duminică, 17 aprilie 2016

Sunt cu tine!! Sunt... cu tine

Îmi place dorința de a scrie pe-aici. Senzația aia care apare și te impulsionează să scrii, sau... mă rog, să-ți așterni gândurile. Știi tu la ce mă refer, probabil.

Mă simt, așa cum m-am simțit mereu și așa cum o să mă simt multă vreme de-acum încolo: singur. Nu că m-aș plânge teribil. E doar o senzație, iar aici doar mă plâng ușor pentru că observ că simt nevoia să mă plâng tot mai rar de chestia asta, deși mă simt tot la fel, chiar și înconjurat de oameni sau nu. Probabil va dura până la acea optimistă familie ce se va înfiripa, probabil, în vreun posibil viitor, nu ? Da, mă rog, consider-o un vis sau o speranță de care mă leg pentru a crede că viitorul meu va fi unul fain.

Totuși, chiar și înconjurat de oameni, care, cel puțin într-un anumit procent, sunt capabili să încerce, un pic acolo, să-ți spargă carapacea și să empatizeze cu acea mică, mare suferință sau gol care-ți castrează tot cheful de viață. Nu ? Nu mereu...

Mă miră faptul că, inconștient, majoritatea oamenilor consideră a fi o responsabilitate un pic cam prea mare și inutilă pentru ei ideea de a empatiza cu o persoană în felul acesta. Adică să se ofere ca și... să le zic „companioni” ? Știi tu.. bă, frate, nu ești singur, sunt aici, e ok, facem să meargă împreună. Stai liniștit.

Și într-un fel îi înțeleg, pentru că te gândești că de la asta se poate agăța de tine omul respectiv și apoi o să te sece și o să te enerveze cu slăbiciunile lui. Adică dacă el decide că e foarte okay să fie slab în fața ta odată, atunci o va mai face și a doua oară și a treia oară și tot așa. Iar asta nu pare a fi un plan foarte bun.

Da bun, dar când ești tu în situația aia ? Nu mă lua cu căcaturi din astea că tu nu vei fi în astfel de situații că deja ai pe cineva, sau ești prea ciumeg să te lași atât de slab încât să fi nevoit să te bazezi pe altcineva într-un mod atât de umilitor. Îgh! Nașpa. Dar, omule. Dar.. femeie, gândește-te că ești exact ce te-am numit: Om, femeie, bărbat, băiat, puști, kid, etc. Fiecare din substantivele astea au (o grămadă) ceva în comun, și anume: oricât de incredibil de tare te consideri, momente din astea tot vei avea. Și prin momente mă refer la perioade care pot părea interminabile și care pot fi decisive cu privire la viitorul imediat pe care-l poți avea. La... următorul episod din viața ta. La .. pana mea, chestii în genul. Și să presupunem că tu te închizi în tine și te dai mare că te poți descurca singur, sau pui o mască fericită și glumeață. Cred că miroși la ce duc, de obicei, chestiile astea.

Unde vreau să ajung cu chestiile astea, totuși ? La ideea că te poate enerva să-ți asumi, din când în când, responsabilitatea de a fi alături de cineva. De a-l face să creadă, pe bune, că nu e singur și asta pentru că ești tu lângă el, pentru că înțelegi, sau poți înțelege golul prin care trece și singurătatea asta plină de... nimic. Și să-i faci ziua 20% mai frumoasă, pentru că e al dracu mai bine decât 0%. Și dacă tu gândești că nu ai chef, că ți-e lene, că preferi să-ți de viața ta, deocamdată, fericită și să-i lași dracului să se descurce, ești... cel puțin ipocrit și un om de rahat.

Sunt cu tine, omule. Ești în regulă. Da, știu că nu o să mori din căcatul ăsta. Știu că ești deja tare, de felul tău, dar uite... sunt cu tine, în caz că pui moaca aia acolo curajoasă de om dur, dar ascunzi una alta pe suflet cât să nu se observe că ești atât de demoralizat și singur, îți spun și te fac să crezi că sunt cu tine, pentru că e adevărul și nu am de gând să mă răzgândesc. Obișnuiește-te. Scuze că sunt doar eu și poate voiai pe altcineva, dar hei, putea să nu fie nimeni, gândește-te și tu.

Sună bine, eh ? Nu ți-o prea spune nimeni, totuși... nimeni care să te facă să crezi. Dar... tu ai făcut asta de curând ? Condu prin exemplu.


Da, evident că-s frustrat și mă simt singur și de-aia scriu chestiile astea. Psihologie inversă, give me attention, God fucking damn it. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un pic cam de prea multe ori...

Un pic cam de prea multe ori...