În regulă, poate sună un pic cam pompos, dar ceea ce am de gând să „aberez” mi se pare una din ideile alea pe care toți le știu în sufletele lor, dar le contrazic, într-un fel sau altul, într-o discuție, ori de dragul de a suna totul bine, ori de a încuraja persoana respectivă, care-i un pic mai departe de fericire în momentul respectiv.
Cu toții știm că fericirea e înăuntrul nostru. Doar noi putem s-o atingem, s-o scoatem afară, s-o manipulăm, efectiv să profităm de ea. Dar... deseori nu putem, nu ? Și totuși, ea e acolo, ce te împiedică să zâmbești ? Că ai motiv să fi trist, haha, mare brânză, dă-le dracului toate, tu ignori totul și te concentrezi pe motivele care te fac fericit, oricare-ar fi alea. Dar câteodată nu poți! De ce ?
Okay, hai să mai adaug un element în ecuația asta ciudată. Știi când te simți singur și te simți nefericit ca și consecința plecării unei persoane din viața ta ? Te simți singur că omul ăla e absent, dintr-un motiv sau altul, și apoi, un prieten mai puțin empatic, sau care vrea să te ajute rapid, să te scoată din starea aia acum, acum, începe să-ți spună: „Stai liniștit, nu te mai tot gândi că fericirea ta depinde de acel om. Fericirea ta depinde de tine, nu de altcineva. Doar tu poți fi fericit, și atât. Fiecare-i pentru el”.
Vezi ? Chestia asta mă mănâncă un pic sub limbă și nu o pot lăsa așa, pentru că nu-i adevărată, oricât de nobile ar fi intențiile persoanei care a spus chestia asta prima dată, precum și tuturor celor care s-au luat după aceasta. Nu cred că ține doar de tine să te bucuri și să apreciezi lucrurile din viața ta în adevăratul sens al cuvântului. Nu ești doar tu și atât, și nu cred că vei fi niciodată, oricât de mult ai vrea să te convingi de minciuna asta. Ești o ființă socială, la fel ca și strămoșii tăi care locuiau în triburi, ditamai regatele, și toate celelalte exemple prin care oamenii sunt atrași împreună, și nu e fiecare pentru el. Nu chiar...
Cauți mereu să împarți o situație cu un anume cineva, începând cu părinții tăi, până la persoanele dragi pe care le dobândești cu timpul, dar le cauți. Când faci o chestie incredibilă de mâncare, care miroase de-ți vine să bubui, și are un gust de mănânci până te doare stomacul, și chiar mai mult după (mi s-a întâmplat în seara asta), te simți un pic gol pe dinăuntru, în mare parte din cauză că ar fi fost fain să fi fost cineva care să mănânce cu tine, să-ți spună că e bun, sau măcar că e oribil (într-un mod ironico-amuzant, sper eu), să-ți umple acel gol care nu va dispărea de-acolo altfel. Sau când pățești ceva rău și poți ieși bine-mersi singurel din asta, nu înseamnă că ieși întreg de-acolo dacă nu ești cu gândul că e cineva acolo pentru tine. Adică să știi că dacă lucrurile devin mai rele, poți apela la... cutare și cutare. Certitudinea că poți face asta, nu neapărat să faci asta pe bune. Știi la ce mă refer ?
Abilitatea ta de a te bucura de viață nu depinde doar de tine și nu a depins niciodată, așa că ignoră odată pentru totdeauna toate concepțiile alea în care tu ești buricul pământului și nu ai nevoie de nimeni, pentru că nu e adevărat. Iar asta nu înseamnă că ești un om slab. Dacă ai nevoie de sex sau de relaxare din când în când, nu înseamnă că ești la mila unor nevoi și nu ai de ales. Ai de ales, dar sunt niște nevoi, iar satisfăcute la un interval de la moderat la crescut îți face bine. E natural și logic.
Eu chiar nu cred că tu te poți bucura de orice și-ți poți imagina un viitor în care să fii singur și să fi super mulțumit cu chestia asta, să nu mai vorbesc de fericit. Să ai castele, bani, faimă, tone de paraziți pe lângă tine (oameni care nu-ți vor neapărat binele, ci mai degrabă beneficiile materiale), și nu cred că vei fi fericit dacă nu vei simți pe cineva aproape.
Fericirea o veni dinăuntrul tău, dar tu singur nu ești capabil s-o scoți afară, și nu vei fi niciodată capabil. Iar asta e foarte okay, e o mică problemă pe care merită s-o recunoști, să te asiguri că nu te vei pune în situația de a fi complet singur și de a căra povara rahatului ăstuia de viață pe umeri fără să apelezi la absolut nimeni, doar pentru că trăiești pe misconcepția că se poate și așa și să fi și fericit.
Nu se poate. Du-te și ia-ți în brațe persoana dragă. Nimic nu se compară cu asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu