Back to my melancholic state...

E putin ciudat, nu stiu... dupa o vreme foarte lunga de tristete, vine putina veselie si optimism in viata mea, dupa care... tristetea revine fara motiv. Pur si simplu cheful de viata mi-a disparut... nu stiu unde si... vad nori negrii de ploaie apropiindu-se. In general, vremea asta urata la mine nu e cu tunete, fulgere, vant puternic si stropi multi de ploaie... mai degraba o perioada lunga in care cerul ramane gri si stropii cad intr-un ritm lent, ca si cum nu se vor mai termina. Poate reuseste careva sa desluseasca cate ceva din caracterul meu din chestia asta... daca nu, lasa... si asa nu e foarte important.
Zilele astea, adica... in mare parte ieri si astazi... (poate si zilele trecute) mi-am amintit de anumite persoane care vorbeau cu mine si vorbeam si eu la randul meu cu... ele, iar acum legaturile sunt, parca... pentru totdeauna rupte. Nu prea ar trebui sa regret, ci mai degraba sa ma gandesc ca asa trebuie sa fie deoarece nu ne intelegem si oricum facem mai mult rau decat bine chiar si conversand sau considerandu-ne prieteni respectiv cunoscuti, dar... nah, imi amintesc de anumite vremuri. Acum 3 ani... 2 ani..1 ani.. chiar si cateva luni. Nu stiu, cred ca sunt ceva mai ciudat de felul meu. Am impresia ca unele din reactile mele sunt destul de intarziate... altfel spus, fac ce ar trebui si ce ar vrea sa fac o anumita persoana prea tarziu, atat de tarziu incat totul e dat uitarii peste tot... dar ramane in mintea mea, si nici nu mai iese. Asta e si mai frustrant. O parte si mai proasta la toate astea e ca... desi consider ca stiu destul de multe despre chestiile astea, mereu repet aceeasi greseala... nu reusesc sa-mi dau seama niciodata destul de repede de... ceva important... in fine, cred ca prefer sa tin informatiile astea in mintea mea, de-aia le redau atat de vag, deci... mai bine pastrez. Cel putin deocamdata...
Sa vedem... pe ce sa dau vina de data asta ? Pe adolescenta ? Cred c-am mai dat vina pe asta... eh, si ce ? ... nu stiu... poate chiar e adolescenta. Incapabilitatea de a realiza niste lucruri importante si... de a ma trezi odata la viata. Se spune ca daca-ti doresti ceva destul de tare ti se va intampla. Ei bine, din cate stiu eu imi doresc foarte tare sa ies din starea asta, de... mult timp, si totusi nu reusesc decat sa raman aici... mereu ma simt rau, totdeauna din alte motive, dar mereu la fel de.... mizerabil, fara chef de viata si fara un punct fix pe care sa ma concentrez... altfel spus, mereu in ceata, iar asta ma dispera la culme.
Uneori simt ca-mi este frig desi in casa pare a fi destul de cald... alteori simt ca sunt obosit desi nu am facut nimic semnificativ, iar de dormit am dormit bine... se intampla sa si vars cate-o lacrima fara sa-mi dau seama in mare parte de ce... De fapt, "simptomele" astea vin toate odata cand se hotarasc sa ma bantuie. Eh, nu e nimic foarte rau sau greu de suportat... aparent sunt obisnuit cu asa ceva, si totusi... ce-as putea face sa indrept totul ? N-am nici cea mai vaga idee. Sunt un prost, tot in ceata... cu toata istetimea mea si tot "ajutorul" oferit altora, nu reusesc sa deslusesc un puzzle ce ma impiedica sa ating optimismul si fericirea.
Da... imi mai amintesc de anumite lucruri care ma fac sa ma simt rau... desi in mare parte scriu despre cat sunt de victima, omit mereu sa spun cate victime am facut... datorita starilor mele mereu nesigure si schimbatoare si dorintelor mele ce exista, dar nu sunt acolo... diferite persoane au ajuns sa ma urasca cand la inceput era opusul. Nici nu stiu daca toate persoanele astea ma urasc momentan... probabil ca nu, desi prefer sa nu-mi dau seama. Ce... interesant... incerc sa ma apropii de persoane, reusesc (oarecum), le ranesc cu... nici nu stiu cu ce, dar o fac, ajung sa ma urasca, raman iar singur si asta din cauza ca nu ma pot trezi la viata... iar daca exista persoane ce ma pot ajuta, sunt probabil prea departe sa-mi dea o palma, eventual... ce-i faci unui amic atunci cand capul sau nu-i sta pe umeri... apoi asta ma duce la neincredere, deci... si mai singur. Si tot asa pana... nu stiu... pana nu mai poti ?...
Apropo de persoane departate, as fi avut sansa sa ajung la o anume intalnire ("Otaku" - Google it), dar acum sansele par sa se diminueze pe zi ce trece... si nu o zic doar asa... in fiecare zi aflu cate un detaliu care ma indeparteaza de reusita. Da, bine... in mare parte problema e financiara... si asta e tot... cel putin pana acum... nu m-as mira sa mai apara diferite probleme si in viitor. Poate-ar fi mai bine sa renunt acum. In felul asta nu am de ce sa fiu dezamagit in viitor. O sa fiu dezamagit acum. Ce rezolv ? ... a, nimic...
In fine... chiar incepe sa-mi fie frig, mai bine m-as aseza in pat si as inchide ochii... poate visez ceva interesant, ca de obicei si-mi pot lua o vacanta de cateva ore de la starea asta gri... sau as putea-o numi "violet"...

*** Later edit: Mi-e foarte dor... desi inainte nu-mi era si incercam sa indepartez... acum mi-e dor... dar nu zic ce, nu-i pasa nimanui, imi pasa mie si imi este deajuns...
Inapoi la raceala fizica si psihica pe care nu o poate vedea nimeni, gemetele pe care nu le aud decat eu si privirea indreptata mai mereu in jos... si eu pot fi trist, pe buna dreptate... dar uneori am impresia ca sunt trist din propria mea prostie... oricum, daca vreau critici la adresa mea, le voi cere... dar o palma peste fata o accept oricand... doar de-ar fi cineva care sa mi-o dea din acelasi motiv pentru care o vreau...
Ce penibil sunt...