M-am gandit mult la ce poate insemna ceva neasteptat, sau necunoscut, pentru mine, si luandu-ma dupa spusele altora, si un pic si dupa ce am trait, in general, am aflat evidentul: Neasteptatul e ceva de care e mai bine sa te feresti, datorita riscului de a pati ceva aiurea, datorita neincrederii mele in soarta, sau mai stiu eu ce motive as avea sa ma tem de ceva necunoscut... de fapt, pur si simplu, din teama de a nu se intampla ceva rau, care sa ma faca sa regret ca nu am fost mai atent, si nu am reusit sa prevad o situatie rea. Cam la asta ma tot gandeam, in general, deci am inceput sa gandesc destul de intens, din punctul asta de vedere, si am inceput sa prevad tot mai multe situatii, si sa le ignor. Acum, ca am reusit, ca n-am reusit, asta e, dar pe masura ce trecea timpul, cu gandire potrivita, specifica situatiei respective, am reusit, mai mult sau mai putin, sa prevad un numar de situatii posibile in functie de ce-as fi putut face. Suna foarte elaborat si ,,super" ? Da, cred ca pe-atunci era...
De curand, insa, am acordat o atentie sporita unui alt punct de vedere in subiectul asta, si mai exact, intr-un punct de vedere opus. Practic am inceput sa fiu optimist, si sa vad in neasteptat, respectiv necunoscut, ceva posibil bun... de ce ? Mai multe motive. Unul din cele pe care reusesc sa le explic cel mai bine e faptul ca de cate ori reuseam sa prevad o situatie aiurea, sau frumoasa, incepeam sa iau masuri in a reduce mereu riscurile, si mereu ma bagam pe mine, sau eventuala persoana langa care petreceam timp, intr-o situatie seaca, stupida, fara rost, viata, culoare, sau alte caracteristici asemanatoare. Practic... totul era previzibil, nu mai avea rost, nu stiu... disparea un anume farmec, mai ales prin faptul ca reuseam sa stric situatiile frumoase reactionand total stupid la diferite faze... gen, cand vine o parte dintr-o seara cu o fata frumoasa, la care ea nu se asteapta, si tu te astepti, si tu reactionezi ca si cum nu-ti pasa prea tare, pentru ca momentul respectiv s-a intamplat in capul tau deja pana te-a plictisit, iar pentru ea e ceva super, chiar daca si-a imaginat o situatie similara, pentru ea a fost imaginatie, fantezie, pentru tine a fost predictie, si o sa se uite la tine ca si cum nu-ti pasa, si nici ei nu-i va mai pasa, si asa mai departe...
Deci, sa fiu clar, am inceput sa consider momentele, sau situatiile neasteptate sau necunoscute foarte pretioase pentru mine. Momente vii, din care pot invata foarte multe, gandindu-ma la ele pe masura ce se petrec, si nu inainte, sau chiar... sa nu ma gandesc la ele decat pasiv dupa ce au trecut, si sa ma las dus mereu de val, sa ajung in locuri la care nu ma astept niciodata. Am invatat ca pe cat de aiurea si naspa poate fi sa te lasi dus de val si sa ajungi in locuri aiurea, cateodata, tot mai naspa e sa mergi pe o linie mijlocie mereu, incercand sa eviti orice fel de risc, orice fel de durere. Nu stiu... totul e sec asa, si mie a inceput sa mi se urce in gat tot secul asta, m-am plictisit si saturat in asa hal incat imi vine sa fac nebunii fara rost, doar sa simt ca traiesc. Dar mai bine nu ma incurajati sa le fac... chiar sunt nebunii mari.
Ce chestie, totusi... am pornit de la frica oricui de necunoscut, de la a face orice pentru a face lumina peste tot, de la o teama patologica de intuneric, la o dorinta arzatoare de a stinge becurile... sau, in cazul meu, o dorinta arzatoare de a pune mana pe un ciocan imens sa sparg toate becurile, sau... ma rog, sa ma duc pe un camp si sa fiu luminat doar de lumina slaba a stelelor si a lunii, dar asta nu prea conteaza aici, mi-a venit asa in cap acum... ar fi fain.
Acum incep sa regret, oarecum, felul in care mi-am trait ultimii ani, gandindu-mi viata in asa fel... gandindu-ma la toate lucrurile pe care le-am facut, sau aveam de gand sa le fac... sa ma uit pe strada la persoane, si cu o privire, sa-mi imaginez intr-o secunda ce fel de relatie as avea cu o anume persoana, si sa-mi intorc privirea gandindu-ma ca nu ar putea merge, ca e prea insensibila, ca e prea proasta, ca e prea seaca, ca nu e destul de libertina, ca e prea obsedata, ca e prea dura, ca e prea... nu stiu.
Ca un fel de ,,side-note", as putea sa adaug faptul ca regret, intr-o oarecare masura, faptul ca am cautat foarte mult timp un anume tip de fata, care sa mi se potriveasca. Sa-mi fac in minte un fel de lista de cerinte... practic tot previziune e si asta. Cand se arata o persoana de genul in fata ta, esti in culmea fericirii, cand de fapt nu e asa... ai trait cu persoana respectiva, in capul tau, cu mult inainte s-o fi cunoscut, si nu mai are nici un farmec, iar daca ar aparea o persoana cu caracteristici total opuse, acolo, ti-ai scapa falcile pe jos. Tot necunoscutul e mai fain... nici nu stiu cum sa explic, dar... dupa tot ce-am zis, nici nu are rost sa incerc sa explic, toate lucrurile astea se inteleg simtind.
Acum ma intreb de ce m-am obosit sa scriu... daca se intelege mai bine simtind, decat gandind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu