Schimbări - Un fel de jurnal

Hei. Uite, s-au întâmplat schimbări în viața mea. Eh, zici că vorbesc despre clișee din nou ? Nu... nu sunt tocmai clișeee, stai liniștit, deși unele din simptomele de care sufăr momentan ar putea fi, din păcate, dar hei, toată lumea-și permite așa ceva din când în când, așa că dă-mi măcar asta. Mă rog, și dacă nu-mi dai, nu mă prea deranjează, e ok.

Ideea e că nu am cu cine vorbi, ca de obicei, marele meu obicei, mă simt foarte singur. Dar nu e genul ăla de singurătate, că nu poți socializa cu unul și cu altul despre nimicuri. Adică știi despre ce vorbesc, nu ? E genul ăla de singurătate că nu te poți confesa unuia sau altuia despre ceea ce simți în interiorul tău combinat cu sentimentul acela de satisfacere de după, că ai fost ascultat, că povara nu mai e atât de mare. Așa mă simt acum.

Ce ? Merit sau nu asta ? Probabil merit asta, din moment ce nici eu nu sunt nu știu cât alături de anumite persoane, sau de orice persoană, dar hei... mă plâng aici, nu judec, nici nu reproșez. Te simți aiurea, te plângi. Simplu, nu ?

M-am mutat de curând, dintr-un oraș într-altul. Vezi tu, până acum locuiam de unul singur, într-o chirie modestă, finanțată de un job la fel de modest într-un oraș... tot modest să spunem. Viața era „trăibilă”, dacă e să mă exprim astfel. Aveam ce să mănânc, câte o mică „drumeție”„ odată la ceva luni ca să scap de rutină, și chestii asemănătoare. Nu foarte exagerate, bineînțeles, că mnah, depășim modestia și apoi nu e ok.

... am vrut mai mult, la un moment dat. Mă simțeam singur și voiam să fac ceva să nu mai fiu singur, și mi-am spart capul gândindu-mă ce-aș putea face, oare. Nu, nu exista nici o soluție rapidă. Să pocnesc din degete și gata, să nu mă mai simt așa. Erau nevoie de ceva schimbări care aveau să fie „implementate” de-alungul a ceva timp, și nu avea să fie deloc plăcut, mai ales că principala chestie pe care trebuia s-o fac era să ies din așa zisa mea zonă de confort. Așa că am ieșit. M-am mutat de-acolo. Mi-am dat demisia, am renunțat la chirie și am venit într-un sătuc să stau cu ... maicămea. O femeie cu care nu pot spune că m-am înțeles prea bine, mai ales de ceva ani încoace, dar hei... este și regrete referitoare la când nu o mai ai și... chestii asemănătoare.

I-am propus să vin la ea, să mă angajez prin zonă, s-o ajut cu una cu alta și să-mi permită să... stau prin preajmă ca să-mi strâng ceva bani ca mai apoi să migrez mai departe undeva nou, poate cu o facultate la bord, și oricum, un alt oraș, cu oameni noi. O schimbare totală care să mă scuture și pe mine puțin, care să-mi permită să adopt alte unghiuri și puncte de vedere și să mă facă mai puțin respingător, ca mai apoi să nu fiu atât de singur. Eh ? Bine, voiam să fac să pară că are sens ce tocmai am zis, dar sunt salturi puțin cam mari și la limită, dar mai bine de-atât nu am și viața reprezintă riscuri. Deci nu prea pot spune că am de ales, decât să fi stagnat acolo unde eram și unde mergea tot mai rău, dintr-un motiv sau altul.

Bineînțeles, nu putea fi perfect, aici sunt în mijlocul lui nicăieri, nu am legătură de internet, iar eu tocmai pe el îl stresam de câte ori mă simțeam singur. Chiar și acum scriu în notepad și o să mă folosesc de wi-fi-ul de la telefon ca să postez chestia asta, ceea ce e puțin penibil, dar hei.. atâta timp cât merge, e perfect. Sper să nu consume prea mult trafic, că nu ar fi de prea bine.

Nu sunt dependent. E linia mea de plutire să nu mă simt în totalitate singur. Dă-mi o companie bună o zi întreagă, sau câteva zile și nu simt nevoia să navighez pe absolut nimic. Vorbesc serios.

Oricum... cum era de așteptat, acum mă simt și mai singur și devine, câteodată, insuportabil, așa cum era de așteptat, pentru că... deocamdată nu am nici cât aveam dincolo și nu e deloc, deloc plăcut. Mă simt și mult mai îndepărtat de alte persoane (dar aici sunt alte povești, bănuiesc) și... bine, în timp se rezolvă chestia asta, cel puțin eu așa am gândit, că va fi rău și apoi va fi mai bine. Plus, așa se produce schimbarea, în timp, și nu fără dificultăți, că de era ușor, bine-ar mai fi fost.

Dar e atât de greu, momentan... abia mă abțin să nu plâng, chestie care e suficient de penibilă. Mai mult din cauză că nu am cu cine să împărtășesc lucrurile astea, care mai apoi să împărtășească lucruri similare și să se formeze o punte de la unul la altul. Nu mă judeca, o să vorbesc prostii pentru că simt nevoia.

Toată lumea ar zice că o iubită ar fi soluția pentru toate. Da... bine-ar fi, nu-i așa ? Poate într-o zi, odată cu tot ce se întâmplă acum. Poate...

Acum sunt mai aproape de București, totuși, și există ceva persoane pe care le pot vizita și care chiar mă așteaptă cu brațele deschise, ceea ce-i plăcut. Da... de fapt e un plus, față de ce aveam acolo. Să nu zic că aveam numai de pierdut.

Și apoi, după ce-mi strâng o sumă de bani frumușică (dacă pot duce și asta la capăt), să fac o facultate ? Și unde-aș face-o ? Care ? Sau să investesc în altceva ? Nici n-am idee... m-am bazat pe faptul că cea mai bună idee va veni în timp, bazată pe toate circumstanțele și... deocamdată acestea încă se formează. Hm...

Sunt trist, sunt singur... mă plâng, nu știu. Caut atenție, oare e normal să cerșesc atenție ? N-am idee, simt nevoia. Ar trebui să inhib nevoia asta ? Nici nu mai știu despre ce vorbesc...