To be or not to be... MEAN

Nu fii rău cu alții pentru că nici tu nu ți-ai dori ca ei să fie răi cu tine ...

   ... oare ?

Am purtat mai multe discuții referitoare la ideea de a fi rău cu cineva. Dacă poți face asta, de ce-ai face-o ? Sau... de ce nu ?

Pfu, îmi intră alte gânduri în cap acum, ca niște purici. IEȘIȚI, MAMA VOASTRĂ, LA DRACU!

Faza interesantă, sau cel puțin așa cred eu, e că uneori ai nevoie să fi și trebuie ca altcineva să fie răutăcios cu tine, sau dur, sau rece, pentru că altfel nu se explică anumite puncte de vedere ce trebuie bine băgate la cap de persoana vizată.

Ah, serios ? Nu mă crezi ? Ce ? Crezi că-s vreun dobitoc din ăla care merge pe ideea simplă: bătaia-i ruptă din Rai, sau alte chestii asemănătoare ? Mnu, nu mă subestima, te rog. Mă rog, fă-o, mă cam doare undeva. O să-ți explic, oricum punctul meu de vedere și mai vedem apoi cum gândești.

De ce-ar trebui vreodată să fi rău cu cineva ? Să arăți că ești rece, sau să arăți că nu-ți pasă, sau că urăști sau că ești dezgustat ?

Știi bine că oamenii, de cele mai multe ori, când își doresc ceva, mult, mult, devin super optimiști din fire. Gen... totul o să meargă bine, trebuie să meargă bine pentru că-mi doresc foarte mult acel ceva, deci da, va merge bine cumva. O să fac să meargă! Sau când le e frică e viceversa, devin pesimiști și nu se pot abține de la gânduri ca și: Nu cred că se poate rezolva, din păcate voi păți „ ... ” , etc. În astfel de situații, în care optimismul sau pesimismul predomină, nu mai reușești să interpretezi anumite idei așa cum trebuie, cum e și normal. Le interpretezi în mod optimist, deci scoți părțile nasoale, sau în mod pesimist, ș.a.

Unde vreau să ajung cu chestia asta și de ce mă lungesc ? Nu știu, să trecem la chestia principală. Când oamenii își doresc chestii de la tine sau simt nevoia să te oblige să faci lucruri din diverse motive și nu pot gândi clar atunci că-s prea orbiți de propriile lor frici sa dorințe, nu îi poți lua cu bunătate sau cu tăcere, pentru că atâta timp cât sunt în febra asta de a-ți impune un lucru, sunt pe podium, iar tu nu, ei au prioritate în vorbire. Ei te domină în conversație. Ce faci în sensul ăsta ? Singura șansă e să te înverșunezi, să devii răutăcios!

Hai să-ți zic și la ce mă refer, pentru că te văd nu prea de-acord. Când mă refer la a fi răutăcios sau înverșunat, nu mă refer la a ridica tonul, sau a arunca cu chestii prin casă. Mă refer la a da de înțeles că ești deloc mulțumit de idee și nu o vei accepta. Deci nu înseamnă nu și nu ai ce face în privința asta, deci renunță la idee, nu-ți dau nici un drept.

Să fi răutăcios cu oamenii când încearcă să te calce în picioare, fie că ei consideră că e spre binele tău sau nu. Consider c-ar trebui să faci asta, pentru că e singura șansă, din câte știu eu, să iei poziția de conducere în argument și să pui piciorul în prag, pentru că e penibil ca el să pună piciorul în prag asupra deciziilor tale, că e părinte, sau iubit gelos, sau prieten prea protectiv, sau cineva-n genul. Nu... atât zic.

Și câteodată ai nevoie de chestia asta chiar și tu. Vestita ,,palmă” e menită a te „trezi la viață” din câte știu eu (cel puțin aplicată corect), și din moment ce are efectul ăsta, ar trebui utilizată din când în când, chiar și asupra ta, dacă e cazul, pentru că fiecare persoană se poate pierde în dominanța sa din prea multă grijă, sau ură sau mai știu eu de motivele pe care le-ai avea când te impui asupra deciziilor altei persoane apropiate ție, și-așa mai departe.

Să fii răutăcios pentru că deși ești deschis la sugestii despre cum să-ți trăiești viața și despre lucruri care-ți plac, în cele din urmă deciziile îți aparțin și nimeni n-ar trebui să se bage în treaba asta, cel puțin nu foarte mult. Iar dacă cu bunul nu merge... fii rău.

Faza interesantă e că de multe ori persoanele tind să te placă mai mult răutăcios find, tocmai că dai dovadă de superioritate, într-un fel sau altul. Adică ? Îți aperi interesele cu înverșunare și pari foarte sigur pe tine și pe ceea ce-ți dorești și nu ai nevoie de „ajutorul” său, ajutor care l-ai constatat a fi nu prea bine-venit. Iar alte persoane, sau chiar persoana aia, deși manifestă nervi în acel moment, per total te respectă (de i-ar permite și ego-ul să recunoască asta public, ar fi ceva), și nu te va lăsa singur, decât dacă-i dai tu impresia asta. Și până acum am vorbit despre a pune piciorul în prag referitor la decizii, nu la... viața socială, s-o atârnăm în cui. Aia deja e altă poveste, dar și acolo merge să fi dur, nu ? Când scapi de un iubit sau prieten, sau de mătușa ta care te tot înseamnă să porți nu știu ce haină sau să mergi în nu știu ce loc, și tu-i zici cu binișorul că nu ți-ai dori, și o ocolești și așa. Bineînțeles că nu renunță, chiar te așteptai la asta ? Și pui piciorul în prag și-i spui: „AM ZIS NU, NU VREAU ȘI NU VOI FACE ASTA. Te rog, nu te supăra, chiar mi-ar plăcea ... etc, etc.” Deci ești dur, categoric și ferm, dar totodată continui să-i spui ce ți-ar plăcea, și de ce și te aștepți să înțeleagă. Că nu înțelege, poți prezenta dezamăgire, oftezi și așa mai departe. El va fi furios că nu te poate domina, va încerca să te șantajeze emoțional o vreme și apoi va renunța. Toți renunță în cele din urmă... serios.

Eu, find răutăcios, nu am parte de prea multe respingeri din partea persoanelor, pentru că știu să mă opresc și să dau de înțeles că nu-s răutăcios doar de dragul de a fi, ci doar atunci când îmi apăr interesele, deci mi se pare în regulă, pentru că mai apoi devin super okay din nou, și chiar și cei mai dobitoci oameni tind să înțeleagă la ce m-am referit mai târziu.

... dar cunosc prea mulți oameni care se lasă călcați în picioare strict din ideea de a nu pierde persoane și n-au idee că în felul ăsta ei sunt deținuți de persoanele respective și nu e foarte reciproc nimic.

Bine, poate-am exagerat la final, scuze. Dar probabil ai prins ideea.

Eu o să fiu mereu o persoană nașpa :) prefer să-mi fac singur greșelile decât să le fac pe-ale altora. Mi se pare mai okay așa. De regulă persoanele respective își asumă responsabilitatea pentru ceea ce te înseamnă să faci, ca mai apoi să se spele pe mâini, în cazul în care eșuezi, pe motiv că „n-ai făcut cum trebuie” sau cum ți-au explicat. Hai, scutește-mă. Vezi-ți de greșelile tale și lasă-mă cu ale mele. Nu înseamnă că nu putem avea o relație okay de fiu-părinte sau prieten-prieten sau soț-soție dacă nu accept mereu ceea ce-mi impui.

... uhm, urăsc că nu m-am făcut înțeles pe de-a-ntregul, sau simt eu, cel puțin că am luat-o pe alte căi. Poate m-am și plâns, nu știu. Mă rog... o las așa.