Ce inseamna sa fi simtit/corect ?

Hm, hello! Am dat un ocol pe-aici sa-mi vars cativa nervi asupra unui subiect care ma deranjeaza de ceva vreme. Bine, nu-i adevarat, nu ma deranjeaza el, propriu-zis, ci faptul ca atrage un alt subiect care ma enerveaza. Mda, stiu, frustrant, de neinteles, si tampit, dar nu-i asa greu de inteles pe cat fac acum sa para.

Ce inseamna sa fii simtit, corect, de treaba si daca-i pana acolo, milos ? Nu, nu ma refer neaparat la explicatiile din dictionar, luand in considerare ca le aflii prea usor dintr-un search pe google. Ma refer... cum poti ajunge sa detii caracteristicile cu pricina ? Sau poate o intrebare mai importanta: De ce-ai vrea sa le ai ?

Pana nu demult m-am mutat intr-un loc nou, luand in considerare ca locuiesc singur intr-un orasel un pic mai plictisitor, fara rude chiar pe-aici aproape care sa-mi permita sa ma ocup de responsabilitati, si tre sa stau in chirie. Deci m-am mutat intr-o chirie noua. Da, ma rog, n-ar trebui sa fie chiar cine stie ce, avand in vedere ca le-am tot schimbat de ceva ani incoace, insa de data asta e prima data cand ma mut cu... ,,prieteni". Pana acum am tot stat cu necunoscuti si am tot patit una alta, insa nu stiu daca am mai patit ceva asa rau ca si acum.

O iau de la capat.

Pana nu demult stateam cu un tip un pic cam enervant, un pic cam arogant, un pic cam cu ceva in fund :) daca pot spune asa. Si, mnah, dupa o vreme acele pic-uri, devin mai multe si tot mai enervante si tot mai insuportabile, odata cu trecerea anilor asa ca m-am mutat, data find oportunitatea de a ma muta cu un prieten. Ma rog, asa credeam initial, ca mi-e prieten.

Vechea poveste cu falsitatea, un cliseu foarte plictisitor si stupid, insa eu l-am luat in dinti mai tare decat majoritatea celor pe care i-am ascultat plangandu-se de asta.

Am fost... prieten si am incercat sa-l ajut pe respectivul imprumutandu-i bani, ajutandu-l, intelegandu-l si mai ales: avand incredere in el. Da, ma rog, trece vremea, nu pare asa rau. Apartamentul nu e incredibil de luxos, are cateva chestii aiurea prin el, dar macar e ieftin si stau cu oameni cu care pot povesti si ma pot intelege bine, in care am incredere. La chestia asta ma gandeam initial. Trece vremea, stau linistit in camera mea, imi platesc chiria, chestii obisnuite, inclusiv faptul ca nu prea dau ochii cu proprietarul. N-avea rost din moment ce se ocupa el, deci, implicit, i-am dat banii lui, chirie plus garantie, cum e obiceiul. A fost, evident, zambaret si parea sa stie exact ce trebuie sa faca cu banii respectivi, dar... cred ca noi doi stiam chestii diferite, sau aveam concepte diferite asupra prioritatilor pe care trebuie sa ti le faci cand stai in chirie.

A venit si o alta fata care s-a mutat cu noi (find apartament cu 3 camere) si a facut exact la fel ca si mine din punct de vedere financiar. Totul bine, de ce sa nu fie, din moment ce nu aud scandal din partea proprietarului cum c-ar fi neindreptatit.

Trece vremea, si incep sa vorbesc cu respectivul domn ce ne gazduieste in apartamentul sau. Era inevitabil, evident. Si cum tot povesteam noi, despre ce era de facut prin apartament, despre mine, despre el, am inceput sa vorbim si despre colegul, prietenul, tipul in care cica aveam amandoi incredere si am inceput sa ne potrivim povestile despre ce s-a platit, cine a dat si cine a primit bani.

Ce sa aflu, tipul a zis ca n-a primit nici un ban in luna in care si eu, si fata respectiva, am platit chiria. Desi noi i-am dat o suma considerabila (800 lei, impreuna). L-a tinut pe promisiuni si pe mila. Pe ideea ca n-are de unde si saracul isi cauta de lucru si ... etc, etc.

Pf :) sa nu zic ce ne-am enervat. Am inceput sa verificam si facturile, care n-au fost platite (tin sa mentionez ca el a stat aici cu prietena lui cam... 1 luna inainte sa venim noi). Proprietarul, find prost, la prima vedere, dar om milos, corect, sau cum s-ar putea numi el, a platit ceva facturi, sa nu ramanem chiar in pierdere. El insa continua sa-si incalce promisiunile de plata pe care le tot facea, urmand a 3-a luna de stat in chirie, si el neplatind mare lucru.

Ca sa vezi, data find distractia lui pe increderea noastra, am ramas cu promisiuni de bani, si cu pierderi imense, pentru c-am vrut sa-l ajutam, am vrut sa fim oameni... am vrut sa fim okay, din moment ce-am zis ca e prieten.

Acum ma simt ca un rahat strivit gandindu-ma ca faptul ca am crezut ca am si eu un prieten mai okay pe-aici m-a adus in situatia in care sunt acum. Fata respectiva, care avea incredere in mine a iesit si ea in pierdere, pentru ca eu avand incredere in el, implicit avea si ea si... :) neavand nici contract pe-aici, am cam ramas niste fraieri.

Acum ma gandesc, cat de fain trebuie sa fii sa poti fi in stare sa ai caracteristicile omului respectiv. Sa poti sa faci toate chestiile astea fara prea multa mila sau scrupule. Sa tragi de om in jos pana-l aduci la nivelul tau de mizerie si apoi il mai si calci in picioare daca asta inseamna sa te simti tu bine cateva zile.

Care-i avantajul de a fi om bun ? Pentru ca in situatia mea sunt criticat dur pentru c-am fost okay si am incercat sa fiu okay, si proprietarul regreta si el amarnic faptul ca l-a adus in casa lui si i-a facut o gramada de pierderi din primele 2 luni in care a calcat in apartamentul sau.

Acum nu prea stim ce sa face :) sa-l scoatem afara si sa ramanem cu pierderile, sau sa incercam, pe cat posibil, sa scoatem bani de pe el. N-am idee, deloc... dar nu ma simt asa bine in pielea mea...

Nu stiu ce sa zic, nu ma asteptam la asa ceva si... nu stiu ce sa zic.

Unde-s sufletele pereche acum ?

A fost odata ca-n povesti, o perioada in care ne indragosteam usor, nu aveam foarte multe toane cand venea vorba de vreun iubit sau vreo iubita, ba chiar eram capabili sa mergem destul de usor pana in cele mai inalte nivele de... relatie, ca e vorba de sex, dragoste ce-ti da curaj sa mori pentru cineva sau promisiunea de a-ti imparti viata cu acel cineva. Toata lumea simte asta intr-o anume perioada, si anume atunci cand e mai micut, mai... intre 10 si 19-20 de ani, ah ? Ma rog, depinde de fiecare cum se maturizeaza, arunc si eu cu parerea pe-aici.

Ce e si mai simpatic e faptul ca daca incercai sa-i spui ca toate astea sunt trecatoare, ar fi fost in stare sa te si omoare pentru ideea sustinuta. Cum dom'le ca un asemenea sentiment atat de puternic sa fie o simpla faza trecatoare ? Atata certitutine sa nu mai fie certitudine ?

... se poate, destul de usor. Inimile ranite pe care le vezi pe net, facebook sunt deajuns sa te convinga (ca sa nu mai spunem ca internetul nu te ajuta cu ceva).

Oricum, la un moment dat reusesti sa-ti explici faptul ca e vina persoanei respective, a fost un prost, respectiv o proasta, nu te-a meritat si mergi mai departe, apoi te gasesti brusc intr-o lume plina de pesti interesanti si buni de explorat. Gasesti pe altcineva, te bagi in seama, respectiv... intr-o relatie, merge, un pic diferit, ce-i drept, date find invataturile de data trecuta, si apoi... ca sa vezi, se termina din nou, iarasi diferit. Iar suferi, iar arunci vine, apoi te calmezi, apoi inveti, apoi te regasesti iarasi single intr-un ocean plin.

Chestia asta tot continua pana la un moment dat, dar apoi... daca intuiesc corect, iti dai seama, tot mai mult, ca nu mai ai chef sa pui mana pe un peste si-atat... vrei un peste de-o anume specie, si cand iti dai seama de asta, oceanul se goleste, nu-i asa ?

Ajungi la o varsta in care nu mai prea ai chef sa treci prin baieti si fete sau ... ma rog, orice vrei tu sa faci cu oricine. Te atrage ideea de a petrece un timp mai indelungat cu cineva, si din toate experientele anterioare, ai cateva mofturi, sau... lucruri pe care n-ai vrea sa le suporti de la acel viitor partener de viata.

Brusc, ,,te iubesc" nu mai merge aruncat atat de usor. Daca-i pana acolo, abia daca mai ai curajul sa-l spui de teama sa nu te razgandesti. Casatoria te sperie destul de tare pentru ca nu ai idee cu cine-o s-o imparti, sau... ma rog, nu-ti pasa de casatorie, chestie care-i cam la fel in punctul asta de vedere. In trecut iti puteai imagina foarte usor iubitul sau iubita ca find foarte okay pentru a-ti petrece restul zilelor. Aruncai cu ,,pentru totdeauna" destul de usor dat find faptul ca n-aveai catusi de putin idee ce inseamna si cum se masoara.

Ce vreau sa spun ? Imi dau si eu seama, brusc, de faptul ca din toate persoanele pe care le-am cunoscut, toate fetele, adica, imi vine greu sa-mi aleg un gen, un tip, sau o fata cu care, ipotetic, as vrea sa-mi petrec restul vietii. Fiecare fata la care ma gandesc momentan simt ca... la un moment dat m-ar enerva, m-ar plictisi, nu mi-ar mai placea, mi-ar face altceva aiurea, sau viceversa, simt c-as enerva-o, as plictisi-o si tot asa. Nu-mi pot forma un ideal okay, oricat as incerca si e frustrant pana la cer, pentru ca in trecut nu era asa greu. Ma rog, evident idealurile mele erau gresite pe-atunci, dar macar erau niste idealuri, erau niste sperante si ma simteam bine, insa acum... gol, capul meu e vid, din punctul asta de vedere. E frustrant rau...

E interesant totusi faptul ca asta e prima data in viata mea cand gandesc in felul asta, despre idealurile de persoana cu care mi-as putea petrece viata. Adica... sa plac pe cineva, dar nu in felul in care as putea sa pun anume sentimente pentru aceasta, sau tot felul de chestii. Inainte daca-mi placea, ma implicam si imi ziceam ca pofta vine mancand, si poate nu venea, dar aveam incredere si... cateodata poate venea, nici nu stiu, acum insa nu merge, efectiv.

Ajungi la un punct in care nu te mai risti, cand te arzi prea mult, oricat ai vrea. Nu te mai risti sa te bagi in asa ceva cu oricine, daca ai nesiguranta, si e un pic aiurea, nu ?

In fine, poate pare un subiect destul de aiurea, dat find faptul ca mereu ti se spune, tie cel adolescent, de catre oamenii mai mari si mai, cum zic ei, patiti (sau cum zicem noi, ca-s si eu mai maricel acu'). A devenit un cliseu, insa cum ziceam, eu abia acum, in perioada asta, am inceput sa ma prind de chestia asta trista si-mi pare... destul de intensa, aiurea, stupida, nicidecum un cliseu.

Saaaaaau... poate e doar ideea ca am o parere foarte proasta despre lumea din ziua de astazi, respectiv fetele din ziua de astazi, mai ales c-am vazut niste imagini destul de aiurea care zicea: ,,I am a girl, I don't smoke, drink or party every weekend. I don't sleep around or start a drama to get attention. Yes, we do still exist." Va dati un pic seama unde bat, eh ? :)

Oricum, pana una alta, ne schimbam si nu prea avem de ales daca nu vrem sa avem o viata monotona ce nici nu prea merita traita. Cam trebuie sa trecem prin mai multe lucruri, si asta ne determina sa ne schimbam.

Tot e trist ceea ce simt acum, totusi... e aiurea :(

Copiii in ziua de astazi...

Oare vedeti postari in genul prin panza asta imensa de paianjen virtuala ? Eu unul, cel putin, ma inspir din realitate acum ca scriu postarea asta, doar asa... sa nu se creada ca vad exagerari virtuale din partea unor pusti teribilisti ce doar vor sa para... un pic cam prea extremi pentru varsta lor din tot felul de puncte de vedere. Deci... totul merge pe realitate.

Mnoh, hm... hai, de ce nu, incep sa ma gandesc la copilaria mea si sa insir fel si fel de chestii pe care le vedeti si astazi pe facebook. Cand eram micut copil, eram destul de lipsit de informatiile impartile la copii din ziua de astazi, ca si... cum se fumeaza o tigara, cum se bea o bere (sau alte bauturi alcoolice), cum sa stai toata ziua si sa iti hranesti mintea cu fel si fel de informatii disponibile pe net, si tot asa. Eu ma bucuram, pe cand aveam vreo 7-8 ani de o punga de pufuleti pe care-o pot manca pe strada linistit, iar un copil in ziua de astazi, ca sa egaleze bucuria mea de-atunci, ar trebui sa-si ia de la magazin noul Diablo 3 cu 2 milioane si ceva. Sau cand aveam 12-13 ani, sa primesc un sarut pe obraz, sau sa fiu tinut de mana ar fi fost deajuns sa-mi sara inima din piept (pe bune...), pe cand... sa indraznesc sa dau o comparatie ? :) sau... va puteti gandi voi la una ?

... ma rog, poate am fost sau sunt eu prea cuminte de felul meu, deci implicit, nu-mi traiesc viata la intensitatea la care-ar fi ,,normal", deci prin felul meu de a fi, pot fi numit si sunt numit... plictisitor, sau sec, dar... am facut in asa fel incat sa ma pot bucura de viata intr-un fel fara prea multe riscuri asupra psihicului meu, a sanatatii mele, sau alte riscuri legale, ca sa intelegeti de ce ma voi lega imediat.

Hai c-o sa fiu dur acum :). Dragi idioti care v-ati pierdut timpul, anii precedenti, sa faceti proteste antidrog. Ori ce-ati facut voi n-a avut absolut nici un efect, deci puteati sa stati cum creste iarba in loc sa trimiteti fel si fel de mesaje inutile, ori chiar ati ajutat la cresterea consumului de droguri facand chiar reclama, pentru ca, dintr-o vreme incoace, multa lume, mai ales eu, se plange de faptul ca tot mai multi drogati umbla pe strada, si vezi dealeri in asa ceva, fara sa vrei, daraminte daca i-ai urmari. Renuntati la prostia asta pentru ca mai mult faceti reclama degeaba, mai ales in randul copiilor mai mici de 18 ani. MAI ALES!

De ce sunt atat de dur ? Pentru ca recent am ,,vizitat" un grup de copilasi ce se aduna intr-o gasca a lor, intr-un loc a lor sa piarda si ei timpul impreuna daca tot e vara si se plictisesc pe-acasa. Mda, nu cu mult diferit de ce faceam si eu pe la varsta lor, dar stai... oare asta e tot ce fac ? La o privire mai atenta, nu puteam sa nu observ cum se comportau de parca erau autisti, toti, fara sa le poti atrage atentia prea mult, decat daca, din greseala, ziceai ceva ce se potrivea cu haosul ce le trecea prin minte, si fiecare gest pe care-l faceau era... hai sa-i spunem ,,ne-la-locul-sau", avand in vedere ca nu puteam pricepe nimic din logica lor.

Sa zic mai clar ? ERAU DROGATI TOTI! Cu ce ? N-am idee, sincer, dar era mult mai puternic decat obisnuita ta bere pe care ti-o ofera tatal tau cand ajungi la o anumita varsta. Mult mai... puternic. Dar apoi, cica exista si droguri legale pe care le poti lua, sa te duca intr-o stare psihedelica, cum n-ai mai experimentat sau nu vei experimenta niciodata in absenta lor, si care sa nu aiba efectele adverse pe care le-ar avea alcoolul, sau chiar... care n-ar avea nici un efect advers, deci... ce naiba sa stiu eu ? :) Sunt doar un ,,cetatean" nemultumit de faptul ca majoritatea copiilor de 14-15 ani iau chestii in gen zilnic (pe langa fumat de tigari simple si baut de alcool). A... nu am precizat varsta lor mai devreme ? Imi pare rau ... :D macar poate am creat un fel de efect dramatic pentru cei care nu prea sunt la curent cu ce se intampla.

Mai exact.. cum s-a ajuns pe-aici ? Inainte nu era asa, deci trebuie sa fie un sir de evenimente care au dus la situatia in care ne aflam astazi, aici in Romania.

Daca ati avut parinti in strainatate... gen Spania, poate-ati fi auzit de la ei de situatia cu drogurile de pe-acolo (prafuri, iarba, d-alea), si cat de scapata de sub  control e, si ce fain e ca in Romania nu e asa. Pai... daca fac acum o comparatie cu ce-mi spuneau ai mei acum cativa ani, as spune ca ei sunt un pic cam in urma. Ma rog, poate n-as avea dreptate, dar asta nu ar demonstra ca ce se intampla momentan nu e o ditamai problema ce-ar trebui rezolvata dracului, altfel viitorul vostru sta in mainile unor zombie ce-si lasa psihicul distrus de iarba si prafuri ce le merg in plamani si apoi in creier, impiedicand dezvoltarea normala a aceluias psihic.

Nu stiu ce sa zic. Probabil voi fi contrazis intr-un mod teribil de practicantii de asa ceva pentru ca nu stiu eu sa pun in atac un argument destul de tare si rezistent, sau... poate pentru ca sunt ei niste legume care nu m-ar ataca decat sa se simta si ei in lupta si cam atat, ca si martorii lui Iehova, cu argumente tampite, pe care nu le poti contrazice fara sa te bagi adanc in Bio-Chimie, genetica si alte cuvinte d-astea periculos de complicate.

Ma rog, in ritmul asta, copiii astia mai cuminti sunt pe cale de disparitie, iar momentan devin tot mai singuri. Naspa, nu ? Una din miliardele de probleme urgente ce-ar trebui starpite dar... probabil vor deveni mai aiurea.

Iubeste actorul, nu scenariul sau!

Chiar... nu aveam idee ce fel de titlu sugestiv sau smecher sa pun, asa ca am facut o simpla exlamare care sa cuprinda cam toata postarea asta care va avea sau nu va avea sens si in aceeasi masura nici nu stiu daca am mai vorbit sau nu am mai vorbit despre asta, insa se intampla in jurul meu si imi strica multe din ... situatii, sa le spun asa. Ma enerveaza la culme si ... pur si simplu ma enerveaza. Rau.

Despre ce vorbesc ? Vorbesc despre voi cei care va lasati prada celor care se transforma in niste actori doar pentru voi, pentru ca li s-au aprins calcaiele pentru voi si vor sa va cucereasca. Ce se intampla in momentele astea ? Va studiaza, analizeaza sexul tau, anturajul tau, orice poate analiza, si isi face un micut scenariu prin care sa te impresioneze pe cat de tare se poate. Frumos, nu-i asa ?

In timpul asta tu esti vrajit, respectiv vrajita la fel cum ai fi in fata unui ditamai ecranul de cinema cu o pereche de ochelari 3D pe nas, uitandu-te la ... filmul tau preferat. Iarasi suna super bine.

Persoana respectiva munceste din greu si in cele din urma isi atinge golul, iar voi doi sunteti fericiti pana la adanci batraneti! Asa e ? E frumos ? NU!

Am cam stricat filmul :) ... hm, ce e cu mine ? Am inebunit dracului, cine stie...

Ceea ce am povestit mai sus, ironic sau nu, este ceva ce se intampla in general fiecarei persoane, fie ca esti spectatorul sau actorul si ni se intampla de mai multe ori in viata, chiar... pentru ca toata treaba asta da roade si pentru ca majoritatea persoanelor sunt dezlantuite de hormonii pe care-i resimt atunci cand te vad intr-o anume ipostaza sau e doar o perioada in care au nevoie de cineva neaparat si tu te potrivesti de minune, sau... isi imagineaza ca-s pregatiti de o relatie iar tu ... chiar esti pregatit sau pregatita de o relatie. Da, sunt rau, dar... dati vina pe rata casatorii-divorturi, certuri/abuzuri, copii crescuti... vai de capul lor, nici nu stiu pe ce planeta sunt, droguri, alcool si asa mai departe. Si stii... toate incep frumos cu intentii super bune :) ... dar mai mult de jumatate se duc... dracului. Da, poti spune ca sunt de-a dreptul enervat si scos din sarite!

Sa trecem la subiect... despre ce dracu tot vorbesc eu aici ? Vorbesc despre faptul ca in general ne indragostim de persoanele care incearca sa ne cucereasca pentru ca suntem vrajiti de efectele cinematografice pe care ei le realizeaza. De felul in care incearca sa para un pic altfel decat sunt de fapt stind sau banuind ca tie poate nu ti-ar placea cum sunt ei de fapt, sau find doar paranoici. Ce se intampla aici ? In primul rand ti se capteaza atentia, dupa care scenariul merge mai departe iar tu esti prins de poveste, dupa care... tot asa, pana se infiripa o micuta legatura. Care e problema ?

Problema este ca persoana respectiva n-o sa tina actul sus decat atat cat il vor tine endorfinele sau exitocina, acei hormoni care te fac sa te simti indragostit. Ce se intampla dupa ce nivele acelea scad ? Rabdarea ta scade, cheful tau de a tine sarada sus scade, pofta ta de persoana respectiva scade si relatia isi pierde din intensitate. De ce ? Tu nu te-ai indragostit de persoana respectiva ci de infatisarea pe care aceasta ti-a aratat-o. El isi pierde gustul pentru ca stie cum sa-ti fie aproape ca acea persoana, nu ca el insusi. Totul devine ciudat pentru ca se transforma intr-o relatie super stransa intre doi straini care, brusc... intr-o clipire, uita cum sa-si vorbeasca, cum sa se distreze, cum sa... se poarte normal, adica obisnuit, ca si pana atunci. Intr-o clipire, totul se schimba si te simti pierdut. De asta nu e bine si de asta sunt total revoltat de ce se intampla.

In zilele noastre trebuie sa fii un actor pentru a putea obtine atentia cuiva. Trebuie sa-l impresionezi pe cat posibil si s-o tii la nivele ridicate ca aceasta sa-ti acorde o sansa, iar aceasta chestie trebuie mentinuta mereu la un nivel optim, eventual sa fie tot mai ridicat, dar... daca acela nu esti tu 100%, chestia asta nu se va intampla sub nici o forma.

In momentele respective tragi de orice poti sa mearga inainte, dar... nu poti sa incepi un joc, sa te distrezi foarte bine jucandu-te, sa-i inveti regulile, apoi dintr-o data sa schimbi toate regulile, si sa te astepti sa fie acelasi joc, sa te distrezi la fel de tare si sa fie ... exact la fel.

Nu-mi place, nu stiu. E chiar super aiurea....

Sfatul meu ? Nu te indragosti, sau incearca sa nu te apropii de o persoana care face anumite lucruri frumoase, care-ti plac, dar le face special pentru tine, nu pentru ca e firea sa. Persoana respectiva se va plictisi de acele lucruri si va reveni la firea sa.... si tu te vei simti aiurea. Exemplu ? Daca vrei sa te distrezi cu cineva, nu lua pe cineva care in general prefera sa stea in casa, dar iese afara de cand te-a cunoscut, iese doar cu tine, se distreaza la culme, cu tine... acea persoana, intr-un anumit punct din viata, se va intoarce la stilul de viata care l-a definit si tu vei ramane singur. Sau... vrei sa fii ascultat, inteles si vrei atentie ? Iarasi... nu lua petrecaretul care nu e foarte serios in legatura cu problemele de familie, si alte lucruri care te intereseaza .Ia persoana care te-ar asculta de placerea de a asculta, nu pentru simplul fapt ca te iubeste sau mai stiu eu ce...

... pe deasupra, daca vrei si alte motive pentru care e o prostie, asta e cea mai sigura sursa de reprosuri. Persoanele care fac lucrurile tale preferate doar pentru tine, dintr-o obligatie actoriceasca, iti va reprosa toate aceste lucruri pe viitor, cand se va plictisi sa le faca si se va simti jignit de anumite chestii pe care tu le faci. O persoana care face acele lucruri pe care tu le iubesti pentru ca asta e fiinta sa, nu-ti va reprosa niciodata ceva-n gen... pentru ca nu-ti va reprosa niciodata c-a ras la o gluma de-a ta, cand rasul sau nu a fost provocat intentionat. Sau nu-ti va reprosa ca a mancat cu tine la masa, cand mancarea chiar i-a placut. Si asa mai departe.

... intelege careva ce vreau sa zic ? Lumea asta e plina de actori. Si actorii aia nu va iubesc... nu asta inseamna iubire, chestia asta mereu se termina in durere, lacrimi, si mai ales... tensiune care te impinge sa faci chestii stupide...

Asta nu e iubire... merge impotriva a tot ceea ce cred, si daca vrei sa ma contrazici, te provoc sa citesti tot blogul. Ai de citit... mult.

P.S. Piesa de mai jos doar imi place, nu are prea mare legatura cu subiectul. Sper ca ati vazut filmul :)

Something bigger than us

Nu stiu daca-i okay sa scriu despre asta sau... asa. Ma rog, daca nu va place, ascultati doar piesa, eventual va uitati la imagine :) eu am scris asa din dorinta de a exprima un anume ceva... nu sa arunc cu noroi, cel putin nu de data asta.

Uite un subiect despre care se vorbeste destul de des, din mai multe puncte de vedere, in functie de... cum si-a trait fiecare viata. Da, vorbim despre religie, din nou :) ... dar intr-un alt fel...

Nu incerc sa resping sau sa aprob ideea, ci doar sa-i... teoretizez existenta, sau sa justific nevoia ei pentru noi, oamenii.

In primul rand, religia exista intr-o multitudine de forme printre noi... fiecare cultura religioasa crede intr-o anumita divinitate, sau in anumite divinitati, sau in anumite obiecte sau... ce o mai exista pe lumea asta. Care e corecta ? Nu-mi prea pasa... cam fiecare are izvorul ei, si rol de indeplinit, asa ca... din punctul meu de vedere cam toate sunt la fel, pentru ca fiecare om care crede in ceea ce crede, are nevoie sa creada, iar daca nu ar crede, viata lui ar fi complet schimbata in... nu prea bine, cel putin din punctul meu de vedere si in contextul in care o voi pune eu in urmatoarele randuri.

La ce te gandesti atunci cand simti sau iti imaginezi ca simti prezenta unei anumite divinitati in viata ta ? Hm ... ? In primul rand, simti ca nu esti singur... e cineva langa tine, si... nu chiar oricine, daca poti intelege ceea ce vreau sa spun. Nu e o oarecare persoana care te poate lasa balta sau te poate dezamagit. O persoana care se poate insela sau iti vrea raul... ci perfectiunea intruchipata, ceea ce isi doreste fiecare, in sinea lui. Ceva bun, fara de rau... iar gandul ca asa ceva exista in viata ta iti da un sprijin... destul de mare, iar cu ajutorul sprijinului, ne ajuta sa fim curajosi, iar curajul ne impinge inspre a face multe lucruri destul de interesante, daca-i pana acolo. Deci... simpla prezenta a unei divinitati ne face sa ne simtim mai bine pe noi ca si oameni. Destul de interesant, hm ?

... mai apoi, daca tot vorbim de prezenta unui cineva in viata noastra, putem vorbi despre singuratatea pe care o poate resimti oricine. Cum invatam la scoala, la biologie, poate, omul este o fiinta sociala, ceea ce inseamna ca are nevoie de compania altor ,,animale" de genul lor, sau... nu neaparat, atata timp cat exista compania. Iar... daca stai sa te gandesti la o vorba ce se spune de ceva vreme incoace: ,,Cu toate metodele de comunicare si toata tehnologia, parca suntem mai singuri ca niciodata acum..." ceea ce e destul de adevarat... suntem singuri si ne simtim singuri intre atatia oameni, din tot felul de motive. Ei... cand te gandesti ca ,,cineva de-acolo de sus te iubeste si e langa tine" sentimentul de singuratate incepe sa dispara... nu-i asa ? Cel putin atunci cand tu crezi cu adevarat asta, iar... asta e mare lucru, avand in vedere ce poate face singuratatea dintr-o persoana. Iarasi... puncte in plus pentru obiceiul religios.

Iar apoi, o persoana de un asemenea rang de perfectiune se presupune ca e si responsabila de multe lucruri... eventual de multe decizii care ne stau in fata, decizii pe care, poate, nu le-am putea suporta de unii singuri. Ca el sau ei sunt acolo si se uita, privesc si sunt alaturi de tine, nu te lasa sa pici in rau. Asta iarasi te face sa fii curajos si responsabil, nu fricos si ezitant, chestie care ti-ar cam distruge multe parti din viata, aspecte si asa mai departe... dar cred ca aici vorbim despre acelasi curaj despre care am vorbit si un pic mai sus, doar ca mai amanuntit asa ca o sa lasam balta, hm ?

Ma rog, per total, religia exista pentru ca omul are nevoie de ea, depinde de ea si nu ar functiona normal stind ca este mai singur decat crede pe lumea asta. Nu e un gand cu care poti trai normal si cu care poti atinge reusitele pe care ti le doresti. Pur si simplu nu se poate... pentru ca viata este grea, si nu ai de ales decat sa te conformezi, viata nu se va face mai usoara doar pentru ca nu e corect sau ne dorim noi asta, asa ca gasim solutii care mai de care imaginative, ingenioase... gasim sprijin in ceea ce ne ajuta cel mai mult, fiecare cu ce crede mai mult, nu-i asa ?

Ma rog, asta e o parere de-a mea pe care-am comentat-o pe-aici fara intentia de a jigni pe cineva. Simteam nevoia sa scriu despre asta, si... probabil ma simteam un pic, si eu, singur :) si fara prea multa putere, doar ca... din pacate eu nu cred in asa ceva si sunt ,,nevoit" sa merg pe drumul asta cu propriile-mi puteri, eventual sa ma bazez pe o persoana, nu tocmai perfecta, ca si o divinitate din cer... care momentan nu exista pentru mine, dar sper ca va exista pe viitor si... povestind despre asta ma ajuta intr-o oarecare masura. Interesant... hm ?

Dragostea de sine -> dragostea de alta persoana ?

Mah, nu stiu cat de sugestiv e titlul, dar... uite o idee destul de interesanta...

Stii sentimentul ala in care te uiti in oglinda sau ti se cere sa spui cat de bine arati si... mai rar raspunzi cu chestii gen: Pf, arat beton :). Hn ? La modul serios, zic... ca raspunzi, nu in gluma, ca in gluma mai zic si eu ca-s hot si vai de mine, se topeste oglinda si alunec pe ea...

Am vorbit astazi cu o prietena despre o chestie in gen, si una din glumele pe care le-am discutat s-a dovedit a fi reala. Sa presupunem ca... avand in vedere ca noi stam cu noi insine toata viata, ne plictisim de cum aratam. Stim deja, sau ne imaginam ca stim, atat de multe incat multe din calitatile pe care le avem sunt atat de monotone ca le categorisim a fi drept... defecte, iar defectele... ne mananca atat de tare incat le accentuam semnificativ ? Suna destul de logic, hm ?

... dar asta nu inseamna ca e si bine ce facem. Nu inseamna ca sunt adevarate parerile noastre despre noi insine atunci cand ne gandim la lucruri in gen. Doar pentru ca ne-am plictisit de noi insine nu inseamna ca singura solutie e sa fim altfel, sa ne schimbam, sau... sa devenim altcineva. Poate trebuie sa invatam sa ne privim din alte puncte de vedere si sa gasim modalitati prin care plictiseala asta sa dispara, iar monotonia sa se transforme... in altceva, fara sa fie nevoie sa ne transformam noi (cel putin nu atat de radical incat ne imaginam ca ne-ar fi bine).

Hm, sa inveti sa te iubesti. Suna destul de cunoscut. Cred ca era un proverb (sau mai multe) care spuneau ca daca vrei sa te iubeasca cineva, trebuie sa inveti sa te iubesti tu insuti. Nu am reusit sa inteleg niciodata pe de-a-ntregul chestia asta, dar din cele spuse pana acum pot intelege altceva si anume: Daca vrei sa iubesti tu pe altcineva o perioada lunga de timp, trebuie sa inveti sa te iubesti pe sine, dupa ce nu te-ai placut atata timp. Suna mai greu, ah ? Si poate mai inutil, dar... in fapt, nu este.

De-aici si titlul: Putem sa luam drept exemplu dragostea de sine si s-o transpunem in dragostea fata de cealalta persoana ? De ce-am face asta ? Pentru ca i se intampla absolut oricui sa se indragosteasca de cineva, iar apoi... dupa un anumit timp, puf... totul dispare ca prin magie, parca. Agasant, nu ?

Ce legatura sunt, insa, intre astea doua ? Pai, daca nu te-ai prins, gandeste-te... daca poti invata sa fii multumit de tine insuti, sa te respecti, sa te placi... la modul normal, nu la modul narcisistic, desigur... si ai putea transpune asta in dragostea ta fata de altcineva, in cazul in care merita, desigur... si in cazul in care mintea ta spune ca e persoana potrivita pentru tine, si se poarta ca si persoana potrivita, si toate cele... de ce n-am face-o ?

Bine, dar... de la spus la facut e un pas maricel si pare destul de imposibil sa facem chestia asta. Care-ar fi sfaturile ? Sincer, nu stiu sigur, nu m-am gandit la asta decat de cateva minute, dar... de-ar fi sa ma gandesc un pic as spune ca punctele de vedere sunt destul de importante. Anume... sa nu te uiti la un lucru la fel prea multa vreme... sa nu stai tot timpul sa te gandesti ca un lucru se va schimba de la sine, pentru ca... desi asta se va intampla in cele din urma, nu se va intampla niciodata in concordanta cu nevoile tale. Si nici tu, poate, nu poti schimba acel lucru, deci e mai sanatos pentru toata lumea sa il privesti tu diferit, din mai multe unghiuri. Daca faci asta, te mentii distrat mult mai multa vreme si in felul asta este timp ca schimbarile ,,naturale" sa se produca, care la randul lor sa te mentina ,,amuzat"si mai mult si tot asa... intr-un cer perpetuu.

Alt sfat ? Sa te gandesti cat de mult iti place un anumit lucru inainte sa zici ca te-ai plictisit si vrei sa renunti pentru ca simt cu totii ce agasant e pentru altii cand, dupa o vreme de liniste, parca-ti vine iar cheful de... asta. Sa anticipezi o asa situatie si sa incerci sa o manipulezi... sa transformi plictiseala in distractie, eventual sa-ti indrepti atentia spre altceva, nu sa obsedezi asupra problemei respective si s-o transformi intr-un motiv sau in motivul pentru care nu mai merita nimic... si apoi iarasi totul sa se intoarca cu fundul in jos si tot asa. Nu rezolvi nimic astfel...

Alt sfat ? Discuta cu persoana respectiva :) ... asta e sfatul pe care ti l-ar da oricine... pentru ca daca nu discuti si astepti ca persoana respectiva sa stie miraculos care e problema, si mai mult, care e solutia, deja te crezi un ingeras in Rai care le cam are pe toate bune si frumoase si... tre sa te reevaluezi. Sau poate ai profitat un pic prea mult de sfaturile de mai sus cu privire la dragostea de sine :p. In fine...

Oricum, ideea e interesanta, chiar daca e destul de complicata si mi se pare un mod bun de a-mi privi relatiile viitoare... si mai cu grija, in acelasi timp, sa nu aleg chiar pe oricine, pentru ca eu nu sunt oricine, eu sunt eu... nu ?

Romanii au talent (fam. Fieraru)

Imi dati si mie voie sa comentez un pic o mica particica din show-ul acela pe care, cei de la Pro TV sustin ca-i cel mai tare show din Romania, la momentul actual ? Desi, din anumite puncte de vedere, tin sa nu fiu prea de-acord cu ei, din alte puncte de vedere, ca si audienta, spre exemplu, da... okay, sigur. Evident, l-am urmarit si eu, ce altceva sa fac intr-o sambata lenesa, dupa-masa, decat sa ma uit la reluare ? Ca doar vineri seara ies si eu naibii afara, n-oi sta in casa :).

Din... toate editiile pe care le-am vazut, Andra n-a facut sa decat sa fie o persoana in plus pe-acolo, apreciind ce vedea ca oricine. Zicea ca-i fain, ca-i place, ca-i talentat si cam atat. Nu reusea sa gaseasca argumente valide si de esenta, si etc... doar isi baga si ea nasul desi nu stia ce dracu-i pe-acolo. Era cucerita de show si cam atat, cel putin din cate-am observat eu. Bun, e simpatica, reprezinta un ingeras la diavolul de langa ea, cica, dar... ma rog, in fine, se presupunea ca-i un JURIU, si nu asta face un juriu adevarat, complet. In fine.

Nu vreau sa o critic in totalitate in postarea asta, ca poate nici nu am abilitatea de a face asta, si poate-mi iese o prostie, dar... vreau cel putin sa scot in evidenta primul comentariu, al ei, complex, si bun... si interesant pe care l-a facut in show-ul asta, si anume la fetita aceea despre care presa spune ca-i seamana, si anume: Loredana Fieraru. Deci... ati vazut ? A inceput sa-i mearga gura, a inceput sa puna suflet cu adevarat in opinia pe care o avea, avea sens ce zicea, nu mai baga cuvinte de umplutura ce nu aveau nici un sens real, ci doar asa... uita-te la mine ce buna-s cu voi, nu ca asta de langa mine care nu face decat sa arunce in voi cu rosii, sau... ce-o face, din punct de vedere metaforic.

A inceput, efectiv s-o critice, constructiv, chestie care m-a lasat surprins, intr-un mod chiar placut. I-a zis bine ce i-a zis, spun eu ca si tip care stie un pic despre muzica si aude si el cat de cat sa mi se para bine ce a zis.

Apoi a venit asta, Petre, cum l-o chema (da, a fost intentionat!), care... de foarte multe ori da niste opinii constructive, da sfaturi bune, si critica... hm, hai sa zicem okay, desi cred ca s-ar putea mai bine, din partea unui om care chiar pare sa gandeasca. Se fazuse si la sfarsitul numarului lor ce moaca avea tipul... era categoric c-o sa le strice seara. Ceilalti 2 din juriu erau zambareti, gata sa-i aprecieze, etc... ca doar nu tine de ei avansarea lor, nu ?
Mah... decat sa comentez exact ce a zis el, si cum a zis si asa mai departe, tin sa mentionez doar fata pe care-au avut-o cei din familia Fieraru cand au auzit ce-are asta de zis. Deci... le-au stricat toata seara, sunt ferm convins. Si cand s-a terminat si partea de jurizat, si au anuntat numarul telefonic la care puteau fi apelati, ridicau si ei mainile in sus, in semn de ,,call me" asa... cu un pic de scarba, probabil injurandu-l pe saracul om care credea si el ca ajuta familia, sau ca face un bine, critica, etc, desi nu prea tine de el/ei, asa cum tot sustinea, daca ei vor merge sau nu in varf. Ba mai mult, a indraznit sa zica: ,,Am fost indulgenti cu voi, dar nu ati fost chiar atat de buni nici in semifinale si nici acum", sau... cum s-o fi exprimat el. Mah, mi-a venit sa rad. Da, stiu... a fost si enervant ,dar ce sa faci cand vezi o faza-n gen ? Razi de el, si de felul in care se infunda singur.

Andi Moisescu ? Am respect pentru omul acela :) e simpatic atunci cand comenteaza, spune chestii care te fac sa zambesti, atunci cand meriti, cand nu... tace, ca are deja un om care sa arunce cu noroi. E ca un fel de balanta intre ceilalti doi, ceea ce e... mnah, interesant. Au gandit bine astia din regie cand au format echipa, sau cine-o fi format-o.

In fine... side note ? Ati vazut zambetul lui Loredana ? :D OMG! E ca naiba de simpatic!!!! :p e simpatica rau pe scena, are o voce induiosatoare, pe alocuri puternica, si destul de bine formata, mai ales pentru varsta ei. Dupa ce ma iau ? Dupa ce-am auzit si eu prin prejur, pe la TV, pe unde am apucat. E o simpla comparatie care, pe ea, o pune undeva printre primii, pentru varsta ei. Majoritatea idiotilor care sunt acum in varful lantului trofic din domeniul muzicii (cica) nu stiu daca o pot ajunge la... timbrul pe care ea il are si... ma rog.

Au fost si inventivi si simpatici in finala :) felul in care-au combinat 3 genuri de muzica intr-un singur numar, e adevarat... nu s-a descurcat extraordinar. Sunt 3 genuri diferite, ea a cantat cam in acelasi... gen, daca pot sa ma exprim asa sarac, sper sa inteleaga cineva ce vreau sa zic, mai exact.

Mai, eu ii apreciez, sunt simpatici :) si uite ca s-a terminat si postarea mea.

Prea multa iubire, prea putina relatie!

I'm baaaaack :p.

Asa sunt eu, in general scriu o serie de chestii, atat cat ma tine starea melancolica, fericita, trista, hiperactiva, sau doar starea mea plina de ide, cum s-o numi si aia. Si zilele astea mi-au venit fel si fel de idei in minte, dar nu prea reusesc sa le tin minte daca nu le scriu curand dupa ce-au rasarit. Se ofilesc rapid, si e aiurea, insa ideea asta mi-a venit acum putin timp si am de gand s-o imprastii pe pagina asta de blog, sa nu las intregul blog de izbeliste. Ti-e si mila de el, daca stai sa te gandesti... :(

Pai, ce vreau sa zic prin titlu ? Nu stiu daca e chiar adevarata faza respectiva, sau cat de imprastiata e printre cuplurile zilelor noastre, insa, desi sunt un fan al dragostei in toate formele ei si as putea sa povestesc despre dansa cat se poate de mult si dintr-o gramada de puncte de vedere, trebuie sa ma gandesc la ideea ca foarte multa lume vorbeste despre ea, se scrie despre ea, dupa cum bine stiti, si este arhicunoscuta (desi totusi necunoscuta, dar pricepeti voi). Si, evident, cel mai apropiat subiect al dragostei, daca e s-o luam astfel, e subiectul relatiilor. Intr-o relatie, daca iubesti acea persoana, si persoana respectiva iti intoarce ,,favorul", e o relatie reusita si punct. Adevarat ? Hm... scartaie un pic. Chiar... ma enerveaza cum scartaie :). Bagam un pic de ulei ?

Uite si uleiul: daca stai sa te gandesti, intr-o relatie sunt prezente mult mai multe sentimente, nu doar dragostea. Si da, bun, daca le punem pe toate pe o balanta, si luam dragostea si-l punem pe celalalt taler, sau cum ii zice, dragostea cantareste mai mult decat toate celelalte, dar asta nu inseamna ca celelalte sunt nesemnificative. Sunt chiar destul de semnificative, foarte semnificative, EXTREM DE... etc, etc. Evident, vreti sa va dau si exemple ? Ma indoiesc ca simti dragoste atunci cand esti paranoic cu privire la partenerul tau care cine stie ce face prin oras. Atunci predomina alte sentimente, alte emotii. E gelozie, e stres, e nevrozitate, poate fi si ura daca-i pana acolo, si tot soiul de chestii care se cumuleaza, se ingramadesc, si ies din tine sub forma de vorbe dure catre celalalt, care duc la cearta, care, la randul ei, duce la regret, si din partea celuilalt la repros ca urmare a orgoliului si mandriei (iarasi alte sentimente intr-o relatie), pe care-l resimte dupa acea cearta, care se tot acumuleaza in timp, si dragostea, saraca, desi mare cat casa la inceput, se simte eclipsata de muntele ce se formeaza nou-nout. Nu din prima, evident, dar... incet si sigur.

Da, dragostea, in forma ei pura e nemarginita, si necantarita si ne... nu stiu cum sa-i mai zic. Adevarat... daca stam sa ne-o imaginam, insa daca e s-o simtim pentru un anume cineva... la intamplare... deja nu mai e chiar asa, decat poate in exceptii. De ce ? Pentru ca aici vorbim de relatii si atat. Nu de anumite tipuri de relatii care duc la legaturi ce nu se pot rupe niciodata... desi majoritatea, in zilele noastre, se cam rup odata si-odata, iar daca nu se rup, raman legate fortat din frica, lasitate (sentimente intr-o relatie) si tot asa...

Ce vreau sa zic prin toate astea ? Omul sta si-si imagineaza ca daca iubeste pe cineva totul va fi okay. Da, o iubesc pe fata cutare, o iubesc foarte tare, cel putin in momentul de fata, si dragostea mea va fi mai mare ca orice voi intalni. Asta-mi spun, asta-si spune oricine... dar asta nu inseamna ca-i chiar adevarat.

Intr-o relatie, dupa cum poate va dati deja seama, trebuie sa ai in control si celelalte sentimente. Sa le pui lese la fiecare si sa le lasi la plimbare atunci cand le vine randul, nu atunci cand vor sa sara gardul si sa ,,urineze" peste tot :). Si zic asta pentru ca nu trebuie, sub nici o forma eutanasiate! Nu va e mila de ele, mah ?! Nu, nu tre facut asa ceva. Ele ne dau viata, personalitate, caracter si toate astea. Ne provoaca la greseli, deci ne provoaca la invataturi, dar... asta nu inseamna ca nu le putem controla. Sa ne gandim, inainte sa ne infierbantam, in sensul negativ, la ce se intampla cand voi arde de nervi, voi fi rigid de stres, voi fi palid de frica sau altele. Ce se intampla cand ma voi simti asa ? Ce se intampl apoi ? Sunt pregatit, cu adevarat ? Si sa nu-ti pui intrebarile astea chiar atunci cand esti la limita rabdarii, ca atunci... nu-ti pasa tie de prea multe, ci undeva inainte. Undeva cand esti singur, intr-un parc, si e soare, si ai un lac in fata ta, si sunt si pomi, si iarba, si bancute si lebede in lac, si flor simpatice, si o mireasma simpatica si tot ce-ti place tie.

... deci, consecinte. Ia aminte consecintele, pentru ca ele se pot inalta atat de tare, daca le lasi de capul lor, incat pot eclipsa, cum am zis mai sus, dragostea aia mare pe care-o simteai tu la inceput, si apoi... se duce totul de rapa si gata. Stai si dai vina pe unii si pe altii, sau dai vina prea mult pe tine, sau iti spui ca ai iubit prea mult, cand... poate nu era asa, ci doar sentimentele scapate de sub control (celelalte) iti umbresc judecata si te lasa sa gandesti limpede abia la... 1-2-3 luni dupa. Se intampla des... mie mi s-a intamplat... des, din pacate, si cam stiu cum e. E naspa, evident.

Ma... rog. Cam atat e de zis, in mare, despre subiectul asta, sau cel putin atat am eu de zis. E tarziu si nu mai stiu ce sa zic, dar... sper sa revin si cu alte ,,dezbateri" in gen :) pana atunci, va las cu o piesa draga mie...

Si totusi, ne schimbam...

Si totusi, ne schimbam aproape mereu, pe masura ce pasim in viata si aflam tot mai multe... deci invatam tot mai multe, nu-i asa ?

E interesanta notiunea asta, mai ales la inceputul adolescentei. In momentul in care ne incepem ,,pubertatea" sau ,,adolescenta" sau cum vrei sa-i spui pragului pe care-l atingi pe la 12-13 ani, incepem sa avem o oarecare iluzie de stapanire a eului, si ganduri un pic mai serioase decat ,,hai sa ne jucam!!!!!!!!!!" ceea ce e interesant, pentru ca cu ocazia asta incepem sa facem si-un pic de introspectie si sa incercam sa ne cunoastem ceva mai bine decat ne cunosteam pe la inceput. Incepem sa ne privim mai adanc, si tot asa... incepem sa acumulam informatii despre noi insine, si implicit si despre alte persoane.

Evident, ca dupa ce faci asta, incepi sa-ti faci fel si fel de planuri despre ceea ce vrei sa faci si mai ales: ceea ce vrei sa fii, iar pe la varsta respectiva nu stiu cat de obiectiv reusesti sa fii, dar, totusi, iei deciziile in concordanta cu informatiile pe care le-ai acumulat pana la varsta respectiva. Deci... faci chestia asta, si incepi sa faci diferite afirmatii despre tine, gen: Eu sunt ASA, imi PLACE sa fiu ASA si o sa raman ASA indiferent de ce spune ORICINE! Cam fiecare spunem asta in diferite momente ale vietii noastre. Ne vedem intr-o anumita ipostaza, cu o anume experienta de viata, pe care o consideram destul de maricica, nefind la curent cu limite ceva mai mari pe care le poseda cei mai mari, si... vrem sa ne simtim siguri pe noi si pe ceilalti, iar fluiditatea personalitatii si a cunostintelor si a crezurilor nu te prea ajuta sa fii sigur pe tine, ci mai degraba te baga intr-un haos din care nu stii cum iesi... cam asta ar fi logica, cel putin. Deci, parerea mea e ca... sa presupui ceva-n gen, cum am zis mai sus, e cea mai simpla si in regula cale de a te simti sigur pe tine si de a vedea totul simplu in viata ta, si nu exagerat si inutil de complicat.

... dar totusi, ne schimbam. Constant, chiar. De ce ? Pentru ca nu suntem facuti din metal, sau alte aliaje fixe, iar creierul nostru, desi ramane la fel, in marime, isi formeaza tot felul de poduri noi intre sinapse, si devin tot mai complicate pe masura ce acumulezi mai multe informatii, care le contrazic pe cele vechi, sau poate chiar le aproba, sau... cel putin ceva-n gen ne spune biologia, deci... in loc s-o explicam, putem doar sa fim de-acord cu ea, hm ? Din punct de vedere biologic, suntem, indirect, obligati sa ne schimbam constant!

Bine, asta e un simplu punct de vedere, evident. Din alte puncte de vedere, putem presupune ca ramanem cam la fel pe parcursul vietii noastre, si ne pastram anumite talente, sau anumite trasaturi pe care le mostenim de la parintii/bunicii nostrii, deci nu ne schimbam atat de mult pe cat, poate, am dat de inteles prin toate imbarligarile pe care le-am tot explicat pe-aici. Dar... in cazul asta, cum am mai zis unei prietene odata, e ca si cum ai considera ca toti regii din istorie sunt la fel prin simplul fapt ca au titlul de ,,rege", ceea ce-i fals. Fiecare avea indatoririle sale, erau invatati sa se poarte cam in acelasi fel, dar fiecare a fost diferit in felul sau, unii opunandu-se din multe sau toate punctele de vedere, desi au atatea trasaturi comune.

Deducem faptul ca... nu caracteristicile noastre ne fac asemanatori sau diferiti, in contextul asta (contextul in care ziceam ca ne schimbam constant), ci deciziile pe care le luam pe parcursul vietii. Altfel spus, caracteristicile noastre sunt niste simple unelte pe care le folosim in mod diferit, in functie de ... cum avem noi chef. Hm ? Si pe masura ce facem asta, acumulam, cum am tot zis, informatii de o natura, si de alta natura, si aprobam, intarim sau contrazicem diferite idei sau crezuri in functie de ce aflam sau... ce patim. Iar pe masura ce se intampla asta, e un pic cam complicat sa iti pastrezi aceleasi idei, aceleasi obiceiuri, aceleasi gusturi, aceleasi planuri de viitor. Practic... e greu sa te pastrezi la fel din moment ce esti cam obligat sa interactionezi cu ce e in jurul tau, iar tot ce e in jurul tau e intr-o continua si constanta schimbare.

Astea find spuse, e un pic cam dificil sa ne propunem sa nu ne schimbam niciodata, sa ramanem la fel, sau sa ne schimbam exact cum avem noi chef din moment ce... partial suntem la mila a ceea ce ne inconjoara. Suntem pentru ca nu ne nastem invatati si suntem predispusi la greseli mereu si invatam din ele, iar daca invatam din greseli, nu putem sa nu suferim un pic in timp ce le invatam. Ma rog... in fine, ziceam si eu.

Totul a inceput de la ideea de bine si rau, pentru mine, cand am inceput sa scriu ce-i pe-aici. Adica... iti poti propune sa fii bun, sa fii calm, bland, afectuos, simpatic, dragastos... pentru ca asta e ceea ce-ti place, si asta te incanta, dar... pe masura ce avansezi in viata si aflii si... patesti, cat de sigur esti ca te poti tine de acele caracteristici enumerate mai devreme ? Intr-un fel... e ca si cum ti-ai propune sa nu simti durere odata ce te lovesti. Odata ce te intalnesti cu durerea, te doare, si dupa ce te doare, ti-e frica sa nu se repete, iar daca ti-e frica, totul se schimba in viata ta in concordanta cu frica aceea... ma rog, depinde cat de frica iti este, dar... in fine, zic si eu.

Nu avem de ales. Ne schimbam... si asta nu trebuie sa fie neaparat ceva rau, nu ? De aceea exista cuvantul ,,optimism", sa-l folosim in momente de genul in vietile noastre, si poate... sa consideram ca fiecare zi e un nou inceput pe care-l poti modela dupa cum iti doresti, chiar daca... poate nu se va intampla intocmai, nu prea conteaza. Oamenii vorbesc despre perfectiune si cred in ea si incearca s-o atinga, nu pentru ca vor reusi ci... pentru ca cu cat ti-o doresti mai tare, cu atat te apropii mai tare de ea, deci... urci mai sus. Nu-i asa ? :)

Insomnia mea

Atentie, postare egocentrista :|  mda, scuze :p

Daca ma puneti sa va definesc insomnia, n-am nici cea mai vaga idee cum sa v-o descriu, in afara de faptul ca nu dormi atunci cand... ar trebui sa dormi (?) si de dragul postarii asteia, nici n-am de gand sa caut pe net definitia respectivei ,,anomalii". Ma rog, caut eu dupa, daca e.

Se intampla ocazional, in anumite perioade in care am... diferite ,,chestii" pe cap, de o anumita natura, ca sa fiu un pic vag, si sa nu dau chiar toate detaliile care, poate, m-ar face sa par ca un micut tont. Nu, nu sunt... micut.

Stiu destul de sigur ca asa-zisa mea insomnie se produce doar in anumite situatii, in anumite starii de spirit, sa spun asa, nicidecum aleatoriu, cum am zis mai sus, deci... implicit ar trebui sa fie controlabile. Corect ? Nu, nu e corect. Anumite stari pe care le ai vin si pleaca dupa bunul plac, sau... mai corect spus, dupa cum se schimba situatia... iar situatia asta, de multe ori, nu prea are legatura cu tine, ci cu altii sau cu alte lucruri. N-ar mai exista insomnii daca tu ai decide sa dormi, hm ?

Mda, aberez, oarecum, la fel de ca obicei, dragul de mine, hm...

Okay, hai sa nu mai tot ocolesc aiurea: Eu am insomnii atunci cand nu vreau sau mi-e frica sa dorm, din anumite motive,  iar de obicei, cum era de asteptat, toate chestiile astea sunt ilogice, nu pot fi explicate, nici deduse, deci... nu pot fi indepartate, deci.. insomnia e iminenta. Urat, hm ? Ma simt ca o pustoaica adolescenta. Doar de-ar fi fost pusti, era mai putin agasant si rusinos...

Sunt genul de baiat romantic... (a se observa titlurile celorlalte postari), iar asta inseamna ca am niste viziuni mai ciudate asupra vietii, asupra oamenilor si asupra lucrurilor pe care mi le doresc si care ma fac sa ma simt implinit. Asta inseamna ca uneori, spre exemplu, as putea avea atata nevoie sa... tin pe cineva in brate, incat as putea sta toata noaptea suspinand dupa chestia asta. Ma rog, asta e la modul exagerat, dar pricepeti ideea, daca luati logic si alte idei, inspirandu-va din asta.

Insomnia mea, se trage, deci, din nemultumiri sufletesti, sau, iarasi, dedus logic, din dezamagiri sufletesti. Mda, chestiile astea sunt, uneori, atat de demoralizante incat ma fac sa-mi doresc sa stau treaz, sa nu cumva sa visez tampenii aiurea care sa-mi strice ziua urmatoare, dar mai mult decat atat... nu stiu, parca pur si simplu nu mi-as dori sa adorm in starea respectiva, si as astepta pana cand... imi trece, pana cand pot incheia ziua cu dreptul si nu cu stangul. Nu e logic, nu ? Nu... e chiar foarte ciudat si aiurea.

Stau treaz de multe ori din dorinta de a ma tot gandi la chestia care ma framanta pana o rezolv, sa n-o las pe maine, sa ma framante si maine.

*** Mda... cat de multe aflii despre tine in timp ce te descrii singur. Asta e principiul introspectiei, inventat de primii psihologi din 1900... sa stiti ca merge, e interesant. Incercati si voi...

Nu ma pot abtine de la gandit, nu-mi place sa fiu ignorant... deloc. Totul e dintr-un principiu stupid sau interesant, sau cum vreti voi sa-i spuneti.

Ma rog, cam asta e insomnia pentru mine. E logica ? Nicidecum... utila ? O sa ma mai gandesc la asta. Faina ? Mai taci, mah, ce tot zici tu acolo ?

... dar, adevaratul motiv pentru care nu dorm noaptea ? Ascultati piesa de mai jos : 

 

Trazneasca-n ala care a inventat baiatul romantic :) Sau mai bine, trazneasca-n ala care a inventat omul prost. Daca eram toti romantici, poate era mai fain. In schimb, majoritatea sunt prosti.

Prostia omeneasca

 ,,Daca nu exista intrebari stupide, atunci ce gen de intrebari pun prostii? Devin brusc destepti in timp ce pun intrebarile ?" - Scott Adams

,,Iar subiect despre oameni prosti ? Bah, blogger-ule, ti-ai pierdut originalitatea, daca o aveai vreodata..."

Mda, adevarat, subiectul ,,omul prost" este dezbatut in fel si chip, mai ales de catre cei care sunt destul de frustrati de catre acestia. Ma rog, in mare e un ,,of" pe care il spun majoritatea care au fost in vreun fel neindreptatiti de catre oamenii-n gen, care-s multi, vai... si cat de multi sunt.

As putea, totusi, sa incerc sa las subiectivismul la o parte (mare parte din el, incerc), si sa explic din punct de vedere logic, sau general.... apoi daca ma apuc sa merg cu 100% parerea mea din adancul sufletului, cine stie pe unde ajung... se sparge si ecranul :p.

(daca citit mai jos, nu am reusit ce mi-am propus cu un rand mai sus. Scuze...)

Ce este prostia, pana la urma ? Intrebare filosofica profunda si complicata, sa nu vorbesc de... grea. Ei bine, poti numi prostia absenta altor calitati ca si... ingeligenta sau bunul simt ? Ma rog, poate inteligenta, ca absenta bunului simt inseamna sa fii nesimtit. Deci... daca nu esti inteligent, esti prost ? Pf, da... am avut dreptate, e ca naiba de greu.

E simpatic. Ca si paranteza, ca sa poti sa intelegi prostia, s-o poti defini, iti tre destul de multa inteligenta si istetime, altfel nu poti intelege... sau poate poti intelege, dar vine greu de explicat, iar asta e rau de un tip caruia-i place sa explice chestiile astea.

Ma rog, continuand, cred ca prostia nu este doar absenta unei calitati, si anume: inteligenta. In amestec mai sunt adaugate si alte defecte, daca le pot spune asa, ca si: ignoranta pentru ce-i bun (=cultura generala, informatii utile, reguli de buna crestere, etc.)

Oricum, ca tot ziceam de ignoranta, cel mai enervant tip de om prost, daca-mi permit sa vorbesc despre ei de sus, este genul de om care chiar se considera inteligent, probabil neavand in capsor definitia prostiei, sau sinonime care sa-l ajute. De ce ? Luam cel mai evident exemplu: Romanii au Talent. Oamenii aceia (majoritatea) chiar se duc acolo in ideea ca ei chiar sunt talentati, ca sunt copilasi micut, probabil pusi de parinti cu atele din bila de deasupra umerilor rupte din greseala, oameni in toata firea (cei mai idioti) si chiar mosi si babe (daca va uitati pe net, sau va uitati in continuare la emisiune, sunt sigur ca vor mai urma). Nu stiu daca prostia lor este pentru ca practica ceea ce practica, sau pentru ca ei considera practica respectiva a fi ceva cu mult mai mult decat este. Ma rog... probabil nu e asa rau sa faci un anume ceva, din moment ce nu faci rau nimanui. Ca decizi sa te joci cu un bat pe strada, oi arata ca un prost, dar poate esti simpatic, dar daca incerci sa bagi pe gat lumii ca ai muncit mult pentru asta si se numeste talent si este foarte tare, aici incepi sa... hm... sa enervezi :).

Te confrunti zilnic cu astfel de persoane care-ti vin in fata, te fac pe tine prost si incearca sa te subjuge cu orice au ei la indemana (ca un copilas care pune mana pe orice sa te raneasca si sa te doboare, ca sa iasa el invingator, fara sa gandeasca). Iar daca indraznesti sa-i faci sa se prinda de cat de ridicoli arata... atunci incepe razboiul adevarat, iar daca exista nesimtire, iar educatie... ba, atunci incep injuraturile si alte forme de violenta verbala, sau chiar fizica, daca e sa fie. Si cand te gandesti ca totul a inceput de la faptul ca ai fost un pic prea... atent la el. Hm... sensibili oamenii astia, ce sa zic.

Da, dintr-un articol, sau ceva-n gen, s-a transformat intr-un simplu of, amintindu-mi de toate datile in care am avut parte de ,,discutii" simpatice, sau scene total aiurea. Imi vine sa ma enervez doar gandindu-ma.

Multi oameni isi doresc sa redevina prosti, avand in vedere ca multi spun de fericire ca nu prea e atinsa cu prea multa ingelitenta la bord. Omul prost e omul fericit, cel inteligent cunoaste prea multe din durerile vietii si nu mai prea poate sa se mai bucure si el. Dar... daca luam alt punct de vedere, omul prost se simte bine pentru ca este inconjurat de sute de specimene asemanatoare lui, iar omul inteligent, isi da seama ca e cam singur intre ei, si... automat esti exclus dintre ei, la fel cum e exclus un animalut diferit din familia de animalute... din salbaticie, in general.

De ce ma las atat de afectat de asta si spun tot prostii ? Va arat un exemplu foarte frumos, deci... sugerez sa ma credeti pe cuvant ca omul in cauza e prost si sa nu dati click in cazul in care sunteti alergici la injuraturi. Da ? Eu v-am avertizat... discutia este de cateva zile veche...

Click pe fiecare link de mai jos, de la 1 la 5.

1   2   3   4   5


Am incercat pe cat posibil sa cenzurez informatiile locului in care-am povestit din ... motive evidente. Sper c-am reusit.

Dupa cele spuse mai sus, dau un micut sfat despre cum sa te porti cu un prost (discutie veche de cateva zeci de minute):

... concluzie

P.S. Nu, nu m-am luat de un copilas mai micut decat mine :) e destul de inaintat in varsta, comparativ cu mine.

I love you

It is small and it is fragile, and it is the only thing in the world worth having.

We must never loose it or let anyone take it away, so my best hope is that you understand what I mean when I tell you that even though I do not know you, and even though I may never meet you, laugh with you, cry with you, or kiss you, I love you... with all my heart...

I... love... you

De ce sa NU fi un om bun

E o intrebare filosofica destul de grea si destul de importanta, chiar. Se bate cap in cap cu multe puncte de vedere... punct de vedere moral, religios, logic, etc... fiecare punct de vedere le care ma gandesc are cate-o situatie diferita, in ceea ce priveste utilitatea sau importanta de a fi sau a nu fi o persoana... buna.

In cazul in care sunteti de-acord cu faptul ca ar trebui sa fii bun, sa lasi de la tine mereu, sa fii mereu moral, sa fii mereu sensibil, atent, serios, cu constiinta si asa mai departe, auziti chestiile astea din familie, educatie, religie si alte surse asemanatoare. Lumea iti spune ca e pacat de faptul ca majoritateal umii e rea, si e foarte bine ca tu esti bun si intelegator si e admirabil ca pui la suflet, cand altii nu sunt capabili sa priceapa de naiba inseamna sa faci asta si trec cu vederea abilitatea asta ca pe o super-putere pe care-o vezi doar in filmele cu eroi.
Iti vor spune ca esti apreciat atunci cand esti astfel, iar cei rai sunt... desigur, inapreciati, pentru ca sunt egoisti, se gandesc doar la ei, si... orice altceva mai fac sau nu mai fac cei rai (la care nu vine Mos Craciun).
Iti vor spune multe lucruri, din care unele vor fi adevarate, iar altele... false. Doar nu va asteptati la perfectiune. Daca vreti asta, cum ziceam si altcuiva de curand, imprieteniti-va cu statui sau robotii performanti care nu s-au inventat, inca.

... mai nou, totusi, altii iti vor spune ca e o pierdere de tim psa fii o persoana buna, si pe langa asta e un consum inutil de energie, de nervi si o amplificare drastica a stresului, iarasi... fara vreun sens constructiv. De ce ? Tocmai pentru ca esti inconjurat de persoane egoiste care nu vor sa faca altceva decat sa se simta bine, in largul lor, si cand esti o persoana... rea, e evident ca nu faci bine, deci faci rau, iar... cateodata raul poate fi sinonim cu raceala (deci binele cu caldura), iar raceala nu exista ca entitate, ci e o absenta a ceva. Omul rau, deci, este o persoana cu raceala in el... cu lipsa caldurii. Asta spune logica (mea), cel putin. De-aici putem presupune, intr-un mod foarte nebunesc, faptul ca persoanele rele tind sa ia... de la cei buni. Raceala culege caldura, iar caldura e emanata mereu si se disperseaza, deci... ca persoana buna, oferi, iar cei rai, nu doar ca primesc, ci si iau.
Deci, dupa explicatiile astea intoarse pe dos, nu e bine, nici util sa fii o persoana buna din cauza ca in cele din urma vei ramane fara caldura de oferit, avand in vedere ca cei din jurul tau (majoritatea find cei nesimtiti, aiurea si... mda, rai)

Iar altii,cei care se considera mai inteligenti, iti vor spune ca e bine sa fii si rau si bine, depinzand de moment. Sa pui suflet doar cand trebuie, sa nu pui suflet cand nu trebuie. Sa iei de la altii atunci cand ai nevoie, sa nu iei cand vezi ca nu poti oferi si nici nu ai nevoie, ba chiar sa oferi tu si ... tot asa.

Cam greu, totusi sa fii amandoua intr-unul, de multe ori chiar imposibil. Suntem... oameni, avem impulsuri si instincte, deci nu suntem mereu in control. Iar in opozitie, avem principii si morala, deci constiinta, iar astea find spuse, eu nu ma vad mai niciodata indreptatit sa fiu rece cand am eu chef. Asta mi-ar face praf constiinta, iar apoi... cand ma vad luat la misto si batjocorit, injurat, scuipat (metaforic), iti vine maturi constiinta din capul tau si s-o arunci la gunoi, ca pe praf, dar apoi iti revii in fire, iti faci iluzii ca mai poti si nu... nu inebunesti, nici nu te consumi degeaba, iar la un moment dat se umple paharul, te uiti in urma, te minunezi si cedezi psihic, intr-un fel sau altul, deci o iei pe opozitie. Daca erai pana la momentul respectiv rau, acum esti bun, si invers.

... totusi, titlul spune: De ce sa NU fi un om bun. Pai... ca sa intelege mai bine la ce ma refeream acolo, dam o propozitie ,,sinonima": ,,De ce sa nu ai principii si constiinta". Hm, de ce nu ? Pentru ca ele exista (dintr-un anumit punct de vedere) din acelasi motiv pentru care exista arta. Te inspira, iti ofera spirit, iti ofera o frumusete relativa, respectiv profunda, dar... nimic cu adevarat util, palpabil, pe care sa-l utilizezi. Hm ? Cu sau fara ea, esti in viata, si majoritatea oamenilor incep sa-si piarda gustul pentru ,,arta" asta despre care tot vorbesc eu pe-aici, iar apoi luand conceptul de rece-cald, mergem pe conceptul ca ei vin sa se incalzeasca la tine cand le e lor frig si n-au chef sa-si aprinda un foc in sufletele lor, doar ca... mnah, stiti voi ce si cum dupa. Iar apoi, la principii si constiinta renunti usor, tre doar sa te lasi deschis la tot ce se intampla in viata, sa te lasi un pic atacat, si apoi o sa injuri momentul in care te-ai folosit de inutilitatile acelea 2. De-aia sa NU fi un om bun... pentru ca e o inutilitate.

Si totusi... dintr-un motiv sau altul, eu n-am chef sa ma schimb, chiar dac-o sa ma certe lumea pentru faza asta. Pentru faptul ca oricum o sa-mi fac rau in continuare si eu tot ma incapatanez sa raman asa. Pentru ... hm ? Ca sa fiu laudat pentru ca-mi place ? Mda... sa stau nopti nedormite, sa-mi pierd pofta de mancare si sa stau fara ce-mi doresc cu adevarat pentru laude :) ... luati-va gandul de la critica asta, nu merge. Iar pe langa asta, fetele nu mai prefera de mult baietii cuminti, ci pe cei rai. Ii prefera pe cei cuminti in momentul in care cei rai au scos de la ele tot ce-au mai bun si au nevoie de sprijin... deci ii prefera atunci cand nu mai prea au de ales... sau au de ales intre liniste si nebunia de care s-au saturat. Iar oamenii se rad de tine cand esti asa. Dai senzatia de vulnerabilitate, si... le place la nebunie sa te calce in picioare in felul asta. E fain sa dai intr-o persoana pe care-o crezi jos sau cel putin stii ca n-o sa dea inapoi. Castigi superioritate fara sa te murdaresti... egoul tau isi administreaza doza necesara de cocaina, iar atunci cand, uf, surpriza: ripostezi, incep sa injure si sa faca in toate felurile de nervi, ciuda, si esti atacat din toate punctele de vedere pentru ca... hm. Pentru ca ai ripostat, cum ai indraznit sa faci asa ceva ? :)

Da, m-am indepartat de la subiect... scuze. Imi ziceam si eu un ,,of" fara un motiv anume...

Eu o sa raman persoana care sunt si cred c-o sa suport raul. Nu stiu de ce, ma face sa ma simt special si ma indeparteaza de gunoaiele pe care le urasc, chiar daca ma face sa ma simt foarte singur... macar nu miroase a stricat pe langa mine, iar apoi... m-am nascut artist, deci vine in fisa postului faptul ca tre sa iubesc arta, deci... o iubesc.

... nu stiu ce sa zic, pur si simplu stau asa cum sunt. Asta nu inseamna ca sunt de-acord si nu mi-as dori sa fiu si eu prost si fericit de multe ori :) si nesimtit si porc si rece si... etc. Mai un pic si vor deveni calitati oficiale.


Draconian - Death. come near me

Indragostit la prima vedere vs. ceva trecator

Ce stim despre dragostea la prima vedere, sau cel putin despre... dragostea ce se infiripa rapid in sistemul nostru, in decurs de... cateva zile (spun ei) ? Pai, intalnesti o persoana interactionezi cu ea, ai acces la diferite informatii despre ea prin intermediul acesteia sau alte surse indirecte. Iti place ce aflii, rezoneaza cu tine, cu ceea ce stii despre tine, pus... rece si logic. Altfel spus... povestesti/socializezi cu aceasta, intri in discutii, sau gesturi, respectiv actiuni cu ea... si te simti... bine (?). Ma rog, inlocuiti cuvantul ,,bine" cu orice alt cuvant care sa sugereze faptul ca te-ai indragostit. Mda, as vrea sa pot explic pe intelesul tuturor orice simti la momentul respectiv, dar cum fiecare simte ceva subiectiv, probabil explic doar pentru mine si nu are sens, iar apoi vi s-au intamplat lucrurile astea, sunt sigur...

Totusi, atunci cand intalnesti o persoana de genul, pe care s-o consideri speciala, pentru tine, din simplul fapt ca iese foarte rapid in evidenta, comparativ cu celelalte zeci de persoane pe care le tii in discutii, sau celelalte sute de persoane cu care-ai intrat in felul asta in ... vorba. Ceva exista... atractie rapida, la inceput, iar apoi... vine altceva, un fel de obisnuinta care se asterne. Sau... sa-i spun dependenta ? Iti place cum te simti si vrei sa se repete, altfel... nu te simti in largul tau. Accepti rapid persoana aceea in viata ta si o integrezi destul de repede adanc in sufletul tau... unde-si face locsor. Iar apoi daca decide sa plece, locsorul ramane rapid gol si... hm.

Dilema mea este... cum iti dai seama daca toate cele descrise mai sus inseamna... dragoste pe bune, iubire sincera, sau doar... un fling trecator si fara importanta. Un simplu entuziasm pentru ceva nou, sau ceva incitant care-si pierde valoarea incet ? Pf... in momente de genul e cam imposibil sa realizezi. Seamana totul prea mult, si situatiile sunt relativ egale. N-ai nici o sansa sa-ti dai seama.

Depinde, apoi, ce intrebari iti pui. Intrebarile sunt cele mai importante atunci cand vrei sa rezolvi un mister. Daca intrebarile tale nu au raspuns, esti confuz, nu stii ce vrei, si nu are sens sa iei o decizie, deci e mai bine sa-ti pastrezi optiunile deschise pentru vremea in care... vei stii sa le raspunzi.

Intrebarile pe care le pot pune eu despre persoana respectiva si despre cum ma face ea sa ma simt pot fi:

•  Ce imi place la ea ?

Pai, spre exemplu, din ceea ce pot sa strang din sentimentele mele acum: Imi place foarte mult faptul ca multe din situatiile negative ale vietii mele iau o intorsatura pozitiva, si raman pozitive indiferent ce-as face in preajma acesteia. Ma joc, povestesc, ma cert, stau tacut, vorbesc intruna, zic prostii, zic chestii absolut inteligente, o vad ca povesteste, o vad ca tace, o vad in... cam orice situatie in care-as putea s-o pun.
Imi place vocea, incredibil de mult, prin simplul fapt ca e adresata mie si suna... al naibii de linistitor. Creeaza dependenta din prima clipa in care o auzi. Altii spun ca nu e asa ? Si mai bine, inseamna ca imi place doar mie iar asta spune... ceva.
Imi place exprimarea acesteia, felul in care aseaza cuvintele si arata ca este ea, cu adevarat. Arata, subtil si aluziv ce gandeste atunci cand spune cuvintele respective, propozitiile, frazele, si ma face sa ma simt in largul meu atunci cand o ascult. Pot fi atent sau... pot sa nu inteleg nici o iota uitandu-ma la ea sau cufundandu-ma in ideea ca ea vorbeste cu mine.
Imi place cum arata! Pf... tre sa comentez ? Fiecare persoana are un anumit gust la sexul opus. La toate trasaturile fizice, iar ea... indeplineste tot ceea ce eu consider a fi atragatoare. Sa nu mai vorbim de ideea frumusetii relative... (o placi pe dinauntru - > o adori pe dinafara).
Gustul muzical ? Da, absolut. Mereu sunt surprins de piesele pe care mi le sugereaza ocazional, chiar daca le stiam sau nu inainte, sau daca le-am ascultat de curand sau de demult. Poate e doar pentru ca sunt indragostit (sau nu) de ea, dar mereu nimereste (cel putin pana acum a reusit) momentul potrivit pentru a-mi sugera o anumita piesa. Iar eu (pe langa alte persoane pe care le cunoasteti si voi) sunt super obsedat de muzica. Ascult la orice ora, foarte multe genuri...
As putea continua, chiar as putea... dar sper sa nu fie cu suparare ca las sa se inteleaga de la sine ca pana acum tot ce-am observat la respectiva m-a facut sa zambesc. Pot incheia prin faptul ca imi plac foarte mult si toate lucrurile care se potrivesc intre noi, in gesturi, discutii, momente... si asa mai departe.

• Ce nu-mi place la ea/cu ea ?

Nu-mi plac momentele in care nu-mi ofera mie atentie si ofera altei persoane. Altceva ? Pf... hm... ahm... imi ziceti voi ? Poate sunt sentimentele, dar nu-mi vine nimic in minte legat de ea care nu m-ar face sa zambesc sau sa-mi fie dor, desi nu a trecut mult de cand nu am mai vorbit cu aceasta.

Fac o comparatie, desi astea sunt in general destul de naspa, insa... completez cate cazuri posibile exista pentru a contura mai bine ideea si pentru a elimina confuzia pe cat posibil (oricum asta ramane o lectura pentru mine mai tarziu, si pentru cititori).
Fac o comparatie intre ce simt acum pentru ea (desi presupunem, de dragul subiectului, ca a inceput de curand), si ceva ce a trecut demult, a durat mult, si a fost la fel ca si acum, deci m-am simtit la fel ca si acum.

Ca tot am facut referire la ce-a fost de mult, totul a inceput exact ca acum, ma rog, atunci mai repede ca acum, si a tinut muuuult... (credeti-ma cand zic ca mult :p) si s-a stins foarte greu, cu eforturi imense din partea mea si alte... chestii aiurea. Deci a inceput la fel, si a tinut foarte mult. M-am simtit la fel, orice chestie pe care-o pot gandi e la fel.

Paranteza: De obicei nu gandesc sentimentele in felul asta. O fac doar atunci cand vreau sa inteleg ceva, in situatiile in care sufar si chiar... trebuie sa inteleg. In alte ocazii doar simt... am invatat pe calea dura ca e mai bine sa simti decat sa stii... e mai bine sa taci decat sa explici, si toate asa mai departe. Am... invatat. Dar asta e blog, iar aici nu exista decat cuvinte...

Bun. Acum ce se intampla in cazurile in care nu esti cu adevarat indragostit ? Hm... eu unul pot doar presupune... dar as putea ghici faptul ca nu e o stare de dependenta la mijloc, sau cel putin nu e foarte mare. Poti renunta usor la gandul asta, nu simti o nostalgie imensa sau un dor cutremurator cand te gandesti, sau ti se aduce vorba. Nu esti dornic sa te gandesti foarte departe, ci ajungi pana la un punct, si alte lucruri par a fi prea mult pentru tine, nici nu esti curios sa le faci, nici nimic... (daca esti curios tare si nu le faci, ti-e frica din anumite cauze, asta-i altceva, nu tine de dragoste, tine de tine). Hm... altceva ? Pf... poate ca poti simti exact acel ceva pentru mai multe persoane in mod consecutiv sau... in acelasi timp ? Adica... iti poti spune in momentul acela: ,,Pot simti asta si pentru persoana respectiva, daca va fi sa fie, sau am simtit asta si atunci si s-a intamplat asa... si asa, si am un sentiment puternic ca... se va intampla exact la fel".

Sincer ? Nici nu stiu daca ceea ce zic e corect sau nu, presupun. Dar apoi sunt si eu curios :) mi s-a intamplat asta de... ahm... 2 ori, iar fete am cunoscut... multe si a fost flirt, a fost distractie, a fost... dragalasenie absoluta, au fost multe, am tinut, am si suferit, dar... astea 2 casuri ies cu mult in evidenta la nivel olimpic (ca si munte, greci, zei). Cel putin pentru mine. E ceva ce-mi spune asta si ma injura cand vreau sa ignor, sau sa renunt sau sa... o nu tratez cu seriozitate.

... foarte naspa situatiile astea, ma enerveaza si ma fac sa fiu depresiv mereu. Dar apoi... asta e un simplu articol in care am dezbatut lucrul asta. Nu sariti pe mine cu: ,,imi pare rau ca s-a intamplat asa ceva" , n-are rost, doar... judec si dezbat.

I wish I had a daughter

Din categoria ,,ce mi-as dori pe viitor" si ,,visele mele", face parte si rolul de tata, mai precis, de a avea o fiica :). Suna super ciudat, probabil, spus asa direct, dar daca stai sa-ti imaginezi, eventual, daca tu cel care citesti, ai deja o fiica, sa te uiti spre ea, realizezi la ce ma refer.

Ma gandeam de mult timp cum ar fi sa ai copii, cum sa-i ingrijesti, cum sa... ii inveti sa fie exact asa cum iti imaginezi c-ar fi cel mai bine sa fie o persoana in societate, in viata... cum sa faci in asa fel incat sa ii iubesti destul de tare incat sa simta ca le esti aproape, dar destul de libertin incat sa fie propriile lor persoane. SA ii protejezi, dar sa-i inveti sa se protejeze singuri... m-am gandit mult la lucrurile astea, insa ascultand o piesa, ma gandeam mai exact... ce frumos ar fi sa am o fiica.

... ar avea 5 sau 6 ani, ar fi micuta, zambareata mereu, cu parul lung, prins in coada, cu ochi albastrii, firava, sensibila, dar si smechera si isteata. Ar fi curioasa, timida, dar si vorbareata... sentimentala si romantica (in felul ei de fetita scumpa si micuta) si... foarte frumoasa.

In timpul liber am asculta muzica de toate felurile, am povesti despre ea... am dansa prin casa pe ritmuri alerte sau rare, dure sau sensibile, clasice sau de sezon. As invarti-o prin casa, eu zambind din tot sufletul, iar ea razand fara sa mai stie ce-i prin prejur.

As invata-o sa cante la pian cele mai simpatice piese, si as asculta-o toata ziua (Daca posibil), simtindu-ma plin de dragoste, chiar si daca ar gresi majoritatea notelor la inceput si s-ar enerva ca nu-i iese...

I-as povesti despre experiente anterioare, despre viata... despre cat e de frumoasa, sau cat poate fi de intoarsa pe dos cateodata, dar si cum se rezolva, daca stii ce e important, si stii la ce sa te uiti, pe ce sa te concentrezi, sa focalizezi...

I-as povesti despre dragoste si despre nemarginitele ei intelesuri precum si nenumaratele sensuri. Despre cat poate fi de frumoasa, dar si trista... si poate mi-ar curge o lacrima gandindu-ma, iar ea mi-ar zambi si ar sterge lacrima spunand: ,,Lasa... uite, a tlecut", iar eu incep sa rad si ea: ,,Cledeam ca esti tlist :D". Si sa zambesc si mai tare.

S-o vad imbracata in rochite care mai de care colorate si accesorizate, si sa nu-mi pot imagina pe cineva mai frumos (nici chiar mamica ei :P) si s-o complimentez mereu cu ceva nou, in asa fel incat sa ma intrebe mereu ce parere am.

I-as arata ca mereu poate avea incredere si mereu se poate simti in largul ei si acasa... alaturi de cei dragi, si as apara-o cu orice am la indemana de cele rele ce s-ar putea intampla...

... as sta alaturi de ea si as consola-o atunci cand se loveste si as spune ca o sa treaca, iar in timp ce plange, as face-o sa rada, sa uite de ce s-a intamplat, pe moment. Iar atunci cand rana e sufleteasca, as tine-o in brate si i-as povesti, pe un glas soptit, lucruri frumoase, povesti indepartate... care s-o indeparteze de tristetea reala si s-o aduca, pe moment, in fantezia fericirii.

Da, mi-as dori sa am o fiica :) oricat de greu ar fi, si stresant, si ce s-o mai intampla, lucruri de genul merita mereu si te umplu mereu de energie atunci cand simti ca nu mai ai nimic de dat. Mereu simti ca poti mai mult. Esti in speranta mereu...

Am zis ceva gresit ? :)

Uite piesa pe care-as dansa cu ea prin casa: