Stop lying to yourself...

Nu stiu daca am mai scris, exact, despre chestia asta. Deja am depasit 100 de postari, si nu mai am chef sa le puric pe toate, mai ales cand ma mananca ideea asta. Ma rog... poate o veti gasi interesanta, si in caz ca am scris-o, cel mai probabil nici voi n-ati gasit-o, asa ca nu-i paguba.

Mi-a sarit in minte faptul ca una din cele mai urate obiceiuri pe care le are o persoana e sa se minta singura in legatura cu ce simte, ce-si doreste, ce uraste, si tot felul de lucruri de genul. Nu reuseste sau nu vrea niciodata sa dea la o parte orgoliul, mandria, motive ulterioare, de frica altora, de frica de a nu parea nu stiu cum, pretinde ca simte altceva, isi doreste altceva, sau ca nu simte nimic, nu-si doreste, nu e sincer, pur si simplu. Oare la ce poate duce chestia asta ?

Un exemplu ar fi, logic, dragostea. Niciodata nu stii exact daca simti sau nu simti, insa mereu esti in stare sa te minti, spunandu-ti zilnic ca simti asta, sau ca nu simti asta, incercand sa te convingi de idee, ca si cum in cele din urma chiar vei ajunge sa simti, insa, daca ma iau dupa ceea ce cred eu, nu prea poti alege ce simti prin rationamente logice, prin lucruri practice, sau orice ti se pare mai corect. Daca simti, simti, daca te lasi dus de val, te simti foarte bine, fie ce simti, iar cand esti obligat, sau te obligi singur sa nu mai simti, doare ca dracu, dar si atunci te minti singur prin faptul ca nu faptul ca te obligi sa nu mai simti te doare, ci sentimentul in sine, e vina lui. Ma gandesc la faptul ca ceea ce am spus adineauri mi-a trecut prin minte atat de putin, si atat de des am fost capabil sa dau vina pe alte lucruri, pe alte simtiri, si nu pe propria mea actiune stupida care m-a bagat in situatia ce ma consuma.

Incerci sa-ti spui ca iubesti pe cineva pentru ca si pentru ca... si o faci din rasputeri, din diferite motive. Ca ti se pare tie ca ti-ar merge foarte bine cu o persoana de genul, ca ai fost mult timp cu el si ai muncit prea mult, nu merita sa dai cu piciorul, sau pur si simplu nu ai chef sa accepti ca nu simti, te simti mai bine daca stii ca simti, insa de indata ce incepi sa faci asta, incepe sa doara, si incepe sa fie naspa, si aiurea, si spui ca dragostea doare si tot felul de idiotenii de genul. Dragostea nu doare niciodata, daca o lasi in pace sa se manifeste, cand se manifesta. E ca un bandaj pe care-l pui pe o rana. Pui bandajul acolo, rana incepe sa fie mai bine, e protejata, totul e fain, insa cand pui mana pe el si tragi, totul devine tampit rau, si cand te intrebi de ce vrei sa-l iei, nu prea stii, pur si simplu asa-ti vine. Stupid, nu ?

Ma rog, nu mai am chef sa dau si alte exemple din astea. Cred ca ajunge cat sa se inteleaga.

Adevarul e ca... nu stiu exact ce vroiam sa scriu aici, stiam doar ca ma mananca sentimentul asta. Ma mananca faptul ca am incercat de-atatea ori sa simt ceva, cand nu reuseam sa simt nimic, si incercam multa vreme... si aveam zile proaste, o gramada... aveam si zile faine, cand reuseam sa intru in pielea personajului indragostit, dar zilele acelea nu erau dese, ci... rare, mai degraba. Si incercam... pana cand imi ajungea in gat si renuntam, nu pentru ca asa aveam chef, ci pentru ca nu mai suportam, sau pentru ca nu era asa cum mi-as fi dorit sa fie. Eu mi-as fi dorit sa fie un sentiment pur, care vine de la sine, ca dintr-un izvor, si nu se opreste, nu-l poti opri, decat ranindu-te singur, dar important era faptul ca nu trebuia sa-l fortez sa iasa afara.

Ironia era faptul ca daca se intampla sa simt asta, se intampla si sa fiu obligat de... circumstante, sa-mi infranez sentimentele, si iar s-o iau pe aratura, din cauza asta.

E tampit... nu stiu. Da, atunci cand respectivul nu-ti impartaseste sentimentele, si pentru binele tau (binele cel din urma) trebuie sa treci peste, atunci nu prea ai de ales, tre sa te chinui, insa sa te fortezi sa simti ceva, sa te convingi de faza asta... e aiurea, e un moft dus la extrem, si de multe ori tinde spre masochism. Zic asta pentru ca stiu...

Mi s-a intamplat foarte rar sa fiu in armonie, din punctul asta de vedere. De cele mai multe ori imi doream prea tare sa simt ceva, desi nu simteam, sau eram obligat sa renunt la ce simt, iar acum, daca dau drumul la tot, macar pentru o secunda, sa observ totul in mare, si vad ca pot sa-mi dau drumul la sentimente, nu trebuie sa trag de ele, si nici sa le infranez, imi vine frica... gen, parca e prea frumos sa fie adevarat, si o sa se sfarseasca teribil, din cauza faptului ca asa sunt obisnuit, cu a ma minti singur, cu incercarile mele stupide de a manipula sentimentele. Cred ca am sechele acum, sau asa ceva...

Ma rog, in ultimele paragrafe am dat pe langa subiect, oarecum... dar cred c-a fost okay. Cred ca am reusit, si asa, sa evidentiez ceea ce am vrut de la inceput.

Nu te minti, iti faci mai putin rau daca esti mereu sincer. Ca sa fii sincer, trebuie sa lasi de tot, si... practic sa vezi in ce directie mergi, de la sine. Si sa mergi... sa vezi ce se intampla. Suna stupid, dar nu spune asta inainte sa incerci :D