Dragostea de sine -> dragostea de alta persoana ?

Mah, nu stiu cat de sugestiv e titlul, dar... uite o idee destul de interesanta...

Stii sentimentul ala in care te uiti in oglinda sau ti se cere sa spui cat de bine arati si... mai rar raspunzi cu chestii gen: Pf, arat beton :). Hn ? La modul serios, zic... ca raspunzi, nu in gluma, ca in gluma mai zic si eu ca-s hot si vai de mine, se topeste oglinda si alunec pe ea...

Am vorbit astazi cu o prietena despre o chestie in gen, si una din glumele pe care le-am discutat s-a dovedit a fi reala. Sa presupunem ca... avand in vedere ca noi stam cu noi insine toata viata, ne plictisim de cum aratam. Stim deja, sau ne imaginam ca stim, atat de multe incat multe din calitatile pe care le avem sunt atat de monotone ca le categorisim a fi drept... defecte, iar defectele... ne mananca atat de tare incat le accentuam semnificativ ? Suna destul de logic, hm ?

... dar asta nu inseamna ca e si bine ce facem. Nu inseamna ca sunt adevarate parerile noastre despre noi insine atunci cand ne gandim la lucruri in gen. Doar pentru ca ne-am plictisit de noi insine nu inseamna ca singura solutie e sa fim altfel, sa ne schimbam, sau... sa devenim altcineva. Poate trebuie sa invatam sa ne privim din alte puncte de vedere si sa gasim modalitati prin care plictiseala asta sa dispara, iar monotonia sa se transforme... in altceva, fara sa fie nevoie sa ne transformam noi (cel putin nu atat de radical incat ne imaginam ca ne-ar fi bine).

Hm, sa inveti sa te iubesti. Suna destul de cunoscut. Cred ca era un proverb (sau mai multe) care spuneau ca daca vrei sa te iubeasca cineva, trebuie sa inveti sa te iubesti tu insuti. Nu am reusit sa inteleg niciodata pe de-a-ntregul chestia asta, dar din cele spuse pana acum pot intelege altceva si anume: Daca vrei sa iubesti tu pe altcineva o perioada lunga de timp, trebuie sa inveti sa te iubesti pe sine, dupa ce nu te-ai placut atata timp. Suna mai greu, ah ? Si poate mai inutil, dar... in fapt, nu este.

De-aici si titlul: Putem sa luam drept exemplu dragostea de sine si s-o transpunem in dragostea fata de cealalta persoana ? De ce-am face asta ? Pentru ca i se intampla absolut oricui sa se indragosteasca de cineva, iar apoi... dupa un anumit timp, puf... totul dispare ca prin magie, parca. Agasant, nu ?

Ce legatura sunt, insa, intre astea doua ? Pai, daca nu te-ai prins, gandeste-te... daca poti invata sa fii multumit de tine insuti, sa te respecti, sa te placi... la modul normal, nu la modul narcisistic, desigur... si ai putea transpune asta in dragostea ta fata de altcineva, in cazul in care merita, desigur... si in cazul in care mintea ta spune ca e persoana potrivita pentru tine, si se poarta ca si persoana potrivita, si toate cele... de ce n-am face-o ?

Bine, dar... de la spus la facut e un pas maricel si pare destul de imposibil sa facem chestia asta. Care-ar fi sfaturile ? Sincer, nu stiu sigur, nu m-am gandit la asta decat de cateva minute, dar... de-ar fi sa ma gandesc un pic as spune ca punctele de vedere sunt destul de importante. Anume... sa nu te uiti la un lucru la fel prea multa vreme... sa nu stai tot timpul sa te gandesti ca un lucru se va schimba de la sine, pentru ca... desi asta se va intampla in cele din urma, nu se va intampla niciodata in concordanta cu nevoile tale. Si nici tu, poate, nu poti schimba acel lucru, deci e mai sanatos pentru toata lumea sa il privesti tu diferit, din mai multe unghiuri. Daca faci asta, te mentii distrat mult mai multa vreme si in felul asta este timp ca schimbarile ,,naturale" sa se produca, care la randul lor sa te mentina ,,amuzat"si mai mult si tot asa... intr-un cer perpetuu.

Alt sfat ? Sa te gandesti cat de mult iti place un anumit lucru inainte sa zici ca te-ai plictisit si vrei sa renunti pentru ca simt cu totii ce agasant e pentru altii cand, dupa o vreme de liniste, parca-ti vine iar cheful de... asta. Sa anticipezi o asa situatie si sa incerci sa o manipulezi... sa transformi plictiseala in distractie, eventual sa-ti indrepti atentia spre altceva, nu sa obsedezi asupra problemei respective si s-o transformi intr-un motiv sau in motivul pentru care nu mai merita nimic... si apoi iarasi totul sa se intoarca cu fundul in jos si tot asa. Nu rezolvi nimic astfel...

Alt sfat ? Discuta cu persoana respectiva :) ... asta e sfatul pe care ti l-ar da oricine... pentru ca daca nu discuti si astepti ca persoana respectiva sa stie miraculos care e problema, si mai mult, care e solutia, deja te crezi un ingeras in Rai care le cam are pe toate bune si frumoase si... tre sa te reevaluezi. Sau poate ai profitat un pic prea mult de sfaturile de mai sus cu privire la dragostea de sine :p. In fine...

Oricum, ideea e interesanta, chiar daca e destul de complicata si mi se pare un mod bun de a-mi privi relatiile viitoare... si mai cu grija, in acelasi timp, sa nu aleg chiar pe oricine, pentru ca eu nu sunt oricine, eu sunt eu... nu ?