea vesnica ? Acea dragoste care atunci cand apare, va ramane alaturi de noi pentru totdeauna, mereu intensa, mereu inflacarata, si daca asta nu se intampla in cazul unei relatii, exact asa, atunci nu e dragoste vesnica ? Mie-mi suna ca si: Daca faci un pacat, ajungi in Iad, si punct, adica... ceva nu e in regula, doar un zvon stupid ca un fel de superstitie, de care te temi prea mult sa-l cercetezi, sau e prea greu s-o faci, si e mai simplu sa crezi asta...

Am scris multe chestii despre dragoste, pentru ca-mi place mult sentimentul, felul in care el apare in noi, felul in care se dezvolta, sau felul in care dispare incet, cum ramane ascuns pe-acolo, gata sa iasa in evidenta cu ,,stimulul" potrivit, dandu-ne speranta, luandu-ne speranta, si tot felul de lucruri de genul...

Acum am de gand sa dau cateva idei despre ce inseamna pentru mine ,,dragoste vesnica". Daca exista asa ceva, cand apare, de ce, sau... de ce nu exista in felul in care se vorbeste peste tot. Si de unde stiu ? Pai ma gandesc foarte, foarte mult la asta, si gandesc din o gramada de puncte de vedere. La un moment dat trebuie sa-mi iasa si mie ceva idei proprii, nu tre neaparat sa le iau de altundeva sa le stiu, pentru ca ele apar, la un moment dat, undeva.

Ce parere am eu de dragoste ? E un sentiment... ce inseamna un sentiment ? Exact ce inseamna si ura, tristete, melancolie, fericire, bucurie, si-asa mai departe. Fiecare din sentimentele astea isi are propriile caracteristici, fiecare incepe din anumite motive, anumite seturi de evenimente, dispar din alte chestii, si tot asa, continuand cu teoriile despre sentimente. Acum, mergand pe parerea mea, dragostea e cam cel mai complicat sentiment dintre toate. De ce ? Pentru ca, dupa parerea mea, el evolueaza din alte sentimente, oricare-ar fi ele, si poate sfarsi cu sentimentele respective. E cel mai respectat sentiment dintre toate, deci are cele mai multe interpretari, se dezvolta foarte tare din acelasi motiv: E foarte apreciat. Se scriu carti despre dragoste, se scriu zvonuri, se dau teorii, se scriu fantezii, basme, povesti care se contrazic in ele, dar fiecare are dreptate. Ganditi-va cat de fascinant ar fi, daca va intereseaza chestiile astea, sa cititi o carte strict despre ura, strict despre fericire, strict despre obsesie, luata din fel si fel de ipostaze, puncte de vedere. Sunt aproape sigur ca majoritatea dintre voi at fi mai mult decat fascinati. Daca luati o carte despre dragoste, nu stiu cat de fascinati ati fi... probabil deja ati auzi o gramada despre asta, v-ati gandit la foarte multe lucruri care sa aibe legatura, e foarte... discutata. A devenit atat de complicata de oameni incat ei nu se mai deranjeaza sa o inteleaga, se lasa condusi de zvonuri, povesti. Fascinant, nu ?

Cate se pot discuta despre ea, cate pagini as putea scrie, cred ca m-ar durea degetele, si poate nici n-as prea avea dreptate, pentru ca... mai am multe de invatat, si-mi vine sa-mi adaug propria versiune in poveste, propriul meu subiectivism, care s-ar bate cap in cap cu alte subiectivisme gasite pe alte bloguri sau in alte parti. De data asta mi-am propus sa scriu despre dragostea vesnica, si felul in care ea se ascunde in noi, ramanand nedetectata, asa cum, de altfel, am scris in titlu. Si, vai... ce mult am discutat si nici n-am pomenit de asta, asa-i ? Atat de mult imi place sa scriu despre :). Sa vedem cat ma tin degetele sa scriu despre subiectul in sine...

Cum am zis mai sus, sentimentul in sine il poti resimti datorita unei serii de evenimente, precum si datorita unei persoane de langa tine, felul in care se poarta, felul in care tu observi anumite caracteristici, ce interpretezi tu la ea, si o gramada de alte puncte de vedere pe care le asimilezi intr-o anumita ordine care te poate face sau nu sa te indragostesti, incet... sau repede. Acum... sa fim sau nu de-acord cu faptul ca daca te indragostesti pe bune, ramai indragostit, iar daca nu ramai indragostit, atunci n-ai fost indragostit niciodata ? Pare putin cam tras de par, dupa parerea mea... sentimentul sa fie atat de special incat ridicat la nivel de fantezie, neatinsa de nimeni.

Nu e adevarat, dupa parerea mea. Si nu ma refer la faptul ca dragostea adevarata nu e ... adevarata, sau faptul ca nu esti indragostit daca nu e vesnic. Ma refer la faptul ca nu e adevarat ca dragostea e vesnica absolut mereu. cel putin nu cea intensa. Fiecare sentiment are propriile sale conditii, si propriile sale serii de evenimente necesare pentru a ramane acolo, pentru a disparea, pentru a creste sau nu in intensitate, si asa mai departe. Are nevoie si de o gandire pe masura, un stil de interpretare potrivit, si tot soiul de alte chestii care sunt mult prea greu de inteles. Dupa parerea mea, dragostea poate, sau nu, sa fie vesnica, in functie de cateva chestii...

Poti sa te indragostesti de o persoana, si s-o privesti de la distanta, sa o savurezi din toate punctele de vedere si sa o visezi in diferite ipostaze. Cum ar fi sa fie real, cum ar fi sa te iubeasca si ea, cum ar fi sa nu mearga deloc... si tot asa. In timp, nu mai prea ai rabdare sa tot visezi, si poti face una din doua chestii (sau mai multe, daca esti creativ): Sa iti incerci norocul si sa provoci un sentiment reciproc, sau sa renunti si sa ... o depasesti, sau asa ceva. La a 2-a chestie, e foarte probabil, in cazul in care te indragostesti, sa tii minte dragostea asta multa vreme, sa nu fii in stare sa te atasezi de altcineva, cel putin nu usor, si sa tii de ea, de persoana respectiva, de ceea ce simti pentru ea, pana apare, daca esti dispus sa fii atent, si esti in stare sa lasi de sentiment, o alta persoana care sa-ti ia mintile, poate mai tare decat... cealalta. Sa te indragostesti, sa inlocuiesti dragostea cealalta, sau sa crezi ca faci asta, atasandu-te de altcineva, si... stiti voi cum merge.

Nu stiu sigur daca ati mai patit chestii de genul, dar... sunt aproape sigur ca, in cazul in care ati renuntat la cineva pe care-l iubeati, fara ca alte sentimente negative sa fie implicate, continuati sa tineti la acea persoana, undeva in fundal, undeva in subconstient, chiar daca sunteti capabili sa simtiti ceva cu mult mai intens fata de altcineva, ca apoi sa nu mai simtiti acel ceva fata de acel altcineva, dupa care sa va intoarceti la amintiri, sa... resimtiti un micut ceva pentru... sa spunem, cineva din trecut. Nu ? Se intampla, cateodata... din punctul meu de vedere, de fiecare data, dar... sa zicem doar cateodata.

Sa fac o paranteza, e atat de greu sa ma mentin pe o idee cand scriu despre asta, abia reusesc, incepe sa ma doara capul incercand sa asez ideile in ordine. Nici eu nu sunt sigur ca inteleg exact ce scriu, dar... ma rog. Din greseli invatam, daca suntem atenti la ele :).

Continuand ideea dinaintea parantezei, consider ca poti sa ai sentimente ascunse, pe care nu le poti detecta nici macar tu, datorita unor... ,,chestii" dinauntrul tau, poate sentimente fata de altcineva, poate frica datorita unor amintiri pe care le ai, poate niste lucruri din subconstientul tau care te fac sa nu mai simti nimic dupa ce ai simtit, sau poate, facand o micuta paranteza, sa te faca sa simti cevea, desi tu, cu adevarat, nu simti nimic. Cred ca orice e posibil, dar e stupid sa alegi, la intamplare, una din chestiile astea. Cel mai fain e sa-l lasi ascuns, si sa profiti de diferite ocazii. Poate o sa iasa la lumina singur. Stiti voi... seriile de evenimente.

Bine, a fost stupid ce-am zis, cred. Sa dau un micut exemplu, mai bine: Presupunem ca ma indragostesc de o fata, foarte tare. Incerc sa provoc sentimente reciproce, si... reusesc, nu reusesc, in cele din urma ea se indeparteaza de mine. Eu, dupa munca de convingere si lupta pentru ea, ma resemnez si imi inchid inima fata de ea, o las... cum se spune: Libera. Timpul trece, eu experimentez chestii noi, cunosc oameni noi, ma atasez de alte tipe, ma despart de ele din diferite motive. Dupa o vreme, poate dupa ani, dau nas in nas cu persoana respectiva. Poate s-a schimbat, poate ca nu, dar... daca am avut sansa sa simt caldura din partea ei, in trecut, si daca am sansa sa o resimt acum, pun in pariu cu voi ca sentimentele pe care le-am avut se retrezesc, ca si cum au fost acolo tot timpul, ca si cum am fost indragostit mereu, chiar daca eu am incetat, in timp, sa ma mai gandesc la ea. Si nu ma refer la chestii obsesive, sau alte stupizenii, ci ma refer la... a-mi fi drag sa o privesc, sa ma gandesc la ea, sa ma gandesc la prima conversatie pe care o am cu ea dupa multa, multa vreme. Sa petrecem timp impreuna, si din anumite motive sa nu mai vorbim, din nou. Fara sentimente negative, fara certuri, fara altele, pur si simplu. Mie unul mi s-ar intampla din nou aceeasi chestie si peste ani, iarasi. Sunt... sigur. Fie oricine-ar fi acea persoana.

De ce zic chestiile astea ? Cum am zis la inceput, sentimentele sunt sentimente, iar dragostea e un sentiment care, din punctul meu de vedere, evolueaza dintr-un sentiment, sau se sfarseste intr-altul, de obicei intr-unul negativ. In cazul in care nu sfarseste in alt sentiment ci doar... sfarseste si atat, el ramane acolo, dintr-un motiv clar, si anume, e vorba aia: ,,Te iubesc pentru cum ma faci sa ma simt". Toata lumea tanjeste dupa liniste, dupa fericire, dupa alte lucruri de genul, si... ele sunt destul de greu de obtinut. Daca o persoana reuseste sa te faca sa te simti asa, fara sa faca ... ceva in privinta asta, doar... existand, o sa tii minte asta, o sa tii minte, fara sa te prinzi cum se intampla asta, felul in care ai reusit sa te simti fata de ea.  O sa tii minte ceea ce ai nevoie sa tii minte, lucrurile care-ti lipsesc.

Cred ca prin asta vreau sa spun ca dragostea chiar e vesnica, in cazul in care nu ,,muteaza" in alte sentimente. In cazul in care, daca simti dragoste, dupa care simti dezamagire, regret, plictiseala, in cazul in care nu mai ai nevoie sa fii indragostit de acea persoana, poate insemna ca te-ai indragostit de o interpretare a ceea ce e persoana respectiva, iar interpretarea aceea a disparut, in timp, si nu se va mai intoarce, tu ai inteles asta, iar dragostea a disparut, ca intr-un basm, in care te indragostesti de o fantezie.

In cazul in care tei ndragostesti de cineva real, insa... merge tot timpul asa. Tu tii minte asta, n-o sa uiti, pentru ca ai nevoie de asta.

Okay, nu stiu exact daca vreti sa ma injurati acum, dar... vreau sa spun ca tot ce-am scris aici sunt simple puncte de vedere care, poate pot fi contrazise usor prin alte puncte de vedere. Ar fi prea complicat sa evidentiez tot ce gandeste lumea, si ar fi la fel de complicat pentru voi sa intelegeti. Ar fi complicat pentru noi toti, de-aia am pornit, de fiecare data, cu cate-un punct de vedere pe care sa-l interpretati, de la care sa porniti voi cu alte idei, de la care sa pornesc si eu, pe masura ce scriam, ca doar... de-asta scriu, in mare. De-asta imi place blogul meu. Ma ajuta sa gandesc, sa gasesc fel si fel de idei noi, sa ma relaxez, si toate alea.

... puteti sa ma contraziceti foarte usor. Si e bine, pentru ca asta inseamna ca ceea ce-am scris aici si-a atins scopul. V-a facut sa ganditi. Daca nu v-a facut sa ganditi, atunci, poate nu v-a interesat suficient, si mergeti pe alta postare :) sau, intr-un mod dramatic, pe alt blog... ceea ce-ar fi aiurea pentru mine, dar... ma rog.

Uite o piesa pe care-am ascultat-o pe repeat scriind ce-am scris aici.

Am fost invulnerabil...

Cunoasteti cumva tipurile acelea de oameni opusi din punctul de vedere al invulnerabilitatii emotionale ? Aici ma refer la oamenii care sunt foarte afectati de chestii emotionale, si la oamenii care nu arata nici o miscare in cazurile de genul. Hm ? Ma obsedeaza chestia asta in seara asta. Hai sa va zic si de ce.

Era o vreme cand anumite sentimente umane nu contau pentru mine, nu aveam contact cu ele, deci nu faceau ce aveau ele chef din mine. Ce conta pentru mine era constant, previzibil, sau imprevizibil in masura in care aflam chestii noi, ca si fapt divers, si nu ma faceau sa ma simt extraordinar de rau, doar... placut surprins sau prost surprins, sau cum se mai zice. Era o vreme cand... luam tot ce nu pot controla in gluma, pentru a nu deveni serios, pentru a nu conta, ca apoi sa nu aibe contact cu sufletul meu, iar in cazul in care acel sentiment, acea emotie, acea... caracteristica, ca si... iubirea, ura, dorinta, obsesia, si-asa mai departe sa ma raneasca emotional asa puternic incat sa ma arunce intr-o puternica depresie stupida si enervanta care ma dispera si nu ma lasa sa gandesc clar, nu ma lasa sa iau decizii la rece... nu ma lasa sa fiu eu insumi, aproximativ. Ma rog, toate alea.

Eram o vreme cand eram invulnerabil din punctele astea de vedere. Priveam totul, asa cum am zis mai sus, rece, cu neseriozitate, nu credeam in chestiile de langa mine decat daca cunosteam toate riscurile majore. De fapt, e destul de greu sa sa pot explica felul in care eram invulnerabil si felul in care eram vulnerabil. Nu stiu cum sa zic... era o vreme cand puteam sa ma atasez de oameni, spre exemplu, din orice punct de vedere doream, si sa ma detasez de ei, iarasi dupa propria-mi dorinta, in cazul in care observam in departare un risc care m-ar fi facut sa sufar. Nu contau lucrurile respective, nu in asa hal incat la schimbarea deciziilor persoanei respective, sa fiu si eu nevoit sa-mi schimb deciziile, dar sa nu fiu capabil, asa usor, sa-mi schimb emotiile, pentru ca persoana respectiva mi-a ajuns la suflet, a inceput sa conteze tot mai tare, sa-si infinga ghearele in mine tot mai tare, iar in momentul in care sentimentele ei s-au schimbat, sentimente care, la fel ca si ale mele, au o minte proprie si nu pot fi schimbate, a trebuit sa-si scoata ghearele de-acolo, sau sa si le mute, sau... asa ceva, provocand, desigur, o rana mai aiurea. In mod logic, la felul in care scriu acum, ma abtin sa zic chestii mai naspa din pura frustrare fata de chestiile despre care vorbesc.

Ador sentimentele pentru felul in care ne manipuleaza, pentru felul in care mintea noastra nu are nici un control asupra lor, in functie de cat sunt mai puternice. Le ador pentru ca sunt imprevizibile, pot aparea si disparea, din punctul meu de vedere, in mod aleatoriu, care desigur nu e aleatoriu, sunt niste mecanisme in joc, niste variabile, dar pe care eu nu le vad, deci pentru mine e random. Insa le urasc cand ma fac sa ma simt astfel... imi strica fericirea facandu-ma incapabil sa iau decizii concrete, cand vreau sa-mi schimb comportamentul, cand vreau sa zic o gluma, cand vreau sa fac orice chestie pe care mi-o doresc. Sangereaza totul si ma fac sa ma gandesc doar la durerea pe care-o simt, oricat as vrea s-o ignor, sa ma intorc la cel ce eram.

Totul e relativ simplu, din ce-am zis pana acum. Dar asa, pentru propriul meu ,,amuzament" am de gand sa complic chestiile; iau totul pe cat posibil la general, bazandu-ma pe o experienta proprie si sper sa nu se supere persoana in cauza pe mine.

Sa luam, spre exemplu, o situatie in care cineva se apropie de tine, si tu esti invulnerabil, la fel cum am scris mai sus, din punctele acelea de vedere. Ea incearca sa-si infiga ghearele in tine pentru ca acolo o indreapta sentimentele ei, care sunt, cum ziceam mai devreme, incontrolabile. Tu nu esti tocmai impresionat. Ramai invulnerabil, sunt prea multe riscuri. Relatia poate deveni serioasa pentru tine, desi s-ar putea sa nu ramana serioasa, tu sa ramai ranit profund, si sa nu-ti mai doresti sa intri in asa ceva niciodata, neluand in considerare chestiile frumoase ce se pot intampla din cauza ca esti prea distras de ceea ce te deranjeaza. Pana la urma, insa, te lasi pagubas, sa spunem asa, si iti deschizi putin sufletul sa lasi sa intre, pentru ca... in cele din urma, mai mult decat sa eviti durerea, iti doresti mai tare ce are ea de oferit, pe masura ce-i observi sentimentele. Ma rog, adaug aici o paranteza spunand ca cu cat ai fost mai ranit in trecut, cu atat te lasi mai greu prins, si... m-am lasat prins destul de greu. Totul merge cum merge, apoi lucrurile incep sa devina aiurea datorita unei schimbari de sentimente din partea ei. Desigur, s-a produs o schimbare de sentimente si de la tine in momentul in care te-ai lasat infascat, deci era, probabil, evident ceea ce se putea intampla, apoi, vrand sa te reinchizi in tine, sa redevii vulnerabil, nu mai poti. Ghearele au patruns cam adanc in tine, si e mai bine sa ramana acolo, si sa nu iasa afara ca apoi sa curga sange, si sa doara, si toate alea. Daca raman acolo, sunt ca si parte din corpul tau, si pe langa asta iti provoaca si placere. Asa sunt ghearele unei fete pentru un tip daca reuseste sa le foloseasca. Reuseste in momentul in care ei doi sunt potriviti unul pentru celalalt, datorita sentimentelor, nu ?

Intr-o astfel de situatie tinzi sa dai vina pe persoana respectiva care si-a infipt ghearele in tine. La naiba, poate chiar ea da vina pe ea din cauza asta, se simte aiurea, si toate lucrurile astea. Dar... nu e corect astfel. In primul rand, ea actioneaza sub influenta sentimentelor, sentimente care te manipileaza si pe tine in asa fel incat sa nu prea poti lua decizii la rece, sa nu prea poti face exact ce consideri tu ca e bine, ci ce consideri ca nu deranjeaza sentimentele pe care le ai. Actioneaza la fel cum actionezi si tu in momentul in care esti ranit, din cauza a ceea ce-am zis mai sus. Apoi, te-ai lasat prins, si a fost evident riscul intamplarii chestiei asteia. Astea sunt 2 argumente pentru care vina nu apartine persoanelor, ci apartine felului in care ne influenteaza sentimentele. Adevarat ? Poate pare ilogic pentru ca sunteti prea ocupati dand vina pe voi, ca e mai simplu asa, decat sa ganditi putin mai adanc si sa NU dati vina pe voi insiva.

Ce vreau sa zic prin asta ? Sunt frustrat ca m-am lasat prins de persoana respectiva, iar acum trebuie, ori sa astept sa-si scoata ea ghearele din mine, sa se indeparteze, ori sa le scot singur, ceea ce-ar fi si mai aiurea, ori sa le intoarca in mine, iar prin asta ma refer la schimbarea naturii relatiei pe care-o avem. Ca e prietenie, ca e... chestie din asta usoara. Ultima nu e foarte deranjanta, decat la inceput, cand doare chiar in momentul in care sunt intoarse, dar apoi devine rapid usor de suportat, insa e de preferat sa ramana acolo unde sunt, nu ? Nimanui nu-i place durerea...

Ca sa nu las prea mult loc de interpretari, vreau sa spun exact complicatia pe care am precizat-o acum multe randuri. Eu nu imi doresc ca ea sa-si mute ghearele in vreun fel din corpul meu. De ce ? Eu consider ca sunt FOARTE adanc infipte... pentru ca am simtit multe dureri pe masura ce timpul s-a scurs, si cred ca sunt capabil sa le categorisesc din mai multe puncte de vedere, in special din punctul de vedere al intensitatii, si acum... doare cam tare. Conteaza cam mult pentru mine, si cu cat un lucru conteaza mai mult, cu atat doare mai tare. Un lucru poate ajunge sa conteze atat de tare incat sa rivalizeze cu moartea unei rude. Nu stiu daca o depaseste, dar rivalizeaza cu ea... fiecare om interpreteaza chestia asta diferit... unii trec usor peste, altii inebunesc, ajung in ospicii, in cazul in care nu li se da voie sa se sinucida. Ma rog, exagerez, desigur, dar va dau o idee. Dar lasand la o parte aberatia, continui prima idee din alineat prin a spune ca frustrarea mea isi are locul in faptul ca sentimentele, simtirile sau orice imi intuneca judecata ma face incapabil sa ma port... okay fata de persoana pe care vreau s-o conving sa-si tina ghearele in mine. In cazul sentimentelor pe care le resimt acum, imi vine s-o oblig sa stea langa mine, s-o rog sa faca asta, sa-i explic de ce e bine, dar chestiile astea sunt foarte, foarte gresite. Ideea e sa te porti ca atunci cand ea s-a indragostit de tine, sa fii catusi de putin capabil sa reaprinzi vreo flacara, iar daca asta e imposibil, si motivul schimbarii sentimentelor e unul diferit, macar sa se simta confortabil fata de tine si sa fiti pe cat posibil apropiati, si nu sa o alungi prin comportamentul tau obsesiv produs de frica paralizanta de durerea ce ar putea urma, care te-ar putea arunca exact in locul pe care vrei sa-l eviti.

Practic... ma dispera felul in care sentimentele mele sunt atat de incontrolabile, atat de departate de judecata, de... gandire, de ratiune, de lucrurile astea. Sunt independente, fiecare, si se aprind si se sting fara ca eu sa stiu motivul, facandu-ma sa-mi fac singur rau, sa fac altora rau, apoi lasandu-ma cu regretul a ceea ce am facut cu mana mea, si ca sa evit chestia respectiva, incerc pe cat posibil sa fiu, din nou, invulnerabil. De ce incerc asta ? Nici nu stiu daca are rost sa explic, cred ca pare evident...  din foarte multe puncte de vedere, iar explicatia variaza in functie de ce fel de persoana e acolo, langa tine, iar situatia mea o tin pentru mine. Deja am zis destule.

Incerc sa-mi amintesc de ceea ce-mi place, cu adevarat, la persoana respectiva, ceea ce ma incanta cel mai tare la ea. Incerc, dar... din cauza sentimentelor negative pe care le resimt, frica de a fi ranit, frica de perioada ce ar putea urma, doar ca-s eu un mega-paranoic fara un motiv real, s-ar putea sa imi amintesc abia dupa ce nu mai pot face nimic in privinta asta. Mi-as dori sa stiu cum sa fac asta acum, nu atunci. E aiurea... prea, prea aiurea.

Exista cai de rezolvare ? Sau TREBUIE neaparat sa raman cu rani deschise ? Sunt pregatit sa fac chestii atipice, ciudate, anormale sa evit chestia asta, si sa fie okay pentru amandoi. Nu sa fac situatia inconfortabila, nu sa o fac insuportabila, ci... la fel cum era. Intrebarea ramane doar.. cum. De-as avea gandirea mea rece, si as merge fara frica durerii... sentimente nenoricite, va iubeam inainte, acum va urasc. E doar vina voastra ca sunteti asa si actionati astfel, nu pot sa fac ce-mi propun, ma las la mila voastra..