Persoanele complicate îți vor spune să faci ce simți, fie că e rău sau e bine, sau e nimic, bănuiesc, iar pe asta mulți ar putea spune că nu reprezintă o prietenie adevărată, dar... poate chiar o prietenie adevărată este. Să fi mereu real, să faci ce simți, să nu te forțezi să fi pe plac, și totuși, să funcționeze totul ar însemna să fi acceptat așa cum ești. Cel puțin așa merge teoria... exceptând toanele și toate dățile în care pur și simplu nu ești tu (n-ai mâncat snickers). Dar acolo iarăși devine un pic subiectiv totul, și sunt sigur că știi și tu să te mai controlezi în acele situații. Câteodată doar trebuie să nu fi un asshole. Sau măcar să încerci.
Revin, totuși, la prima chestie, pe care tind s-o fac și eu, și nu sunt absolut sigur de ce, mai ales că sfatul meu pentru oricine e ideea numărul 2, pentru că e pasul mai greu, dar mai real pentru cel ce-ți e aproape.
De ce m-aș da peste cap pentru tine ? De ce să te ajut până la punctul în care mie-mi face rău, dar să ignor respectiva durere fizică sau otherwise, doar să-ți fie ție bine ? Pare o stupizenie completă, mai ales că excludem motivele reale și adăugăm explicații nesatisfăcătoare ca și: „Pentru că țin la tine”, „Pentru că vreau să te văd bine”, „Pentru că-mi fac griji”, și lucruri în genul. Nu c-ar fi false, doar... nu spun nimic concret, lumea tot se uită ciudat la tine. Eventual mai și profită, dar hei, nu toți și nu mereu. Anyway...
Unul din chestiile care mă împing în a face treaba asta, pe mine, e singurătatea extremă pe care o simt în mine. Nu mă apuc să explic existența ei, pentru că... da.
Ideea e că simțindu-mă astfel, trag enorm spre afecțiune de orice fel, cu cât mai reală și mai profundă, cu atât mai bine. Dar deseori vei simți nevoia de mai mult, mult mai mult decât are nevoie omul obișnuit, și un refuz pur și simplu nu se acceptă, pentru că simți că te doare. Ca sevrajul unei dependențe de droguri, bănuiesc. Da, nu-i rău exemplul, mai ales că putem face analogia între nevoia acelui mic junkie de a face rost de bani oricum pentru a reuși să-și procure micul său fix și nevoia micului dependent de afecțiune de a face nebunii și de a... nu știu, de a fi mereu de ajutor altor persoane din viața lui, pentru recunoștința și afecțiunea lor ? Nu știu dacă însumez totul, realizezi, încerc și eu să pricep, logic...
Alt motiv e sentimentul de inutilitate în astă societate, find o persoană awkward. Simți că nu ești suficient de bun, din anumite puncte de vedere, așa că tinzi să completezi din alte surse, pe care consideri că te pricepi sau te ține să le faci. Fie că mergi de bună voie spre cineva să-l ajuți la bagaje și cari tu ce-i mai greu, chiar dacă poți fi fizic mai slab ca el, sau te trezești cu noaptea-n cap, absent de somn, doar să întâmpini pe acel cineva drag știind că te va îmbrățișa și va fi happy datorită ție sau... nu am idee, orice presupune un efort îndreptat spre altcineva. Apoi te simți util, că primești un feedback pozitiv la mica ta ispravă, de obicei persoana respectivă find recunoscătoare. Văzându-i-se pe față, fără să zică, evident.
Stima de sine se pune ? Ideea că datorită ție persoana respectivă se descurcă mai bine decât ar fi putut singur, iar astfel se naște hrană pentru ego ? De ce nu.
De ce să nu stai pe fundul tău, deci, și să nu faci nimic semnificativ pentru acel cineva ? Adică nimic fără a primi ceva în schimb, așa cum se întâmplă în ăst comerț care funcționează logic de atâta amar de vreme ? Pentru motivele de mai sus ? Sigur, dar mai sunt și altele, sunt sigur, nu pare a fi deloc complet ce-am zis, dar nici mintea mea, momentan nu pare, așa că mă scuzi.
În cazul meu, ca să fie cât mai însumat ? M-am convins, pe mine, că nu merit să fiu în viața acelei persoane dacă nu reușesc să fiu un sprijin, cu adevărat. M-am convins că asta e cea mai bună chestie pe care știu s-o fac, find absent de povești aventuroase sau din viața de zi cu zi. De entuziasmul de a povesti o chestie banală cât să pară interesantă, sau de pasiuni care să mă consume și pe care să le împărtășesc celorlalți să-i inspir. Nu... am, sau nu știu să am. Nu știu să le utilizez, nu știu care-i motivul sau ideea, pur și simplu m-am convins de ideea asta.
Și ca să fiu un adevărat asshole, recunosc că mă doare când sau dacă nu mi se întoarce favoarea. Mă face să mă gândesc de două ori de ce fac o chestie. Bine... există persoane în viața mea care fac mai multe pentru mine decât fac eu pentru ei, din fel și fel de puncte de vedere, nu uit :). Momentan mă plâng, strict de cealaltă parte a bănuțului, și nu trebuie, neapărat, să vorbesc de mine, că fiecare din noi s-a confruntat cu dilema asta, în acel moment de frământare când te așteptai să sară acel cineva pentru tine, în ajutor și doar ți-a întors spatele. Poate a avut motive reale, poate nu meritai și poate nu trebuia să te aștepți la ceva în schimb pentru ce ai făcut sau faci tu. Să-ți regândești motivele pentru care ajuți o persoană dragă. Unele menționate mai sus.
Dar doare pe moment, e o situație sensibilă și îți dai seama că ești impulsiv, până apuci să gândești, un pic. Și apoi se poate sau nu să ți se schimbe părerea. De regulă da, rareori nu.
Și tot nu-mi dă pace întrebarea: De ce să muți munții din loc pentru cineva care nu face decât să se ascundă după ei ? Nu e o întrebare ironică, e legitimă. De ce sau de ce nu ar trebui să faci asta ? O faci pentru ceva în schimb, sau pentru enigmaticul „Țin la tine” ? O faci pentru afecțiune, sau pentru a-ți hrăni egoul cu recunoștința lor ? Sau e alt motiv ascuns ? Care e ? Vreau să știu de ce sunt prost și fals că fac lucrurile astea pentru motive egoiste, sau de ce sunt un prieten adevărat și un tip ok pentru că fac chestiile astea fără motive egoiste ?
... dar mai mult de-atât, de ce nu mă pot opri ? Câteodată vreau să mă opresc. Și lumea-mi va spune: Ok, fă-o. De ce continui ? Doar stop.
Nu știu să stop. Nu apreciez refuzul, mă simt respins. Am nevoie de asta, e drog. Privează-mă și... cine știe ce se întâmplă. Nu ți-ar plăcea să mă vezi în sevraj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu