Ma gandeam la sentimentul de iubire, si in acelasi timp la sentimentul de obsesie, si incercam sa fac deosebiri intre sentimentele astea, dar imi era greu, luand in considerare ca puteam spune orice despre amandoua, sa para adevarat, si apoi sa ma contrazic singur, in functie de cum se contrazicea situatia, si iarasi sa par a avea dreptate, nimeni neputand sa ma contrazica, iar cand ma contraziceau... ma rog, te prinzi tu de ce vreau sa zic, cu adevarat.
Evident, nu puteam sa fac deosebiri prea mari, din moment ce priveam mereu din perspectiva lor. Mereu eram sub influenta uneia sau alteia, si nu reuseam sa vad prea clar, ele avand efectul asta asupra omului, in general. Te orbesc, te fac sa mergi aproape de nebunie, facandu-te sa iei decizii ilogice, aparent, care nu prea au ca scop binele tau, propriu-zis. Deci... intrebarea, in contextul asta, e: Cum ajungi in starea in care poti face deosebiri intre ele, sa stii ce-i fiecare, si apoi ce simti tu ? Hm...
Prin eliminare nu prea cred ca merge, din moment ce ele alterneaza de multe ori. Da, alterneaza. Cine spune ca suntem roboti, sau calculatoare capabile sa simta doar cate o chestie odata ? Normal, te strica de cap. Acum poti spune ca simti asta, iar apoi, peste vreo cateva ore, sau dimineata urmatoare, in urma unui vis cam nepotrivit, sentimentele se pot schimba, si tu poti ajunge sub impresia ca daca acum simti asta, si ieri ai simti la fel, sau daca ieri ai simtit intr-un fel, astazi e o simpla eroare ce va trece. Deci... nu, nu-ti poti da seama cu adevarat...
Altcineva zicea: Daca nu merita, atunci nu mai simti nimic, pur si simplu. Renunti la toate sentimentele pe care le ai si gata. Ar fi tare, ah ? Dar in acelasi timp ar fi putin cam imposibil. Ma rog, in cazul in care chiar simti ceva real... imposibil pentru ca exista o micuta diferenta intre sentimente si gandire. Gandirea e una, o chestie pe care o poti face sa apara, sa dispara, sa fie intensa, sau slaba, sa fie de o natura, si apoi sa o schimbi, in functie de cum ai tu chef. Sentimentele... nu prea. Odata ce simti ceva, simti, apoi daca nu mai simti, gandirea devine sclava sentimentelor, si nu invers. Deci daca tu gandesti ca e mai bine sa nu simti, asta nu inseamna ca nu vei mai simti. Pricepusi ? Vag, nu ? ... hm. Zic doar ca... nu prea conteaza daca se merita sau nu, daca tie iti face bine sau nu, daca altora le face bine sau nu, sentimentele vor fi acolo, si vor fi al naibii de greu de descifrat, sau pus in cuvinte. Tocmai, pentru ca sunt sentimente. Nu-i asa ?
Hai sa fim mai creativi. Sau cum s-ar spune: ,,Let's think outside the box!". Daca nu pot descifra sentimentele astea, sau sa le controlez cat de cat, individual, impreuna, sau sa le fac sa dispara, hai sa adaugam alt sentiment langa ele. Ce zici ? Ce zici de ura ? De fapt, pana la urma ce inseamna ura, cu adevarat ? Pentru ca am impresia ca multi o confunda cu indiferenta, raceala aceea... ceea ce nu-i adevarat, nici pe departe. Si totusi, cu un search pe google, am aflat o gramada de definitii contradictorii. Aparent aproape nimeni nu stie ce-i ura, cu adevarat... nici eu nu stiu, evident, dar as putea sa fac si eu ca ei, adica sa banuiesc. Hm...
