Da, chiar asta cred. Cel putin daca le luam din punctul acela de vedere serios pe care-l avem cand spunem lucrurile respective. Cand spui asa ceva, suna foarte frumos, si provoaca zambete, fericire temporara, de cateva secunde, cum ar trebui sa provoace, dar... sa-ti explici dragostea cu chestiile astea ? E o adunatura de... nu stiu exact de ce, dar in mod categoric nu de ceea ce trebuie.
Bun, draga Adi, daca nu calitatile unei persoane conteaza, atunci ce conteaza ? Hm... pai citeste titlul, si spune-mi primele idei care-ti vin cand te gandesti la el si la subiectul pe care-l scrijelesc pe-aici. Probabil iti vin in minte diferite lucruri pe care le-ai citit pe net ca si... hm, bine nu stiu exact ca si ce, nu am prea avut chef sa caut asa ceva, chiar acum dupa cum nu le consider importante. Nu neaparat. Dar ti-a dat de gandit, asa macar un pic ? Sau... ti s-a parut ca suna incredibil de fain pentru ca e opus a ceea ce se spune ? Opus ironiei mele de la inceput ? Da... te gandesti asa, iti place pentru un minut, apoi tot calitatile sunt mai importante in subiectul asta. Ei bine, nu... cel putin eu nu cred.
De ce greselile si defectele sunt mai importante cand vine vorba de asa ceva ? Hm... probabil sunt cateva explicatii pe care le pot baga pe-aici, insa eu voi spune in felul urmator: Oamenii sunt niste fiinte obsedate de defectele lor, fara prea mult respect de sine, care incearca mereu sa fie mai buni, sa atinga noi culmi. Incearca tot timpul sa fie mai mult, sa fie mai... sus. Incearca sa straluceasca mereu mai tare si niciodata nu le ajunge. De cand te nasti, pana mori, e la fel... si mereu o sa fie la fel, precum a fost tot timpul. Ne obsedeaza defectele si calitatile, ele sunt mai importante decat calitatile. Noi nu gandim: Hai sa fim buni... cel putin nu pe cat gandim: Hai sa nu fim rai. E aceeasi chestie, nu ? Ma rog... aproape aceeasi chestie, daca crezi ca punctele de vedere diferite pot transforma un lucru intr-altul, de natura opusa, dar in acelasi timp sa-si pastreze forma.
Okay, sunt vag, din nou. Imi pare rau pentru asta :) ... cred. Bine, nu-mi pare rau, avand in vedere c-o sa raman la fel de vag, oricum... deci a nu se lua in considerare paragraful asta. Multumesc.
In momentul in care te uiti la cineva pe strada, automat ii vezi calitatile si ce are ea mai bun. La naiba, chiar si persoana respectiva incearca pe cat posibil sa-ti arate calitati, si dac-ar fi sa le fabrice din nimic, deci... practic sa poarte o masca falsa, prin care vezi in timp. Asta incearca cel mai tare, dar pe masura ce masca incepe sa se subtieze, si vezi ca nu e persoana care e, ori incepi sa o urasti mai tare, ori incepi sa te indepartezi pierzandu-ti interesul, ori incepi s-o iubesti mai tare, dar... pariez ca nu prea ramai niciodata exact la fel. De ce ? Pai... hai, frate, toata lumea are calitati, si, in mare cam toate-s la fel. Ai 12 ani, te duci la o fata si-i spui: ,,Esti asa frumoasa si-mi place asa tare cum ma simt langa tine. Ma faci sa ma simt special, mai ales cand zambesti, iti vad dintii aceia albi care ma orbesc, mai ales cand e soare afara. Zambetul tau e asa fain, mai ales pentru ca, probabil buzele tale sunt ceva mai lungi si ma iei intr-un concurs de asa ceva. Da, sunt invidios... si imi placi. Bun... ce se intampla, in timp ? Pai, daca suntem mici, in general ne plictisim de calitatile acelea. Sa te simti special... stii, reamintesc ce-am zis despre oameni. Noi mereu incercam sa fim mai mult, sa luam mai mult, sa ... asa. Deci sentimentul acela special se risipeste atata timp cat totul ramane la fel. Ne plictisim... asa ca, cum ne pastram interesul ? Dracu stie :)
Ai auzit vreodata de faza gen: ,,Te iubesc pentru cat de imperfect esti!" ? Oare de ce ?... pentru ca suna trendy si merge bine pe o felicitare sa castigi inca o zi langa cineva care o sa te paraseasca maine ? Scuze, adica poimaine ? ... probabil, dar nu cred ca de la asta a pornit. Dupa cate am scris si eu pe-aici, tind sa cred ca a pornit de la ideea ca, noi find obsedati de imperfectiuni, mai degraba tindem sa fim interesati de imperfectiunile unei persoane... sa incercam sa le reparam, sa le criticam, sa le ascundem, sa le scoatem la iveala. Si nu se prea plictiseste nimeni. Oare de ce ? Ca da... esti perseverent, te admira lumea, dar pana la urma se plictiseste, dar dac-o luam ca pe ,,incapatanat", atunci mereu ies lucruri noi si interesante, care-ti mentin interesul sus, si mentin dorinta de a avea forta pentru a le combate...
Hm, forta. Interesant... ne luam forta din dorinta de a face ceva bun, din dorinta de a... merge mai sus, mai departe. Daca ne gandim la calitati, ne lasam lenesi, gandindu-ne ca le avem si asa mai departe, dar daca ne gandim la defectele noastre, dintr-o data devenim puternici, in cazul in care suntem si perseverenti, sau incapatanati, sau... cel mai fain exemplu: cand ne indragostim.
... nu, cand iubesti pe cineva, nu prea are importanta daca persoana respectiva e frumoasa, daca e buna, daca e... cum o fi. Alea sunt doar niste momeli, sa te atraga, dar nu sa te si tina acolo. Ce e mai important e... daca imperfectiunile persoanei respective sunt destul de interesante incat sa ramai acolo si s-o ridici deasupra lor, pe persoana respectiva. Sa incerci sa faci defectele respective sa para chiar... calitati. Desi in general asemenea defecte se ridica la un nivel mult mai mare decat simplele calitati... altfel spus: Probabil o sa iubesc mult mai mult o cicatrice pe care o ai in frunte, decat o sa iubesc zambetul tau perfect. De ce ? Pur si simplu... motivele sunt infinite, dar asta ramane adevarul.
Ce inseamna toate astea ? Nu prea stiu, n-am idee, e doar asa o chestie care mi-a sarit in minte si care mi-a oferit o sansa sa mai scriu :) dar... ce-am scris eu aici nu defineste intru totul o relatie, o situatie, ci mai degraba scoate in evidenta un punct de vedere din ea, un punct de vedere care mi se pare usor neglijat... desi n-ar trebui. Dar... ma rog, asta este, acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu