O consider reușită, în mare parte datorită idei de om inteligent cu care să conversezi. O persoană care să „țină pasul” cu ceea ce ai de spus, concluziile pe care le tragi în plină discuție, snapy comebacks, atenție la tine deplină și efort intelectual depus în procesarea informaților pe care le arunci asupra acesteia, relevante sau irelevante.
De fapt, eu am fost ăla care s-a uitat într-o parte și-n alta. Văzusem un old friend care nu m-a mai recunoscut și căruia nu i-am atras nici eu atenția, dar pentru că-s awkward, mă uitam prin sfera lui ca nu cumva să mă observe și să considere că-s asshole. Ideea că dacă mă vede, să-l salut, iar dacă nu, asta e, și așa nu păstram legătura, dar eh, nu mă mai pune să explic chestia asta, nu o înțeleg nici eu. Sunt awkward rău din punct de vedere social uneori. Point is, mi-a zis o chestie gen: „Strop trying to get his attention!”. Cu toate că toată chestia asta a fost awkward, și nu era chiar așa(!), am fost ceva gen: „Wow, chiar e atentă la ce fac și ce spun și cum spun, mă simt... în plină atenție”.
Aș prefera să spun că asta înseamnă să socializezi cu adevărat. Moment în care două persoane sunt atente una la cealaltă, se ascultă și-și prăjesc mințile în efortul de a se înțelege reciproc, pentru că nu are deloc sens, dar e plăcută toată chestia asta. Din seria rahaturilor fantastice care ne fac pe noi fericiți ca și oameni.
Apoi am ieșit afară, am condus-o acasă (adică la 2 minute distanță de acel local la care-am fost), și apoi m-am plimbat aiurea vorbind la telefon tot drumul. Și a fost prea plăcut, în mare parte pentru căăăă .... am văzut albine! DA! Albine! Știi ce înseamnă asta ? Ne îndreptăm cu pași repezi spre primăvară, căldura crește din ce în ce mai mult până la acea căldură incredibilă ce-mi place mie. Prefer să țin un ventilator în priză care să mă răcorească instant suficient cât să mă simt bine, decât să las centrala să meargă all day long și tot să mă simt nevoit să scot plapuma împreună cu prietena ei pătura, să facem threesome împreună. Oh, ce imagine, shit...
Ador ideea de un bine în ascensiune. Nu neapărat un bine extrem care se întâmplă exact acum pentru că așa vreau eu, ci unul care începe foarte ușor și crește într-o perioadă lungă de timp. Reprezintă un fel de speranță ce mă energizează teribil de mult, în timp ce un bine extrem care se întâmplă doar pentru scurt timp, sau care-mi dă impresia că e pentru scurt timp îmi dă senzația de chestie care va atrage și un preț, după sine.
Nu are sens prea mult ce zic așa că mă voi rezuma la ce înseamnă primăvara pentru mine. Adică ce-am zis mai sus. Bun. Okay.
Apoi m-am întors acasă, dar nu înainte să mă bag pe la supermarket și să-mi cumpăr toate rahaturile care mi-au plăcut, ronțăieli, dulciuri, suc, pufuleți and so on, pentru că nu am idee de ce. I just do that sometimes. Apoi m-am pus în pat, am pornit serialul și încet... starea de letargie s-a instalat din nou. Poate pentru că în poziția de stat în pat, acoperit cu serialul pornit e modul în care stăteam și depresiv find și poate a devenit o obișnuință și de câte ori mă voi pune în situația asta, letargia va urma.Deci ar trebui să renunț la a sta în pat și a la mă uita la seriale. Hm. Nu. Nici gând!
Mă pun să dorm, e prea târziu momentan iar mâine cine știe ce se întâmplă toată ziua, până seara, la muncă. Eh, ce-o fi, se termină, oricum, e doar o zi.
