Ma gandeam ca fiecare om simte nevoia sa fie in centrul atentiei cateodata, sau simte nevoia sa primeasca ceva de la cineva, asa ca foloseste cuvinte pentru a merge in pozitia respectiva, cunoscand faptul ca nu va face decat sa intoarca totul pe dos, dar sperand ca nu se va intampla asta. Ba mai mult, unii fac asta stind ca o vor da in bara, dar cu speranta ca vor putea arunca vina, apoi, pe respectiva persoana, stiind destul de bine ca nu se va intampla, deci... avand superioritatea aceea dinainte, de-al face pe ala sa se simta vinovat. Mi se pare aiurea...
Sunt unele lucruri in viata ce nu pot fi intelese niciodata cu adevarat, deci cerandu-le nu faci decat sa-l obiligi pe bietul om sa incerce sa inteleaga, sub presiune, chestia respectiva, apoi sa faca chestia respectiva, sau... concluzia la care ajunge dupa ce se gandeste la asta, concluzie care de obicei e gresita.
Uraste-ma, iubeste-ma, tortureaza-ma, ajuta-ma, si-asa mai departe. Toate lucrurile astea pot fi intelese doar in momentul in care tu chiar simti cu adevarat, nu si atunci cand nu prea ai tangente cu nimic de-aici. Daca-ti spun sa ma urasti cu adevarat, n-o sa faci decat sa mimezi ceea ce-ai vazut prin filme, si particele din ce-ai simtit in trecut pentru altii, dar nicidecum chestia originala care i se potriveste unei singure persoane, intr-un singur context, care nu exista acolo... deci nici ura nu va exista, chiar daca cineva iti cere asta. La fel si iubirea. Si tortura, daca te gandesti cum sa torturezi mai bine o persoana, incat chiar s-o doara cu adevarat, si psihic, nu vei stii exact cum sa fac asta avand in vedere ca nu ai ura aceea care sa-ti dea exact ideile potrivite. Si cea mai aiurea: Ajuta-ma. Ca sa vrei sa ajuti pe cineva cu adevarat, trebuie sa fii interesat in a-l ajuta, sa fii motivat sa faci asta. Cand cineva iti cere sa-l ajuti, ma indoiesc ca vei reusi sa-l ajuti cu adevarat, asta nefiind un motivant suficient de bun incat sa te incurajeze sa te aventurezi in psihicul persoanei respective cu ajutorul unei arme interesante numita ,,empatie".
Paranteza: Aici vorbim de chestii psihice si complicate, nu simplitati. Simplitatile pot fi replicate usor, si daca nu le simti cu adevarat.
Cand cineva iti cere sa-l ajuti, cand se simte rau, nu vei face decat ce-ti vine in minte atunci: sa-i fii pe-aproape, sa pui niste intrebari banale de suprafata, si sa intelegi aproape jumatate din tot ceea ce-ti spune, fiindu-ti frica sa nu faci o prostie, sa nu faci ceva mai rau, si sa pice vina pe tine apoi, sau... pentru cei mai altruisti, sa nu te simti rau facandu-i si mai mult rau. Asta se intampla cand cineva iti cere sa-l ajuti, direct, sau aluziv...
Ce se intampla insa cand cineva e pus intr-o situatie, tu poti face ceva in privinta asta, dar nu o faci pentru ca vezi c-ar avea el nevoie de asta exact de la tine ? Te duci inainte, de obicei, daca ai ce-ti trebuie. Daca ai motive sa urasti, iubesti, ajuti, si asa mai departe, mergi inainte, pentru ca stii ca nu prea ai nimic de pierdut la momentul respectiv, si nu ti-e prea frica, te simti liber sa faci ce vrei, inclusiv sa te retragi atunci cand nu mai ai chef.
Desigur, te simti liber chiar in momentul respectiv, dar nu si cand te implici cu adevarat in sentimente. Dupa ce te implici, te legi fara sa realizezi, si fara sa-ti mai pese, din moment ce ti-ai luat deja avant sa mergi inainte. Nu mai e cale de intoarcere. Inainte de asta, daca cineva te leaga cu un lant spunandu-ti, sau rugandu-te sa faci ce ai fi facut daca nu te-ai fi simtit obligat, nu mai ai chef, te indepartezi, vrei sa faci tocmai opusul.
Da, din ce tocmai am scris, am inteles ca omul, de obicei, simte nevoia sa faca exact opusul in orice context. Cand cineva se indeparteaza de tine, iti vine sa te apropii, cand se apropie, iti vine sa te indepartezi, si alte exemple asemanatoare. Naspa, nu ?
Sigur ca exista multe exceptii... pentru persoanele care inteleg conceptul asta, si prevad ce se intampla, nu fac opusul a ceea ce li se cere, si chiar pot merge inainte, dar... cate persoane de genul exista in lume ? Eu nu am intalnit foarte multe. Nici eu nu sunt sfant, evident, avand in vedere ca si eu ma las, in momente vulnerabile, dus de val de catre anumite chestii pe care le resimt, nu ma mai simt sigur pe mine, si apoi ma las condus de vorbe, cuvinte, fraze, si-asa mai departe, si daca cineva imi spune ceva, dar simte altceva, ascult cuvintele.
Gresit... cand cineva iti spune ceva, si simti ca e ceva in neregula cu ce-ti spune, cuvintele devin irelevante. Dar in acelasi timp trebuie sa fii perfect atent la ceea ce spui. Poti sa nu fii atent si doar sa indepartezi persoana respectiva de tine presand-o cu faptul ca nu e sincera, ca simte altfel, si asa mai departe... dar cu putina manipulare, in cazul in care te simti in stare, o intorci pe toate partile, pana cand iti spune exact ce simte.
Presupun ca atunci cand simtim ca cineva vrea sa ne ofere ceva, nu mai simtim nevoia sa cerem nimic... stim ca vom primi. Este atunci cand avem senzatia ca ne lipseste si nu vom primi, momentul in care am vrea sa cerem. Si ironic, momentul in care stricam totul si mai tare... obligand pe cineva sa ne dea ceva ce nu a facut-o deja fara sa i se ceara, il vei face sa-si piarda si mai tare cheful pentru asta. Daca nu ti-a dat deja asta, nu o cere... te vei indeparta si mai tare de golul tau. Cel mai bun lucru in situatia asta e sa nu-ti mai doresti asta, inainte s-o ceri... asa cred eu. Ma rog, in cazul asta, cel mai bun lucru e si cel mai greu lucru, destul de imposibil in cele mai multe situatii, avand in vedere ca nimeni nu prea face asta.
... nu stiu de ce am zis ce am zis. Probabil imi aminteam de momentele in care nu eram vulnerabil si puteam face si eu asta. Nici n-am dat exemple, nici n-am explicat, mda... ce blog am si eu pe-aici :).
Poate in felul asta provoc curiozitate, si o sa apara cineva care-o sa ma puna sa-i spn ce e aici. Din ce tocmai am scris, isi da toata lumea seama cam ce-o sa fac...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu