Scopul vieții, fericirea

E mai greu decât pare, sincer. Mi se pare că toți cei care sunteți fericiți, o faceți din pură nimereală și nu prea aveți idee de ce sunteți fericiți, și poate ăsta e un motiv pentru care e un fel de roller-coaster. Sus, jos, stânga dreapta, nu știi pe ce planetă ești, emoțional vorbind.

Cum îți poți stabili scopul vieții să fie fericirea, din moment ce majoritatea oamenilor nu au idee exact ce reprezintă asta ? Adică... cum să atingi starea aia, precis și cum s-o menții ?

N-am pic de tact literar pe-aici, doar vorbesc aiurea și random. Aparent iar mă simt trist, probabil tot astenia e de vină, nu știu. Mă plâng, mă lași, sper ... ? Promit să încerc s-o fac într-un mod cât de cât atractiv ochiului tău.

Se spune că a gândi că banii nu aduc fericirea reprezintă un soi de snobism și nimeni nu crede cu adevărat chestia asta. Dar apoi altcineva mi-a reamintit de câteva ori că banii sunt o simplă cale de a avea acces la alte lucruri. Deci banii nu aduc fericirea, ci facilitează drumul spre acea fericire. Și care este asta ? A fi la moda cu evoluția tehnologică ? A avea o ditamai casă ? Da, da... știi unde merg cu toate exemplele astea. Chestiile nu-ți aduc fericirea ci contactul social face asta, până la urmă. Ce să faci, dacă așa ne e scris în codul genetic. Că avem nevoie de persoane lângă noi în timp ce facem lucruri. În timp ce avansăm pe culmile succesului, sau ne degradăm în prăpastia infinită a depresiei, avem nevoie de persoane, iar asta e ceva de tot căcatul.

Ah, nu neapărat, nu e. Dar e. Oamenii sunt niște curve schimbătoare, niciodată nu prea știi de la ce să te aștepți din partea lor, pentru că niciodată nu poți fi sigur dacă vor avea chef să rămână lângă tine mereu și să ... știi tu, să nu te facă să te simți singur, să nu te lase singur, habar n-am. Să socializeze cu tine, orice-ar însemna asta. La momentul actual nu prea văd rostul, concret, al contactului social, mi se pare banal, gândit la rece, dar totuși.

Nu poți mânca singur, nu poți merge la film singur, nu poți să te bucuri de lucruri singur.

... ah, ba poți. Dar... știi tu.

Scopul vieții ar trebui să fie atunci să fii lângă persoane ? Dar ești lângă persoane toată viața ta. Uite câta ditamai e pământul și câte javre de oameni există pe el. Nu duci lipsă niciodată.

Apropo, fun fact: Astăzi am văzut o pisică cu un picior rănit care fugea de colo-colo. Realmente m-am întristat și am încercat s-o.. n-am idee, s-o consolez, și să-i dau un pic de iaurt din geantă (că mai aveam de la muncă) dar n-am reușit. Eh, m-am îndepărtat, tot trist, ușor deprimat. Dar mai târziu, aceeași chestie, de la un om. Cu piciorul rănit, cerșea atenție de la alți oameni. Să nu crezi c-am reacționat măcar pe-aproape cum a fost la pisică. Se pare că urăsc oamenii. Mă urăsc pe mine deseori.

Scopul fericirii nu sunt oamenii, sau sunt ? Sunt .. anumite tipuri de oameni ? E o singură persoană din toate miliardele ? Nu e nici una ? Va exista pentru că deocamdată nu s-a născut ? Sau poate a murit deja și ți-ai pierdut șansa. Nu.. am... nici... cea... mai... vagă... idee.

Spune-mi, băga-mi-aș dinții-n... nu-mi iese „înjurătura”, nu contează. Care-i scopul fericirii ?

... care-i scopul fericirii pentru tine ? Ah, e personalizat. La dracu, acuma va fi și mai greu. Acuma vor veni oameni la mine cu „Doar tu poți știi ce te face pe tine fericit”. Da, pe dracu, dacă nu am o modalitate de a compara, de unde dracu vrei să știu eu  ? Adică e o șansă mare să fiu nefericit pentru tot restul vieții, cu mici scăpări de fericire, poate, cine știe.

Nu, că viața merită pentru acele scăpări minunate. Viața e o curvă și tre s-o apreciezi pentru acele ferestre. Ce ? Asta are sens cât are sens că tipii se epilează pe picioare.

Auzi că viața e o curvă/viața trebuie apreciată. Faci legătura ?

Poate sunt doar trist, sunt pesimist, nu văd nimic ce merită. Mă rog

Scuză-mă cât mă duc acum la muncă, program suplimentar, iarăși de noapte, pentru mărunțiș, ca să fac rost de bani cu care oricum nu știu ce să fac, decât să supraviețuiesc, pentru că la altceva nu par a contribui, oricum. Alte lucruri nu au sens.

Da, sunt trist, de-aia mă port așa.

Îmi place să-s introspectiv, mă prind singur de chestii la mine, nu am nevoie să vorbesc cu cineva anume.

Nu am aflat nimic, fericirea e câștigul la loto. Aproape imposibil, atins doar de 1-2 persoane, stricat de stat cu faptul că-ți ia mare parte din bani ca impozit, și deseori se găsește câte un hoț să te elibereze de restul poverii. Cam asta e fericirea.

Fericire, fericire, mă doare capul. Nu mai vreau să știu de cuvântul ăla, m-am scârbit.