Incep cu un sfarsit

Mai avusesem un blog, pentru acei foarte putini care ma stiti. Am scris in el destul de mult, idei destul de detaliate, explicand si contempland si argumentand ideile mele cu privire la tot ce-am simtit pe parcursul vietii mele, sau cel putin a ultimilor ani de zile, dar dupa cateva intamplari care mi-au marcat intr-o oarecare masura viata, am decis sa fac o schimbare, si s-o iau de la capat, sa vedem ce se intampla. Si probabil o sa soptesc cateva lucruri care s-au intamplat, bagandu-le in spatele ambiguitatii mele obisnuite, ca nah... nu-s chiar genul care sa dea pe fata tot ce are pe suflet, doar las o dara de firmituri.

Sfarsitul unei relatii cu cineva poate da pe oricine peste cap, luand in considerare ca o relatie reprezinta acordul tau de a te lega de cineva, intr-un fel sau altul, iar cand acea legatura se rupe, ramai descoperit si vulnerabil pentru o perioada. Ramai sensibil, iar gandurile rele si pesimiste se joaca cu mintea ta, facandu-te sa iei decizii stupide prin care-ti distrugi mai mult decat ce-a mai ramas din relatie, sau amintiri frumoase. Iti distrugi viata incercand sa te convingi ca nu a fost vina ta, sau ca nu a fost vina lui/ei, sau mai stiu eu ce ganduri care te fac sa te simti mai bine intr-o oarecare masura. La fel sunt si eu, chiar daca in perioadele mele reci constientizez lucrurile astea mai bine decat oricine pe care cunosc, in situatii de genul sunt cel mai prost om de pe pamant si-o dau in bara cu orice ocazie... probabil ma obisnuiesc sa ma simt invulnerabil, iar cand devin vulnerabil nu-mi mai dau seama, si dau cu capul mult mai tare decat ar trebui sa dau. Naspa, nu ?

In momentul in care ,,relatia" mea a inceput sa scartaie, si cuvinte grele au inceput sa curga, fapte ce aveau sa ramana mai departe ca si reprosuri spuse sau nespuse, stiam ca totul va trebui sa se sfarseasca si lucrurile astea trebuiau reparate pe rece, pentru ca pe cald nu merge niciodata din cauza a ceea ce-am zis in paragraful anterior. Practic... cand se intampla faze de genul, cel mai bine pentru o relatie e sa o distrugi si s-o iei de la capat daca e cazul. Sa... iei lumina, si sa stai pe intuneric, in raceala, iar dupa ,,reparatii", daca mai esti capabil sa reaprinzi lumina, iti iei alt bec, iti iei alt calorifer, si incepi iarasi... diferit fata de atunci pentru a fi sigur ca problemele acelea nu vor mai reaparea.

Ma rog, nu trebuie luat foarte drastica ideea asta cu raceala. Pur si simplu renunti in mintea ta la tot ce inseamna relatie si faci altceva, chiar daca in momentul ala ti se pare cea mai urata idee la care te-ai putut gandi. Lasi mintea sa lucreze singura in fundal, fara sa mai afectezi tu informatiile cu ganduri gen: ,,Si daca nu va mai merge ?" , ,,Si daca ma uraste ?" , ,,O sa pierd totul, o sa raman singur". si asa mai departe. Gandurile astea te vor distruge cel mai tare, si nu despartirea in sine. Despartirea, goliciunea despartirii te vor face sa crezi ca ai nevoie sa umplii golul acela cu orice, iar daca frumusete, iubire, fericire nu exista, umplii cu durere, suferinta, pesimism, pentru ca decat gol, mai bine ceva, orice, nu ? Problema e ca daca le umplii, incet, incet, cu prostiile alea, amani goliciunea ce va urma in momentul in care vei obosi sa simti durerea, si apoi... vei suferi de cateva ori mai tare, si dupa despartire, dar si dupa prostiile pe care le-ai facut.

Vorbesc despre ,,tine" ca si cum eu nu am facut asa ceva pana acum. Ma dispera cand se intampla asta... stiu de la inceput tot ce-am de facut, si nu ma simt in stare sa fac nimic, nu pricep de ce, dar niciodata... mereu imi promit c-o sa fac ce trebuie, dar niciodata nu fac, mereu o dau in bara din aceleasi puncte de vedere. Incepe toata faza asta, incepe sa-mi fie teama, incepe sa ma deranjeze enorm, incep sa-mi pierd pofta de viata, totul, si dupa ce ma satur sa simt asta, fac ceea ce trebuie, adica ma desprind de tot, imi dau seama de lucruri pe care nu le vazusem in febra disperarii, si apoi sunt in stare sa spun exact ce trebuie sa repar totul, sa creez o noua relatie sau stiu eu ce ma pune pe picioare apoi. Dar ca sa fac asta, trebuie sa distrug ce-mi este mai drag, sau ceea ce cred eu ca-mi este mai drag... ca nah, cand ai o bomboana si ti-e foarte draga, n-o mai poti baga in gura dupa ce-ai scapat-o pe jos si s-a murdarit... nu ? Tre sa-ti iei alta. Ma rog, nu e cel mai bun exemplu, dar in fine.

Aveam atatea idei zilele astea despre ce-as putea scrie, si niciodata nu m-am apucat, iar acum ca m-am apucat, pentru ca ma saturasem sa tot stau asa, nu mai stiu ce sa scriu, bag de la mine orice idee de suprafata mai am, ca pe cele din adancuri nu le pot atinge, cel putin nu in asa masura incat sa aibe sens aici si m-as simti si eu aiurea sa spun tampenii de o propozitie, fara sa inteleg nici eu ceva. Poate continui maine, sau mai tarziu.