Calm ? Doar aparent...

De cativa ani imi doresc sa fiu mereu calm mereu, sa fiu in stare sa ma concentrez asupra lucrurilor importante mie, si sa reusesc sa imi fac pe plac atat mie cat si persoanelor din jur. In ultimul timp am incercat sa-mi folsesc asa-zisul calm, atat de usor obtinut, pentru a ajuta niste persoane mai dragi mie, care treceau prin niste perioade destul de urate, iar in felul asta castigam putina apropiere in relatia respectiva, orice fel de relatie ar fi fost, si acela castiga un umar pe care sa planga, sau o modalitate de a vedea lumina acolo unde el nu vede. De cate ori ascultam ce avea de zis acel cineva, invatam ceva nou, imi ocupam timpul pe care-l cam pierdeam oricum pe niste nimicuri, si invatam si cate ceva nou care avea sa-mi foloseasca in alte cazuri aseamantoare. Am dobandit calm pentru a deveni servetelul cu care aveau altii sa se stearga la nas, fara sa-mi dau seama ca avea sa se adune multe rautati in mine, si nu de la faptul ca imi erau povestite niste grozavii, ci de la faptul ca ma simteam mereu folosit in final, niciodata nu am simtit ceva reciproc, ceva asemanator cu ce trimit.

Da, va anunt ca tot ce fac, nu o fac tocmai pe gratis. O fac in speranta ca voi gasi pe cineva care sa-mi ofere ceva de genul, iar de obicei, cand observ ca ,,cerintele" mele nu sunt satisfacute, rup legatura respectiva prin orice mijloace posibile, pentru ca... credeti sau nu, a fi servetel la nasul altcuiva nu e chiar cea mai tare chestie din lume.

Dar nu e doar asta chestia despre care-as vrea sa discut, desi ma obsedeaza. Ideea e ca de cate ori se aduna ceva urat in mine, incerc sa-l ,,racoresc" in cateva secunde, si sa merg mai departe. Nu pot explica ceea ce fac, modalitatea prin care ,,racorirea" respectiva se produce, insa incep sa cred ca nu am trecut niciodata peste toate chestiile care m-au deranjat... poate ca ce am facut pana acum m-a ajutat sa invat cat se poate de mult din toate greselile pe care le-am facut, insa ele au ramas cu mine, si ma bantuie constant, inclusiv si greselile care mi-au fost facute, sau... relele care mi-au fost facute, sau stiu eu...

Toata aparenta asta de calm am fortat-o in mine pentru a incerca sa fiu mereu concentrat pe tot ce se intampla in jurul meu, in asa fel incat sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura: Sa nu-mi scape nimic din ceea ce se intampla, si sa fiu mereu sigur ca ma descurc in situatia aceea, si nu sunt coplesit. Atunci cand se intampla sa fiu coplesit de anumite chestii, concentrarea mea dispare, si incep sa devin respingator, iar apoi toata lumea ma cam paraseste, intr-un fel sau altul, pentru ca... poate se obisnuiesc cu mine cel inteligent, sau cu mine cel calm, bland, care vrea mereu sa fie acolo pentru ei, si cred ca sunt atat de convingator atunci cand zic: Lasa, nu fa nimic, ma descurc singur, incat chiar ma lasa singur. Nu ati auzit de psihologie inversa ? Se vede in orice film...cand cineva iti spune asa cevea, e clar ca nu vrea sa fie singur, vrea doar sa se asigure ca acel cineva il ajuta de buna voie si chiar vrea sa-i fie alaturi, sa nu se simta ca si cum il foloseste si-asa mai departe. Atunci cand ceri direct ajutorul, o faci ori din disperare, ori din nesimtire... sau, asa m-am obisnuit eu, nu stiu.

Nu stiu, sunt iarasi confuz, si nu mai sunt sigur pe mine si pe cine sunt. Incepusem sa am incredere in mine, insa increderea aceea scartaie avand in vedere ca... nu sunt chiar acel fraier calm pe care-l credeau toti. Sunt si ingamfat, respingator si... ma rog.