In momentele astea incep sa ma gandesc din ce in ce mai mult la ce inseamna sa fii indragostit, pe bune, cum iti dai seama, cum realizezi, cum poti sa-ti observi diferite comportamente... asa, din punctul meu de vedere de om care gandeste... mult.
In primul rand, din punctul meu de vedere, dragostea nu apare niciodata ca si... dragoste, nu prima data. Apare, sub forma de alte sentimente care evolueaza, pe masura ce si optimismul, increderea ta evolueaza odata cu drumul tau inspre a obtine sentimentul reciproc. Ma rog, nu incepe nici ca o cursa, ci ca pur si simplu o idee...
In primul rand, cred ca-mi vine sa zic ca incep sa-mi pun fel si fel de intrebari, si exact asta am scris, dar apoi am sters gandindu-ma ga nu e adevarat, e chiar opusul. Ma simt de parca cunosc persoana respectiva. Nu ma mai gandesc, la inceput, despre ce sa discut cu ea, subiectele vin, pur si simplu, fie ele complexe, sau banale. Cu cat mai banale, cu atat mai bine, cu cat mai complexe, cu atat mai... aiurea, pentru ca incep sa fiu paranoic. Prea multe bombardari cu idei asupra ei ar putea insemnand ca ea se plictiseste de mine, si... sentimentul fain pe care-l am cand vorbesc cu ea despre orice s-ar putea pierde, si ... nu vrem asa ceva. Mnup. Deci incep sa povestesc cu ea despre orice, mult timp, sa zambesc destul de des cand apar fel si fel de faze interesante, sau cand ma surprinde. A, da... incep sa fiu si foarte atent la ceea ce face, ceea ce spune, ca si cum as sorbi-o din priviri, sau orice, fara sa realizez, cam din prima. Pe scurt, sunt interesat de ea si-mi place cam tot ceea ce spune, chiar daca nu mi-a placut inainte sa povestesc cu alte persoane despre asta. Practic, intr-un mod ciudat, nu-mi prea pasa de diferitele ei caracteristici. Nu le mai critic in sinea mea in mod corect, doar le aplaud, oricare-ar fi ele. Din punctul meu de vedere, legatura mea se realizeaza cu... ceva principal din interiorul ei. Ceva... care ramane constant de cand incepi sa fii constient de tine insuti pana cand nu mai existi, ceva de la care pornesc celelatle lucruri care se schimba dealungul vietii. Ma rog, asa ma simt eu, la inceput. Asta nu inseamna ca sunt indragostit... pe parcurs pot pierde legatura cu acel interior, sau sa aflu ca de fapt e altul, si am interpretat gresit. Dar ideea e la primul contact.
La a doua conversatie povestesc cu ea, facand referire, destul de mult, la prima conversatie, care m-a impresionat foarte mult, si ma port cu ea ca cu o prietena foarte apropiata, asa, foarte brusc. In cazul in care raspunde pozitiv, incep sa fiu si mai interesat, mai fericit, mai... nu stiu, stiti si voi, din mai multe puncte de vedere. Iar acum incep sa gandesc eu mai multe subiecte de discutie, pe care sa le elaborez, sa fie mai complexe decat simplitatile pe care le-am discutat la inceput. Ma rog, acum depinde si de persoana si de starea de spirit, pot fi complexitati si la inceput, dar in general... ideile complexe le impart in diferite parti, si tot simple ajung, dar la a 2-a conversatie incep sa fie complexe ca intreg, nu impartite. Ca si cum o testez, sau asa ceva... daca nu raspunde bine, incerc, cu gandul la prima conversatie, si daca vad ca tot asa e, incep sa-mi pierd interesul, usor, usor... ma rog, sa ramana o anume speranta acolo, dar per total se pierde totul, insa daca raspunde pe placul meu, si conversatia merge ca si cum o gandesc singur, ca si cum ea face parte din mintea mea (si asta chiar s-a intamplat), atunci incep sa ma las dus de val, sa rad mai mult, sa fiu mai integrat in tot ceea ce se intampla.
Pe parcurs incep sa devin din ce in ce mai altruist, sa ma gandesc din ce in ce mai putin la mine, si sa-i deschid porti spre mine, una cate una, din punctul de vedere al sprijinului. Altfel spus... incep sa-i arat de ce poate avea incredere in mine. Incep sa ma deschid tot mai tare, cateodata rapid, alteori nu foarte rapid, iarasi depinde, si incep sa fiu tot mai atent la ceea ce se intampla cu ea, ca in cazul in care se intampla ceva, sa fiu acolo pentru ea si sa-i arat care e, din punctul meu de vedere, calea cea mai buna inspre a rezolva o anume situatie in care e ea implicata, cu care nus e descurca bine, sau asa mai departe. Asta, insa, e doar un exemplu din ce-as putea face... depinde de la fata la fata, de la context la context, de la ... stare la stare. Tot asa, dar per total incep sa fiu din ce in ce mai altruist fata de acea persoana, sa ma gandesc din ce in ce mai putin la ce vreau eu, si mai mult la ce vrea ea, sa incerc sa ii dau ce-si doreste. Prima data... chestii micute, zambete, idei, poate lucruri simple materiale, iar pe masura ce relatia de prietenie avanseaza mai mult, altruismul devine din ce in ce mai profund.
Pe masura ce sentimentele mele devin mai puternice, printre care nu se numara si dragostea, desigur, incep sa gandesc tot mai simplu, din pacate pentru mine, si asta incerc sa schimb la mine, si sa devin tot mai plictisitor, axat, mai mult, pe ceea ce simt fata de ea, si nu pe lucrurile interesante facute/discutate la inceput. Incep sa devin plictisitor... iar daca o tin tot asa, totul se pierde, in cele din urma, incepe sa devina aiurea sa simt ceea ce simt, si mai mult decat atat, incepe sa devina aiurea pentru ea.
Daca simplitatea mea, insa, se transforma in complexitate pe masura ce povestim, si nu ma ridic prea mult la cer, dar nu sunt nici prea aproape de pamant, incep sa ma simt tot mai cald, mai calm, fata de ea, si in acelasi timp mai intens si mai inflacarat. Incep sa am un echilibru de sentimente opuse, si cred ca incep sa devin o persoana foarte... okay, din mai multe puncte de vedere. Sentimentele precizate mai sus, sunt foarte multe, si ma pot plimba pe ele foarte usor, si sa-mi placa. Ea devine partenerul meu preferat de conversatii in orice materie, imi e dor de ea aproape constant din cauza ca-mi place foarte mult, din ce in ce mai mult, de fapt, compania ei, chiar daca e la telefon, pe messenger sau in realitate. Pentru mine compania e tot companie... caldura e caldura, o simt in cuvinte si in gesturi. Daca persoana respectiva ofera caldura, eu o simt prin orice punct de vedere. Sunt prea atent sa nu o simt.
Am zis, o micuta parte din ceea ce-as putea simti in diferite situatii, ca si idee, insa cam pe-acum imi pot da seama daca sunt indragostit, din punctul meu de vedere, dupa tot ce-am invatat pana acum. Si, in mod categoric, incep sa fiu din ce in ce mai fericit, imi e mai mult drag de viata, drag de mine insumi, de toate. Stiti si voi... iar asta nu se intampla doar prima data, se intampla de fiecare data, daca e cazul. Nu s-a prea... intamplat. Nu o sa dau un numar, dar va asigur ca e printre cele mai mici numere. Sunt sigur, insa, ca se intampla de fiecare data.
In momentul in care nu mai simt caldura respectiva, incep sa devin din ce in ce mai linistit (nu prea tare la inceput, dar consecutiv mai mult pe masura ce trece timpul) cu gandul la terminare, la... despartire, la... asa mai departe si ma afund in paranoia si sentimente mai putin placute.
Ce vroiam sa zic prin chestia asta ? Intr-un mod foarte, foarte greu de conceput, dragostea e un sentiment care sta mereu ascuns intre celelalte sentimente, caruia-i poti da atentie sau nu. Cu cat il observi mai tare, cu atat e mai puternic.
Il interpretez ca o lumina pozitionata in spate, care poate deveni mai intensa sau nu, iar in fata luminii respective sunt puse alte lumini, mai multe, care lumineaza destul de intens, sau nu. In functie de starea ta, de situatie, in functie de foarte, foarte multe lucruri, fiecare din luminile respective poate lumina mai intens sau nu. Cand dragostea lumineaza cel mai intes, toate sunt acoperite, iar cand unul din ele lumineaza mai intens, se vad toate, dar dragostea nu, nu si daca nu esti foarte atent si le observi pe toate asa... defocalizat. E un echilibru foarte usor intre ele, iar cu dragostea mi se pare cel mai complicat. Iar... mereu ce-i prea mult strica per total, deci daca una din lumini se observa mai tare, tre sa o diminuam, iar in momentul in care obtinem un mic-mare echilibru intre ele, ceva care sa ne caracterizeze pe noi, pe persoanele iubite de langa noi, pe situatie... deci e destul de complicat, cel putin la inceput, dupa care devine o obisnuinta sa faci asta, ca si cum inveti sa faci o chestie gen... mersul pe role, care necesita mult antrenament, sa te misti in asa fel incat sa stai in echilibru mereu, apoi mergi ca si cum mergi in picioare, nu mai faci calculele acelea de echilibru, parca se fac singure. Ati inteles ceva ? ... am zis si eu asa cum mi-a venit in minte bine... sper ca-i bine.
Din punctul meu de vedere, ce-i prea mult strica mereu, si cu dragostea singura nu o sa poti intretine niciodata o relatie. Te poate face pe tine fericit, dar asta nu inseamna ca o viata intreaga poti merge doar pe asa ceva. De-aceea exista si alte sentimente care sa compenseze, si care sa ofere... nu stiu, mai degraba sa nu ofere plictiseala.
Am inceput prin a spune cum e cand ma indragostesc eu, si am terminat prin a spune chestia asta... nu m-am putut abtine, scuze... ma rog. M-am simtit bine scriind. Poate a provocat si ceva placere celor ce au citit :) pe curand
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu