Happy summer time...

Si uite ca a sosit si vara mult asteptata... impreuna cu vacanta de vara, iarasi mult asteptata. Yay... deci, ce facem ? Hm... unii se duc pe la mare, altii se duc pe la munte... cativa se duc cu prieteni in diferite locuri... si eu... stau acasa ca de obicei. Hooow cute. Si de ce nu merg niciunde ? Eh... odata nu am cu cine sa merg (si decat sa aleg persoane la intamplare, cred ca prefer sa raman acasa...), apoi nu-mi prea pot permite... dar nici gand sa-mi doresc sa revina scoala. Categoric e mai bine sa stau aici, in plictiseala, cu speranta ca odata si-odata se poate intampla sa vina o anume ocazie in care plictiseala mea sa fie de domeniul trecutului... sau a viitorului... eh, whatever, doar prezent sa nu fie.
Dar ma gandesc totusi. Ce-as putea face ? Dupa cum imi spun unii, sa stau tot timpul in casa nu e tocmai cea mai stralucita idee, iar sa ies aiurea pe-afara, yeah... right. Iesi afara pe vremea asta si ori ajungi inapoi ud leoarca dupa o ditamai furtuna, ori ajungi aproape pe jos din cauza Soarelui prea puternic... de ce sa nu merg dimineata sau seara ? Dimineata e varza, nu e absolut nimeni, sau sunt oameni care chiar au ceva de facut, iar seara nu vezi decat cupluri, eventual gasti. Mda, sunt greu de multumit, va sa zica... dar imi vine minte o chestie care mi-a tot fost repetata pe la scoala: De ce sa te multumesti cu putin ? Eh, in cazul asta, fie ca ma multumesc, fie ca nu, nici nu cred ca voi primi ceva. OOof... ce sa fac ? Sunt asa plictisit... si asa n-as vrea sa ajung la toamna sa le aud povestile tuturor despre cum au fost intr-o parte si-n alta... iar eu imi amintesc ce misto a fost sa stau mai mereu in pat, sau pe scaun... sau pe jos frecand covorul cu peria pentru ca sor'mea sa nu mai zbiere pe mine din cauza asta...
Sa ma duc la bunica mea ? Mda, sa ma duc sa ii aud cum vorbesc intr-una despre ce a facut Gheorge din Vale si cat grau a cumparat Viorica a lu' Ionica. Nici nu cunosc pe nimeni de pe-acolo... de fapt, nici nu cred ca prea sunt oameni cu care sa poti discuta despre ceva... inteligent. Iarasi sunt prea mofturos ? Iarasi nu ma multmesc cu putin. Hmm...
Sa ma duc la maicamea in Spania ? Wow, cool... de fapt, chiar am primit o invitatie de curand sa ma duc. Tare... daca nu ma ucide cursa de 3 zile pana acolo, sunt sigur ca ma va ucide caldura insuportabila sau plictiseala de nedescris. Adica... ajung acolo, iarasi cunosc doar cativa membrii ai familiei, in rest... oameni care trec pe strada si vorbesc intr-o limba total straina. Abia poti merge pe la magazin sa-ti cumperi ceva ca tre sa stai sa gesticulezi non-stop pana sa-ti dea tipa o guma de mestecat... sau ce i-oi fi cerand... sa ma duc la piiiscina... vai, da... sa ma duc singur... altcineva cine-ar putea veni ? Rude... wow...
I'm a real pain in the ass, uh ? Cred ca ma plang acum mai tare decat niciodata, si totusi... oricum nu prea fac asta in general, si practic nu ma plang in fata nimanui, deci nu mi se pare tocmai grav... macar ma eliberez si eu de o povara care-mi sta in suflet... cel putin incerc sa fac asta avand in vedere ca nu-mi simt sufletul eliberat in nici un fel... hm...
Dar de ce sa ma tot plang ? Oricum nu am facut nimic diferit verile trecute... am tot stat in casa, m-am uitat la diferite filme, m-am jucat jocuri la intamplare... de fapt, am si fost plecat cu ocazia implinirii a 18 ani intr-un loc... anume. Si acum probabil as arunca ani din viata la gunoi sa pot da timpul inapoi sa nu ma fi dus. Am stricat banii degeaba si timpul. Si nu, pentru cei care nu stiu, nu voi incepe sa spun de ce regret ca am fost acolo sau unde am fost... sau lucruri asemanatoare.
In mare cam toate gandurile mele sunt la plictiseala, regret... si la faptul ca momentan as enerva cumplit pe oricine ar fi langa mine. Da-ti seama ca momentan mi-as dori sa fie cineva langa mine sa nu mai fiu singur. Ain't I evil ? ...
In fine... cred ca ma voi multumi cu pc-ul, cu internetul... cu cablu TV si bineinteles TV-ul... si cu patul meu pe care pot sta fara sa ma deranjeze nimeni...ah, this is the life... damn...

Screw life...

Mi-a picat fata... din nou...

Intr-o fractiune de secunda mi-am reamintit cat de prost am putut fi odata si... din pacate pentru mine nu o zic doar asa ca si o simpla vorba pe care-as spune-o din obisnuinta... de fapt chiar ma urasc momentan cand ma gandesc... ce am avut, cine m-a placut, ce am placut si eu si... cum s-a dus totul dracului din cauza a cat de orb am putut fi. Si nu stiu... eu zic ca eram totusi capabil sa-mi dau seama, dar... nu am vrut ? Nu stiu... am aruncat totul pe apa sambetei... ca si cum eram hipnotizat. Altfel spus, constientizam ce faceam, dar totusi nu ma puteam opri. Si da, stiu ca e totul foarte confuz aici, dar... prefer sa nu ma bag foarte mult in subiectul asta.
Totusi... imi amintesc cat de prost am putut fi acum ceva timp, dar in acelasi timp aveam atatea lucruri interesante... e ciudat... cred... de fapt sunt sigur ca daca as trai acum trecutul nu ar trece o zi fara sa zambesc, sa rad, sa ma simt bine si-asa mai departe. Tocmai din cauza asta imi e atat de greu sa-mi amintesc. Vorba aia: ,,Nu fi trist ca s-a terminat ci bucura-te ca s-a intamplat". Nu, categoric nu se pune pentru toate situatiile, mai ales in situatia de fata. Cum sa ma bucur ca s-a intamplat cand asta ma duce automat la cum s-a terminat. Of...
In prezent cum sunt ? O idioata fara nimic de facut se distreaza facand misto de mine pe nu stiu ce teme paranoice pe care le are de atatea luni, sunt unele persoane in departare care (poate ca) tin la mine, dar nu ma prea pot gandi la altceva decat posibilitatea de a le avea (din nou) aproape, altfel spus... imi imaginez cum stau de unul singur in pat, uitandu-ma pe pereti, cu nimic altceva decat... hm... decat... stie naiba... nimic ? Sau... nimeni ? Mda... De fapt, stai... oh... nu-mi imaginez nimic, de fapt asta e realitatea. Vai,vai...
Si acum ma gandesc... nu fac iarasi aceeasi prostie ca in trecut ? Nu prea dau doi bani pe ce-ar trebui sa dau si imi omor nervii cu niste... "chestii mirositoare de culoare maro" (- daca v-ati prins). Da, e cam ca in trecut. Si de ce nu fac nimic sa fie mai bine ? Uhm... pentru ca nu am nici o idee ce-as putea face ? (ce drac'... sunt ironic cu mine insumi ?)
O fata mi-a spus odata: ,,poate nici tu nici eu nu realizam ca de cealata parte a ecranului(tastaturii ca ma mai holbez la ea din cand in cand)e de fapt o persoana vie,cu sentimente si cu o viata a ei." Da, adevar graiesti. Eu momentan nu-mi dau seama oricum as vrea sa incerc, ca dincolo de ecranul asta nu e doar una, ci mai multe persoane cu ganduri, sentimente si fiecare avand o viata a lor, o concenptie (sau mai multe), si-asa mai departe... sa vezi cat de bou pot fi, acum vorbesc (oarecum) detaliat despre asta si tot nu reusesc sa ma prind.
Cea mai mare speranta a mea e faptul ca ma straduiesc sa ajung cam pentru prima data in viata mea la mare (da, am mai fost pe la 1-2 ani, da' sincer nu-mi amintesc absolut nimic...) si ma pot intalni cu diferite persoane (daca vor fi pe-acolo) alaturi de care sa petrec niste clipe care pentru unii ar parea normale, insa pentru mine sunt ca niste imposibilitati, eventual vise pe care le ai noaptea sau chiar ziua, dar nu te poti gandi nici o clipa c-ar putea deveni reale...

Pot sa injur ? Va rooog... ?

They that sow in tears shall reap in joy...

Inca o zi de scoala... parca la fel de normala ca si celelalte care au trecut pana acum.... stau cu capul pe banca privind inspre muntii ce se vad pe geam... privind cateva raze ale soarelui, parca imi dau cateva sentimente nostalgice... cateva amintiri de dor... si de cele mai multe ori imi revine in minte motivul pentru care urasc scoala... cu alte cuvinte, cineva din fata mea strica totul incepand sa aiureze intr-o parte si-n alta rupandu-ma din ganduri... aducandu-ma inapoi in asa-zisa lume reala... mda, cred ca asta ar fi treaba lor...
Nu sunt foarte visator de felul meu, de fapt... cred ca mai mult traiesc in trecut gandindu-ma intr-una la ce a fost, de ce s-a intamplat, ce-as fi putut face sa previn si... oare se va mai intampla din nou ?... Poate ca da, se va mai intampla, dar... voi avea din nou aceleasi reactii ? Ma intreb din nou... voi face iar aceleasi greseli ? Da... probabil o voi da in bara ca apoi sa am la ce sa ma gandesc din banca mea de la scoala... sa ma gandesc o vreme pana sunt pus iarasi fata in fata cu realitatea de catre acel cineva din fata mea...
Eh... poate ca suna putin cam ciudat atunci cand pronunt cuvantul ,,realitate" , dar... in mintea mea asta inseamna o lume in care gandurile sunt singurele care-mi tin de urat... ele mi se par cele mai reale... si cele mai intense... deci o lume in care sunt in mare parte singur, asa cum presupun ca am fost pana acum... si da, m-am plictisit de singuratatea asta, dar... ma simt ca si un animal ce a fost crescut toata viata in captivitate, dupa care a fost lasat liber in salbaticie pentru a-si... face "prieteni". Ma intreb... acel animal va reusi sa se acomodeze ? Poate ca da, sau poate ca nu. Probabil depinde de noroc sau puterea lui de a intelege lumea ce-l inconjoara... deci, in mare(lasand la o parte modalitatile prin care-si procura hrana si se fereste de pradatori) cred ca s-ar putea descurca... spre deosebire de mine care... se pare ca am cateva mofturi in ceea ce priveste increderea si dorinta de a te imprieteni.
Mereu ma gandesc ca odata si-o data da si norocul asta peste mine... voi reusi odata sa inteleg salbaticia asta in care traiesc si voi reusi sa ma acomodez neavand vreun motiv sa stau inchis in casa din frica de a... nu fi "mancat" sau teroarea pe care o emana pradatorii de pe ... strada. Da, bine... poate ca exagerez, dar... exagerand te ambitionezi sa pui mai mult suflet si mai multa forta in ceea ce faci. Nu ? ... eh, naiba stie... parca nici nu-mi mai pasa de toate astea.
Si din nou astept ziua de maine care se asteapta a fi o zi putin mai libera... cand pot sta culcat pe banca amindintu-mi de toate clipele interesante pe care le-am petrecut, cele frumoase, apoi... clipele in care totul s-a dus de rapa... si ca de obicei voi incepe sa ma intreb, din nou, de ce s-a intampalt ce s-a intamplat si ... cum as fi putut repara... si-asa mai departe, deoarece gandurile sunt singurele mele prietene adevarate in care am incredere si... mijlocul meu de a ramane ceea ce sunt. Da... in ciuda faptului ca sunt singur si gandurile imi provoaca adesea stari pe care nu le pot suporta prea bine, imi place in general ceea ce sunt. Imi place uneori ca sunt mai irascibil sau mai rau... asa pot vedea cine sta langa mine si nu mai stau zile intregi sa ma intreb daca prietenii adevarati exista sau nu... (desigur, iar aberez)

They that sow in tears shall reap in joy...

Oare e adevarata faza ? ...