Compartimentalizarea sentimentelor! ... what ?

 

Ai grija, e o postare lunga, mergi pe riscul tau      

Sa stii ca tu nu functionezi numai pe logica infailibila. Adica, banuiesc ca iti dai seama, nu ? Fie ca te minti singur ca ai total control asupra ta sau nu, acel control total nu exista. Sunt anumite parti din tine asupra carora nu ai control! (if you know what I mean). Da, exact! Ai ghicit! Sentimentele!

Sentimentele noastre sunt ca si culorile. De baza ar fi cateva, insa combinate pot fi zeci de mii, in diferite nuante, si mai multe sau mai putine combinate, asa ca mult succes cu controlul absolut, mai ales cand te aflii intr-o situatie mai naspa :).

 De fapt, multi dintre voi nici nu stiti ce inseamna un sentiment, mai exact, sau care pot fi astea, in afara de dragoste, ura sau bucurie, fericire. Mai stiti altele ? Va las sa va ganditi.

Unii ar putea spune ca sentimentele sunt atitudinea noastra fata de realitatea concreta. Altii ar spune ca sunt niste ... chestii, care sunt asemanatoare cu emotiile, dar dureaza ceva mai mult. Unii spun ca vin logic si biologic, in urma unor experiente traite sau a propriei imaginatii care lucreaza intr-un... anume fel ? Ma rog, ceva in genul. A, da, si altii zic ca e total random si n-ai idee cum o sa te loveasca sau o sa te mangaie. Deci e o complicatie mai complicata decat complici...tatea. Mda.

Ne putem gandi la multe chestii din astea numite sentimente, dac-ar fi sa le enumeram, si pentru ca vrem sa facem o postare mai lunga si mai logica, din care sa plecam cu ceva si acasa, doar asa-i frumos cand vii in vizita. Sa bagi mana, sa iei cat poti si sa duci si pe-acasa.

1. Agresivitatea

  Am putea defini chestia asta ca find o adunatura de insusiri distructive, menite sa produca distrugeri, fie ele pe plan material sau chiar pe plan uman, asta era destul de logic. Momentul acela cand esti micut, iti doresti foarte tare ceva ce a gasit alt copilas si decizi sa-l iei cu forta pentru ca poti si denota, intr-o oarecare masura, o atitudine de superioritate exprimata prin, ei bine... agresiune, daca e s-o spun asa.

Tuturor ne sta in fire sa fim agresivi, insa doar putini recunoastem cu adevarat ca face parte din noi, din pacate, iar asta o face sa iasa la iveala random, de cele mai multe ori, bazata pe alte sentimente declansatoare, care pot fi ura, depresia sau chiar si plictiseala, pentru ca in fond toate astea 3 sunt sentimente, nu-i asa ? 

Se spune ca fapta recunoscuta e pe jumatate iertata. La fel merge si in cazul agresiunii, sau a tuturor sentimentelor, de fapt. In momentul in care recunosti fata de tine ca in momentul asta, esti agresiv, poti intelege si controla mult mai usor sentimentul, facandu-l mai putin periculos si implicand mai putine riscuri, pentru ca nimanui nu-i plac riscurile, nu ? 

2. Furia

 Te-ai simtit vreodata agitat iar bataile inimii ti s-au accelerat iar gandurile din capul tau aveau o intorsatura urata din cauza broscutei tale testoase care era neascultatoare si nu voia sa-si faca curat in acvariu ? Nici eu. Ah, ai avut ? Deci ai experimentat furia, felicitari! Hi5 broscuto!

Chestia asta are mereu un sentiment declansator, ca frustrarea, sau ura, sau alte sentimente negative care ne deranjeaza. De la sentimentul declansator, pasim spre furie, iar corpul resimte efectele sub forma de respiratie accelerata, transpiratie, bataile inimii accelerate, agitatie, dar nu... nu te pregatesti pentru sex, daca la asta te gandeai. Esti furios, tine minte!

Aici nu mai e destul sa recunosti ca e furios, desi e destul de importanta si chestia asta, daca crezi ca poti reusi s-o faci in timpul actului, desi e putin probabil. Ideea principala e sa stii sa ti-o exprimi, iar aici ma refer la diferenta dintre a lua o halba si a o arunca in cap la tiganul ala care-ti tot cere un leu, si a lua halba si a o arunca in perete, acolo unde consecintele vatamarii corporale nu exista. Cu alte cuvinte, sa ti-o exprimi in asa fel incat sa nu existe prea multe sau deloc consecinte. Intelegi ce vreau sa spun ? Ah, tu geniule, nici nu stiu de ce ma mai chinui sa explic!

,,Oricine poate deveni furios - e simplu. Dar sa te infurii pe cine trebuie, cat trebuie, cand trebuie, pentru ceea ce trebuie si cum trebuie – nu este deloc usor." - Aristotel

3. Anxietatea

Anxietatea e un sentiment strans legat de succes, cam in orice situatie. Imagineaza-ti ca esti pus intr-o... imprejurare (?) in care succesul tau depinde de anumite lucruri asupra carora tu nu ai control. Ti-ai imaginat ? Nu, nu ti-ai imaginat, merci ca ma asculti. Ba, iti doresti o chestie, tare... tare! Ceva de care stii ca ai nevoie neaparat! Si apare indoiala, adica: poate poti, poate nu poti, nu esti sigur! Bravo, aia e anxietatea, in general.

Imagineaza-ti un segment. Stii tu, linia aia ingradita in 2 bari. La bara din stanga scrii ,,frica" si la a 2-a este reprezentat ,,entuziasmul". Anxietatea e un punct care se misca intre astea doua in situatia reprezentata de un obiect al dorintei tale. Ea nu va putea iesi niciodata din segmentul acela, decat daca vei fi pus intr-o situatie de indiferenta, insa in rest, totul oscileaza intre frica si entuziasm. Secretul succesului e sa indepartezi punctul de frica si sa-l indrepti spre entuziasm, pentru ca daca anxietatea ta e paralizata de frica, obiectul dorintei tale e pa pa si poti sa-ti iei adio de la el. Insa anxietatea in entuziasm iti da forta si optimism, cum de altfel e si logic, nu-i asa ? 

Anxietatea in entuziasm e sentimentul ala, cand nu stii ce se va intampla, dar zambesti, totusi, gen ,,abia astept sa afluuu!!" stind ca ai pus munca si totul. Frica e cand nu vrei sa aflii, desi poate ai muncit pentru asta si nu mai are importanta. Oricum nu se va intampla, nu esti destul de bun, n-are rost. Insa are, pentru ca-ti pasa, deci... anxietate rea!

Totul e in capul tau, forteaza-ti cuvintele care trebuiesc si care au efect pozitiv, si ignora-le pe alea urate. Optimism si pesimism. E greu, dar... poate poate face un prieten asta pentru tine, ideea e sa-l asculti, doar... si daca stii ca logic e bine ce spune, ai incredere in el, iar daca nu are logica, ajuta-l sa aibe logica. E mai usor sa faci asta decat sa te ajuti pe tine sa te simti mai bine. Sad but true.

4. Plictiseala

 Nu, frate... nu. Dar ? Nu... hm... nuuuuu, nu vreau, nu-mi place. Si ce daca-mi placea NU VREAU! Ce dracu nu intelegi ? Nu vreau si cu asta basta. Serios... n-am chef.

                   ... wow

De ce cu starea aia ? Ce ti-a facut tie lumea ? Ce s-a intamplat ? Eh... nimic, nimic interesant. N-am energie, nu-mi doresc... vreau sa-mi doresc si nu reusesc, nu e... nimic.

Cam asa suna plictiseala, nu ? Pierderea gustului pentru orice sentiment placut sau interesant si in acelasi timp dorinta de a fi apropiat de sentimente in genul. Deci, in teorie, plictiseala e o dorinta de... a dori. Cam asa se traduce, nu ? La mine cam asa e tot timpul.

Exista pana la urma cam 2 tipuri de plictiseala. Odata reactia aceea de plictiseala la un gest aiurea si stupid, sau la nevoia de a face ceva care nu-ti prezinta interes. Apoi e patura aceea de plictiseala care se asterne asuspra ta si-ti rapeste toata energia de la toate lucrurile interesante la care te poti gandi. In momentul ala, singura chestie pe care ti-o doresti e sa fii surprins exact asa cum trebuie ca sa te scoata instant si sa te arunce in valea fericirii si sa te simti minunat. Asta nu se intampla asa usor, evident, si tre sa compromiti un pic si sa urmezi ideea de ,,pofta vine mancand", altfel... risti sa te plictisesti zilnic. Si te-ai cam dus dracu :).

5. Depresia

N-o sa fac o introducere cu un exemplu pentru ca risc sa ma intristez singur. 

Depresia, in sine, nu e tocmai un sentiment... tocmai. E mai degraba un amalgam de trairi si/sau sentimente care provoaca acea stare de tristete prelungita si aparent infinita. Ce-i trist e ca poate fi infinita, dar in general nu e.

Imagineaza-ti ca esti trist dintr-o cauza anume. Este urat, este neplacut, dar nu pare infinit. Esti usor sau puternic nemultumit ca s-a intamplat o chestie anume si apoi te obisnuiesti cu ideea, nu ? Hm, nu mereu. Cand nu reusesti sa te obisnuiesti si nu vrei sa accepti pentru ca ori esti incapatanat ori te convingi ca acceptand o sa te simti mult prea rau sa poti suporta si ti-e frica. Asa ca te complaci intr-o lume infinita, fara usi, neagra, in nuante de culori reci si sobre si-ti imaginezi ca daca stau suficient acolo, e posibil sa se indeplineasca dorinta ta pe care ai lasat-o balta, insa doar pe jumatate. Si-ti imaginezi ca exista o metoda perfecta de a iesi din acel loc, sau... mai degraba de a transforma locul acela in ceva placut, pentru ca ai ramas asa mult timp acolo ca parca devine acasa si n-ai vrea sa pleci ci sa redecorezi, si nu oricum... perfect. Dar nu ai idee cum. Speri doar ca iti vei da seama.

Complicat, nu-i asa ? Inca se fac studii referitoare la cauze concrete si rezolvari anume. Insa ca si la iubire, depresia se manifesta diferit, deci nu exista o definitie exacta care sa descrie perfect si in care sa te regasesti in totalitate, insa poti invata sa ti-o recunosti, si sa parcurgi fiecare aspect al depresiei, pentru a-i lua controlul si a-ti da seama singur de solutie. 

Nu, nu e usor, eu unul nu pot face asta, nu imediat. Ma pot pierde cu zilele in sentiment, dar la un moment dat o apuc si-i spun: ,,Esti a mea, nu invers" si incep s-o inteleg, s-o iau pas cu pas... 

6. Invidia

 Cred ca n-ai recunoaste in ruptul capului invidia. Si stii de ce ? De-alungul istoriei oamenii au criticat sentimentul asta ca find probabil cel mai rau pacat, chiar daca de fapt nu-si dadeau seama. Nu voiau sa-si dea seama avand in vedere ca face parte din noi si preferam s-o reprimam decat s-o recunoastem, pentru ca recunoscand-o, admitem intr-un fel o infrangere.

Ce vreau sa spun prin infrangere ? Cand persoana respectiva are ceva ce noi ne dorim, sau ne convingem ca ea e fericita si vrem si noi sa fim fericiti deci implicit avem nevoie de modalitatea prin care aceasta a devenit fericita. Nu e rational, nu te gandesti ca ea e ea, tu esti tu, este... pur si simplu invidie. Daca recunoscand, admiti infrangere si reprimand sentimentul, traiesti mereu cu senzatia asta de prost gust cum ca nu esti complet implinit, intelegand invidia poti ajunge sa stii cu adevarat ce-ti doresti, pentru ca invidia, pana la urma, e o dorinta, doar ca e o dorinta aparent indeplinita deja de altcineva.

Accepta ca-ti doresti lucrul asta. Fata de tine. Accepta ca-l vrei din motivele reale, pe care le vei gandi dupa. Odata gasite motivele iti dai seama daca tie chiar ti se potriveste lucrul acela, iar daca da, mergi si-l obtii. Daca nu, ai scapat de-un stres, nu ? 

7. Frica

 Frica reprezinta de la refuzul categoric de a accepta un lucru din pricina riscului de a ti se intampla ceva ce tu consideri ca te va pune intr-o situatie foarte, foarte urata sau neplacuta pana la frica de o situatie in care esti deja si care poate escalada sau se poate schimba departe de controlul tau. Sau mai degraba, poate pune stapanire pe tine, tu find cel sub control, fara libera vointa.  

Frica, in acelasi timp, e un sentiment destul de fizic. Adica, pusi in situatia acesteia, reactionam, nu prea gandim. Ori ca incepem sa tremuram, ori transpiram, ori simtim inima ca ne iasa din piept in ideea aceea cutremuratoare, sau facem pe noi, depinde. Si e utila, evident, ne impinge la actiune ca raspuns la o situatie alarmanta, banuiesc.

Frica ne pune, din nou, intr-o postura de slabiciune, ca alte multe sentimente si e destul de probabil sa fie reprimata si ea, transformandu-se intr-o fobie. O reprimi, o tii acolo, uiti de ea, si cand esti pus intr-o situatie pe care sub-constientul tau o recunoaste, incepi sa fii speriat si sa nu intelegi de ce, dar pur si simplu trebuie sa pleci dracului de-acolo cat mai repede. Nu te simti in control, nu trebuie sa fii acolo, trebuie sa pleci.

Accepta-ti sentimentul asta ca find ceva real. Recunoaste ,,mi-e frica" si apoi pune-ti intrebarea serioasa: ,,Ce trebuie sa fac acum ?" Odata ce-ti spui ca ti-e frica, da ,am, asa e, partial incepi sa te calmezi, pentru ca nu mai incerci sa-l negi, consumand si mai multa energie degeaba. Atunci e cel mai probabil sa apara curajul. Iti place cand am sens, nu-i asa ? (daca nu am sens, tine pentru tine).

8. Vinovatia

 Marele dusman care apare sa isi bata joc de noi in momentul in care am facut ceva ce pare a fi gresit si oricat ne-am dori, nu ne putem intoarce din drum. E gata, e facut, ne simtim vinovati. E aiurea.

Iti dai seama, din nou, cati oameni incearca sa-si reprime vinovatia, iarasi din ideea ca daca o reprimi, reprimi partea aia din tine care a fost de-acord sa faca lucrul de care ti-e asa rusine, in timp ce toate celelalte parti, ori ti-au interzis si nu le-ai ascultat, ori n-au fost atente si a fost ceva de moment si rapid si... e bun facut.

Multi consideram ca vinovatia este o pedeapsa pentru c-am fost rai, la fel cum durerea e o consecinta a unei lovituri sau altceva asemanator. Si daca vom continua s-o gandim asa, n-o sa avem o parere foarte buna despre noi, consideram ca suntem pedepsiti constant pentru niste lucruri pe care le facem gresit. Ca suntem noi insisi o greseala si nu meritam nimic si asa mai departe.

Trebuie sa constientizam ca vinovatia este o atentionare de la abaterea fata de codul nostru moral, la fel cum durerea e o atentionare ca ceva este in neregula si trebuie sa actionam. In functie de codul moral pe care ni-l formam, sentimentul de vinovatie poate aparea mai des sau mai rar. Mai intens sau mai slabut. Evident, depinde si daca suntem psihopati sau sociopati. Atunci nu simtim vinovatie deloc, si facem orice ne dorim, indiferent de cat de urat poate fi. Dar tre sa tii minte, una e ca nu stii ca faci rau, alta e ca stii ca faci rau si nu-ti pasa. Cand nu stii ca faci rau si-ti pasa, te simti vinovat, deci.. esti normal.

9. Ura

Ura este inca un sentiment care porneste de la alt sentiment declansator. Grozav, cum dracu o mai intelegem si pe asta ? Pai greu, asa o vom intelege.

• Esti invidios pe cineva pentru ca are ceva. Se mai poarta si naspa si incepi sa-l urasti.

• Iti este frica de cineva. Dintr-un motiv sau altul are putere asupra ta, fie un parinte, fie un sef de la munca, fie oricine are putere asupra ta si depinzi de acesta si nu-ti place asta.
• Iubirea si ura sunt in stransa legatura. Cand iubesti, devi vulnerabil in fata persoanei respective, mai mult decat in fata altor persoane, iar aceasta are capabilitatea de a te rani, de a te umili sau alte lucruri in genul. De la un timp poti ajunge s-o urasti, sau sa ai episoade de ura in timpul relatiei.

Nu putem uri ceva ce nu are legatura cu noi. Cand uram o persoana, uram ceva ce ne apartine din interiorul acesteia, oricat de greu de inteles ar fi asta. Nu putem uri fata de care nu avem o legatura profunda. Putem uri chiar si un defect de-al nostru pe care-l vedem la altceva, in cazul in care defectul nostru e unul pe care-l reprimam si nu vrem sa-l acceptam.

Din nou, nu trebuie sa te lasi paralizat de sentimentul asta. Odata pentru ca e gresit, intelegi ce vreau sa spun ? Si apoi pentru ca-l poti confunda cu alte sentimente. Poti simti frustrare fata de ceva ce ti-a facut cineva si sa te convingi ca-l urasti, cand nu e chiar adevarat. Ura e ceva mai puternica decat frustrarea, desi porneste de la frustrare.

Mai e si ura de sine, sau ura fata de o parte din tine. Te poti gasi frecvent in situatia asta in momentul in care apare in viata ta un gol care te atrage, dar care la un moment dat este impiedicat de o parte din tine ce nu se potriveste cu imaginea perfecta a visului tau. Fie ca e ceva fizic, sau psihic. Acum... poti sa-ti pui intrebarea: E mai usor sa-ti schimbi visul sau partea aia a corpului ? Si poti sa te mai intrebi si daca visul ala e ceva foarte important pentru tine sau doar o toana de cateva zile ? Nu de alta, dar sa nu risti sa te urasti fara motiv. Poate chestia pe care-o urasti la tine e utila in alte domenii pe care tu le ignori fara sa-ti dai seama. Tot ce e posibil.

10. Speranta

 

Cand zici speranta, te gandesti la o dorinta, dar nu chiar dorinta. Dorinta e fata de ceva simplu, concret. Speranta, insa, se refera la o situatie si e mult mai puternica decat dorinta. 

Este aproape imposibil sa nu speram. Chiar si dac-am fi pe punctul de a ne sinucide, tot speram ca moartea ne va aduce pace sau stiu eu ce speri de la ea, sau chiar ca te vei razgandi, sau va aparea cineva sa-ti dea o lopata peste cap sa simti ca-i pasa cuiva de tine.

Este sentimentul de aur care ne tine mereu in priza cu privire la motivele pentru care suntem in viata. E sentimentul care nu ne lasa sa renuntam la anumite lucruri importante necesare sanatatii noastre mentale. 

Vai, am juma' de sens la tot pasul, nu-mi place. E prea vast sentimentul, ce-i si cu el ? E ca o panza de paianjen ce ne acopera tot sufletul, una din aia foarte, foarte puternica. Baiul e ca nu e indestructibila si noi traim cu impresia, deseori, ca e. Si cand panza aia se rupe, atunci faci cunostinta cu disperarea si apoi cu depresia, cel mai probabil, pana pui alta panza de paianjen care sa te calmeze.

Speranta e baza, psihic vorbind. Reprezinta siguranta ta, ca in cazul in care totul se duce pe rapa, ai chestia respectiva si n-o sa fii total distrus si varza.

Ai grija in ce-ti pui speranta. Gandeste, totusi, nu toate sperantele sunt potrivite, iar aici ma refer ca nu toate panzele sunt la fel de puternice. Cand se rupe aia, nu-ti va placea ce se va intampla. Gandeste...

11.Singuratatea

 

E la fel un sentiment. Nu poti spune ca e o certitudine, nu-i asa ? Ai prea multi oameni langa tine si adevarul e ca singuratatea e un fel de a spune ca nu ai pe cine trebuie langa tine. Oameni sunt destui. Stari sunt destule cat sa ii cuprinda pe majoritatea si adevarul e ca de-alungul vietii tale e okay sa ai de-a face cam cu toti, sa-i poti ,,experimenta" pe toti pe pielea ta, si zic asta intr-un mod foarte non-erotic, asa ca scuze disperatilor! (stiti ca va iubesc daca va ganditi la prostii).

Singuratatea este declansata in general de la anumite dezamagiri. Suntem fiinte sociale, in momentul in care ne simtim prost, avem, cel mai mult, nevoie de o atingere calda, emotionala de la cineva drag. Daca simti ca tu nu ai nevoie de oameni, continua sa-ti ignori sentimentul si sa ti-l reprimi. O sa fie extraordinar, si o sa te simti bine, te rog, si succes.

Admite ca te simti singur, cel putin fata de tine si apoi gandeste-te ce fel de persoane crezi ca ti-ar putea alina singuratatea ? Fii liber in exprimarea fata de tine. Zi... ca vrei o imbratisare. Zi ca vrei sex, fie ca esti o calugarita, e o nevoie naturala, si lipsa a ceva ce avem nevoie poate fi sentiment declansator. Esti normal si esti natural, okay ? Daca nu cumva nu esti, atunci ne vedem la psihiatrie.

Un alt gand urat pe care-l avem cand ne simtim singuri, e ca ne imaginam ca toata lumea din jurul nostru e fericita si are pe cineva alaturi, iar noi suntem in centrul lor fortati sa fim martori la placerea sociala de care acestia au parte. Adevarul e absolut toata lumea trece prin asa ceva in anumite momente din viata lor. Ca aleg, din rusine, sa nu arate, asta-i partea a 2-a, insa problema e ca tu nu vezi ca poate si ei se simt singuri. Deci nu esti singur in propria-ti singuratate. Sunt si alte persoane singure, exact ca si tine si cum mi-a spus odata o prietena super draga: ,,Am avut o perioada in care m-am simtit foarte singura. Dar apoi l-am gasit pe el, care se simtea la fel de singur, iar acum, de ani de zile, suntem singuri impreuna." si asta pare asa perfect, ca suna ca o minciuna, ceva ce nu poate fi asa frumos. Este... ma rog, pentru mine, cel putin este.

12. Iubirea

 

Am ajuns si la intrebarea de un infinit de dolari. Ce este iubirea, pana la urma ? Nu, fratilor, nu am ce sa va zic, sincer, pentru ca n-am idee cum sa caracterizez altfel decat am facut-o pe blog pana acum in nenumarate postari. Sa ma repet ar fi sa fiu penibil, sau sa ma simt eu penibil. Si plus de asta, cu totii stiti cam ce este, pana la urma, sentimentul asta. Pot sa va explic anumite chestii, parti, efecte, si tipuri, sa le intelegeti, dar iubirea in sine e rezervata pentru fiecare dintre voi si sfatul meu e s-o simtiti. Ea nu e eterna, nici perfecta, asa cum ne-ar face altii sa credem, doar pentru ca suna frumos si e un ideal perfect. E un sentiment ce poate fi intretinut cu multa sinceritate, de la inceput, incredere de sine si confort, fata de persoana respectiva. A se evita care au ca rol sa perverteasca iubirea si s-o transforme in ura, invidie, sau chiar agresivitate. Tot ce e posibil, de usor nu e prea usor, dar ajuta daca ai mereu in vede faptul ca iubesti. Sa-ti spui chestia asta, si sa vezi cum te simti. Daca te simti in largul tau si in acelasi timp iti vine sa te gandesti la persoana respectiva, involuntar, e super. Daca simti ca fortezi sentimentul pentru ca in sinea ta de asta ai nevoie si intai tre sa invoci imaginea persoanei, apoi iubirea, e destul de probabil sa-ti imaginezi totul si sa-ti treaca in scurt timp. Sau ce, n-ai mai simtit vreodata ceva pentru cineva de dragul de a simti ? Toti avem nevoie sa fim indragostiti, cateodata... toti. Nu te da special, si tu ai incercat. Si eu.

Poate fi de mai multe tipuri, iti dai seama. Poti sa iubesti in cateva feluri bune. Teoretic poti iubi intr-o infinitate de feluri, dar tu ca individ, poti in cateva, cel putin asa banuiesc eu.

• Iubirea parinteasca: Cand esti copil, bebelus ai sansa sa ai parte de iubirea parinteasca perfecta. O iubire neconditionata in care toate nevoile tale fizice sau psihice iti sunt satisfacute. Esti iubit, nu pentru ca faci ceva, sau pentru ca demonstrezi ceva ci pur si simplu pentru ca existi, iar asa ceva doar parintii iti pot oferi, in general. E iubirea grijulie in care tot ce-ti doresti de la individ e sa se dezvolte si sa devina o persoana proprie, cu propriile ganduri si individualitate, exact la fel ca si tine. De fapt, mai bine ca tine, nu-i asa ? Daca te imaginezi ca find parinte, poate-ti dai seama. Sau ai avut norocoul sa fii tratat asa ? Bravo...
• Iubirea frateasca: Comparativ cu iubirea parinteasca, care presupune inegalitate, aici iubirea merge de la egal la egal, cel putin intr-o iubire frateasca ideala. Aici nu ma refer ca amandoi sunt indentici si se iubesc din acelasi motiv. Nu, mereu vor exista rivalitati intre frati pe diferite motive. Ca unul e mai mare si altul e mai mic, iar cel mare il invidiaza pe ce-l mic pentru grijile mai putine pe care le are si afectiunea sporita din partea parintilor pentru ca, ei bine, e mic, iar cel mic il invidiaza pe cel mare pentru libertatea crescuta pe care-o are si oportunitatile in plus de care beneficiaza. Dar, in general, printre toate bataile, se iubesc de la egal la egal si tin unul la altul. Ma rog, in general.
• Iubirea romantica: Este altfel decat cele doua descrise mai sus, pentru ca in general se concentreaza asupra unei singure persoane si atat, fara nici un fel de exceptie si in acelasi timp cauta fuziunea cu celalalt, din multe puncte de vedere (ma auziti perversilor ?) Cand ne indragostim, proiectam o parte din noi, pe care nu am recunoscut-o, inca, asupra altei persoane. Din acest motiv, indragostirea este un mijloc de a avea o imagine mai completa despre sine. Iubirea matura cere, in ultima instanta, retragerea proiectiilor asupra celuilalt si recuperarea lor. Doar atunci il putem iubi pe acesta asa cum este.
• Iubirea de sine: Stii, daca te iubesti pe tine suficient, nu inseamna ca esti egoist. Paradoxul asta contrazice marea parte a convingerilor cu care suntem crescuti. Ni se spune mereu sa-i punem pe altii pe primul loc, dar... pana la urma, putem satisface nevoile altora daca ale noastre sunt neglijate ? Iubirea de sine nu inseamna neaparat satisfacerea tuturor placerilor si o succesiune de alte chestii placute asupra noastra de catre noi, ci mai degraba o atitudine de iubire fata de noi insine. Daca ne iubim, ne gandim de ce avem nevoie, ce ne deranjeaza, ne dam sfaturi bune si ne fortam sa mergem mai departe atunci cand trebuie. Ne pasa de noi insine si ne vom trata cu iubire, genul asta de iubire, in care noi suntem alaturi de noi insine. 

Daca inca nu te-ai indragostit, stai linistit, ai timp de toate. Ideea e sa fii atent cand se intampla si sa stii ce simti. Nu stii ? Gandeste-te... tu esti in capul tau, nu altcineva. Cauta ce se intampla si pune intrebari, apoi, referitor la ce nu intelegi, altora. Poate un prieten iti va da o idee diferita de a ta si te va ajuta sa intelegi, chiar daca nu va oferi raspunsul ideal.

13. Mandria

 

O sabie cu doua taisuri, desigur, mandria. Multumirea ta fata de realizarile realizate pana-n momentul de fata, sau certitudinea unor realizari viitoare. E toxic cat de bine te poti simti dupa ce faci o chestie faina si iti place si esti multumit de cum a iesit si tu ai facut-o cu propriile manute si minte. Esti mandru de tine, multumit de cine esti. E unul din cele mai satisfacatoare sentimente (like a neverending orgasm, sometimes).

Pe de-o parte iti recunosti potentialul te recunosti pe tine ca find bun la ceva si stima de sine creste. Daca ea creste, atunci viata ta devine mai buna din foarte multe puncte de vedere. Pe de-alta parte, daca ea creste un pic cam prea mult, pana la nivele astronomice, deci... false, vanitatea si aroganta egoista vor fi chinuitoare.

Mandria in sine este nevoia de a te simti satisfacut de tine insuti. Apare in forma ei frumoasa cand realizezi ceva important si apare in forma ei mai putin frumoasa cand esti pus in situatia de a recunoaste, intr-un fel sau altul, ca esti slab sau neputincios sau ceva care va denatura imaginea ta, fata de tine, sau fata de altii. Ce-i de facut in cazul asta ? Evident... ce-i prea mult strica, mereu. Deci pune-ti o limita, la alegerea ta, dar sa fie o limita, la cat de fericit te simti cu tine insuti cand faci ceva (dar sa fii fericit, altfel nu mai e mandrie), si, din nou cum am tot zis, sa recunosti fata de tine insuti ca esti slab cateodata, si neputincios, iar asta nu inseamna ca imaginea ta trebuie sa aiba de suferit. Dimpotriva, te folosesti de informatia asta sa te intaresti pe tine insuti. Trebuie neaparat sa ai in vedere faptul ca toti suntem asa. In felul asta functionam si in felul asta functionezi si tu. Nu incerca sa fii diferit schimbandu-te la asa nivele, ci cunoaste-te pe tine insuti si accepta ca ai si defecte si calitati si e foarte in regula asa.

14. Respingerea

 Inca unul din cele mai groaznice sentimente pe care le putem resimti. Vai de ele sentimente.

Cu ce e diferita respingerea de celelalte cortine negre ce se pot asterne asupra noastra ? Aici e nevoie de 2 persoane, in general. Ori asta, ori tu si restul lumii, depinde cum o simti si depinde de situatie. E groaznic pentru ca intervine iar sentimentului de control care-ti scapa printre degete si esti umilit. Adica... daca e intre 2 persoane, e vorba de o persoana care detine controlul si alta care nu, iar cea care detine controlul e evident ca e cea care respinge, in contextul asta, iar cealalta, cea care e respinsa. 

Pentru a putea ajunge la sentimentul asta, trebuie sa fi investit anterior sentimente si alte lucruri ca sa conteze, nu ? Trebuie sa te fi pus in situatia de a fi vulnerabil pentru a putea fi respins ulterior si pentru a durea. Mda, stiu la ce te gandesti, poti fi respins si sa nu-ti pese, dar apoi de ce-am discuta despre situatia aia daca nici macar nu te afecteaza ? Nu are sens! 

O persoana care te respinge nu inseamna ca e Dumnezeu in fata ta. E o alta persoana imperfecta, exact la fel ca si tine. Nu te respinge pe niste criterii exacte si perfecte ci pe baza propriilor criterii si propriilor valori (daca are asa ceva). In momentul in care te respinge, iti spune in fata ca nu te apreciaza pentru ca, din punctul ei de vedere, nu-i mai satisfaci anumite nevoi emotionale sau materiale sau fizice si vrea sa te lase in urma sau sa te tina la distanta. 

Te face asta un prost sau un om jegos sau cineva naspa ? Nu. Logic ca nu. Inseamna ca persoana respectiva si-a atins maximul de sentimente pe care are chef sa le investeasca in tine si are chef sa mearga mai departe. Tocmai de aceea, tu vei fi dezamagit o perioada, vei suferi, iar asta-ti va da ocazia sa inveti mai exact ce ti-a placut la persoana respectiva si cam ce crezi tu ca i-a placut ei la tine. Daca indraznesti sa urasti partile din tine care au fost respinse, esti prost, in adevaratul sens al cuvantului. Te rog frumos, nu fii prost. Ti-am zis, persoana aia nu e Dumnezeu si nu va fi in viata ei vreodata... asa ceva. Tu esti propriul Dumnezeu si iti judeci aspectele singur. Ceea ce ai tu, poti valorifica singur, daca esti inteligent, si daca nu esti inteligent sau efectiv n-ai chef sa depui efortul, poate ai norocul sa se arate cineva care sa aprecieze lucrul respectiv la tine si sa nu te respinga din cauza aia. Ci din alte cauze. Oamenii sunt oameni si drumul asta prin viata trebuie sa-l parcurgi pentru experienta.

Respingerea te invata si multe lucruri, in general despre ceilalti oameni. Felul in care sunt atrasi de tine si tranzitia aceea pana la punctul in care nu mai sunt atrasi de tine. Ce se intampla, de ce-au facut asta, cu ce sunt eu de vina ? Daca e sa fii cu ceva de vina, e pentru ca ai fost fals si ai prezentat aspecte false despre tine, pentru ca in rest, nu ai nici o vina. Ai fost tu insuti, ai incercat si ai apreciat. Nu a vrut ? Okay... nu zic ca e usor sa treci peste, ci ca nu ai de ales. Deci ori treci mai usor peste, ori mai tarziu, dar peste vei trece, categoric.

Doamne, ce dor degetele de la atata scris, nu-mi vine sa cred c-am fost capabil sa scriu toate chestiile astea intr-o zi. Ma doare capul si cred ca si pe tine te doare capul ca ai ajuns pana aici si vai... 

Uite sentimente, pe care trebuie sa le recunosti si trebuie sa le accepti pentru ca fac parte din tine si ele nu vor disparea. Sunt ca niste bucati din tine, psihice, carora trebuie sa le inveti insemnatatea. Sunt ca niste simptome care iti explica situatii mai bine decat le-ai putea tu vedea si intelegand fiecare sentiment in parte, intelegi situatiile cat se poate de bine per fiecare context.

Nu amesteca sentimente, te rog. Nu fa prostia de a uni depresia cu ura si apoi cu iubirea, si sa faci o tocana de rahat si sa nu te mai intelegi si apoi sa dai bani unui psiholog aiurea care sa-si ,,grabeasca" timpul deslusind tot ce tu ai incurcat. Fiecare sentiment inseamna ceva. Fiecare sentiment declanseaza pe altul, si ajunge la altul. Nu le combina... recunoaste-le.

O inteligenta emotionala sanatoasa inseamna o viata mai linistita printre toti oamenii pe langa care va trebui sa traiesti. O viata mai linistita cu sotia sau sotul tau si langa copiii tai, care-ti vor genera anumite sentimente, si nu numai iubire. Sau poate iubire deloc, si va trebui sa intelegi de ce se intampla ce se intampla. Sa recunosti tot ce simti, sa accepti si toate astea.

Am depus destul de mult efort in asta :) acum o s-o las uitarii uite aici pana peste cativa ani cand n-o sa am chef s-o citesc. Ktnxbye!