Urăsc chestii

Mereu am crezut că e o risipă de energie să urăști lucruri sau persoane. Sincer, chiar e. Nu văd de ce te-ai consuma atât de mult pentru o persoană care-ți face rău, sau pentru un lucru care te prost dispune din moment ce pur și simplu îl poți scoate din viața ta, de tot. Să-l ignori atât de tare încât să uiți conceptul. Da, evident că se poate. Dar nu se poate mereu, cel puțin așa am descoperit de curând.

Se pare că urăsc chestii, adică... efectiv mă irită și mă enervează la culme când văd că se întâmplă în jurul meu sau se întâmplă prietenilor. Nu, nu are logică, neapărat, dar am încercat să explic ura asta, cât am putut de bine și... ei bine, here we go:

1. Urăsc drogurile. Mereu le-am urât din toate punctele de vedere, fie ele chestii serioase, sau simplele țigări de care rămâi „îndrăgostit” cu sau fără voia ta, cel puțin de la un moment dat. De ce ? Pe lângă faptul că nu ajută corpul tău în nici un fel, și costă și mult, fraieresc și psihicul din a se dezvolta normal și-l fac să creadă că fără acele „calmante euforice”, el nu se poate calma, sau nu se poate simți bine sau plăcut, cu adevărat, să nu mai vorbim de faptul că-ți dau peste cap toată concentrarea și, îmi imaginez eu, devii și mai prost astfel. Dar chestiile astea nu le prea pot dovedi. Poate doar unele droguri au impactul ăsta și nu toate, dar apoi... nu știu, mi se pare că-ți alterezi mintea într-un fel și pentru scurt timp te transformi într-o altă persoană. Nu ești tu, cu adevărat, ești o versiune pervertită, pe care nu o poți crede pe cuvânt, nu o poți cunoaște cu adevărat și nu poți avea încredere în ea, pentru că va dispărea destul de curând. Are sens ? Urăsc drogurile.
2. Urăsc tot ce înseamnă asalt sexual, sau sex obligat în vreun fel. Aici mi-e mai greu să pricep cum pot unii să oblige fizic sau psihic o persoană să și-o tragă cu aceștia. Adică poate că așa e normal. În lumea animală, spre exemplu, multe animale sunt obligate să se reproducă de către masculi, nu ? Gen sunt violate, și apoi n-au nici pe dracu, dar... aud de o chestie în genul, fie ea și o tachinare sexuală „inofensivă” și tot ce pot gândi e cum se simte persoana în cauză (de obicei fată, evident). Îmi imaginez că se simte fără intimitate, ca și cum cineva trage de ea, sau încearcă. Ca și cum cineva încearcă să-i preia controlul. Și probabil exagerez, pentru că, de regulă, chestia asta a devenit atât de banală că majorității nu le mai pasă și doar ignoră. Poate fac prea mult caz din asta ? Nu, nu știu. Nu mă pot abține, mă scoate din sărite. Prefer să-mi fac vasectomie sau ceva asemănător decât să fiu nevoit să violez o tipă. Nu, yuch.
3. Urăsc oamenii proști. Doamne, cred c-aș face orice să stau departe de ei. Iar aici nu mă refer neapărat la oamenii nu au habar de chestii, pentru că vrei nu vrei înveți, nu ? Înveți să te descurci, deseori, obligat de circumstanțe, dar nu înveți voluntar. Nu acumulezi informații voluntar. Nu pot discuta cu tine și nu te pot face să înțelegi lucruri pentru care trebuie să gândești, să-ți folosești mintea. Nu pot discuta cu tine despre ce înseamnă să urăști. Tu știi doar că să urăști înseamnă să ... urăști și.. ce mai e de zis ? Atât, nu mai e nimic de zis. Nu mi-e milă de ei, nu-i compătimesc, vreau doar să stau departe de ei, pentru că mă enervează să le știu existența. E o lene de a-ți folosi mintea, până la urmă. A se exclude persoanele cu dizabilități, vă rog, știu să fac diferența.
4. Urăsc părinții copiilor ce încearcă să le domine viața, într-un fel sau altul, de la vârste fragede. Că „băiete, tu vei învăța să fi bancher, pentru că asta înseamnă bani adevărați!” sau părinți mai ca ai mei, cu standarde foarte joase: „Vei învăța să cânți la un instrument, să mergi la nunți și să duci o viață bună. A, ce ? Nu ? Vrei să ajungi un nimeni ? Să muncești pe nimic și să nu ai nimic ? BINE!” direct atac psihologic. Nu, mă. Copilul va avea diferite înclinații pe măsură ce crește, iar tu vei fi nevoit să înveți acele înclinații, adică să-ți cunoști copilul, să vezi la ce s-ar pricepe, nu să decizi asta, idiotule. Și în primă fază nu-l poți întreba asta, deci trebuie să fi foarte atent. Greu, nu ? N-ai chef, lasă că-ți zice el, probabil, când nici el nu va știi ce vrea, poate, pentru că n-are cu cine vorbi, nu simte pe nimeni interesat de cine e el cu adevărat. Se simte singur. Ai idee câți adolescenți sunt în situația aia ? Ah, lasă... ei tre să fie responsabili de ei înșiși, nu părinții sunt de vină, părinții încearcă să le pună pâinea pe masă că doar atât pot. Ce ziceam de oameni proști, apropo...

Nu mai știu ce urăsc, dar am scris mai mult decât mă așteptam despre chestia asta. Cum scap de dominanța subiectelor ăstora asupra mea ? Pentru că până la urmă despre asta e vorba în ură. Există ceva ce te domină și te irită la culme chestia asta. Consumă din energia pe care-ai putea-o folosi la chestii mai utile și te transformi într-o persoană ștearsă și fără noimă sau amuzament.

Mă enervez deja :) am tăcut.