Pagina de jurnal nr. 3

Tocmai m-am trezit si am visat ca am gasit o pisica si incercam sa o duc acasa. O tineam in brate si incerca sa scape, dar pe alocuri statea si cumine iar eu ma gandeam constant cum sa fac s-o ingrijesc, ce-or sa zica idiotii astia si proprietarul. La dracu si m-am trezit.

Imi plac pisoii, pisicile, mari, mici... serios ca reprezinta cea mai faina companie pentru mine. Sunt asa perverse ca mereu vor chestii ca sa se apropie de tine, fie un anumit tip de mancare, sau sa le acorzi atentie intr-un anumit fel si efectiv sa le satisfaci poftele, altfel nu-s multumite.

Partea frumoasa e ca daca le cresti iubindu-le de mici, te iubesc si ele la loc si in mare nu cauta decat sa stea langa tine si sa le acorzi atentie. Au nevoie de atentie altfel se simt singure si... e logic, nu ? Toata lumea are nevoie de atentie din cand in cand, la fel ca acele pisici adorabile, ce stau langa tine, daca ajung sa te iubeasca, fie ca e

sti fericit, sau trist si iti tin companie. Si torsul... e una din cele mai dragute si relaxante chestii pe care le poti auzi, mai ales cand stii ca asta inseamna ca acel animal se simte confortabil langa tine sau efectiv in preajma ta.

Nu inteleg de ce unora nu le place, ca de exemplu proprietarului, sau poate viitorului proprietar dupa ce plec de-aici. E stupid, ce pot face ? Sa zgarie mobila ? Sa-si faca nevoile in locul aiurea ? Da, probabil chiar pot face chestia asta, iar mie nu-mi prea pasa din moment ce nici un loc din asta nu reprezinta chiar acasa pentru mine, ci doar un popas in calatoria mea vesnica a schimbarii ce are ca destinatie linistea si fericirea, destinatie pe care nu stiu dac-o voi nimeri. Dar eu calatoresc, ca mnah... ce sa fac.

Ah, pisoiule, imi amintesc cand ma simteam relativ acasa si simteam ca fac parte dintr-un fel de mini comunitate din aia numita familie, unde existau reguli, obligatii si drepturi. O autoritate care parea ca stie ce face, la momentul respectiv si o speranta continua ca indeplinind anumite sarcini sau abordand anumite comportamente, si anume ,,a fi cuminti" ne-ar fi adus recompense extraordinare, reprezentate prin cateva dulciuri, suficient sa-ti satisfaca pofta pe moment, o jucarie interesanta, daca era, odata la ceva vreme, o promisiune catre o excursie, care era sau nu respectata, dar promisiunea in sine era o chestie care te facea sa te simti bine. Parea ca nu exista haos asa mult, si era mai multa ordine si era... mai bine, pur si simplu. Cred ca aveam 11-12 ani cand simteam asta.

Dar am scapat din ghearele parintilor cei ,,malefici" ce ma mentineau prins in acea cusca pe care o detesta orice adolescent si am inceput sa fac orice doream, relativ. Sa calatoresc singur in orase indepartate vizitand persoane cunoscute doar online, sa mananc ce vreau, sa-mi fac ordine cand voiam si tot soiul de lucruri la care ai acces pe la 14-15 ani, singur find. Si a fost frumos, intr-o vreme, o perioada...

Acum am acces la acele dulciuri in fiecare zi. La lucruri interesante pe care mi le pot cumpara. La cursuri de orice fel, fie ele Karate sau Dansuri sau orice altceva imi doream cand eram mic si mi-era refuzat pe motiv ca am scoala si nu am timp, desi... aveam suficient timp, da' mnah, parintii.

La un moment dat nu mai conteau chestiile astea. Stateam constant cu senzatia ca ceva lipseste. Disperarea sentimentului astuia ce crestea in timp ma facea sa-mi pierd speranta ca mai pot umple golul. Adica... ce te astepti de la un pusti de 16-17 ani, care de ceva timp locuise singur nu stiu cat timp ? Mergea la scoala, lipsea cand avea chef, iar notele aveau de suferit. Stima de sine la fel. Oh, adauga si un caracter de om singuratic si obtii pe cineva care nu mergea la scoala cu saptamanile, cateodata si o luna si ceva, constant. Mda, eram un pusti rau. Cine stia totusi ? Autoritatea era in umbra, n-avea nici o idee.

,,Cum e la scoala ?"

,,Fain, e in regula, obositor"

,,Ce s-a mai intamplat ?"

,,Ca de obicei, nimic interesant"

,,Bine" 

Iti dai seama, pentru mine pisica n-a fost acasa ani de zile, iar eu ca soarecele mi-am facut de cap peste masura, smecherul de mine.

Stai linistit, mi-am luat bacul, a fost okay, am ajuns chiar si la o facultate, iar la un moment dat am trecut la fara taxa. Da, chiar ma pot descurca, sau tu ce credeai ? Ca asa de greu e sa inveti niste rahaturi ? Te tii de ele si ai in vedere motivatia ta. O tii strans la piept si mergi inainte, iar posibilitatile sunt nelimitate.

... dar daca nu reusesti sa tii motivatia acolo unde trebuie, nu stiu ce se alege de tine. De mine stiu ce s-a ales. Facultatea a devenit un rahat anost cu ajutorul caruia nu as fi reusit sa fac nimic. Parintii se plangeau de bani ca nu se descurcau. Mai aruncau si cate un: ,,Abia avem sa mancam, dar ne descurcam". Mda... adica, incercau sa ma asigure ca e in regula, si-mi pot trimite banii necesari sa traiesc si sa mai dau si pe ce trebuie, dar... incepusem sa ma simt rau, prost si aiurea. Nici nu-mi placea facultatea in sine, si judecata mea de-atunci zicea: ,,Iei bani de la saracii oameni sa faci un cacat pe care nici nu-l apreciezi, nici nu-l tolerezi". Ce-i de facut ? Da-o dracu facultate, concentreaza-ti toata munca in a-ti gasi un job, sa faci rost de bani si sa faci experienta, pentru ca deja anii se acumulau iar experienta profesionala era 0. In Romania asta nu e niciodata ceva bun, si cunosteam zeci de oameni, cu facultatea terminata, angajati in locuri de rahat. Inca cunosc, angajati in locuri mai proaste decat cel unde lucrez eu, daca-ti vine sa crezi. Dar hei, asta-i situatia.

Am lasat balta facultatea, am zis lejer ca fac eu alta la un moment dat. Cu ei plangandu-se de bani si cu usuararea mea ca scap de povara aia, mi-am tot gasit joburi stupide ce erau sau nu cat de cat platite. Evident ca o dadeam in bara si nu gaseam nimic relevant cat sa ma ajute sa fac ceva folositor cu viata mea. Mda, motivatia aia, baga-mi-as picioru'-n ea.

Deocamdata continui cu situatia respectiva, pe parcurs intamplandu-se si alte chestii, in momentul de fata find irelevante. Cine stie pe unde-o sa ajung, cand o sa mai reusesc sa fac o facultate in genul (evident, nu aia de la care-am plecat. Prefer lopata si un santier, in schimb) celei care, ideal vorbind, m-ar face, nu neaparat fericit, ci cat de cat implinit.

Ah si iubita, bat-o vina :) si d-aia trebuie. Dar aparent am din ce in ce mai multe probleme in a fi genul de om care-ar atrage o asemenea creatura langa el.

Mai bine-o pisica. Macar pe ea stiu cum s-o fac sa ma iubeasca.

Ne vedem cand ne-ntalnim...