Și, ironic, stau și mă izolez singur, parcă pentru a mă regăsi pe mine. Parcă pentru a încerca să merg pe ideea aia că tu ești alături de tine, tu ar trebui să te iubești pe tine și tu te ajuți singur și-ți ții companie. Nici n-am idee dacă să-l numesc bullshit total sau nu, poate e ceva de chestia asta, dar... deocamdată am impresia că nu.
Uneori am companie. Nu reală, virtuală, evident, dar există acolo, și pentru momente scurte reușesc să nu mă simt singur. În acele momente, nu sunt sigur, dar... cred că cel ce-mi ține companie, vrea, nu vrea, intenționat sau nu, îmi dă voie în mintea lui. Ori asta, ori mă forțez eu acolo, fără să realizeze prima dată, nici n-am idee. Și apoi pot privi toate acele gânduri ascunse, să le sortez, dacă mi se dă voie, să le numesc, să le pricep. Și e drăguț, parcă avem o legătură, iar celelalte persoane nu s-au simțit niciodată (din câte-mi amintesc) rău, din cauza asta. Îmi imaginez că e o oarecare eliberare ca cineva să te poată înțelege astfel, și să reușească să-ți ofere un insight specific acelor gânduri și acelor circumstanțe. Că apoi oricine poate să-ți dea un sfat, asupra unei chestii anume, însă doar cei ce te înțeleg cu adevărat pot lega și circumstanțele și experiențele tale de acea chestie să știe ce merge la tine și ce nu. Ce accepți și ce nu. Și mai ales... la ce te-ai gândit deja și la ce nu.
Îmi imaginez că e foarte plăcut... îmi imaginez. Nu c-aș știi cum e asta.
Și de ce nu știu ? Nu-s un om special, nu fac decât să încerc din răsputeri, nu știu de ce. Îmi place, e ceva ce... nu știu, prind repede, o utilitate a mea, un mod de a nu fi... doar încă o oaie în turmă. Asta nu e neapărat ceva special, nu ? Sau poate sunt o oaie, una neagră. Mă rog...
Poate nu știu pentru că nu dau voie ? Nu cedez sub nici o formă ? Sau nu am găsit o persoană care să mă facă să cedez cu adevărat ? Sau dacă am găsit, poate nu se riscă ea ? Care-i răspunsul ?
De ce am rămas, în continuare, la ideea că nu mă înțelege nimeni cu adevărat ? De ce bag bețe în roate ? Vreau să fiu înțeles, dar nu vreau. Ba vreau, doar nu vreau să fiu judecat, pentru că sunt lucruri importante pentru mine, iar dacă acelea sunt judecate, nu cred c-aș reacționa frumos.
Și e atât de penibil să stau doar închis în casă și să nu fac nimic util, decât să merg în singurul loc care-mi permite să supraviețuiesc. Și să mă agăț de activități triviale pe internet care să-mi provoace interes câtuși de puțin să zic că mi-a trecut și mie timpul...
Și nu ies, pentru că ... nu știu.
Obișnuiam să ies. Să mă mulez după persoane, pentru că nimeni nu se mula după mine. În afară de un tip, cu care discutam chestii care chiar îmi plăceau, din punctul de vedere care mie chiar îmi plăcea cu adevărat, până ne-am distanțat dintr-un motiv sau altul și gata. Ne înțelegeam, mă numea fascinant prin modul alternativ prin care priveam toate banalitățile și prin jocul punctelor de vedere care transformau chiar și un sentiment banal într-o întreagă experiență. Ah, îmi place să fiu lăudat astfel.
Mi-e dor de discuții profunde, vreau asemenea discuții care chiar să-mi pună mintea în mișcare, să simt că stau cu adevărat în compania cuiva. Mi-e dor de orice tip de profunzime, simt că n-am mai avut asta de nu mai țin minte. E ușor să sun pe cineva, să întreb cum i-a fost ziua, să-mi spună și apoi... ce urmează ?
Hai să discutăm despre stelele de pe cer, despre dubiile pe care le ai asupra viitorului și asupra unor decizii pe care acum le regândești. Să discutăm despre părerea pe care-o ai despre faptul că o urăști pe... sora ta, sau pe verișorul tău, pentru ceva ce face, ce ți se pare că te deranjează și să facem din asta o întreagă discuție introspectivă.
Nu pot...
Mai bine povestește-mi cum a prins câinele tău discul ăla în dinți și să râdem pe tema asta, și apoi să-ți povestesc și eu cum... am stat în pat și n-am făcut nimic.
... deși m-am gândit la lucruri foarte interesante, din punctul meu de vedere, dar. Mnu, nu e nimic interesant, general vorbind. E okay, mai povestește-mi despre câinele tău.
Și mă plâng. Scot afară, e ceva rău în asta ? Mă plâng și gata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu