Una din cele mai comune feluri de a incepe o postare, pe un blog, o reprezinta expresia: ,,De cand n-am mai scris, wow... " ceea ce la mine se aplica, de data asta, destul de bine, avand in vedere ca a trecut... mult, mult, mult. Nici nu stiu de unde sa incep, cum sa continui, si finalul nici ... hah, ce chestie.
Am trecut prin multe cacaturi, daca e sa spun asa, prin incercarea mea de a-mi creea un viitor la care merita sa visezi, chestii care, in mod evident, nu m-as fi gandit ca s-ar fi intamplat, iar asta o spun intr-un sens nu foarte bun. I-auzi... ,,nu foarte bun"; o zic intr-un sens incredibil de naspa si de urat si uitandu-ma inapoi imi vine sa dau la rate, la propriu, asa ca prefer sa nu ma mai gandesc, doar sa stau intr-o stare de... nimic. Sa depun cele mai mari eforturi sa sterg totul cu un burete abraziv (sau de sarma) sa se duca totul mai repede, si sa incep curat, din nou. Si nu, mah, nu e usor, e atat de greu ca uneori iti vine sa lasi totul dracului si sa te complaci intr-o depresie de zile mari, care sa te tina tintuit in pat, sa te faca sa-ti dai demisia de la orice job ai avea, sa lasi dracului orice prieteni ar fi, si pa, sa astepti pana vine vreo minune, daca vine, iar daca nu, macar o masina sa aibe decenta sa dea peste tine.
... dar asta e trecutul.
Prezentul sta altfel. Toate incercarile prin care am trecut m-au adus aici, in punctul asta. Pe langa faptul ca am invatat o gramada de chestii despre familie, prieteni, si oameni, in general... mai exact, de ce pot fi in stare si de la ce te poti astepta de la acestia... cum ziceam, pe langa asta, am facut rost si de un job, usor plictisitor, si un pic greu psihic, ce nu prea are haz, dar se plateste binisor, si am certitudinea ca se va plati si mai bine in lunile ce vor urma, iar in urma acestui job, mi-am facut rost de un loc doar al meu, in care sa ma simt linistit si confortabil, cu care sa fac cam ce doresc. Ma rog, aproximativ, ca e o chirie, si mai sunt si alte persoane care locuiesc in apartament, ca deh... cu salariul dintr-o Romanie ca asta, nu prea-ti permiti nicicum sa locuiesti complet singur, dar merge, pentru moment. Plus ca am si incuietoare la usa, si imi place destul de mult camera mea, e okay. Pot sa ma duc linistit la servici, sa revin, sa ma trantesc in pat cand vrea muschiu' meu, sa ma trezesc la fel, sa mananc ce vreau, cand vreau, sa ies cand vreau si sa revin cand consider.
Mdah, evident ca nu am de gand sa ma opresc aici. Ar fi un pic culmea, si prost din partea mea. Vreau mai mult... vreau prieteni noi, sa-mi intaresc legatura cu cei existenti, sa-mi gasesc acel soul-mate si sa-l aduc mai aproape de mine, sau sa-l las sa ma cucereasca, dupa caz... mie mi-e indiferent, doar sa fie. Mai mult decat atat ? Deocamdata... nu stiu. Habar nu am. E blank, ceata, nu am idee ce urmeaza dupa astea, dar cel putin stiu ca trebuie si mai mult de atat, si... e okay, pentru ca am timp sa-mi dau seama, iar in timpul asta, am deja cateva scopuri setate, care ar putea si ele, la randul lor, sa-mi consume din el, insa... atata timp cat bat spre un viitor care sa-mi faca cat de cat placere, de ce nu ? Nu ?
Scopul vietii... e sa-ti creezi un scop, sau un sir de ele, nu ? Sa... ai un motiv sa existi, si unul destul de bun. Sa-ti dea un impuls de a trai cu adevarat si o motivatie sa-ti ridici fundul de pe sedentarism si s-o iei pe dinamica, fie ea psihica sau fizica. Sau amandoua, hey... cel mai bine.
Da... ma simt optimist, dupa cam un an de zile, e bine, imi place.
Partea cea mai proasta e ca acum un an de zile am fost exact la fel de optimist si imi imaginam viata complet diferit. Viitorul meu era un altul din toate punctele de vedere, si a fost distrus in totalitate, intr-o explozie mare de cearta, necaz, decizii gresite si incredere plasata gresit. Rani, durere, cicatrici, incercari grele, riscuri, ghinioane... multe chestii. Apoi mi-am imaginat viata altfel, si la fel... s-a dus si treaba aia, iar acum... din nou, imi imaginez viata dupa cum am zis mai sus. Trebuie sa incerci, altfel... nu prea are sens sa-ti spui ca traiesti, sau ca are vreun rost ceva. Mereu tre sa incerci ceva nou, bazat pe toate experientele si puterea ta de a lua decizii corecte.
Ce-i diferit acum, totusi ? Teoretic... si varianta asta de viitor se poate duce dracului inainte de a incepe, planurile tre replanuite, si buretele aplicat din nou. Si din nou... si din nou. Dar si... ? Si ce ? Ce dracu vreau de la viata ? Nu... asta nu e intrebarea corecta, deloc. E chiar capcana, si te poate impinge spre mai multa durere considerand ca odata ce stabilesti ca vrei ceva, o sa suferi ca nu-l poti aveai. Nu... dar, atunci de ce sunt optimist ? E asa simplu, ca abia iti dai seama. Sunt optimist pentru ca... vreau. Vreau o viata, si fericire. O vreau. E greu de obtinut si pot sa am si mai multe piedici decat pana acum, dar o vreau, foarte, foarte mult. O... vreau, si nu sunt un cocalar pricajit, prost, aiurit cu tinte proaste. Nu vreau un cacat inutil. Vreau ceva valoros, si... desi la 24 de ani inca sunt tanar, sunt suficient de invarsta incat sa pot avea incredere ca am o sansa bunicica. Si ideea e ca... chiar daca n-o sa obtin asa usor lucrurile pe care le vreau, astea sunt tinte fixate pe o viata intreaga, insemnand ca am o viata intreaga sa le obtin si sa le reobtin, si sa le regandesc. Am o viata intreaga sa le vreau din tot sufletul meu, iar asta inseamna ceva, daca stai sa te gandesti, cat de cat.
Vreau o viata buna. Ce inseamna buna ? In cazul asta nu prea are importanta. Schimbarile viitorului se produc zilnic asa ca nu are sens nici relevanta, doar buna sa fie, sa provoace sentimente frumoase si amintiri placute pe care sa le poti povesti cu cineva drag si sa te simti confortabil.
E posibil :) si apoi n-am ce pierde. M-am resemnat cu gandul asta... ca lucrurile rele se intampla, iar lucrurile bune sunt doar posibile, si nu sigure, si e okay. Sunt multumit.
