Pun pariu ca majoritatea parintilor se gandesc la ce ar trebui sa aibe copiii lor, si fac in asa fel incat acestia sa obtina, ceea ce este destul de admirabil din partea lor. Niciodata nu vor sa le faca rau, sa le lipseasca ceva, ba chiar sunt obsedati deseori din cauza asta, insa sunt si foarte neatenti, nu-i asa ?
De cate ori nu se gandesc mai mult la banii din casa, la cum sa-si permita diferite lucruri, la cum sa-i cumpere copilului majoritatea chestilor pe care li se doreste, la job-ul pe care-l au, iar singura dovada pe care le-o dau copiilor lor e faptul ca le mai spune din cand in cand, si... din punctul lor de vedere: Tot ceea ce fac, fac pentru ei. Il pui in fata calculatorului, sau a televizorului, nu-l asculti cu adevarat atunci cand iti povesteste de ceea ce-l face fericit cu adevarat, si stii ca tot ceea ce conteaza e sa aibe ce sa manance, sa aibe un acoperis deasupra capului si... sa mearga la scoala, iar restul sunt mai putin importante, va fi fericit daca le are pe astea, pentru ca... vai de mine, tu nu le-ai avut cand erai mic copil.
Admiratie pentru parintii care nu se poarta ca rapperii de prin America, cei care au video-urile cu tot ceea ce nu au avut niciodata, punand baze pe astea ca si cum fara ele nu au fost niciodata fericiti, si anume: Bani, femei, masini, case ... (ring any bells ? *ahem* manele ...). Cati dintre parintii din ziua de astazi se gandesc sa-si ia copilul din fata televizorului, si sa-l asculte, dupa care sa se coboare la nivelul sau si sa discute, pur si simplu, despre ceea ce se intampla in mintea lui ? Ca si cum ai discuta cu un prieten adevarat pe care vrei sa-l ajuti, dar nu vrei sa intrii cu totul peste el, sau sa nu te apropii deloc pentru ca e copil, nu gandeste asa cum trebuie, trebuie sa invete sa creasca mare si sa aibe tot ce-si doreste. Tot ceea ce are nevoie se poate procura fara prea multi bani, din cate stiu eu. Atentie, discutie, timp petrecut cu el, si mai ales: ascultat. Sa nu vorbim de rabdare... se presupune ca-l iubesti cu adevarat. Ce copil n-a inteles pana la urma de ce nu ai putut sa-i cumperi jucaria ? Sau de ce n-ai putut sa-i bagi net ? E costisitor. Desigur, ii bagi net ca apoi sa te lase in pace in timp ce se joaca pe jocuri violente, ce nu au un impact foarte fain asupra copiilor, se baga pe site-uri pornografice de pe la 12-13 ani (I know I did XD), si incep sa vorbeasca despre chestii mult prea serioase cu alte persoane din alte colturi ale tarii.
Dragi parinti, you're not in Kansas anymore. Perioada aceea saraca si taraneasca de atunci s-a cam dus (facand abstractie de criza curenta), deci nu este necesara obsesia in legatura cu nimic, mai ales bani, sau prostii de genul. Daca nu pui accent pe tampeniile despre care vorbesc aici, cum sa nu te certi ? Cum sa nu faca persoanele dragi niste tampenii de neimaginat despre care aflii abia cand e prea tarziu si te uiti cu ochi mari ca si cum nu te-ai fi asteptat in vecii vecilor sa se intample asa ceva ? Sa-ti vezi copilul in puscarie si sa zbieri in gura mare: ,,Ce-am facut gresit ?!".
Neatentie. Dar apoi noi suntem mici, iar ei sunt mari, ei trebuie ascultati pentru ca ei au dreptate. Ei au trecut prin ce-au trecut, noi nu am trecut prin nimic si nu avem cum sa intelegem ceea ce se intampla. Mwell, multe familii sunt naspa rau, si nu se inteleg, deci... ceva merge rau. Poate ca ar trebui regandita toata strategia asta, eu asa zic. Da' ma rog, hai sa-i lasam pe ei sa decida, sa nu ii provocam la discutii niciodata, sa nu-i provocam sa petreaca timp cu noi, pe bune :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu