Care din astea ar putea reprezenta un scop precis pentru care 2 persoane s-ar despărți ? Bine, hai să nu ne limităm doar la simple relații amoroase, le putem include și pe celelalte, cred că va avea sens.
Normal, că după stilul meu caracteristic, voi da exemple stupide într-un mod evident, și apoi voi trece la ceea ce consider eu a fi... explicația corectă. Și eu mereu am dreptate, deci n-are sens să-ți irosești drăguța ta minte în a încerca să mă contrazici. Ho-ho-ho ce amuzant sunt.
Cum e când ai o relație de orice fel, cu cineva, și la un moment dat devii paranoic cu privire la toate posibilele motive de despărțire. Oare mă va înșela ? Oare-mi va vedea toate defectele oribile pe care sigur nu le conștientizează până acum și va fi oripilat ? Oare, oare, oare...
Te tot gândești și-ți freci mintea cu toate chestiile astea, dar mai apoi nu realizezi un lucru semnificativ.
Bine, hai să stabilim ceva, întâi. Una e să te desparți cu vorba, de o persoană, și alta e să accepți chestia asta ca find un adevăr general. Nu să stabilești din cine știe ce motive că vă despărțiți și apoi simți nevoia să te întorci, sau simte el nevoia asta. Așa ne putem despărți cu vorba și pentru că pisica mea nu e de-acord și e geloasă. De ce nu ?
Scopul despărțirii, de regulă, e că oamenii se schimbă din diferite motive, iar schimbările sunt permanente. Cele nepermanente sunt toane, mai mult sau mai puțin durabile, iar cei ce nu pricep chestia asta tind să se întoarcă la persoanele respective, sau să nu accepte despărțirea ca find un adevăr general valabil crezând că pot da un „undo” la schimbare.
„Nu mai ești cine ai fost ...”
„Ai devenit mai rece... ”
„Pare că te interesează alte lucruri acum ...”
Toate chestii spuse cu regret. Da, păi scuze, oamenii se schimbă, fie că-și mulează caracterul după experiențele pe care le suferă, să zicem... atitudinea ta stupidă în care nu-ți pasă de ceea ce simte, poate, ci doar presupui că tre să simtă ceea ce consideri tu că e bine într-o relație. Acum că stai și te gândești la asta, te simți un pic stupid, nu ?
Tre să-mi fii loial în procent de 100%, iar asta înseamnă că și dacă te uiți după alte muieri, cine știe ce se poate întâmpla în mintea ta. Nu, nu merge așa! ... zise domnișoara iubită.
Tre să facem sex oricând am eu nevoie, să nu-mi vii cu scuze că n-ai chef la momentul actual, sau că trebuie eu să te „excit”. Parcă ziceai că mă iubești, că mă vrei! ... zise boul care nu merită nimic bun în viața lui.
Oamenii sunt oameni. La început pot fi reali cu tine, sau pot fi falși, pentru că te idealizează ca find o persoană extraordinară pe care trebuie s-o impresioneze, s-o câștige. Cu tine viața va fi mult mai dulce și mai frumoasă și... chestii. Apoi proiecția idealurilor asupra ta se retrage și rămâi doar tu. Ah... dezamăgitor. Nu ești cine credeam eu că ești, scuze... ne despărțim.
Bagă la cap o chestie, te rog. Când cineva te adoră și apoi nu te mai place, și tu dai vina pe tine că nu ai fost suficient de bun, dă-ți o palmă. Nu, roagă pe dușmanul tău să-ți dea o palmă, așa să te doară, și apoi gândește-te un pic la cât sens are asta, și cât sens are faptul că el și-a făcut de la bun început o altă părere despre tine, bazată pe ce-i place lui cel mai mult, în fanteziile lui mai mult sau mai puțin bolnave, și când află că s-a înșelat, ghici cine pică de fraier ? Da, amândoi, dar mai bine tu decât el, nu ?
Am învățat de curând, nu mă întreba de unde, că n-aș știi de unde să încep, că o relație frumoasă începe stricată și șubredă. E ca o mașină răblăgită, pe care poți alege s-o repari până la punctul în care devine un model concept, rupt din vise, pe care l-ar vrea oricine, sau poți s-o repari până când crezi că merge acceptabil, iar apoi o conduci și te folosești de ea până te plictisești. Atâta timp cât râvnești după modele mai bune, mereu te vei plictisi de ce ai tu.
O relație e frumoasă la început pentru că o idealizezi a fi frumoasă. Idealizezi că partenerul e perfect, că totul va fi etern și magic. Nu-i adevărat. Nu vă cunoașteți, viitorul e incert, și de regulă nu vă imaginați momentele în care persoana aceea va izbucni în emoții negative și veți fi prinși la mijloc. „Te iubesc” durează cam până la primul moment de slăbiciune mai intensă, iar tu îți pierzi încrederea că partenerul e cine credeai că e.
Acceptă faptul că o rablă merge prost până e construită perfect, iar să o construiești durează mult timp, necesită mult efort, și multă perseverență. Degeaba te uiți tu și-ți imaginezi ce faină ar putea fi, și te bucuri că ai o mașină, că până la urmă... tot o să te plictisești de ea, pentru că e o rablă.
Acceptă ideea că trebuie să accepți că va merge prost, mai ales când idealurile tale vor dispărea și va rămâne doar bucata aceea imperfectă de relație, dar ea poate funcționa tot mai bine pe măsură ce accepți că partenerul tău nu e o persoană în totalitate bună. Nimeni nu e. Toată lumea are momente de neîncredere. Momente în care tot ce fac e să-ți atingă punctele sensibile și să te enerveze sau să te tragă în jos, dar comunicând și având răbdare cu astă sfântă comunicare, vă puteți obișnui unul cu altul, la aspectele negative ale fiecăruia și dacă partenerul te acceptă pe tine că ești aiurea, nașpa și îl enervezi, dar hei... asta e, îi trece, te iubește și știe că nu intenționezi să-i faci rău, atunci poți face și tu la fel, nu ?
Poți să spui: „Hei, știu că ai defecte, și sigur o să ne certăm, și o să ne urâm din timp în timp, ba chiar n-o să avem chef să ne vorbim, iar asta e perfect okay. Să-mi petrec viața alături de tine nu înseamnă să meargă bine zi de zi, ci să meargă bine per total, cu obișnuitele suișuri și coborâșuri. Dacă azi e rău, și mâine e rău, va fi mereu rău ? Logica spune că nu, dar emoția ta prezentă spune că da. Că dacă acum te simți foarte rău, simți că sentimentul va persista pentru totdeauna. Nu... el trece. Totul trece. Moartea unei persoane dragi, foarte dragi... trece. Da, totul trece, ai încredere în mine”.
Deci motivele despărțirii, de obicei... sunt idealurile ce orbesc realitatea. Minciunile menite să impresioneze datorită neîncrederii în propria persoană, care, la rândul lor, asurzesc comunicarea reală menită să te ajute să cunoști și să accepți adevărata persoană în viața ta, persoană care va fi extraordinară, dar și oribilă în același timp, în funcție de circumstanțe. Toți sunt așa. Toți...
Și alte motive ? Nici nu știu. Mi se pare că majoritatea celorlalte chestii negative se întâmplă din cauza chestiilor cele două de mai sus. Probabil mai sunt... :) dar apoi eu nu le consider atât de importante.
Hai să facem abstracție de faptul că unii oameni sunt nebuni, abuzivi și trebuie închiși sau mai rău. Aici e altă poveste, în totalitate.
Normal că vrem să fim fericiți, și să ne simțim mereu bine. Și considerăm că fericirea înseamnă o stare euforică ce va dura până mori, iar asta e adevărat doar dacă mizezi pe o perfuzie constantă din drogul tău preferat. Te vei simți rău, mizerabil și ca și cum nu valorezi nimic. Iar asta poate fi vina ta (de regulă e, pentru că lași pe alții să te domine într-un fel sau altul), sau poate fi vina altuia care-ți atinge toate punctele sensibile. Dar niciodată nu durează... și odată ce accepți că nu te vei simți mereu bine, dar nu contează, atunci probabil vei putea coexista cu cineva și vei putea trece cu mai multă ușurință peste lucrurile negative ce vor urma.
... dar asta e doar părerea mea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu