Love is never meant to be what you think it will be

Ca o persoana obsedata de acest subiect, il abordez din fel si fel de puncte de vedere diferite. Odata din dorinta de a afla mai multe din  aiurelile pe care le scriu aici dupa cum imi vin in minte, facand legaturi logice intre ele, in timp real, si apoi pentru a ma umple singur de sentimentele pe care le descriu aici, in speranta ca ma voi simti mai... fain (ce-o fi insemnand si ,,fain" in contextul asta).

E foarte interesant cum toata lumea se gandeste la dragoste, toata lumea isi imagineaza ca o simte, dar majoritatea spun ca nu exista cu adevarat, e doar o nascocire stupida facuta de oameni pentru a se minti singuri, pentru a adauga un strop de optimism in speranta noastra, ca apoi sa ne simtim mai bine, si toate lucrurile astea care vin dupa. Discutam despre existenta dragostei si efectul ei asupra noastra la fel cum discutam despre existenta lui Dumnezeu. Ma rog, exista fel si fel de diferente majore, insa multe similaritati ce-mi permit sa fac comparatia asta inspre a incerca sa explic de ce oamenii au nevoie sa creada in dragoste.

Ai nevoie sa crezi in ceea ce consideri ca te face sa te simti mai bine, ceea ce consideri ca te mentine viu, ceea ce consideri ca te ajuta atunci cand nimic altceva nu are sens, si asa mai departe. In vremuri de genul nu mai incerci sa explici de ce exista, nici sa ai prea multe dubii. Stii doar ca ai nevoie de ea, si ea iti vine in ajutor, din capsorul tau, sau... daca vreti voi, din inimioara, ca sa ramanem atasati de intelesul romantic, departe de logica si paranoia.

Astea find spuse, putem spune ca ne gandim constant la ea si la ce poate insemna. Ne gamdim constant la ce efecte poate avea asupra noastra, cum poate aparea in viata noastra, cand apare, de ce apare, cum apare si-asa mai departe, si in mod logic, ne formam o opinie total subiectiva asupra sentimentului, care... evident e fals, de cele mai multe ori. E fals pentru ca ne bazam pe explicatii, care si ele, la randul lor, sunt bazate pe dorintele noastre, si alte sentimente care exista doar un anumite episoade din viata noastra, nu in viata noastra de zi cu zi, ca sa fac referire la faptul ca dragostea este destul de... vasta, vesnica, si... mult mai mult decat un simplu episod. Ma rog...

Doar pentru ca ne gandim la dragoste atat de mult, si la toate detaliile despre ea, nu inseamna ca si gasim raspunsuri corecte. Putine sunt, de fapt... de ce ? In primul rand, la cat de complicat e subiectul, trebuie doar sa ai o teorie gresita, si toate teoriile care se bazeaza pe acea teorie, sunt gresite. Intr-un alt moment din viata aflii de o alta teorie gresita, care sta deja pe teoria aceea gresita, si darami singur totul, si formezi alte puncte de vedere, la fel de gresite, pentru ca teoria de la baza e ... gresita. Stiti voi cum merge mai departe treaba asta...

Deci, iti formezi o anume viziune a ta despre chestia asta, si in mod logic, o si aplici cand vine vorba de o relatie pe bune, sau... o posibila relatie, sau altceva care te constrange sa te gandesti la ce simti. Ce faci ? Incepi sa faci comparatii intre ceea ce simti momentan, si ceea ce crezi tu ca ar trebui sa simti bazandu-te pe experiente anterioare, teorii, si asa mai departe. toate afectate de ceea ce ai simtit in trecut, cine a fost in trecut, cine ai crezut tu ca devii, felul in care te-ai inselat apoi, si toate acele teorii despre care am spus ca se pot strica usor de la o singura piesa pusa gresit. Incepi sa ai fel si fel de dubii, sa-ti spui ca nu e adevarat ce simti, asta nu e dragoste, nu inca... pentru ca nu e ce-ti imaginai ca e. Nu e la fel de intens precum credeai ca e, sau e mult prea intens, deci se va stinge repede. Esti prea rece, esti prea calda, esti prea distanta, esti prea apropiata, ai prea multa nevoie de el, prea putina nevoie de el, si toate contradictiile astea care te scot din sarite si te scot din minti. Mda, ca doar complicitatea cu care gandesti dragostea in sine nu e destul de stresanta...

Deja ajungem la ce-am zis in titlu, adica: Dragostea nu e menita sa fie ceea ce crezi tu ca va fi. Da, suna mai bine in engleza, de-aia am pus-o acolo asa.

Cred ca pot trage concluzia ca dragostea e ca un timbru al nostru, a ceea ce suntem noi, in general, si se manifesta, nu dupa cum vrem noi, nici dupa cum anticipam ci... pur si simplu. Da, dupa atatea explicatii, sa pun ,,pur si simplu" e... o prostie mare, dar... chiar nu stiu ce sa zic, nici eu. M-am complicat... pentru ca probmea asta mi-o pun si eu de mai multa vreme si nu reusesc sa gasesc un raspuns. Adica... daca ea nu e ceea ce ne asteptam sa fie, atunci ce e, cum o recunoastem, daca o recunoastem, si asa mai departe. Pentru ca incepi sa ai dubii cand vezi ca ceea ce se intampla in prezent, ceea ce simti in prezent fata de cineva nu coincide cu ce crezi tu ca ar trebui sa fie, deci nu e foarte real, deci e posibil sa se stinga si sa fie foarte, foarte naspa apoi, deci nu te implici, deci ori nu te mai gandesti la ea, deloc, ori incepi sa supragandesti totul, in speranta ca vei gasi un raspuns, si ajungi la 10 raspunsuri, care... din pacate sunt toate gresite pentru ca ai trecut peste raspunsul corect, la fel cum treci peste raspunsul ascuns intr-o micuta ghicitoare. Incerci sa te gandesti la gramezi de raspunsuri, gramezi de teorii, dar singura pe care nu o vezi e cea corecta.

Bine, sunt vag... de-as fi fost expert, poate-as fi avut mai multi cititori, si poate-as fi scris o carte, nu intr-un blog, sau poate amandoua, sau nici una, pentru ca n-as mai fi simtit nevoia sa fac asta, la fel cum simt acum.

... adevarul e ca odata ce incepi o legatura cu cineva, in cazul in care se va infiripa ceva, nu va fi nimic din ce-ai vazut pana in momentul de fata, ci va fi unic, bazat pe combinatia dintre personalitatile voastre unice. Ma rog, personalitati, caractere, temperamente si orice mai aveti voi unic si va defineste. Ca sa simti asta, trebuie sa lasi de tot si sa incerci sa vezi un esential... sa-ti pui intrebari simple, dar corecte, nu complexe dar foarte vagi, respectiv incorecte. Intrebarile astea pot varia, nici eu nu stiu ce intrebari sa-mi pun, mai exact...

Putem sa intrebam: Ma gandesc la el/ea ? Si raspunzi... odata ce intrebi ,,De ce ?", musca-ti limba, pentru ca incepi sa te complici si sa te indrepti spre acele 10 raspunsuri incorecte. Apoi te intrebi: ,,Vreau sa stau fara el/ea ?" raspunzi, si ignori alte intrebari ca si: ,,M-as descurca fara el/ea ?" , ,,De ce nu m-as descurca ?" si asa mai departe... stiti voi, complicatii. E bine s-o tii simplu... oricat de greu si aproape imposibil pare asta... mie, personal, mi-e aproape imposibil, desi stiu ca asta e calea, pentru ca sunt un stresat si jumatate, fara motiv real, iar cand apare un motiv, atunci... hm.

Nu, nu prea are sens ce-am zis mai sus, dar cred ca merge. Daca incepi cu aia, si mergi pe ce crezi tu ca ar trebui sa urmeze, ar trebui sa gasesti putina fericire in acea simplitate. Complicatiile inseamna... ma rog, stiti voi ce inseamna.

.... oare iubesc ? Nu stiu, dar in mod cert nu pot afirma: ,,Nu iubesc". Asa ca... Que Sera, Sera.