We never mean it, we never do it

Nu cred ca stiu prea bine cum sa pun toata chestia asta la general, si sa se si inteleaga, asa ca voi incerca sa o pun la propria persoana, avand in vedere ca deocamdata vad totul introspectiv.

Cam in fiecare zi exista oameni care te calca atat de rau pe nervi, care iti dau motive de bucurie, motive sa explodezi, sa arunci ceva in aer, sa saruti pe cineva, sa mergi mai departe, ca la momentul respectiv, nu doar ca-ti doresti s-o faci, dar te si imaginezi facand-o. De multe ori, chestia asta are cam acelasi efect din punct de vedere al stresului, asupra mintii noastre, ca si cum am face-o. Practic, putem sa stam intr-o camera, uitandu-ne la un film, si daca ne simtim destul de emotivi, putem trece prin niste chestii asemanatoare teroristilor care incearca sa se sinucida, si nu reusesc, asemenea persoanelor care sunt pe punctul de a spune ,,da" in fata celor iubiti, tinand arma, cu teava fierbinte, in mana, cu un tip mort in fata noastra, si asa mai departe. Avem momente in care ne dorim sa facem lucruri asemanatoare (nu neaparat astea, desigur), dar nu suntem niciodata in stare sa le facem, daca suntem pusi in situatie.

Ma gandesc la mine, cand ma duc pe strada nervos ca m-am certat cu cineva, sau c-am patit iar o chestie, c-am iesit de prost, sau ma duc pe strada curajos si fericit c-am infaptuit ceva, sau pur si simplu m-am trezit foarte bine si mi-am pus in gand sa fac o prostie, doar de dragul de a o face, de dragul de a ma simti plin de adrenalina. Insa ma intorc acasa fara sa fi facut nimic din toate astea, nu neaparat dezamagit. Poate cand ma intorc acasa ma simt ca si cum inca sunt pregatit sa le fac, dar ignor toate sansele, uneori din motive stupide ca si: N-a fost momentul potrivit.

Am avut tone de momente in care-am putut sa iau in brate pe cineva, sa sarut pe cineva, sa ma bag in seama cu cineva, sa ies la o intalnire cu acea persoana, sa-i dau una dupa cap celui care mi-a intrat in fata, in mod constient, la rand, sau celui care a dat peste mine mergand ca un bou pe role. Niciodata nu fac toate astea, desi imi doresc sa le fac, povestesc despre asta, ma imaginez facand toate astea, visez sa fac toate astea, si-asa mai departe. In cazul de fata mai mereu zambesc, sunt calm, zic ca e okay, n-are nimic, nu fac gesturi cine stie ce mari... las doar momentul sa treaca pe langa mine, parca... uneori dorindu-mi sa se intample de la sine, pentru ca nu mi se pare okay ca eu sa fac chestia respectiva.

Poate ca am eu prea multa imaginatie, sau poate ca... nu stiu. Dar sunt aproape sigur ca majoritatea oamenilor trec prin chestia asta, unii mai intens, altii mai putin intens. Intr-un fel mi se pare interesant, dar pe de-alta parte mi se pare usor pennibil, uneori chiar un stres inutil asupra nervilor. Luam spre exemplu (desigur) cei care isi urasc viata intr-atat incat vor sa se sinucida. Un procentaj micut se arunca in prapastie, in timp ce restul exerseaza toata imaginea aia in cap, sperand ca o sa se simta confortabil in momentul in care vor fi cu picioarele pe pervaz, cu pastilele in mana, cu lama intre degete, sau... franghia la gat. Da, de-acord... cel ce se arunca are cea mai urata soarta dintre toate, insa cei care pana la urma nu reusesc sa se simta confortabil cu ceea ce-si doresc sa faca, se streseaza si-si creeaza asemenea presiuni asupra, incat, mnah, va imaginati si voi.

Ce vreau sa zic prin chestia asta ? Mwell, asta e un sfat si pentru mine, sincer. Ar trebui sa ma gandesc, la faptul ca nu sunt in stare sa fac chestia asta, si sa nu imi mai tot imaginez, sa nu consider ca sunt alta persoana, sa nu ma gandesc mereu cum sa ma conving singur sa fac o chestie, daca stiu de la inceput ca nu e okay s-o fac. Ma rog, aici ma refer la situatiile negative. Poate si la cele pozitive, cine stie... spre exemplu, cand intalnesc o tipa dupa care mi se topesc picioarele, si calcaiele, si gura, si... ce se mai poate topi, imi fac curaj, in cele din urma sa o invit in oras, sau s-o invit la un ceva, la intamplare, apoi, dar din stresul acela, nu-mi imaginez ce se intampla dupa ce zice ,,da" , si ma fac de ras, complet la toata chestia respectiva. Tipa spune ,,nu" (nu conteaza la ce), si imi distruge mare parte din incredere, ma arunc intr-o depresie adanca, si... bye bye. Ma rog, poate sa nu fie mereu asa, dar... de obicei e.

Cea mai buna metoda sa facem lucrurile pe care ni le dorim, e sa ne gandim la ele cat mai putin cu putinta. Ma rog, exludem chestiile la care chiar tre sa repeti inainte, sa nu ne facem si mai rau de ras. Ma refer sa ne gandim cat mai putin la cum va fi atunci, la situatia in care vom fi, si-asa mai departe. Cu cat te gandesti mai putin, cu atat vei actiona mai natural in situatia respectiva, cu atat vei fi mai mult tu insuti. Stabilindu-ti o serie de cazuri posibile face in general rau, pentru ca in general nu se intampla dupa cum ne asteptam, si e ca si cum ne prinde viata cu pantalonii jos, sau... ca unul din filmele acelea cu cowboy, in care tu scoti armele, le indrepti inspre usa, si vine unul de sub pat, si-ti pune pistolul la tampla. Apoi iti cad pantalonii jos, si esti de tot rasul, pentru ca tu iti imaginai in toate felurile cum va fi sa vina de la usa, cum se va misca, apoi cum te vei misca tu, din emotia de a nu fi... omorat. Nu ? Ma rog, nu tre sa fie neaparat plauzibila chestia asta, tre doar sa intelegeti exemplul pe care-l dau, luand in considerare multitutindea de situatii care se pot ivi, si pe care le prevezi.

Nu te imagina ca ,,o faci" cu o tipa, de la ora 5, asa cum faci mereu, cand tu ramai singur cu ea abia pe la 10, pentru ca apoi toata partida nu o sa dureze mai mult de 2 minute. Si ramai dezamagit, chiar daca iti doresti foarte tare sa faci asta. Nu-ti imagina cum o sa-i spui lui ca l-ai inselat, sperand ca o sa-l pastrezi langa tine, folosind o tactica foarte precisa. Nu-ti va iesi, tot te va parasi, si... poate se va intoarce la tine, si tu te vei stresa asa tare incat tot ce va iesi din gura ta va parea o minciuna, pentru ca ai repetat prea mult inainte. Nu te gandi la fel si fel de scuze pe care sa le bagi profesorului pe gat pentru care nu ti-ai facut tema. O sa-ti dea 2 oricum. Cel mai bine e sa stii ca-i vei spune ca nu ti-ai facut tema, iar restul povesti va veni abia in momentul respectiv, nu inainte. In felul asta, ca iei 2, sau ca nu, nu te vei mai simti la fel de rau.

Da, e destul de greu sa te abtii de la toate astea, tocmai de-aia sunt apreciate persoanele care sunt ... cool. Esti relaxat pentru ca nu te-ai stresat inainte cu situatia in care esti, si actionezi ... prima-vista. Natural.

Ma rog, nu stiu cat de exact am fost eu in tot ce-am zis. Si eu am problema asta, de multe ori, si incerc s-o corectez, dar mi se pare usor fascinant totul... sa te imaginezi in ipostaze foarte urate, sau foarte faine, si tu, in realitate, sa fii mereu pe la mijloc, niciodata in ipostazele respective. In felul asta, esti mereu dezamagit de tot si toate. Cel putin asa cred eu.