Atunci cand povestesc cu cineva despre anumite lucruri, probleme, semnificatii ce trebuie retinute, anumite puncte de vedere pe care acestia nu le observa in perioade confuze si asa mai departe, deci ii duc inspre anumite pagini ale blog-ului meu (e si reclama buna) si ii ajuta cateodata. Poate ce scriu acum ajuta in continuare, sau ma face pe mine sa ma simt mai bine acum si in viitoarele dati cand voi mai scrie.
Dupa cum unii stiu, am trecut prin niste faze destul de aiurea, negre... tulburi, sau cum le-o mai spune. Cele mai aiurea au fost mortile unor persoane dragi, si ca orice persoana, nu am stiut ce inseamna asta, cum sa ma calmez cand ma simteam atat de rau, cum pot sa trec peste tot ce se intampla. Adevarul e ca nu se poate trece peste asa ceva cam niciodata. Poti doar sa uiti sau sa te obisnuiesti cu ideea, sa traiesti in paralel, dar nu poti trece peste. Ca sa uiti ai nevoie de foarte mult timp, deci iti ramane sa te obisnuiesti cu ideea. Pentru a te obisnui, ai nevoie de anumite lucruri pe care sa le stii, lucruri pe care nu sunt sigur ca le voi prezenta asa cum ar trebui, sau poate voi fi prea subiectiv, dar... macar voi incerca.
Atunci cand o persoana se ,,pregateste" sa plece (adica stii ca sfarsitul ii va veni), sau s-a dus, multa lume iti spune ca s-a dus intr-un loc mai bun, ca Dumnezeu l-a iubit prea tare, ca viata merge mai departe, si tot asa... ei bine, cat eram mic, vorbele astea nu m-au facut decat sa urasc destul de tare locul ala mai bun, sa-l urasc pe Dumnezeu si mai mult decat atat: sa urasc viata, deci vorbele astea, cat or fi ele de logice acum, cat totul e calm si ok, nu sunt bune in acele perioade in care tot ce vrei e sa mori odata cu persoana draga, sa fii langa ea, pentru ca stii ca nu se va intoarce niciodata.
Deci, ai nevoie de originalitate, de ceva ce se pune doar in cazul de fata, nu in toate cazurile. In cazul meu, stiu ca tatal meu nu se va mai intoarce niciodata, si nu am fost niciodata in stare sa ma duc la mormantul sau, daraminte la inmormantare. Mi se pare o adevarata prostie toata traditia asta, sincer. Dar apoi eu nu cred in ce se intampla in timpul unei inmormantari, sau poate-si are totusi rostul... un mod anume de a-ti lua ,,ramas bun" de la respectivul, si un mod de a-l avea inca aproape, intr-un fel, dar totul e asa morbid. Trebuie sa-l vezi mort si sa plangi dupa el atata timp, sa-l vezi cum e ingropat, in timp ce lumea priveste (desi nu-ti pasa chiar atunci), si apoi sa plangi in hohote de cate ori te intorci. E asa o tampenie...
Pentru mine a devenit simplu, dar si productiv. De cate ori ma gandesc si ma intristez, ma gandesc ce-as fi facut in locul sau. Ce-as gandi despre mine dac-as fi fost eu in situatia aceea. In primul rand mi-ar fi parut foarte rau ca nu voi mai putea fi capabil sa ofer o mana de ajutor acolo unde-ar fi nevoie, sa ofer un sfat, de obicei prost si nelalocul sau, insa sa-mi fac simtita prezenta, sa nu dau senzatia nimanui cum c-ar fi singur. Mai bine enervat de un om ce nu-si tine gura, decat trist. Nu as vrea ca cineva sa fie trista pentru mine, pentru ca asta ar face totul atat de greu, insa nici nu mi-ar strica un anume dor din partea lor, pentru ca asta ma face pe mine sa simt afectiune si sa ma simt iubit, insa n-as vrea sa abie contact cu mine deloc, ci doar amintiri. Mintea unui om este destul de buna si-si putea aminti lucruri detaliate despre viata unui om care nu mai traia, inainte sa apara video-urile si fotografiile, precum si oamenii care nu-si ingroapa oamenii. Ochii care nu se vad, se uita. Vorba asta e folosita in necunostinta de cauza. Mergea inainte, cand nu era internet, poze, video-uri, telefoane, sau alte mijloace prin care sa ti-l amintesti. In cazul de fata, nu se uita in totalitate, dar durerea se uita. Durerea mereu trece, cam orice-ar fi, insa amintirile frumoase, amuzante, care te fac sa te simti bine, raman cam mereu. Eu mi le amintesc...
Daca e o persoana draga, trebuie retinut ca ar fi resimtit iubire fata de cei pe care-i lasa in urma, si nu si-ar fi dorit sa se simta prost, ca si cum e vina lor pentru multe lucuri intamplate. Nu trebuie resimtite regrete, deoarece nu trebuie sa-ti para rau de evenimentele ce nu pot fi oprite nicicum sau nu pot fi date inapoi. Asa cum se spune ca viata nu asteapta, zilele pierdute jelind nu pot fi recuperate, si le petreci mai bine consolidand ce retii din cele intamplate in timpul vietii sale, precum si cele intamplate dupa ce el nu a mai fost. Oamenii se nasc, traiesc o viata plina de experiente pe care le imaprt cu alti oameni, iubesc, urasc, resimt, si apoi, vrand, nevrand, mor. Este un lucru bun, pentru ca ne indeamna sa apreciem viata, lucrurile bune ce ni le ofera, precum si lucrurile rele care fac contrastul cu cele bune (ne fac sa apreciem mai mult ce e bun). Te face sa te gandesti cat de pretioase sunt lucrurile simple pe care le poti pierde intr-o clipita, precum si viitorul incert, care-ti poate aduce multe fericiri, multe nenorociri, din care desprinzi invatatura si o dai mai departe celor dragi, in asa fel incat ei sa nu treaca prin asta. In tot raul este un bine, si este bine sa iubesti cu adevarat, nu sa te prinzi cu totul de cineva. Sa-l iubesti inseamna sa-l ai mereu in suflet, orice s-ar intampla, orice-ar face, oriunde s-ar duce. Daca ai asta, totul se deruleaza. Daca-l ai un suflet si stii ca absolut orice se intampla, el nu va pleca de-acolo niciodata, atunci chiar nu pleaca de-acolo, asta v-o spun eu, datorita vietii traite. Tot ce se intampla ramane in suflet...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu