Pierderea unei persoane, din fiece motiv, se intampla tuturor. Cu cat mai apropiata persoana, cu atat mai dureros. Dar se intampla. Degeaba iti bagi in cap argumente si promisiuni si modalitati, ca n-ai cum sa-i garantezi sederea permanenta, asa ca obisnuieste-te cu gandul ca exista sanse ca... mama ta, prietena ta, tatal tau, sora ta, pisica ta, orice a ta, te poate parasi. E realitatea, pana la urma, si daca refuzi sa te gandesti la asta pentru ca suna mult prea depresiv, o sa fie cu atat mai rau cand se va intampla. De ce ? Haide... stii si tu cat de mult te poate lua de pe picioare ceva neasteptat. N-ai nici cea mai vaga idee cum sa reactionezi si ce se va intampla de-atunci incolo. Bine... teoretic niciodata nu stii, indiferent de orice, dar... daca esti oblivious total, atunci chiar te-ai dus dracu.
Bah, Adi, despre ce carnatu' meu tot vorbesti, ca nu ai pic de sens! Fa-te odata inteles!
Bine, bine. Eram curios ce parere ai tu, ca blog, ca doar cu tine vorbesc, nu ? Ma simt ca un pacient la psihiatrie. Ah, hell, who cares.
Ce ziceam ? A, de parere. Bun. Deci ce parere ai tu ca si cititor, sau blog, sau cu cine dracu vorbesc eu momentan, despre felul in care te simti in momentul in care cineva te paraseste si presupunem de dragul argumentului ca-i o persoana mai draga, mai apropiata, poate cu un pic de istorie, stii tu.
Ce se intampla ? Destul de simplu, la prima vedere nu prea vrei sa crezi, pentru ca asta inseamna sa-ti reevaluezi toata viata si rearanjezi totul in functie de lipsa pe care ti-o lasa acea persoana. Deci obiceiurile care-o includ trebuie schimbate, timpul pe care-l petreceai intr-un anumit fel cu ea trebuie schimbat, poate, desi cu online-ul... eh, ma rog, sa nu mai vorbim ca propriul tau fel de a fi poate suferi ceva schimbari. Vai... cate schimbari, mori.
Nu, ma, nu mori. Da, e naspa o vreme, iti dai seama, dar atata timp cat realizezi ca e o perioada de tranzitie si nu incerci sa te lupti cu ea prea mult, trece un pic mai jos, ca si cum ai incerca sa te lupti cu nisipul miscator in care-ai cazut. Cum era vorba ? Sa nu te zbati ca te scufunzi mai repede ? Sau cu anaconda care-ti rupe oasele strangandu-te. Iarasi... cu cat te misti, cu atat te strange mai tare. Da, exemple macabre, mintea mea putea mai rau de-atat, asa ca bucura-te ca nu ti-am zgariat-o, meow (lol)
Deci nu te zbati. Da, bine, usor de zis, sa nu te zbati. Auzi la el, hai sa si legam persoanele respective cu niste lanturi groase, si sa le dam sa manance fortat si sa ramana langa noi, mwhahaha! Pare mai usor si mai plauzibil decat ce-am zis anterior! DA! Gata, planul malefic e gandit si gata de pus in practica!
Mbine, politia, glumeam, tine-ti pistolul in buzunar.
Traiesti cu realitatea asta. O gandesti, o prevezi... si o imbratisezi asa cum e, pentru ca e parte din riscul ala ce vine alaturi de chestiile frumoase din viata ta. Stii tu, ideea ca nimic din viata ta nu vine la pachet cu ceva mai putin placut, si viata e un risc... si tre sa-l iei, altfel nu poti fii fericit cu adevarat si lucruri in genul.
Nu, nu devii obsedat de asta, pentru ca obsesia e rea, si nu trebuie, si nu, nu... si boo-boo si nu obsesie. Okay ? Bine.
Bun, okay, dar... care-i diferenta dintre a ignora complet ideea de abandon si de a o gandi si a o prevede ? Pentru ca in ambele sensuri iti asumi riscul de a pierde persoana respectiva la un moment dat, nu ? Da... dar diferenta e ca in primul caz, semnezi contractul fara sa-l citesti, si in al 2-lea il citesti. Iar apoi cand vine vorba sa suporti clauzele o sa zici ca ai stiut de asta sau n-ai stiut de asta, iar asta va face toata diferenta din lume, pentru ca tu iti faci ceva scenarii in minte, sper, pentru cand s-ar putea intampla chestia asta si aici nu ma refer ca-ti faci scenarii zilnic si te tii de ele ca de o ramura de copac pe marginea unei stanci sa nu cazi. O dam in obsesie si ... ce ziceam noi de obsesie ? Exact. Te gandesti vag, sa ai in vedere chestia asta, iar cand se intampla, iti amintesti, pentru ca ai un creier impresionant si functioneaza fain. Ai sa vezi ce tare e.
Nu am nici un seeeeeens. Bine. Aviz amatorilor de ,,te voi iubi mereu" sau ,,iti jur credinta eterna"si alte bullshit-uri demne de legendele olimpului. Nu poti face o asemenea declaratie pentru ca nu te poti tine de ea! Si daca indraznesti sa o faci, you're gonna have a bad time.
Lumea pleaca mereu si am fi prosti sa ne gandim ca noi suntem mai speciali si nu ni se va intampla, pentru ca o vom lua cu atat mai tare. Si se poate intampla, din pacate, ca in nevoia ta prea mare de a fi aproape de cineva, sa te apropii asa tare de acel cineva, ca dupa viata ta se destrama si nu mai stii ce sa faci cu ea. Ideea de a-i da drumul devine una imposibila pentru ca ai ales sa nu te gandesti la posibilitatea asta si te-ai complacut in iluzia ca va dura etern si a fost asa fain... paradis. Cel putin comparat la iadul singuratatii.
Asta nu inseamna ca esti condamnat la singuratate si si iad, doar pentru ca te vei astepta mereu ca toti sa plece din viata ta. In primul rand nu vor pleaca toti odata, decat daca esti ghinionul in persoana, si asta iar e fantezie. In al 2-lea rand, poti sa ai o conexiune frumoasa cu acea persoana, chiar daca iti dai seama ca nu e un basm cu ,,fericiti pana la adanci batraneti". Tot posibilul sa fie, de ce nu, doar... nu te sprijini in totalitate pe idee, okay ? Just dont...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu