Sa iubesti dureros - obsesie...

Sunt intr-un razboi cu mine insumi. Nu stiu daca asta e o caracteristica umana normala, sau... putin departata de chestiile obisnuite, dar lupt sa dobandesc controlul emotiilor mele, sa nu le las sa ma controleze, insa in mod ironic, ce vreau mai tare e sa le las sa ma controleze (desigur, unele...), numai ca de fiecare data cand fac asta, vin niste emotii negative, care-mi distrug si mie psihicul, si altora cheful, si incep sa incetoseze tot...

Ma simt ca un betivan care are dreptul sa mearga la un anumit bar, sa bea orice are chef pe gratis. Doar ca cu cat mai beau, cu atat totul se incetoseaza mai tare, si ma apropii mai mult de o coma alcoolica. Si de cate ori beau, ma lupt apoi sa-mi revin, si sufar de dureri de cap, de... neplacerile obisnuite mahmurelii, insa dupa ce-mi trece, ma duc inapoi in bar s-o iau de la capat, fara nici un gand la ce are sa urmeze apoi. Ce stupid...

Uhm... ma simt atat de aiurit, si obosit... nu-mi gasesc cuvintele, nu pot decat sa scriu ce-mi vine in minte, fara sa controlez... ceea ce-i naspa, e ca si cum as fi cum m-am descris in paragraful de mai sus: Beat. Si de-ar fi sa incerc sa regandesc o chestie care-mi vine in cap pe motiv ca nu e destul de argumentata, sau exprimarea nu e buna, mi-ar fi aproape imposibil sa o schimb cu altceva mai bun. O pun asa cum e, sau nu o mai pun deloc. Nu e tipic mie... sa fie asta un rezultat al razboiului ? Sunt emotiile mele prea greu de controlat, sau vreau prea putin sa le controlez si le las sa castige, sau le imping inapoi doar atunci cand nu mai pot sa le suport, si nu inainte de asta ? Desigur... doar am zis ca lupt sa indepartez ceva ce-mi doresc, de fapt... e ca o lupta in care pierd, orice-as face, si trebuie sa aleg chestia care-mi face rau... naspa e ca ma razgandesc pe masura ce fiecare ma distruge dintr-un anumit punct de vedere.


Sa ma tin de toate sentimentele care, in cele din urma imi fac rau, si sa fiu etern optimist, chiar daca logic stiu ca-mi fac rau... presupun ca e obsesie, si cel mai bun mod de a scapa de obsesie e sa renunti la obiectul obsesiei din toate punctele de vedere. Sa nu-l mai vezi, sa nu-l mai auzi, sa nu ti se mai vorbeasca despre el, sa nu te mai gandesti la el. Daca faci contrariul, obsesia creste pana ce circumstantele te obliga sa renunti la el, iar circumstantele sunt mult mai dure, si lasa si urme destul de adanci. Totusi... cum sa renunti la ceva de care esti obsedat ? Reprezinta o chestie importanta in viata ta, orice s-ar intampla, si oricat te-ar distruge, simti ca ai nevoie de asta... simti ca viata ta e goala, incompleta fara... si e o prostie sa te tii de ea, evident...

Sunt unele situatii, de cele mai multe ori in vremuri de indragosteala, in vremuri in care te obisnuiesti cu cineva, si cel mai comun, in vremuri in care-ti bagi in cap ceva ce a incetat sa mai existe cu adevarat de multa vreme, in care te obisnuiesti sa ai nevoie de un anumit ceva, sau mai mult, un anume cineva, care face parte din viata ta, fie ca e rau sau bine. Deci... face parte din viata ta, si luand situatia dintr-un anumit punct de vedere, te poti gandi ca viata ta e formata din mai multe parti, si pentru a putea fi implinit, sau pe drumul cel bun de implinire, viata trebuie sa fie mereu intreaga, sa nu-i lipseasca nici o parte, si de-ar fi sa ai majoritatea partilor rele. Asta simti... si in momentul in care o bucata mare dispare, si mai exact, o bucata care a ajuns, in mintea ta, sa fie foarte importanta, simti ca nu mai poate fi inlocuita nicicum, si o vrei inapoi. Putem presupune ca partea aceea se afla in mijloc, iar in momentul in care incerci sa o scoti, te simti gol, iar... pentru multi dintre noi, sentimentul de goliciune e mult mai rau, mult mai insuportabil decat orice durere, si... mai degraba suportam tortura curata decat sa ne simtim goi. Din pacate, totusi, nu exista sentimente tocmai pozitive aici, oricat ne iluzionam sa fie, oricat incercam sa ne scuzam comportamentul... ci mai degraba sentimente care au ca si referire drama, obsesia, melancolia, suferinta. Nu incape loc de fericire, doar... simpla nevoie. Ma rog, e ironic spus, pentru ca nevoia asta ni se va parea mereu super complicata, pana scapam de ea. Apoi devine simpla, desi ramane la fel. Interesant, nu ?

Viata noastra poate fi formata din parti, dar asta nu inseamna ca e un puzzle. Putem vedea viata din acest punct de vedere, dar asta nu inseamna ca e singurul punct de vedere... un puzzle e exact, format din parti ce nu se pot schimba, orice-ar fi, insa uitam ca suntem oameni, plini de perfectiuni si imperfectiuni, in continua schimbare pentru tot restul vietii noastre, fie ca ne place sau nu... ma indoiesc, deci, ca piesele nu se pot schimba in functie de situatie, in functie de ce-ti doresti, sau in functie de ce stii ca ai nevoie. Piesele se pot schimba mereu, in orice situatie, e nevoie, insa, de punctul de vedere potrivit, si... rabdarea necesara pentru a intelege, rabdare care e inexistenta intr-o situatie de suferinta.

De obicei, cand te aflii intr-o situatie dureroasa, cel mai bun lucru pe care-l poti face e sa asculti cele mai nepotrivite lucruri pe care ti le spune cineva, si sa le faci, strangand din dinti, oricat de rau te-ai simti. Ma rog, e ciudat ca spun asta, tocmai eu care nu prea ascult pe nimeni niciodata... dar apoi poate nu am avut pana acum pe nimeni in care sa am destula incredere incat sa ascult, insa... daca stau sa ma gandesc, asta e una din chestiile pe care-ar trebui sa le faci, bazandu-te pe faptul ca daca ramai singur, gandul tau sta ,,acolo". Daca stai cu partea aceea a vietii care distruge celelalte parti, nu vei putea scapa de ea, cel putin nu vad nici o metoda de a scapa de ea...

Ma rog, speculez si eu... in situatia in care ma simt ca naiba de obosit si poate nu mai stiu ce zic. Daca as vrea un sfat, insa... mi-ar placea sa mi se spuna: ,,Viata ta se schimba tot timpul. S-a schimbat prima data cand ai inceput sa te simti bine, apoi iar s-a schimbat cand ai inceput sa te simti rau. Piesele vietii tale s-au schimbat in functie de situatia in care ai fost pus. O parte din viata ta dispare acum, dar asta nu inseamna ca o parte exacta trebuie sa-i ia locul. Celelalte parti ale vietii se pot schimba in asa masura incat sa-i faca loc altei piese, de alta forma... si dupa asta, probabil alta parte a vietii se va schimba, sau va disparea. Si tot asa..."

Ma rog, nu stiu daca as mai asculta :) tocmai mi-am dat sfatul asta... si dupa o lege nescrisa, suntem destinati sa nu ascultam niciodata sfaturile proprii.

E ciudat, totusi... atunci cand dispare o parte a vietii, cand vrei s-o scoti, trebuie sa le schimbi pe restul, pentru a putea face loc altei parti... nu vei reusi sa ai o viata completa pana nu vei reusi sa completezi exact... si cum nu poti completa cu acelasi lucru, trebuie sa faci loc, remodeland totul. Pun pariu ca nu s-a gandit nimeni la punctul asta de vedere :).

Ma rog... sunt optimist singur, dar mai tarziu nici n-o sa mai gandesc ce tocmai am scris aici, si probabil o sa ma intorc la dorul meu fata de piesa care lipseste, care lasa un gol dureros in sufletul meu...

Suntem oameni, suntem complicati si dependenti de multe tampenii si lucruri. Ne facem bine singuri, ne facem rau singuri, si fara motiv de multe ori. Cautam fericirea, si majoritatea n-au habar ce inseamna, unde e, cu ce se mananca, iar cei ce stiu exact ce e fericirea pentru ei, sufera tot timpul pentru ca mereu dispare si nu reusesc s-o gaseasca.

Ar trebui sa fiu dezamagit pe natura ca ne-a facut sa fie asa ? Sau fericit pentru ca nu ne lasa sa ne plictisim ? Depinde... sa vedem ce-o sa se intample in saptamanile viitoare. Voi putea reumple golul ? Va trebui sa-mi schimb viata ? Nu stiu...

... si totusi, si obiectul obsesiei se poate schimba, la fel ca viata ta... poate sa-si schimbe natura, sa inceteze sa mai fie un obiect al obsesiei, si sa devina o parte frumoasa... si sa ramana aceeasi. Ttousi... cineva a zis, cred: ,,Uita-te la tine, si la cat de greu te poti schimba singur. Te-ai uitat ? Bine, acum imagineaza-ti cat de greu poate fi sa schimbi pe altcineva..."

Hm...