A venit primavara de ceva timp, vine vara peste putin timp si odata cu asta si vacanta de vara, deci... scoala se termina... urmeaza o perioada lunga in care scoala devine inexistenta si... eh... vine o binemeritata pauza pentru elevi, studenti, si-asa mai departe.
Am simtit si eu asta acum cateva zile cand mi-a sarit brusc in minte ca se termina scoala, si parca nu-mi vine sa cred ca stresul de zi cu zi se va termina si vor urma zile intregi in care nu va trebui s fac mai nimic altceva decat ce vreau eu. Wow, tare... acum, ce sa fac ? Uhm... pauza. Dar, stai... mi se pare o intrebare stupida. Adica, nu prea stiu ce-as putea face de pe-acum... sau, nu stiu... vorbesc prostii... cred ca imi amintesc de anumite vremuri in care stateam ca boul singur fara sa ies si... nu as vrea sa se apropie din nou vremea aceea... hm...
Imi amintesc o vreme in care vorbitul cu sine mi se parea a fi cea mai tare chestie (spre deosebire de o conversatie normala cu cineva), apoi imi amintesc de o vreme in care vorbitul cu sine era ca si cum rugam pe cineva sa ma omoare si acesta o facea incet pana la limita apoi se oprea asteptand sa ma vindec doar sa o ia de la capat. Acum... nu ma mai simt atat de rau singur, in propria piele... poate nu ma mai consider singur, sau nu stiu... sau poate ca m-am obisnuit cu toata starea asta sumbra si melancolica, sau poate ca nu mai exista nici una. Nu stiu, dar sunt cu adevarat fericit ca pot fi calm fara sa ma straduiesc sa ma mentin asa si... pot sa zambesc mai des din motive stupide si fara de importanta. Ma bucur de momentele in care viata mea o ia in sus, desi imi vine sa ma arunc undeva cand ma gandesc la clipele in care totul o va lua in jos, asa cum s-a intamplat pana acum, dar hey, hai sa fiu optimist! Asta nu se va intampla!... (vezi sa nu...).
Imi vine sa rad cand ma gandesc la cum eram odata si cat de mult m-am schimbat, si e si mai ciudat cum ma schimb de pe-o zi pe alta, adica... sentimentele, viziunea asupra vietii, asupra oamenilor din jurul meu si asupra mea. Nu stiu de ce fac asta... la inceput ma gandeam ca o fac pentru a ma schimba, pentru a incerca sa fiu o persoana mai buna decat sunt, si acum... nu stiu... acum cred doar ca sunt foarte plicisit de mine insumi, sau ma plictisesc repede, sau... nu stiu. M-am schimbat... acum nu-mi mai pun atatea intrebari despre orice cum imi puneam acum ceva vreme. Nu stiu... cheful meu pentru viata s-a diminuat considerabil. Nu mai am un scop binedefinit in minte, o tinta pentru care sa pot lupta. Nu stiu... ma dispera confuzia care-mi este asezata pe minte de atatea luni de zile, deja... sau mai mult de un an, nici nu mai stiu. Cred ca trebuie sa ma mut din orasul asta, regiunea asta... contactul cu mai multe persoane din afara m-a facut sa ma simt foarte rau aici, ca un strain. Vreau sa spun... daca am nevoie sa zic ceva cuiva, apelez la cineva aflat la sute de km departare doar pentru ca nu exista nimeni aici ? Desi in mare parte prefer sa tin in mine, tot as alege orice alta persoana decat cineva de aici pentru a-mi spune gandurile. Nu stiu, confuz pana dupa cap...
In fine, tot ce conteaza momentan e ca nu am prea multe griji si nici prea multe motive pentru a fi sad sau ceva de genul, deci... I guess I'm ok.
Sa vedem cat tine asta...
