Poate nu sunt materialist. Nu-s sigur

Îmi pare așa ciudat faptul că trebuie să mă gândesc la o chestie atât de mult, în mare parte din cauză că atât de mulți oameni o pun la îndoială, mai nou și o văd ca pe o chestie inexistentă sau ciudată, adică ideea de a fi materialist sau nu. Adică despre ce vorbim aici, până la urmă ? A fi materialist, adică a-ți dori ceva material ? Fericirea ta momentană sau de lungă durată să depindă de un anumit sau mai multe lucruri materiale ? De... sume de bani, de case, haine, mâncăruri specifice, sau mai știu eu ce alte lucruri pe care să le atingi ?

E interesant, știi, faptul că dacă nu ești materialist, adică dacă susții chestia asta, nu ești decât un mincinos, pentru ca e o imposibilitate absolută să nu te încadrezi în această nouă normalitate.

Gândește-te un pic. A existat vreodată o vreme în care să fii fericit find înconjurat de simple lucruri simbolice, și nu neapărat materiale ? Chiar și dacă erau lucruri materiale implicate, pentru că deh, nu se poate altfel, ele nu erau importante cât era important simbolul, sau situația în care te puneau acestea. Sentimentul pe care-l trezeau în tine. Dap ? Hai, serios, nu pricepi ? Gândește-te, dacă ești câtuși de puțin o persoană romantică, în adevăratul sens al cuvântului, ce implică o floare date unei fete ? Ea chiar va fi fericită din cauza acelei flori, specifice ? Sau de ideea respectivă ? Ah ? Pricepi acum ?

Bine, că tot ziceam de îndoieli mai sus, fata respectivă va fi mai degrabă dezgustată de toate scenariile pe care și le formează în cap referitoare la toate motivele ulterioare pe care le are acel om, nu ? Asta pune la îndoială ce simt și eu. Credeam cu toată convingerea, și încă cred cu mare parte din acea convingere, că nu sunt materialist de fel. Nu-mi doresc anumite lucruri ca să mă facă fericit ci... nu știu, modalități prin care-mi pot crea niște stări anume, niște sentimente, responsabilități anume care să-mi dea însemnătate mie.

Ah, deja începi să te îndoiești de mine și de tot ce zic. Nu, mă, nu încep să fac pe îndoielnicul, să câștig simpatie, doamne. Nu-mi pasă, nu primesc feedback oricum și nici nu prea am nevoie. Tot ce am nevoie se întâmplă momentan. Dacă scrii și tu, știi la ce mă refer.

Eu așa consider, totuși. Pentru mine, fuga după o viață înstărită, plină de lucruri și chestii și altele, nu e pentru mine, decât dacă acele lucruri chiar înseamnă ceva important pentru mine. Adică foarte important.

Da, îmi doresc să călătoresc, dacă asta ar însemna să văd anumite persoane, departe de mine și să le văd pe cât de des posibil, sau să le ofer lor anumite lucruri de care au nevoie și să văd pe chipul lor, nu neapărat mulțumirea, cât împlinirea. E o chestie de mândrie, ceva ce am reușit să fac eu. Viața mea înseamnă ceva mai mult, nu ? De ce nu ?

Îmi doresc să am o casă cu lucruri în ea care să-mi faciliteze viața chiar suficient cât să mă bucur de ea. Orice mai mult și deja ajung într-un punct în care vreau tot mai mult și tot mai mult și nu mai sunt fericit. Știu că sună ciudat, nu prea înțeleg nici eu, dar cred că trebuie să-ți fie și greu, un pic, mereu, ca să te țină cu capul îndreptat spre acea fericire pe care ai putea s-o treci cu vederea. Știi tu, ideea de contrast între două lucruri pentru a le putea deosebi constant, să nu se contopească între ele sau să nu mai știi care-i care. Faptul că trebuie să muncești constant pentru ceva îți menține aprecierea față de acel lucru, într-un fel sau altul. Dacă nu, nu-l mai apreciezi și nu am idee de ce nu, chiar nu știu, scuze. E natura umană și... hai s-o lăsăm așa.

Câteodată când zic că am nevoie să mă simt eu bine și să am stări care să mă facă să mă simt fericit, mă gândesc că am nevoie să mă apuc de droguri, din moment ce toate celelalte situații eșuează.

Dar îmi fac planuri și vise. Le distrug și clădesc altele în locul lor, le remodelez, le povestesc și altora, sau le țin pentru mine. Mă gândesc că mă voi îndrăgosti maxim la un moment dat și asta mă va face să văd toate lucrurile altfel decât le văd acum, iar asta la rândul ei, mă va face să-mi reevaluez toată viața, hm ?

O să mă gândesc, la un moment dat, că o să am alt job care să-mi placă enorm, chiar dacă prin natura sa e ceva simplu și poate nu se plătește nu știu cât, dar îmi dă senzația că mă potrivesc acolo și asta contează pentru mine mai mult decât alte facilități.  Da, îți zic asta cu toată sinceritatea, având în vedere că momentan primesc un salariu decent, și dacă plec de-aici nu cred că voi mai vedea salariul ăsta o vreme, dar chiar mă gândesc să plec, atât de serios încât am început deja să-mi depun CV-uri prin alte locuri, în mare parte random. Mă gândeam că aflu la interviu, când mă vor chema, dacă merită pentru mine. Voi putea cere câteva ore sau o zi de probă, să vedem cum merge și aș putea experimenta multe lucruri astfel, hm ?

Am un loc de muncă. Am un loc în care să dorm, îmi fac constant propriile reguli. Nu există nimeni care să mă judece în vreun fel sau care să aibă vreun cuvânt de spus în privința deciziilor mele, dar nu sunt fericit. Ce să fac ?

Nu sunt materialist. Poate dacă aș fi fost, aș fi fost fericit doar cumpărându-mi haine și investind în electronice constant. Dar asta nu mă face să mă simt mai bine. Mi-aș dori să fi fost...