Ce ți-e și cu singurătatea asta ?

Încep prin a reaminti tuturor pretenașilor faptul că dacă nu reușiți să vă cunoașteți sentimentele cât de cât bine și să le acceptați, ajungeți prin a vă minți singuri. Vă spuneți că nu simțiți o chestie și că simțiți altceva, sau chiar nimic, iar apoi trageți concluzii pripite sau eronate, rămânând, în concluzie, tot la mila sentimentelor (regret, depresie, frustrare, etc.). Deci, cunoaște-ți sentimentele și încearcă să ajungi la înțelegeri amiabile cu ele, altfel...

Una din chestiile astea stupide care se pot întâmpla în urma neînțelegerii sau neacceptării sentimentelor din interiorul tău e chiar singurătatea, de care eu sufăr momentan, tocmai că nu vreau să accept anumite adevăruri fundamentale din viața mea din diferite motive, iar în mare parte, recunosc că n-am idee cum să le mai descifrez, ca de altfel acum. Acum mă simt singur, relativ, da' nu mă mai afectează pe-atât de mult pe cât mă afecta acum ceva vreme. Adică am crescut mare, ce... laudă-mă, hai.

De ce mă simt singur, deseori ? Pot socializa foarte ușor, pot să-mi fac cunoștințe destul de ușor, asta ca să nu mă mint singur spunând că-mi pot face prieteni ușor, mai ales că acel cuvânt nu e unul de care să poți abuza fără consecințe. Să-ți faci un prieten ține și de noroc, nu doar de talent și carismă, păi nu-i așa ? Mă rog, pot să-mi ofer companie, dar în mare parte am nevoie de o persoană în care să pot avea încredere că pot fi eu însumi fără ca ea să mă judece pentru chestia asta. Fără să am parte de situații în care să reacționez în vreun fel și să mă înțeleagă greșit în mod repetat. Nu că aș fi slab de caracter și mă simt jignit și îmi pierd încrederea sau alte chestii-n gen. Nicidecum (decât poate în anumite ocazii mai ciudate, dar rare), mai mult îmi pierd interesul și nu mai am chef să vorbesc cu persoana respectivă. Îmi găsesc alte ocupații care să nu mă poată dezamăgi.

Mamă, ce pompos sunt, de parcă cine sunt eu ? Nu sunt nimeni interesant, un om la nimereală, ce se zbate prin căcatul ăsta de viață, la fel ca oricare din voi, în căutarea scopurilor reale. Adică ? Adică scopurile acelea care se potrivesc cel mai bine cu tine. Pot să-mi fixez ca și scop că vreau să devin expert în tranșat carne (măcelar, and such), dar nu s-ar potrivi foarte bine cu cine sunt eu, așa că... te-ai prins, nu ? Aberații...

Nu că eu aș merita pe oricine, iar nu oricine m-ar merita pe mine. Vorbesc strict de sentimente și de faptul că nu reușesc să le controlez. Adică e situația în care-aș ieși cu cineva pe stradă, sau pe-afară, însă nu mă pot gândi la nimeni cu care să pot purta o conversație mai lungă de ceva minute, sau mai interesantă decât bârfe sau small talk. Adică, te rog, eu sunt un filosof, și dacă nu te ridici la rangul lui Freud, cară-te din calea ochilor mei!

Nu, mă, nu știu, poate-s simple toane din alea gen: Nu am chef de oricine, dar am chef de cineva, însă nu știu cine și nici n-am idee cum să dau de-acel cineva. Pentru mine-i și mai trist că știu de cine-aș avea chef, doar că m-ar costa un bănuț frumos și destul de mult timp să ajung la acel cineva și să pot și petrece timp suficient. Să nu mai vorbesc de energia de care-ar trebui să dispun să mă desprind de acea persoană. Ha, ha, mda. Ironie peste ironie și nici un pic de dreptate. Nici un pic din ce merit. Poate asta merit ? Aberații, bă.

Când te simți singur, până la urmă, știi că ai nevoie de cineva anume, pe care nu-l poți obține atât de ușor. Ca să-l obții, trebuie să-l transformi într-unul, iar acel om în cauză, ce trebuie transformat, e unul obișnuit, în care trebuie să investești timp și altele, și poți chiar să dai greș, acea persoană dovedindu-se a fi cineva incompatibil cu tine, la nivel mai adânc. Deci nu mai încerci, n-are sens, rămâi în singurătate. Eh, asta e o simplă situație, oricum.

Se mai poate întâmpla să vrei mereu să împarți momentele tale cu cineva anume, poate din nevoia de a fugi de tine, sau alte motive adânc înfipte în psihicul tău, pe care nu le mai poate descoperi nici dracu. Cred că ăsta e cazul meu. Sau nu, în cazul meu mi-aș dori și momente de singurătate, altfel te-aș lua de pantaloni, te-aș arunca în stradă, și după ceva ore te-aș căuta în disperare. Ce ? Vai, sunt o divă, omoară-mă până nu mă-nmulțesc, te rog.