duminică, 19 iunie 2016

Thinking vs. Feelings

Gândesc mult prea mult, și prietenii mei apropiați știu asta destul de bine. Ba chiar trag de mine să las deoparte obiceiul ăsta „nesănătos”, mai ceva ca și cum ai încerca să-l faci pe unul să se lase de fumat sau de droguri (bine, exagerez, not really), dar nu e tocmai ceva ce știi cum să faci.

... ceea ce e ironic. Gândești o grămadă, deci ești cât de cât isteț, dar ideea de a te opri din asta nu e ceva ce poți opri ca pe un bec, nu-i așa ? Gândești, despici, concluzionezi și formulezi sute de noi ipoteze pe baza informațiilor acumulate în drumul tău spre cunoaștere.

Și nu încearcă fără un motiv întemeiat să mă facă să mă las de drogul ăsta. Are efecte adverse, nu doar întrebuințări bune, ca de exemplu ideea de a simți cam prea puțin sau nu suficient. Te apuci și gândești sentimente. Și frate, dacă ești suficient de inteligent, apuci chiar să le deslușești logic, dar le mai simți, oare ?

... sigur, de ce nu, însă intensitatea nu e tocmai la fel de mare precum ar fi la o persoană nu tocmai în condiția ta, nu-i așa ? Ignoră exprimările mele care par să facă salturi peste marele canion ca și cum ar fi Superman. De fapt sunt Batman. Adi, asta e o glumă ? Nu știu. Râzi, ce-ai de pierdut ?

Te apuci și gândești viața. Diminuezi drastic toate riscurile. Ești capabil să anticipezi greșeli, să-ți ajuți prieteni, să le dau sfaturi foarte bune, ba chiar să iei de pe umerii lor responsabilitatea luării unei decizii grele. O decizie pe care tu o iei cu ușurință, responsabilitatea devenind una ușor de cărat. Adică da, tipul e inteligent, pare că știe ce zice, eu sunt pierdut total. Cred că mă bazez pe el. Dacă greșește, asta e, pe lângă faptul că și eu aș fi greșit, acum măcar e și vina lui.

Invidiez persoanele copilăroase, câteodată, din cauză că se pot distra atât de ușor și pot simți niște lucruri atât de ușor. Și suportă durere, o groază de durere, pentru că hei... nu poți să nu gândești așa mult lucrurile și să-ți iasă așa bine. Trăiești într-o societate în care trebuie să gândești, cel puțin până la un nivel.

Și le invidiez pentru că-și revin ușor. Fie că-s prea ignorante să stea să despice firul și să realizeze, probabil, chestii și mai nasoale, și să fie distrase ușor ca apoi să se simtă iar bine, poate prea bine, mult mai bine ca mine, fie pentru că nu au capacitatea necesară să facă asta, ceea ce le face iarăși un punct de invidie pentru mine. Pentru că atunci când poți face ceva, ai abilitatea de a folosi o armă, de regulă o folosești ori de câte ori e nevoie, pentru că te convingi că ai nevoie de ea. Iar când nu o ai și nu ai avut-o niciodată, sau știi că n-ai șanse la ea, sau nu știi de existența ei, îți trăiești viața bine-merci folosindu-te de alte mijloace de rezolvări ale problemelor.

Chiar acum mi-a venit în cap ideea că le-aș putea combina. N-am idee dacă-i posibil așa ceva, totuși. Probabil că nu, sau nu știu. E ? Să gândesc o grămadă și să și simt o grămadă. Cred că trebuie să înveți să le faci pe rând cumva. Dar cum oprești curentul la gândire să lași loc luminii naturale, curcubeelor și celorlalte chestii touchy-feely ? Cu greu, așa-l oprești.

Nu le pot combina, n-am nici cea mai vagă idee cum. Dar dacă ai tu, ești bine-venit să faci puțină lumină în dilema mea. Lumină naturală...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un pic cam de prea multe ori...

Un pic cam de prea multe ori...