Blestemul vederii...

Ei bine, sa incerc sa fac un fel de filozofie despre cat de tampit isi foloseste omul darul vederii, abilitatea de a observa lucrurile, detaliile din jurul sau, felul in care vederea il impiedica sa vada ceea ce nu poate fi vazut cu ochiul liber...

Ma enerveaza profund felul in care oamenii se neglijeaza reciproc zilnic din cauza unor defecte fizice (zic ei) sau mai stiu eu ce motive pot indruga, isi imagineaza ca pot vedea perfectiunea din momentul in care in care o ,,observa", chestie care mi se pare absolut stupida, mai ales ca nu e mai deloc sustinuta de motive reale, puternice, sau credibile, sau cum le-as mai putea numi. Personal cred ca nu prea ai cum sa-ti dai seama daca un om este intr-un fel anume privindu-l, doar, uitandu-te la mutra lui si spunand ca are nasul nu stiu si ca i-ar sta mai bine altfel, sau ca are parul aiurea si ce fel de imaginatie sau gust are cand si-l face in felul respectiv, sau... mnah, asa mai departe. Ma intreb oare cate persoane cu o dorinta de a vedea mai mult decat ce au in fata ochilor mai exista, pentru ca din cate observ pe strada, sau pe internet, sansele mele de a descoperi o asemenea persoana sunt destul de mici, desi nu pot merge la exagerari, pentru ca sunt si din astea, dar... in scadere judecand trecutul. Oricum, filosofez si eu aiurea pe-aici.

Ma gandeam, totusi, la o chestie interesanta. Oare cum ar fi sa fim toti orbi, sa nu ne mai putem vedea, doar sa ne auzim si sa ne simtim cu celelalte simturi ? Bine, facand abstractie de haosul care ar fi, ca nah, aici e doar imaginatie, o tentativa de a stimula cateva idei. Ma intreb cat de bine te-ai simti alaturi de un tip foarte urat si foarte nepopular, dar care are idei asemanatoare cu tine, sau cum te-ai simti cu o tipa grasa si... nah, asa mai departe, care sa aibe un caracter foarte compatibil cu al tau si... cu precizarea ca nu o poti atinge (:D). E totusi interesant sa stai sa te gandesti cat de multe pierzi din cauza ca te iei dupa aspectul fizic al unei persoane si ignori ce-ar putea avea de spus, felul in care ar putea fi alaturi de tine... e interesant sa stai sa te gandesti.

Eu nu stiu daca as avea curaj, insa oare cum ar fi sa te pui pe o banca intr-un parc, sa inchizi ochii si sa incepi sa povestesti cu prima persoana care se aseaza langa tine, sa porti discutii lungi, cel putin sperand ca acel cineva sa nu te considere un ciudat si sa plece de langa tine, dar ar fi totusi destul de interesant, te-ai simti destul de bine, mai ales daca ai avea una din perioadele acelea in care urasti pe toata lumea, sau cel putin pe toti cei pe care-i cunosti. Sau cum ar fi sa te duci la cineva si sa-i spui cum te numesti, sa o inviti la o discutie, iar acesta sa accepte cu zambetul pe buze. Probabil ca daca incerci asta in ziua de astazi, respectivul va considera ca faci misto si se va indeparta, ca nah... majoritatea care fac asta, o fac pentru a se amuza pe seama celui intrebat. Naspa...

Ma gandeam intr-un timp ca as vrea sa am o prietena care sa arate bine, care sa fie oricat vrea ea de slaba, dar sa nu fie grasa, care sa aibe parul lung si sa nu se machieze si tot felul de caracteristici din astea normale si naturale, insa pe masura ce ,,experimentam" viata in cele mai aiurea conditii mi-am dat seama ca risc sa fiu singur langa o asemenea fata frumoasa care nu ar stii ce sa-mi spuna care sa ma consoleze pentru ca eu am fost foarte tampit sa iau prima tipa faina care m-ar putea accepta si nu m-am gandit ca ea nu ma poate intelege, sau nu ma poate cunoaste sau pur si simplu nu vrea, iar acum daca zic cuiva ca nu-mi pasa de cum arata, imi pasa de caracter si personalitate, nu ma crede... pentru ca toti spun asta, dar macar jumatate o zic la vrajeala. Iarasi naspa...

Heh, m-am uitat adineauri (din nou) la filmul Blindness, si am vrut sa scriu aiurea cam ce am reusit sa prind din film, si sper ca am reusit. Oricum, ma simt bine ca am avut un subiect pe care sa-l dezbat si eu dupa o perioada de tacere, si e foarte aiurea ca cel mai probabil va urma o alta perioada de tacere pentru ca... mintea mea e goala... sau as putea spune ca e oarba, nu mai vad nimic cu mintea. Acum tre sa incerc sa vad altfel, sau risc sa raman la fel de orb, dar asta e altceva si ma doare deja capul.

Nu am chef si nu-mi pasa...

Heh, iarasi am avut o anume perioada in care nu am avut nici un chef sa povestesc cu cineva despre ceva sau cineva sau altceva. Am tot avut un anume sentiment, parca de... dezamagire. Nu prea stiu cum sa-l explic insa ma enerveaza aproape toata lumea pentru ca nimeni nu e asa cum vreau eu sau cum mi-as dori. Sa aibe anumite calitati si anumite defecte, si sa ma observe cineva intr-un anume fel, sa dea importanta lucrurilor care mi se par importante si mie si-asa mai departe. Aici vine faza cu: ,,Lumea nu se schimba dupa placul tau ci tu trebuie sa te schimbi dupa placul lumii" - asta daca vrei sa ,,coexisti" cu acestia. Dar stii ce ? Nu am chef sa fac asta, si nu-mi mai pasa cam de nimeni, deci o sa raman asa fara prea multe persoane imprejurul meu si o sa-mi gasesc ocupatii de unul singur. Abia astept facultatea, acolo macar vor fi chestii mai bune de facut, cel putin asa se spune.

Chestia naspa e ca, de obicei, la mine chestiile astea sunt doar periodice si nu tin o vesnicie. Daca zic ca nu-mi pasa de cineva, asta tine pana uit persoana respectiva, sau pana uit motivul pentru care nu-mi pasa de aceasta, ceea ce e trist... adica vreau si eu sa urasc, sa uit pe cineva sa nu dau doi bani, si nu tine nici macar atat cat as vrea eu, daraminte ,,forever". Dar macar tine intr-atat incat sa se enerveze acea persoana pe mine in asa fel incat sa faca ea ce-mi doresc eu, ca apoi eu... sa regret. And that's how I fuck myself all the time. Sad, uh ? Si desi constientizez toate astea, tot asa fac, ca si cum as fi programat sa fac acest ceva, fie ca vreau sau nu. Sa dau vina pe natura umana ? Sau poate sa dau vina pe faptul ca nu e nimeni in jur sa-mi spuna, sa ma certe, sa ma bata sau sa ma indrume inspre acea cale corecta ? Una din astea doua pentru ca ar fi aiurea sa dau pur si simplu vina pe mine, sa zic ca eu sunt vinovat, ca eu tre sa ma schimb, pentru ca stiu ca nu m-as schimba si lucrurile ar ramane exact asa cum sunt acum, adica naspa, iar daca dau vina pe chestiile acelea doua pe care le-am pomenit mai devreme... well, am mai multe sanse sa obtin acea sansa de ,,eliberare" din starea asta pe care o urasc atat de mult, desi n-am pomenit de ea la inceput, doar am zis ca nu-mi mai pasa. Hm... ma doare capul, din nou.

Si pana la urma sunt normal sau nu sunt normal ? Iar daca nu sunt normal, care sunt acele trasaturi care ma deosebesc de omul normal din ziua de astazi ? Si pana la urma ce e normal ? Pentru ca in mod sigur normalul nu a existat in aceeasi forma de la aparitia omenirii si in mod sigur nu va exista pana omenirea se va sfarsi, deci normalul se poate definii ca o moda trecatoare, o chestie pe care o practica toti oamenii pana gasesc ceva mai ,,normal" de facut, iar cei care nu se incadreaza in moda asta sunt considerati ciudati si sunt marginalizati si... asa mai departe. Nu ca mi-ar pasa de faptul ca ei ma detesta pentru ca nu sunt cumva, doar ca uneori ma enerveaza singuratatea si uneori, logic, ma gandesc ca anormalitatea mea alunga majoritatea persoanelor de langa mine. Dar apoi, poate nu e vorba c-as fi ciudat, poate sunt doar paranoic si totul e ok in legatura cu mine, dar apoi imi vine intrebarea: de ce sunt singur ? Pentru ca asa vreau eu ? Hm... nu stiu daca vreau foarte mult sa fiu singur, mai degraba as spune ca sunt mult prea pretentios cand vine vorba de prieteni (revenim la primele randuri). Si aici ar trebui sa-mi schimb eu gusturile in materie de prieteni si ar trebui sa accept mai multe feluri de persoane imprejurul meu, sa fiu dragut, sa fiu prietenos si-asa mai departe. Heh, da, in mod sigur n-as mai fi singur, insa as fi inconjurat de niste fraieri, cel putin asa as gandi la momentul respectiv. De ce ? Pentru ca ma cunosc foarte bine si imi pot da seama cu siguranta ca asa se va intampla, deci mai bine nu merg pe calea asta. Desigur, s-ar putea sa nu fie neaparat asa, insa prefer sa nu prea risc deoarece stiu cam ce poti pati atunci cand risti si nu mai vreau sa patesc chestii asemanatoare. Am fost destul de mult tarat prin ***** si mi se face greata cand ma gandesc c-as mai da o tura pe-acolo.

Aw, si acum imi vine sa zic ca sunt un ,,pain in the ass" si imi vine sa spun asta cum zambetul pe buze, nu stiu de ce. Ca si cum vreau sa fie persoane pe langa mine, dar zambesc in timp ce le alung. Ar fi un lucru nebunesc facut de un om nebun, daca nu mi-as aminti continuu de primele randuri pe care le-am scris aici, de faptul ca sunt un om pretentios.

Aw, whatever.