Putem lua ideea ca de la dragoste la ura e un simplu pas, ele find strans legate intre ele, din cate stiu eu. Si in acelasi timp, sa luam faptul ca ura este un sentiment ca oricare altul. E ceva ce simti, nu o absenta a unui sentiment, deci in mod categoric nu poate fi raceala, nici indiferenta. Te face sa te consumi, deci sa dai din tine un anume ceva, catre altcineva, daca urasti pe cineva. Deci nu te abtii sa oferi, insa... din cate stiu eu, nu mai vrei sa obtii nimic de la nimeni, decat satisfactie personala dupa ce... produci tu anumite actiuni. Nu ? Ma rog... probabil ura merge in sute de definitii, in primul rand in functie de om, si in al ll-lea rand in functie de sentimentul din care deriva. Daca deriva din dragoste, si nu se naste, asa pur si simplu, atunci... eu as putea-o cateloga drept o dragoste din care ai taiat un procentaj din ea. Ai taiat... parti cheie din ea si ai ramas cu mai putin, dar ai adaugat alte goluri, alte principii. Evident, asta nu e ura cu adevarat, insa asa as vrea s-o vad eu acum. E usor de suportat, imi da un oarecare confort, e ca si cum consum din alta rezerva acum, fata de cum as consuma find indragostit sau obsedat. Si asa le-as putea privi pe celelalte doua, sa pot face diferente intre ele... sa pot identifica mai usor situatia in care ma aflu, ca apoi sa fac ceva solid in privinta asta.
Tot n-am gasit prea mare lucru intre ele doua. Hm... hey, am ajuns sa simt ura, sa nu mai vreau nimic. Sa privesc cu amaraciune dorintele mele adresate persoanei in cauza. Da... ma rog, incerc sa urasc, nu urasc definitiv, dar e un inceput. Privind cu amaraciune, cu ochii incruntati, nu-mi mai doresc atat de tare acele lucruri, deci pierderea lor nu mai e atat de dureroasa. Nu-mi mai pasa atat de tare.. e bine, nu ?
Am inceput sa ma gandesc, totusi... dragostea si obsesia sunt doua sentimente diferite, nu-i asa ? Dragostea find altruista, obsesia egoista, amandoua asemanandu-se, dar diferite de la cer la pamant, totusi. Putem experimenta... adaugam ura in ecuatie, sa vedem cum ar putea reactiona cu fiecare.
Sa urasti o persoana (dupa ce o iubesti) ar insemna sa renegi tot ce ti-ar putea oferi. Sa nu mai ai incredere, sa nu mai ai curaj sa te deschizi in fata respectivei, desi inca te gandesti, inca ti-ai dori ce ti-ar putea oferi. Atata tot ca te dai inapoi, si in momentul in care iti doresti, te gandesti la cat de tare doare cand te refuza, si nu-ti mai prea doresti. Altfel nu cred c-ai putea uri cu adevarat... iar ura nu inseamna neaparat sa-ti doresti sa-i faci rau unei persoane. Asta depinde de la om la om... tu decizi daca vrei sa-i arunci un pumn in gura cuiva sau nu, asta nu inseamna ca toata lumea o face, baza conteaza. Ce faci dupa, cu baza, sta la alegerea ta, gandirea ta. Dar in acelasi timp iti doresti ceva de la ea... detectez urme de altruism ? Sa-ti doresti, dar sa stai departe ? Ura derivata din dragoste... altruism. Daca ar fi egoism, probabil ai vrea sa izolezi cu orice pret sentimentele la care tii atat de tare... egoism, lacomie. Sa vrei lucruri de la persoana respectiva, sa... ai nevoie de ele. De-aia e obsesie, presupun... nu ? Sa iubesti, insa, contine cuvantul ,,neconditionat" pe-acolo. Ceea ce inseamna ca nu ai nevoie de nimic de la persoana respectiva, si poti s-o iubesti. Nu te influenteaza cu mare lucru persoana respectiva, si tot poti s-o iubesti, chiar daca iubeste pe altcineva. Ti-ai dori, desigur... totul de la ea. Altruist find, insa, nu ai indrazni sa ceri, sa pretinzi, sa suferi pentru asta, pentru ca... ma rog, nu stiu de ce. Incerc sa-mi urmez ideea si ma incurc in ea...
Da, sunt incurcate sentimentele. Bine, hai sa o las balta cu explicatul, ca ma incurc singur si sa adaug punctul culminant. De la dragoste la ura e un singur pas pentru ca sunt asa asemanatoare, nu ? De la obsesie la ura cati pasi sunt ? O mie... sa fii obsedat de o persoana inseamna sa ai nevoie, sa-ti doresti neaparat orice de la persoana respectiva, preferabil totul, iar daca nu ti se ofera, mai tare sa-ti doresti. Sa urasti o persoana ar insemna sa renunti complet la obiectul obsesiei, deci... total impotriva naturii. Iubind, insa... e simplu sa ajungi sa urasti. Dar cum am zis, imposibil sa ajungi sa fi indiferent, asta nefind o problema, din moment ce am auzit de multe ori: ,,Nu-l uri, asta inseamna sa-i acorzi atentie, si nu merita.". Sa-i acorzi atentie... hm
Nu stiu cata dreptate am in ce tocmai am bagat pe-aici, dar nici departe de adevar nu cred ca sunt. Am incercat sa explic chestiile astea dintr-un anumit punct de vedere, si da... stiu, evident, ca sunt sute de alte puncte de vedere, sute de alte explicatii in functie de fiecare situatie si particularitatile ei, si alte sentimente implicate. Logic ca astea trei nu sunt singurele pe care le poti simti, si mnah... etc, etc.
Morala din tot ce zic aici ? Daca iubesti si iubirea nu-ti este impartasita, de multe ori ajungi la obsesie. Inainte sa ajungi la obsesie, e mai sanatos pentru amandoi sa ajungi la ura, pentru ca de la ura ajungi la indiferenta, si de la indiferenta ajungi la o plansa alba pe care poti desena... ce vrei tu, inclusiv dragoste, din nou. Ajungand la obsesie, insa... consumi mai mult decat ai consuma urand, ura neavand nevoie de nimic altceva decat tine, iar obsesia... mda. Odata ce ajungi la obsesie, singura ta cale de eliberare, vizibila atunci, e sa obtii ce ai nevoie, altfel nu rezisti, mori, cel putin asa te gandesti atunci. Cum scapi de obsesie ? Strangi din dinti pana-i rupi, si rupi fiecare legatura cu obsesia... incerci pe cat posibil sa-ti amintesti cum e sa iubesti, apoi sa ajungi sa urasti, astfel... creand o bariera intre tine si persoana respectiva, pe care ea n-o mai poate penetra la fel de usor cum o facea cand o iubeai, si mai usor cand era vorba de obsesie. Devii stapanul tau, si nu mai e capabila sa te influenteze. Iar ura nu persista niciodata prea mult, ci se stinge fain, si la urma iti lasa un gust de libertate... pe cand celelalte iti lasa gusturi amare de regret, si altele...
In ce teorii ma bag si eu, hm :). Adevarul e ca nici nu stiu daca sunt in stare sa urasc acum cu adevarat. Da, sunt in situatia aia. Avand in vedere ca nu pot obtine ce-mi doresc, cea mai buna sansa a mea sa merg mai departe, speranta mea ca as putea obtine ce-mi doresc se stinge odata cu toata energia mea, ar fi sa invat sa urasc. Sa invat sa-mi amintesc momentele frumoase si sa le privesc de la distanta, ca pe celelalte amintiri pe care le am, nu sa le privesc cu un dor imens dorindu-mi excesiv sa se repete din nou.
Uite o piesa faina pentru voi, dedicatie facuta in cinstea postarii asteia: Apocalyptica & Adam Gontier - I Don't Care
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu