Gândește-te un pic la ideea că acest „obicei” se întâmplă în momente tensionate, iar în asemenea momente, juma din cuvintele care îți ies pe gură nu sunt ceea ce simți cu adevărat, ci chestii pervertite de gândurile negre pe care le ai, că deh, ce nu e logic în asta ? Totul e logic.
Deci de ce ai alege să spui niște căcaturi, pe care, în mod normal, nici nu le simți cu adevărat ? Sau căcaturi pe care nu le-ai face în general ? Ca și: „Nu vreau să te mai văd vreodată!” Și tu în capul tău nici măcar nu plănuiești asta, dar... cum sună asta pentru cel la care ții ? Zi-mi... te gândești ? Nuuu, nu te gândești, ești prea ocupat să fi prost și să arunci cu căcat.
Okay, nu mai repet cuvântul ăla.
Unii oameni spun că e ca o formă de eliberare, să te cerți, deși formă de eliberare e să și mergi la baie să... mm... am zis că nu mai repet.
Ce-ar fi să încerci alte „sporturi” care implică și alte persoane și să vă distrați împreună ? Știi, și alea consumă energie... și în loc să te cerți cu oameni, mai bine te plângi lor, sau oamenilor apropiați. Că de-aia-s apropiați, să te plângi lor (și altele).
Acum o să-ți zic metoda mea de a nu mă certa cu nimeni, pentru că, evident, am una, și evident, e ciudată și implică mult autocontrol și gândire, pentru că... Adi.
Mă enervez foarte des, de felul meu, pe lucruri nesemnificative, de cele mai multe ori, pentru că așa-i omul, datorită emoțiilor. Și se întâmplă. Și apoi, având nervii respectivi, mai face o persoană o chestie pentru care nu te-ai enerva, în mod normal, chiar dacă te-ar deranja, dar atunci ești nervos și îți vine să-i zici toate lucrurile tâmpite din lume, altfel simți că explodezi.
Eu n-o fac. Eu tac, pentru că știu că nu voi exploda. Eu mă retrag, pentru că nu avem doar o zi de trăit, ci mai mulți ani, sau cel puțin sper și eu că mai trăiesc câțiva ani. Apoi îmi fac scenarii în minte (chestia mea preferată ever) cu ce ți-aș putea spune, și știi ce se întâmplă atunci ? Îmi imaginez că-ți zic chestii aiurea și am și șansa să-mi dau singur peste gură (mental, că nu deschid gura) să retrag ce-am zis, ș tot așa o vreme, mă gândesc, în cuvinte la motivele pentru care sunt enervat, raționalizez totul, apoi vorbesc cu tine. Știi ce se întâmplă atunci ? Sunt capabil, cât de cât, să-ți spun exact ce trebuie ca să fie o discuție productivă pentru amândoi, sau cel puțin pentru mine, depinde cât contezi pentru mine. Asta fac eu. Știi de ce ? Nu știi, nu ? Ți se pare că ce-am zis aici e ceva stupid și prea complicat și n-are rost.
Pentru că îmi pasă de cum te rănesc, idiotule (asta dacă țin la tine). Îmi pasă dacă zic o chestie, mai ales dacă nici măcar nu e adevărată, ci doar născută din smoala aia din sufletul tău. Deci de ce-ar trebui să-ți spun chestia aia ? Ar trebui să-ți descriu ce simt, mai degrabă, să știi și tu, să mă poți îmbrățișa, nu știu, nu să formulez ceva ce știu că te-ar răni și tu apoi cum să reacționezi ? Mda.
Deși, deseori am atâtea sentimente negative în mine, că prefer să-mi petrec majoritatea timpului singur... sau eventual să încep un sport extrem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu